Connect with us

Publicat cu

pe

autor: Gabriela Nicolaescu

Când ne gândim la Suedia, poate ne vine în minte ideea unei țări civilizate. Sau poate a unei țări asociate cu frigul. Sau poate doar a unei țări mult prea îndepărtate pe hartă de noi ca să ne pese. Oricum ar fi, curioși suntem din fire de capra vecinului, așa că iată 10 lucruri interesante și/sau ciudățele despre vecinii noștri din nordul Europei.

 sursa: https://euobserver.com/nordic/136959)

Ziua-i și noaptea-i… zi?

Având o parte din teritoriu în zona Cercului Polar de Nord, Suedia le oferă locuitorilor ei lumină din belșug vara și nu chiar atât de multă iarna. Deci, dacă plănuiești să stai acolo în anotimpul cald, fii sigur că ai la tine cele mai bune jaluzele, căci se va întuneca doar cât să îți dea speranță pe la un 23, iar pe la 23:30 deja „răsare” iar soarele. Astfel că, dacă Shakespeare ar fi fost suedez,„Visul unei nopți de vară” ar fi devenit de mult„Visul unei zile de vară”. Pe același principiu, presupusul Shakespeare suedez ar fi avut o întregă iarnă să viseze, căci în anotimpul rece întunericul predomină și pe timp de „zi”.

 Atenție, pieton la orizont!

 Iar când noaptea-i noapte pentru o perioadă atât de lungă, e bine să ne facem văzuți în fața șoferilor. Suedezii au adesea agățate de genți ori de fermoarele gecilor brelocuri reflectorizante, pe care le găsim în orice supermarket, într-o gamă largă de forme și modele. Deci, accesorizarea nu va fi o problemă

Povestea din fereastră

Având în vedere că un celebru magazin internațional de mobilă și accesorii de interior are ca țară de origine Suedia, nu este de mirare că aceștia au și un stil bine definit în ceea ce privește designul interior. Totuși, un detaliu iese în evidență la mai toate ferestrele, fie că vorbim de case, apartamente sau instituții. Dacă noi suntem obișnuiți să ne așezăm lampa pe birou sau poate pe noptiera de lângă pat, iată că suedezii îi găsesc acesteia și un loc de onoare, pe pervaz, de cu seară fiind întotdeauna aprinsă. Acest obicei își are începutul în tradiția veche, când oamenii luminau calea celorlalți spre biserica din sat, aprinzând lumânări la geam.

sursa: https://swedely.com/2014/02/21/a-light-in-the-window/

Ca în familie

Colindând puțin prin cartierele de case ale suedezilor, putem observa o alegere ce, pentru noi, poate părea un pic ciudată: lipsa gardurilor înalte. În timp ce noi preferăm intimitatea și ne înconjurăm proprietatea cu un gard serios, cel al nordicilor nu depășește un metru înălțime. Astfel că, aceștia par să nu aibă nicio problemă ca vecinii lor (sau trecătorii) să tragă câte o privire în curtea sau în casa lor.

sursa: https://japanpropertycentral.com/2011/07/sweden-hills-hokkaido/

În acceași mare familie

Păstrând ideea încrederii în ceilalți, suedezii nu se sfiesc să își lase bicicletele, skateboardurile sau trotinetele copiilor, grătarele sau accesorile de tot felul afară, peste noapte, fară nici un fel de protecție. Ba mai mult, iarna, pe marginea drumului poți vedea din loc în loc mănuși agățate sau acostate undeva la vedere, semn că cel care le-a pierdut din întămplare are o sansă să le recupereze. Nici lucrurile de valoare nu sunt păstrate de „norocoșii” care le găsesc, un telefon mobil rătăcit în autobuz, de exemplu, ajungând înapoi în mâinile posesorului neatent.

sursa: https://velosock.com/blogs/blog/practical-tips-for-storing-your-ride-in-a-garage-or-a-bicycle-shed

Un pahar cu apă, vă rog!

Având în minte imensul raft cu sticle de apă din supermarketurile românești, cel al suedezilor ni se va părea apă de ploaie, ca să menținem tematica de H2Oși în glume. Totuși, aceștia nu consumă apa de ploaie, ci pe cea de la robinet, care este foarte curată și bună de băut. În supermarketurile mici s-ar putea să nici nu găsim apă plată îmbuteliată, ci doar apă minerală sau apă aromată, deși este foarte comun ca suedezii să aibă în bucătăria personală și un aparat de carbonizat apa. Nu vă faceți griji nici la restaurant, căci, mai peste tot apa este gratis și la discreția clienților. Totuși, dacă vrem să o cumpărăm de la mazin, trebuie să ținem cont că, peste prețul afișat la raft trebuie să plătim și PET-ul.

sursa: https://pixabay.com/photos/tap-black-faucet-kitchen-sink-791172/

Eu sunt, tu… sunt?!

Dacă îți propui să îți îmbunătățești calitățile lingvistice și să înveți suedeza, află că nu e o limbă atât de dezastruos” de învățat precum pare. Asta pentru că nu trebuie să îți bați capul cu vreo conjugare a verbelor. Pentru timpul prezent avem o singură formă verbală pentru toate persoanele și la fel și petru trecut sau viitor!

sursa: https://www.babbel.com/en/magazine/20-most-common-swedish-verbs

O felie de spaghete

Parcurgând ș isfera culinară, pe lângă delicioasele chifteluțe suedeze, prăjituri și rulouri cu scorțișoară, ciudățenia alimentară a nordicilor vine sub forma unui semi-preparat, fie el orez cu lapte, tocăniță sau supă, ambalat într-un rulou de plastic, întocmai precum un baton de șuncă. Extrem de ciudat la privire, dar oare bun la gust?

sursa: https://www.coop.se/

De restul vă dau bombonele la 10 bani?

Dacă noi avem uneori portofelul și buzunarele ticsite de bancnote mototolite și mărunțiș, iar vânzătorul adesea duce lipsă de rest, suedezii au „renunțat” de mult la această problemă. Aproape peste tot aceștia plătesc cu cardul bancar. Simplu și rapid!

sursa: https://www.stocksy.com/es/1919561/costumer-paying-with-credit-card-in-restaurant

Hai la masă!

Momentul acela când lucrezi intens la un proiect, la job sau pentru școală sau pur și simplu ești ocupat și uiți de masa de prânz. Ei bine, lucrul acesta este de neconceput pentru un suedez, care își ia tare în serios pauza de prânz, de obicei între orele 12 și 13. Mai mult, după serviciu aceștia se pot bucura de o cană caldă de ceai sau cafea și un rulou cu scorțișoară alături de prieteni, ieșire ce are denumirea de fika. Deși traducerea ar putea însemna „pauză de cafea și prăjituri”, fika este un adevărat ritual pentru suedezi. Aceștia consideră esențial să își facă timp pentru fika în fiecare zi, timp pe care și-l valorifică în compania prietenilor și colegilor.

sursa: https://www.trendhunter.com/trends/swedish-fika

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Internațional

Franța lansează programul pentru construcția a patru noi submarine nucleare. Naval Group, partenerul cheie al industriei franceze de descurajare nucleară

Publicat cu

pe

Florence Parly, ministrul francez al forțelor armate, a anunțat vineri, la Centrul de expertiză pentru tehnici hidrodinamice al Agenției franceze pentru achiziții de apărare (DGA), lansarea programului pentru dezvoltarea celei de a treia generații de submarine cu propulsie nucleară purtătoare de rachete balistice SSBN (SNLE 3G) pentru Marina Militară. Acest program este o provocare majoră pentru Naval Group, un partener industrial cheie în asigurarea suveranității franceze. Primul submarin este programat să intre în serviciu operațional până în 2035. Alte trei submarine vor fi livrate apoi un interval de cinci ani.

Pierre-Eric Pommellet, CEO al Naval Group, a declarat cu această ocazie: „Naval Group este foarte mândru că își pune abilitățile, talentele și resursele industriale în slujba descurajării nucleare a Franței. Întreaga companie, împreună cu partenerii săi, va fi mobilizată pentru a realiza acest lucru. Suntem conștienți de responsabilitatea noastră și vom face tot posibilul, așa cum au făcut generațiile anterioare, pentru a oferi Franței instrumentul suveranității sale”.

SSBN rămâne unul dintre cele mai complexe produse industriale realizate vreodată. Proiectarea și construcția necesită cunoștințe rare, mijloace industriale unice și capacitatea de a uni contribuțiile a două sute de companii partenere care alcătuiesc baza industrială franceză de apărare, prezentă în toată țara.

Naval Group beneficiază de o poziție unică ca arhitect și integrator de sisteme, care îi permite, în colaborare cu TechnicAtome, principalul contractor pentru camera de cazan nuclear, să își asume responsabilitatea generală pentru construcția și pentru a garanta controlul calității, termenelor și costurilor.

Un program de bază pentru suveranitatea franceză 

Programul își propune să furnizeze o nouă generație de patru submarine cu rachete balistice alimentate cu energie nucleară, care să servească nevoile operaționale ale marinei franceze între anii 2030 și 2090. Acestea vor înlocui treptat a doua generație de SSBN, care va fi eliminată treptat din serviciul activ în anii 2030 și 2040, pentru a fi înlocuit cu aceste submarine de a treia generație.

Programul se desfășoară în numele guvernului francez, sub egida DGA și a Comisiei franceze pentru energii alternative și energie atomică (CEA), împreună cu Statul Major al Forțelor Armate și Marina Franceză.

Mobilizarea întregii industrii de apărare navală

Peste 200 de companii din baza industrială și tehnologică a apărării franceze vor colabora cu Naval Group pentru a furniza servicii de proiectare sau construcție pentru echipamente și sisteme.

În următorii 30 de ani, acest program va reprezenta până la 100 de milioane de ore de lucru, inclusiv 15 milioane de ore de proiectare și peste 80 de milioane de ore de construcție.

Sunt necesare 400 de abilități

Majoritatea șantierelor Naval Group vor fi mobilizate pentru acest program.

La șantierul Cherbourg, peste 300 de angajați lucrează în activități de proiectare, iar construcțiile reprezintă mai mult de 2.000 de angajați. Echipele din Cherbourg vor construi platforma (carena, structura, o parte a modulelor interne), vor integra echipamentele și sistemele în platformă și vor efectua punerea în funcțiune și testarea instalațiilor submarinului.

Șantinerul din Nantes-Indret va produce componentele principale ale camerei centrale și va construi modulele principale, cum ar fi modulul unității de motoare și modulul camerei centrale nucleare.

Șantinerul Angoulême-Ruelle va proiecta și construi echipamentul structural al submarinului: tuburi de lansare a armelor, catarguri, sistem de manipulare a armelor etc.

Șantinerul Ollioules va fi site-ul de referință pentru sistemele de informații încorporate. Acesta va proiecta și va integra sistemul de luptă și sistemul de control.

Șantinerul Bagneux concentrează diverse activități de gestionare a programelor.

Șantinerul Lorient va contribui la proiectarea SNLE 3G și va produce piesele compozite.

Șantinerul Brest va fi chemat să pregătească recepția și sprijinul viitorului SNLE 3G, în centrul bazei Ile Longue, precum și testele sale pe dispozitivul de lansare din Cherbourg.

În România, asocierea Naval Group – Șantierul Naval Constanța, câștigătoare a contractului de achiziţie a corvetelor pentru Forțele Navale

În Romania, Naval Group, în asociere cu Șantierul Naval Constanța, a câștigat licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale pentru a livra Marinei Militare Române patru corvete echipate cu tehnologie și armament de ultima generație, printr-o ofertă care a inclus cea mai înaltă tehnologie navală la cel mai competitiv preț.

Naval Group și Șantierul Naval Constanța sunt pregătite să livreze marinei militare cea mai performantă tehnologie de luptă pe mare, de îndată ce contractul pentru construcția celor patru corvete este semnat.

Odată semnat contractul, Forțele Navale Române vor beneficia de patru corvete militare de tip Gowind, echipate cu un set de sisteme de luptă de ultimă generație, anti-submarin, anti-suprafață și antiaeriene, testate în lupta pe mare, conform standardelor NATO.

Corveta Gowind 2500 cu care Naval Group și SNC s-au situat pe primul loc în evaluările specialiștilor MApN oferă performanțe unice, între care detecția țintelor pe distanțe lungi, o stabilitate superioară, operabilitate optimizată pentru condiții extreme de vreme, fiind echipată cu sisteme performante de apărare anti-aeriană, la suprafață și anti-submarin, integrate prin sistemul de management al luptei Setis®.

În ianuarie, Marina Egiptului a preluat prima corveta Gowind construită local, în baza transferului de tehnologie de la Naval Group

Denumită Port Said, aceasta este cea de-a doua corvetă clasa Gowind 2500 comandată de Marina Egiptului și construită la Alexandria Shipyard în cadrul unui contract care a cuprins și transfer tehnologic, între Egipt și Naval Group.

Citește mai departe

Internațional

Navantia se alătură consorţiului Naviris format din Naval Group şi Fincantieri pentru dezvoltarea corvetei europene

Publicat cu

pe

NAVIRIS, un joint-venture 50/50 dintre Fincantieri și Naval Group, responsabil de dezvoltarea programelor de cooperare, și NAVANTIA au semnat un Memorandum de înțelegere (MoU) care vizează extinderea cooperării industriale pentru programul European Patrol Corvette (EPC), cea mai importantă inițiativă navală din cadrul proiectului de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO).

EPC va fi o navă inteligentă, inovatoare, accesibilă, durabilă, interoperabilă și flexibilă pentru a îndeplini misiunile viitoare în contextul mondial evoluat de la mijlocul secolului XXI. EPC va fi un combatant de suprafață complet pregătit pentru desfășurarea unor misiuni diversificate, care vizează în primul rând îmbunătățirea conștientizării situației maritime, a superiorității suprafeței și a proiecției puterii, în special în contextul acțiunilor guvernamentale în timp de pace, precum cele care vizează contracararea pirateriei și a contrabandei, precum și ca acțiuni dedicate asistenței umanitare, controlului migrației și care vizează asigurarea libertății de navigație. Va avea aproximativ 100 de metri și 3.000 de tone, fiind capabilă să înlocuiască în viitorul apropiat (din 2027 și mai departe) mai multe clase de nave, de la nave de patrulare la fregate ușoare. Cerințele de proiectare pentru aceste nave, cu un obiectiv clar de comunitate a soluțiilor și modularitate pentru adaptarea la cerințele naționale, sunt așteptate în 2021.

Din punct de vedere industrial, NAVIRIS și NAVANTIA vor acționa într-un mod complet coordonat cu Fincantieri și Naval Group pentru programul EPC. Studiile ar putea beneficia de fondurile naționale și ale Uniunii Europene și vor include o mare parte din cercetare și dezvoltare care să conducă la soluții inovatoare pentru a facilita co-dezvoltarea și interoperabilitatea, eficiența navelor în operațiuni și gestionarea datelor digitale.

Ambiția proiectului, căruia i s-au alăturat până acum patru țări la nivel PESCO (Italia ca coordonator, Franța, Spania și Grecia), este de a include alți parteneri europeni pentru a integra bucăți tehnologice, care corespund fluxurilor de inovare care se potrivesc cu cele cerințele EPC naționale și strategia și orientările Comisiei Europene. 

NAVIRIS este o societate mixtă deținută 50/50 de către Fincantieri și Naval Group, lansată oficial în ianuarie 2020. Prin această alianță, care va aduce noi oportunități pe piața navelor de suprafață, Fincantieri și Naval Group și-au consolidat dorința comună de a construi un viitor de excelență pentru industria navală și a navelor. Cei doi lideri europeni cu oferte complementare, susținuți de un ecosistem mare, s-au reunit pentru a servi mai bine marinelor din întreaga lume și pentru a-și spori reciproc avantajul competitiv. Ei își concretizează ambiția comună la nivel mondial: alianța se bazează pe o înțelegere reciprocă a provocărilor și realităților apărării navale în lumea de astăzi. NAVIRIS este dedicat deschiderii ușilor către piețele internaționale de mâine. 

Ambele companii desfășoară activități în România.

Fincantieri – unul dintre cele mai mari grupuri de construcţii navale din lume – şi-a clădit o prezenţă puternică în România, transferând tehnologie şi expertiză în domeniu, prin şantierele navale Vard Tulcea şi Vard Brăila.

Naval Group, liderul european în construcția de nave militare, a câștigat, în asociere cu Șantierul Naval Constanța, licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale pentru a livra Marinei Militare Române patru corvete echipate cu tehnologie și armament de ultima generație.

Naval Group și Șantierul Naval Constanța sunt pregătite să livreze marinei militare cea mai performantă tehnologie de luptă pe mare, de îndată ce contractul pentru construcția celor patru corvete este semnat.

Odată semnat contractul, Forțele Navale Române vor beneficia de patru corvete militare de tip Gowind, echipate cu un set de sisteme de luptă de ultimă generație, anti-submarin, anti-suprafață și antiaeriene, testate în lupta pe mare, conform standardelor NATO.

Corveta Gowind 2500 cu care Naval Group și SNC s-au situat pe primul loc în evaluările specialiștilor MApN oferă performanțe unice, între care detecția țintelor pe distanțe lungi, o stabilitate superioară, operabilitate optimizată pentru condiții extreme de vreme, fiind echipată cu sisteme performante de apărare anti-aeriană, la suprafață și anti-submarin, integrate prin sistemul de management al luptei Setis®.

Citește mai departe

Internațional

UE a cumpărat vaccinurile AstraZeneca cu 3 luni mai târziu decât Marea Britanie, potrivit directorului companiei

Publicat cu

pe

România riscă să rămână fără vaccin antigripal

Directorul executiv al gigantului farmaceutic AstraZeneca, Pascal Soriot, a făcut apel la publicul european să dea dovadă de înţelegere în privinţa întârzierilor în livrările plănuite de vaccinuri anti-COVID-19, precizând că firma nu este obligată juridic de un anumit calendar, transmite agenția germane de presă, DPA, preluată de Agerpres. 

‘Nu este un angajament pe care îl avem cu Europa’, a declarat Soriot pentru cotidianul italian La Reppublica. Din punct de vedere contractual, ‘noi am spus că vom face toate eforturile posibile’, a adăugat el.

Uniunea Europeană a semnat contractul cu compania britanico-suedeză cu trei luni mai târziu decât Marea Britanie, dar se aştepta ca livrările să aibă loc cam în acelaşi timp, a declarat Soriot în interviul publicat marţi seară la Roma. 

Comisia Europeană, care a semnat un contract în luna august pentru până la 400 milioane de doze de vaccin dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, este furioasă pe producător după anunţul de săptămâna trecută.

Comisia Europeană a spus că aştepta 80 milioane de doze până la finalul lui martie, însă acum anticipează ca va primi doar 31 milioane.

Pentru UE, ‘ţinta este să livrăm 17 milioane de doze până în februarie’, a spus Pascal Soriot în interviu, subliniind că vaccinul este produs fără profit.

Responsabilii UE vor avea miercuri o a treia reuniune de criză cu reprezentanţi ai statelor membre şi ai companiei.

Potrivit unui oficial european citat de Reuters, UE solicită ca AstraZeneca să facă public contractul, după ce şeful companiei a dezvăluit clauze confidenţiale.

Întârzierile sunt cauzate de probleme legate de extinderea producţiei de vaccinuri la o fabrică din UE, potrivit lui Soriot, o explicaţie care nu i-a mulţumit până acum pe oficialii europeni.

‘Am avut probleme ca acestea şi în lanţul de aprovizionare în Marea Britanie. Cât priveşte Europa, suntem în întârziere cu trei luni în rezolvarea lor’, a mai spus directorul executiv al AstraZeneca.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare