De vorbă cu un tânăr român stabilit în Belgia de aproape un deceniu despre sistemul educațional și diferențele dintre cele două țări

autor: Gabriela Nicolaescu

Silviu Nițu are 22 de ani și de aproape un deceniu trăiește pe meleaguri străine, în Belgia. El este unul dintre puținele cazuri fericite ale emigrării românești spre vestul Europei, de cele mai multe ori părinții fiind cei care își lasă copiii în grija rudelor și plecă peste hotare să muncească. Nu vorbim, totuși, despre acest fenomen astăzi, ci de îndârjirea unui copil de 13 ani de a-și creiona un viitor mai bun, printre străini.

Eoficial.ro: Cum a început totul? Ce i-a determinat pe părinții tăi să vă mutați?

Silviu: Eu i-am determinat pe ai mei să încercăm ceva nou. Situația mea școlară se înrăutățea într-un ritm alarmant, iar eu am tras un semnal de alarmă pe care părinții mei l-au recepționat. Și nu, nu aveam prestații rele, ci tensiunea dintre mine și profesori creștea zilnic și cumva mă simțeam mereu atacat. În clasele a V-a și a VI-a am obținut diplome de excelență, diplome ce încoronau un an de muncă la capătul căruia media generală anuală era 10. Acel 10 nu era văzut bine de profesorii mei, așa că long story short, în clasa a VII-a, la sfârșitul anului, media mea generală avea să fie 9,94. Job done pentru profesorii mei și done mă simțeam și eu. În lunile următoare urma ca și viitorul meu pe pământ românesc să fie la fel de done, săturat fiind de note mărite pe „ochi frumoși”, de prezența fiului doamnei directoare la noi în clasă, de premiile de la concursuri care nu ajungeau la elevi, ci la profesori.

Eoficial.ro: Luând în considerare că aveai o vârstă destul de fragedă, cum a fost tot procesul mutării pentru tine?

Silviu: Eram dornic să uit. Așa că totul a fost ca apăsarea unui buton de reset.

Eoficial.ro: Ți-a fost greu să te acomodezi la început?

Silviu: Nu a fost așa de greu. Belgia are câteva sisteme bine puse la punct în ceea ce îi privește emigranți și ghidarea acestora. Pe 19 septembrie 2012 am plecat, iar în lunea următoare, pe 24, îmi cunoșteam noii colegi, copii din toate colțurile lumii care, ca și mine, erau acolo pentru a învăța limba.

Eoficial.ro: Ai avut probleme cu învățarea limbii, având în vedere că olandeza este destul de diferită față de limba română?

Silviu: Nu am avut probleme. Metodele profesorilor erau eficiente, iar comunicarea se făcea exclusiv în olandeză, deci erai obligat să ții pasul, pentru că altfel nu mai înțelegeai nimic. După 2 luni am fost mutat, împreuna cu alți trei colegi, la clasa de avansați.

Eoficial.ro: În general, trecerea de la școala gimnazială la liceu da bătăi de cap chiar și elevilor români. Cum a fost trecerea aceasta pentru tine, întrucât ai schimbat nu numai ciclul de învățământ, dar și țara și limba de predare?

Silviu: La momentul acela nu eram îngrijorat de schimbări sau de limba în care se va preda. Voiam un singur lucru: să mă schimb eu! Prin martie 2013 a început tranziția de la programul de limbă „OKAN” la integrarea în sistemul școlar normal. Tranziția începea cu o perioadă de acomodare: 2 săptămâni în care erai un elev normal printre belgieni, iar profilul ți-l alegeai singur, proces ce poartă denumirea de snuffelstage. Am fost pus să aleg și bineînțeles că mi-am dorit schimbarea cea mai mare, din nou. Voiam să fac arte, să învăț să desenez, ca mai apoi să devin designer de produse. Dar două treimi din oamenii care înseamnă cel mai mult pentru mine nu au fost de acord. Tatăl meu voia ca eu să studiez electricitate, iar fratele meu, a pus „punctul pe i” când mi-a zis „Dar, ce? Tu vrei să devii balerină?”, în viziunea lui matematica fiind baza. Am rămas, deci, la școala unde învățasem limba și am studiat timp de 4 ani electromecanica.

Eoficial.ro: Ai fost privit diferit pentru că veneai dintr-o țară mult mai puțin dezvoltată și cu un alt background cultural? Vorbim aici atât de perspectiva colegilor, cât și de cea a profesorilor.

Silviu: Nu. Am fost foarte bine primit și am fost respectat cam de la început. Încă de la primul test „doctrina” românească era vizibilă de la depărtare, eu având cele mai bune note, cele mai apreciate teme și așa mai departe. Pe parcursul liceului am realizat, însă, că școala nu este despre cursa pentru cele mai bune note. Se poate și altfel.

Eoficial.ro: Există stereotipuri ale străinilor în ceea ce-i privește pe români?

Silviu: Da, probabil că există, dar pentru mine au fost și vor fi subiect de glumă. Una dintre ele ar fi că în camerele de luat vederi ce detectează viteza excesivă a autoturismelor se află și câteva grame de cupru, așa că ar fi bine să îi informăm pe cei din estul Europei, în speranța că aceștia le vor fura și vor dispărea cu totul.

Eoficial.ro: Dacă ar fi să poți da timpul înapoi, ți-ai fi dorit să îți continui studiile în România?

Silviu: Da și nu… În principiu, „da”-ul este pentru că avem, ca oameni, curiozitatea de „Ce ar fi fost dacă?”: Ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă aș fi rămas?, Cu ce m-aș fi ocupat?

Eoficial.ro: Cum este liceul în Belgia?

Silviu: Este bine structurat, divizat în domenii mari: ASO (algemeen secundair onderwijs) – liceu bazat pe teorie, TSO (technisch secundair onderwijs)– liceu bazat pe teorie și practică, BSO (beroepssecundair onderwijs) – liceu în care predominantă este practica și KSO (kunstsecundair onderwijs) – liceu de arte. Sistemul de acordare a notelor diferă de cel din România: Totul este pe puncte, iar nimic nu se rotunjește. Un test poate avea un punctaj maxim de 56 de puncte, din care tu, să zicem, că obții 50. Ce te interesează pe tine, ca elev, este procentajul de 89%. Asta este nota. După o anumită perioadă primești și un raport (dagelijks werk) cu situația ta școlară. Ai examene de două sau trei ori pe an, la toate materiile, nu unul „mare” la finalul liceului și „Gata!”. Nu, în Belgia ai examene, multe examene. La finalul anului vei primi un atestat, fie „A”, „B” sau „C”. „A” reprezintă un elev conștiincios care trece clasa, „B” un elev cu câteva probleme la anumite materii, în cazul căruia schimbarea profilului este avizată, iar „C” este un elev care repetă clasa. În ultimul an ai de obicei și o lucrare de final, numită GIP, iar pe baza rezultatelor obții diploma de liceu. Cât despre profesori, lucrurile diferă de la instituție la instituție. Personal, am avut norocul să am profesori mai mult decât ok. Prietenoși, îngăduitori, pe alocuri profesorul era chiar un „prieten mai mare” care te învăța din lucrurile pe care el le știe. Totodată, am avut și privilegiul de a fi într-o clasă cu 5 elevi.

Eoficial.ro: Dar universitatea? Cum este?

Silviu: Universitatea am experimentat-o inițial ca pe o schimbare negativă. Nu mai ești așa de bine ghidat de către docent, nu mai ești într-un grup restrâns. Te trezești într-o sală cu zeci de studenți, iar tu ești mai mult un număr sau cel mult un nume. Nu am putut să mă acomodez ușor schimbărilor, ba mai mult, am fost nevoit să îmi schimb profilul și facultatea după trei semestre, timp ce a părut mai degrabă familiar pentru mine, din cauza profesorilor care veneau să ne vorbească „de sus”, neabordabili și neprietenoși. Da, fac aici o paralelă cu România, căci așa m-am simțit timp de un an jumătate în Belgia… Cine ar fi crezut?!

Eoficial.ro: Iar acum, pentru că ne-ai pus în temă cu sistemul educațional belgian și pentru că ai avut șansa de a-l experimenta atât pe acesta, cât și pe cel din România, care crezi că este, din punctul tău de vedere, mai avantajos pentru elev?

Silviu: Dacă vrei să fii olimpic sau să faci performanță într-un domeniu teoretic, clar România. Dar dacă nu ești interesat de acest aspect, atunci Belgia iți oferă un învățământ superior. Dotările școlii, materialele didactice, amabilitatea oamenilor, toate aceste lucruri sunt la un alt nivel în Belgia. Bineînțeles că sunt și puncte slabe, precum profesorii neabordabili menționați mai sus, dar când tragi linie, Belgia oferă un pachet mult mai complet și mai atractiv, la prețuri foarte avantajoase. Un an de studii universitare aici costă o mie de euro.

Eoficial.ro: După terminarea studiilor plănuiești să te întorci în țară și să îți construiești o carieră aici sau ai alte planuri de viitor în minte?

Silviu: M-am gândit de multe ori la asta. Nu sunt sigur, însă nu mă văd revenind full time în România. Sunt român și voi fi mereu, dar nu mai sunt la fel. Un pom nu îl poți replanta de 10 ori sperând să fie la fel de roditor. Vreau să schimb anumite lucruri și să ajut la remodelarea României moderne, însă oamenii trebuie să fie receptivi, nu vreau să fiu un martir, sacrificându-mi viața încercând să mă lupt cu morile de vânt.

Eoficial.ro: De-a lungul timpului, ai minimizat faptul că ești român sau, dimpotrivă, ai încercat să împărtășești din cultura noastră și prietenilor tăi?

Silviu: Nu am minimizat nimic, nu încerc să ascund cine sunt și de unde vin. În același timp, nu sunt genul de om care promovează micii cu muștar că fiind ceva inedit. Dacă ești interesat să cunoști mai multe despre mine și despre țara „în formă de pește”, voi fi mereu deschis și dispus să împărtășesc cu oricine tradițiile noaste, obiceiurile, glumele și așa mai departe.

Eoficial.ro: Care crezi că este cea mai mare diferență dintre Belgia și România?

Silviu: E greu să pun degetul fix pe „rană”, însă sunt câteva. Una dintre problemele pe care le am cu România în momentul de față ar fi o propagandă de care nu multă lume vorbește. Propaganda cum că în altă parte e mai bine, iar la noi este dezastru. Dacă ne repetăm în fiecare zi că suntem codașii Europei, nu ne va ajuta cu nimic. Ba mai mult, oamenii vor pleca pentru că mass-media prezintă „realitatea” din alte state unde „copiii se duc cu tablete la școală”, unde „malpraxisul este doar un termen în dicționar”, unde „poliția își face treaba”. Păi, haideți să discutăm despre aceste locuri „perfecte”, aceste utopii și despre faptul că ele nu există. În 8 ani de trăit, nu locuit, în Belgia, am putut „să gust” din ceea ce înseamnă „vestul”. Ghiozdanul meu pe timpul liceului nu a fost înlocuit miraculos de cine știe ce tabletă, căram cărțile și mapele pline de cursuri în fiecare zi. Să iți „rupi” piciorul și după o săptămâna de stat cu el în ghips să afli că te-ai vindecat, se poate, în Belgia. Și asta nu pentru că m-au tratat cu vreo tehnologie vestică avansată, ci pentru că și ei pun diagnostice greșite. Să suni la poliție și să fii informat că în weekend poliția nu lucrează și că trebuie să aștepți până luni pentru a primi ajutorul lor, din nou, se poate, în capitala Europei. Și multe alte exemple. Trebuie să acceptăm că facem greșeli, că suntem într-o perioadă grea, iar dezinformarea populației nu ajută.

În final, Silviu a fost întrebat ce crede că ar putea românii „să împrumute” de la vecinii belgieni din vestul Europei. „Rețeta pentru ciocolată.” ne-a spus tânărul râzând. „Glumesc. Iarăși sunt multe lucruri pe care le-am putea „împrumuta”, adapta. Cred că este important să te mândrești cu România. Belgieni o fac cu tărișoara lor mică. Atât cât sunt ei de divizați, flamanzi sau valoni, țin la istoria lor comună și se bucură pentru fiecare reușită. Nu numai istoria o împărtășesc, ci și un scop comun: Belgia de mâine. Cred că și noi, românii, diaspora sau nu, putem să avem o viziune comună. Să fim mai puțin egoiști, mai puțin băgăcioși, mai educați și mai muncitori.”