Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că CSAT a aprobat prezenţa aeronavelor de luptă ale NATO pe aeroporturie din România și a solicitat NATO să se implice mai mult în Marea Neagră.

Redăm mai jos principalele declarații ale președintelui:

Am avut astăzi o scurtă şedinţă CSAT pentru clarificarea a două probleme. Una era legată de prezenţa unor aeronave de luptă ale statelor membre NATO pe teritoriul României – sigur, prin rotaţie şi nu toate o dată.

Este vorba de aeronave de luptă care fac parte din sistemul integrat de apărare al NATO şi care, alături de aviaţia română, să asigure poliţia aeriană, ceea ce înseamnă că, dincolo de avioanele de luptă, pe teritoriul ţării vor putea staţiona şi 200 de militari, piloţi, mecanici, personal de întreţinere al aeronavelor care să asigure funcţionarea aeronavelor de luptă ale aliaţilor din NATO pentru asigurarea poliţiei aeriene în teritoriul sau în spaţiul de responsabilitate al României.

A fost adoptată această hotărâre, deci vom comunica la NATO aprobarea noastră pentru prezenţa aeronavelor de luptă ale NATO pe aeroporturile din România şi în spaţiul aerian împreună cu personalul de deservire. Un alt punct a fost legat de posibila participare ca stat coordonator în proiectul Fondului NATO de sprijin pentru Ucraina în domeniul apărării cibernetice. Deci România este pregătită să-şi asume unul din cele patru programe ale NATO în calitate de naţiune-lider şi programul pe care dorim să ni-l asumăm este legat de apărarea cibernetică a Ucrainei.

Acestea au fost cele două hotărâri adoptate în şedinţa CSAT de astăzi.

Am văzut, am observat că foarte mulţi analişti militari, nemilitari, specialişti în fabricarea pâinii sau în culegerea de roşii au făcut tot soiul de predicţii asupra a ceea ce se va întâmpla pentru România la summitul NATO.

Vreau să ştiţi că România, ca de altfel toate statele membre NATO, în abordarea pe care o au la acest summit ţin cont de două documente fundamentale. Unul este legat de CFE – probabil vă spune ceva această denumire, este vorba de armamentele convenţionale în Europa, nivelul pe care fiecare parte îşi asumă, nivelul de armamente convenţionale pe care fiecare parte şi-l asumă.

De asemenea, trebuie să ţinem cont dacă mai vrem sau nu mai vrem să avem un parteneriat cu Federaţia Rusă, adică NATO-Federaţia Rusă.

Aici este un punct de discuţie. Printre altele, în acest document, statele membre NATO se angajează să nu instaleze baze militare permanente mari la frontiera de est a NATO. Şi cu asta, cred că am răspuns acelora care prooroceau baze militare mari, permanente şi aşa mai departe. Însă asta nu înseamnă că România nu are nişte obiective.

Şi pentru a clarifica faptul că astăzi nu s-a discutat mandatul pentru mâine, noi suntem într-un curs continuu de negocieri, de circa două luni şi de acest lucru se ocupă trei instituţii: Preşedinţia României, prin contactele directe la nivel de şefi de state, de SACEUR, de secretar general NATO, Ministerul de Externe şi Ministerul Apărării. Deci, nu s-a luat astăzi un mandat, pentru că nu era posibil. Până la urmă, poziţia noastră a trebuit negociată mai bine de două luni.

De aceea nu am putut să fac, spre exemplu, vizita în Turcia, cu ocazia validării mandatului preşedintelui Erdogan. Aia nu a fost vizită, a fost invitaţie la eveniment, dar pentru că aveam nişte convorbiri telefonice exact în acea perioadă, mi s-a părut de mare interes să rămân aici, pentru că se discutau opţiunile noastre pentru NATO. Obiectivele noastre – şi obiective, şi aspiraţii, dacă vreţi – generate în primul rând de evenimentele din Ucraina şi de ceea ce ne-a arătat preşedintele Putin în acţiune a Federaţiei Ruse, acţiune care, o spun încă o dată, a ajuns la limite care frizează iraţionalul, pentru că atâta timp cât nu respectăm acordurile internaţionale, nu respectăm frontierele statelor în Europa, nu mai putem vorbi de raţional/dsirbu/ şi atunci intervine iraţionalul şi impredictibilul.

Plecând de la aceste premise, România solicită, generic, consolidarea flancului estic al Alianţei şi nu numai al flancului nord-estic, ci a întregului flanc estic, de la nord până la sud. Asta înseamnă şi introducerea României în sistemele permanente, dacă vreţi, de alertă şi de capabilităţi de reacţie.

În acest sens, dincolo de realizarea capabilităţilor pentru consolidarea întregului flanc estic, de la nord până la sud, sunt modalităţi diverse de a se atinge aceste obiective. Nu o să le descriu şi ele nu vor fi nici în comunicat, poate voi vorbi mai pe larg despre ele sau mai pe înţelesul tuturor după summit, după ceea ce vedem că ceea ce am negociat mai bine de două luni se materializează.

În acelaşi timp, noi solicităm creşterea nivelului de interoperabilitate a forţelor armate ale României cu forţele armate ale altor state membre NATO – şi aici mă refer la forţele terestre, la forţele aeriene şi la forţele navale, cu un accent deosebit pe creşterea nivelului de interoperabilitate a forţelor navale ale României, cu forţele navale ale altor state membre NATO, având în vedere forţa deosebită pe care o are flota Federaţiei Ruse de la Marea Neagră.

Deci nu ascundem faptul că prezenţa acestei flote ne generează îngrijorări. Şi atunci, un număr mare de exerciţii care să presupună prezenţa unor nave ale aliaţilor NATO în Marea Neagră, împreună cu flota României şi a Bulgariei, este un lucru de mare interes pentru România.

Nu suntem dezinteresaţi, dimpotrivă, suntem interesaţi ca pe teritoriul României să existe structuri de comandă a forţelor aliate nu la nivel foarte mare, dar aceste structuri de comandă trebuie să existe, în opinia noastră.

De asemenea, am dori ca acest summit să clarifice abordarea aliaţilor atunci când discutăm despre un război hibrid, ca acela care se desfăşoară acum în estul Ucrainei sau cel care s-a desfăşurat în Crimeea. Adică un stat care nu recunoaşte îşi trimite forţe fără însemnele statului sau ale armatei din care fac parte, aceşti oameni coordonează ocuparea unui teritoriu, punerea sub control militar şi politic a unor ţări sau a unor spaţii dintr-o ţară, dar asta nu justifică aplicarea Art. 5.

Punctul nostru de vedere este că într-adevăr fiecare stat trebuie să facă faţă la astfel de provocări, trebuie să aibă capacitatea să facă faţă la astfel de provocări, dar în momentul în care asupra lui se fac presiuni cu armate regulate la frontiere, care reprezintă un sprijin direct sau indirect pentru cei care au apărut ca omuleţi verzi în estul Ucrainei sau în Crimeea, atunci intervenţia NATO împotriva forţelor care se află la frontiera unui stat NATO este obligatorie, pentru că un stat mai mic nu poate face faţă şi unui război intern generat de omuleţi vezi, să spunem, şi unei presiuni cu armate ostentativ masate la frontiera statului şi care indirect sau direct constituie un sprijin major pentru insurgenţă.

Deci sperăm într-o definire şi o înţelegere a modului de aplicare a Art. 5 în astfel de situaţii, pe care Rusia a arătat că le poate crea. Este nou tip de război, un nou model de război care trebuie să recunoaştem că este de mare succes în statele slabe, în statele care îşi neglijează propriile forţe armate şi forţele de securitate, în statele în care corupţia afectează fibra funcţionării instituţiilor.