Connect with us

Lifestyle

Ce trebuie sa știi neapărat in 2023! 11 lucruri care te țin blocat într-o vibrație scăzută

Publicat cu

pe

Cu fiecare acțiune, optezi fie pentru bunăstare și echilibru, fie pentru îmbolnăvire. In 2023, acorda o atenție sporita frecvenței propriei vibrații! Pentru ca totul în univers este alcătuit din energie, vibrând la o anumită frecvență.

Fiecare gând, fiecare corp, fiecare materie, fiecare credință și fiecare emoție este o formă de energie și totul vibrează la o frecvență diferită, aceasta fiind înaltă sau joasă. Există 12 legi universale, iar legea vibrației este una dintre ele, scrie Kimberly Fosu, pe www.medium.com. Vibrația unei persoane este starea sa de „ființă” și „bunăstare”. Dr. Hawkins vorbește despre scara conștiinței în cartea sa „Putere vs. forță”, grafic pe care sunt înregistrare valori de la 1 la 1000. În timp ce oamenii fluctuează între diferitele niveluri de pe scară, Hawkins a descoperit că există un punct critic în cazul căruia tot ce se situează sub valoarea 200 slăbește organismul și semnalează absența adevărului. Tot ce este peste 200 face corpul să devină puternic și reprezintă prezența adevărului. Conform consemnărilor doctorului Hawkins, o frecvență de 500 sau mai mare reprezintă iubirea pură necondiționată și starea în care suntem în deplină armonie cu corpul și mediul ce ne înconjoară. Acest lucru joacă un rol esențial în conturarea realității noastre palpabile. Când energia unei persoane nu prezintă undele de vibrații potrivite, aceasta este predispusă la stres și îmbolnăvire.

Lista frecvențelor vibraționale

În 1992, Bruce Tainio de la compania Tainio Technology a construit primul monitor de frecvență din lume. El a descoperit că frecvența corpului uman în timpul zilei este de 62-68MHz, în timp ce frecvența unui corp sănătos crește până la 72MHz. Când frecvența unei persoane scade, sistemul imunitar este compromis. Dacă puteți menține frecvența corpului peste 62 MHz, este mai puțin probabil să vă îmbolnăviți. Iată lista principalelor frecvențe de vibrație:

Interval de frecvență a creierului 72–90 MHz

Frecvență normală a creierului 72 MHz

Frecvența creierului Genius 80–82 MHz

Corpul uman 62–78 MHz

Inima:  67–70 MHz

Răceala și gripa: 57–60 MHz

Boala:  58 MHz

Cancerul: 42 MHz

Moartea: 25 MHz

Alimente proaspete: 20–27 Hz

Alimente uscate: 15–22 Hz

Alimente procesate: 0 HZ

  1. Oameni și Locuri

Oamenii din viața noastră ne pot epuiza energetic și ne pot reduce frecvența corpului.

Oamenii îți pot transmite foarte ușor starea lor de spirit, iar dacă ei gândesc negativist, tu vei prelua acest sentiment. Reversul este și el valabil –  atunci când discuți cu o persoană ale cărei vibrații sunt ridicate, poți descoperi că îți transmite acea stare și te face să te simți excelent! Uneori, chiar și propriile gânduri nu ne aparțin. Ar putea fi sentimentele și ideile altei persoane cu care am interacționat. Anumite locuri care declanșează amintiri dureroase pot provoca, de asemenea, scăderea vibrației.

  1. Îngrijorarea și concentrarea excesivă asupra elementelor negative

Cu toții ne lăsăm uneori pradă îngrijorării și ne concentrăm excesiv asupra detaliilor negative ale unei probleme, fapt ce ne-ar putea afecta vibrația. Atât îngrijorarea, cât și gândirea excesivă vibrează la o frecvență foarte joasă. Oamenii cu frecvențe înalte tind să se îngrijoreze și să se gândească mai puțin la detalii insignifiante. Ei știu să renunțe la situațiile pe care nu le pot controla în loc să se adâncească în probleme, fapt ce le-ar putea scădea frecvența. Ei se predau si renunta la control.

  1. Televiziunea și știrile

Au fost multe momente în care știrile m-au făcut să simt îngrijorare și teamă. Deși este important să fii la curent cu ceea ce se întâmplă în lume, vizionarea știrilor, care răspândesc în mare parte frică, îți poate scădea vibrația. Majoritatea oamenilor care vibrează mai sus abia se uită la știri. Știu cum îi fac să se simtă, așa că se îndepărtează sau limitează timpul petrecut în fața televizorului. Ei consumă doar informații care îi ajută să evolueze și să se simtă bine.

  1. Gândirea negativă și stima de sine scăzută

Gândirea negativă și stima de sine scăzută pot avea un efecte nefaste asupra bunăstării noastre. Ne provoacă stres, anxietate și depresie. Pentru mulți oameni, negativismul a devenit un obicei care îi ține blocați într-o frecvență vibrațională scăzută. Cei care vibrează mai sus își controlează gândurile negative. Ei știu să nu se piardă în situații limită și, de asemenea, se simt bine și în solitudine. De asemenea, stima de sine scăzută poate avea ca și consecință o vibrație scăzută.

  1. Mâncare nesănătoasă și băuturile acidulate

Totul în acest univers este energie, inclusiv alimentele și băuturile pe care le consumăm.

Unele alimente vibrează la frecvențe foarte înalte, în timp ce altele vibrează la frecvențe foarte joase. Calitatea alimentelor pe care le consumi are un impact uriaș asupra frecvenței tale vibraționale. De fiecare dată când mâncăm sau bem ceva, absorbim energia acelui aliment în corpul nostru. Consumul de alimente sănătoase și hrănitoare, naturale și neprocesate îi oferă organismului tău nutrienții de care are nevoie – ceea ce îți purifică organismul, îți crește nivelul de energie și îți crește vibrația. Mâncarea nesănătoasă are efectul opus.

  1. Mizerie și dezordine

Spațiile curate transmit sentimente de pace și liniște, ceea ce te va ajuta să te simți grozav! Dezordinea poate îngreuna și câmpul nostru energetic și poate reduce vibrațiile. Mizeria din mediul nostru fizic ne poate afecta mintea. Un mediu dezordonat și aglomerat reduce automat vibrația persoanei, aceasta fiind mai predispusă la stres..

  1. Bârfa și gelozia

Bârfa, gelozia și invidia sunt toate lucruri cu vibrație scăzută, acestea nu ne ajută niciodată să ne simțim mai bine. Orice acțiune pe care o facem are și urmări, fie ele pozitive sau negative. Bârfa, gelozia și invidia te împiedică să fii fericit și, prin urmare, te împiedică să experimentezi beatitudinea unei frecvențe înalte. Oamenii care vibrează constant mai sus nu se angajează în astfel de activități.

  1. Viziune îngustă și mentalitate închisă

O persoană cu mintea închisă nu este deschisă la informații noi. Cu mintea închisă, pierzi informații esențiale din mediul înconjurător. Întotdeauna există lucruri noi de învățat și nimeni nu știe totul. O persoană cu mintea deschisă este dornică să afle noi informații, chiar dacă nu este întotdeauna de acord cu ele, să învețe lucruri inedite și să vadă lumea din diferite perspective. Oamenii deschiși la informații noi au înțelepciunea de a înțelege diferența dintre bine și rău în timp ce învață.

  1. Victimizarea și Complexul Martirului

Ne este atât de ușor să ne victimizăm și să ne proiectăm într-un loc în care noi ne simțim confortabil, chiar dacă nu este real. O persoană cu un complex de martir face tot posibilul să găsească situații care ar putea provoca tristețe sau suferință. Acesteacțiuni nuaduc beneficii în cazul frecvenței vibraționale a unei persoane. Oamenii cu frecvență înaltă înțeleg că nimeni nu este de vină pentru situațiile în care se află. Își fac o evaluare al vieții lor și își asumă responsabilitatea pentru rolul pe care l-au jucat.

  1. Social Media și Internetul

Internetul și rețelele sociale ne îmbunătățesc viața cotidiană, dar nu sunt mereu benefice. Unele activități de pe rețelele de socializare și de pe internet au vibrații foarte scăzute și, dacă o persoană se angajează în ele suficient de mult, pot apărea ușor sentimente de furie, frică și tristețe, toate acestea vibrând la o frecvență foarte scăzută. Oamenii cu vibrații ridicate sunt conștienți de acest lucru, așa că limitează timpul petrecut navigând pe internet.

Ei preferă să facă ceva mai productiv decât navigheze pe social media din plictiseală.

11.Opiniile despre cei din jurul nostru și critica

Cu toții judecăm uneori. Ne judecăm pe noi înșine și îi judecăm pe ceilalți. Frecvența unei persoane scade de fiecare dată când blamează (pe sine sau pe altcineva). Îi judecăm pe ceilalți pentru că vrem să ne simțim mai bine cu noi înșine. A-i judeca pe ceilalți reprezintă un comportament care nu ajută niciodată o persoană să se simtă mai bine cu sine, ci doar îi reduce energia, scăzând frecvența vibrațională a acesteia.  Critica, referindu-ne la cea care nu este constructivă, nu te va ajuta să evoluezi nici pe tine, nici pe cel cu care interacționezi și asupra căruia se răsfrânge.

Concluzii

Cu fiecare acțiune, optezi fie pentru bunăstare și echilibru, fie pentru îmbolnăvire. Lucrurile cu vibrații ridicate sunt un promotor al sănătății și bunăstării unei persoane, în timp ce lucrurile cu vibrații scăzute provoacă stres și boală. Vibrațiile mai înalte sunt provocate de emoții pozitive, gânduri și convingeri sincere, un trup echilibrat și sănătos, dar și de spiritualitate puternică. Vibrațiile inferioare sunt provocate de emoții negative, gânduri și credințe care nu au putere, sănătate precară și lipsa de conștientizare spirituală. Când poți identifica lucrurile care nu te fac să te simți atât de bine și le poți elimina din viața ta, îți ridici frecvența și, prin urmare, vibrația. Atunci te vei simți bine în legătură cu existența ta.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lifestyle

Raluca Turcan: Cultura este un liant extraordinar în relația dintre România și Japonia, iar publicul românesc este dornic de cultura japoneză

Publicat cu

pe

Cultura japoneză a fost celebrată printr-un spectacol prezentat pe scena Ateneului Român de maeștrii Yamamoto Noh Theater. Prezentă la eveniment, Raluca Turcan, a subliniat importanța dialogului artistic internațional și rolul esențial al culturii în consolidarea relațiilor dintre România și Japonia.

“Spectacolul de teatru tradițional japonez de pe scena Ateneului Român a fost o trecere simbolică prin memorie, pierdere, renaștere – o meditație despre fragilitatea condiției umane.

Cultura japoneză, prin sobrietatea și rafinamentul său spiritual, rămâne o legătură strânsă între lumi, între vremuri și oameni. Cultura este un liant extraordinar în relația dintre România și Japonia, iar publicul românesc este dornic de cultura japoneză”, a scris Raluca Turcan pe Facebook. 

Raluca Turcan a transmis felicitări Ambasadei Japoniei în România, Excelenței Sale Domnul Ambasador Takashi Katae și echipei sale, Filarmonicii „George Enescu”, artistei Anca Arnău din Sibiu și tuturor artiștilor implicați, pentru aducerea în fața publicului român a unei experiențe artistice memorabile, care întărește punțile culturale dintre cele două țări.

 

Citește mai departe

Lifestyle

Primăria Alba Iulia suspendă taxa de promovare turistică

Publicat cu

pe

Consiliul Local Alba Iulia a decis, prin vot, suspendarea taxei de promovare turistică plătită de turiștii care se cazează în municipiu. Solicitarea suspendării taxei a fost făcută de hotelieri, care au invocat lipsa turiștilor.

Primăria Alba Iulia suspendă taxa de promovare turistică

În scrisoarea adresată municipalităţii, operatorii din turism au argumentat că unităţile administrativ-teritoriale care au renunţat la această taxă au înregistrat creşteri ale cifrelor turiştilor, iar acolo unde taxa există este considerabil mai mică.

„Având în vedere numărul scăzut de turişti din oraş, considerăm că taxa de promovare turistică este nejustificată şi face un contraserviciu turismului din oraş. Turismul în Alba Iulia şi în judeţul Alba a scăzut, iar datele vorbesc de la sine. Judeţul Alba este codaş la turism în regiunea Centru: doar 22% dintre locurile de cazare, ocupate în iunie 2024. Pe lângă aceste date statistice, scăderea turismului este remarcată cu uşurinţă de către noi, toţi cei care activăm în această industrie: hoteluri, restaurante sau ghizi turistici. O cauză a acestei diminuări a numărului de turişti este tocmai taxa turistică. Chiar dacă aparent este o valoare mică, ea creează frustrare pentru turişti, fiind colectată şi evidenţiată diferit pe facturi sau pe contracte (are o cotă de TVA diferită)”, transmiteau hotelierii din Alba Iulia reprezentanţilor administraţiei locale într-o scrisoare din luna august a acestui an, potrivit news.ro.

Conform unei hotărâri a Consiliului Local Alba Iulia adoptată în anul 2020, taxa de promovare turistică era de 5,20 lei/persoană/noapte şi trebuia plătită de turiştii în vârstă de peste 12 ani.

Hotelierii au argumentat că această taxă există în oraşele turistice cu tradiţie, unde sunt prea mulţi turişti, dar chiar şi în aceste destinaţii turistice cuantumul taxei de promovare este şi cu 80% mic decât la Alba Iulia, fiind, de exemplu, de 1 leu/persoană/noapte la Braşov şi 1% din costul cazării fără TVA la Cluj-Napoca sau Deva.

Ei au mai argumentat că acolo unde autorităţile au renunţat la taxa de promovare turistică, gradul de ocupare a spaţiilor de cazare a crescut.

Citește mai departe

Internațional

Casa din filmul „Home Alone” a fost vândută de Crăciun

Publicat cu

pe

Casa din filmul „Home Alone” a fost cumpărată la șapte luni după ce a fost scoasă la vânzare, potrivit USA Today, citat de news.ro.

Casa din filmul „Home Alone” și-a găsit cumpărător de Crăciun

Casa cu 5 dormitoare și 6 băi este situată în Winnetka, Illinois, a fost scoasă la vânzare la 5,25 milioane de dolari la sfârșitul lunii mai, conform listei Zillow.

Exteriorul casei a fost folosit ca locuință a familiei McCallister atât în filmul de Crăciun din 1990, „Home Alone”, cât și în continuarea acestuia din anul 1992, „Home Alone 2: Lost in New York”.

Celebra casă din „Home Alone” s-a bucurat de atenție la scurt timp după ce a fost listată. Totodată, agenții Coldwell Banker Realty au primit primele oferte la mai puțin de o săptămână după ce a fost listată.

Macaulay Culkin, actorul care l-a interpretat pe Kevin McCallister în cele două filme, a declarat că s-a gândit să cumpere casa atunci când a fost scoasă la vânzare.

„M-am gândit o clipă să o cumpăr – doar pentru amuzament”, a declarat el pentru Entertainment Weekly la începutul acestei luni.

Casa a fost construită în 1921 şi are peste 9.000 de metri pătraţi. De asemenea, are patru şeminee, două spălătorii, două jacuzzi, bar, un spaţiu de recreere, o sală de gimnastică, o sală de cinema privată şi un teren de sport acoperit.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare