Connect with us

Politică

Preşedintele Iohannis – primit de omologul sud-coreean; dialog despre domenii strategice

Publicat cu

pe

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial, relatează Agerpres.

Şeful statului român efectuează de luni până miercuri o vizită oficială în Republica Coreea.

Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti anunţase că aceste consultări politice dintre Iohannis şi omologul său vizează teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional şi global, precum şi impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerţului şi a investiţiilor în domeniul energiei verzi şi nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului şi gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătăţii, al educaţiei sau alte noi domenii.

Cu prilejul vizitei, este adoptată la cel mai înalt nivel „Declaraţia Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcţiile principale de cooperare vizate de ambele părţi pentru următorii 10 ani.

Pe agenda celor doi lideri a fost inclusă şi semnarea a mai multe memorandumuri în domenii precum apărare, energie, intervenţie în situaţii de urgenţă.

De altfel, din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe preşedintele României la Seul fac parte şi membri ai Guvernului României – ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Ulterior, preşedintele României va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo, prilej pentru a puncta principalele obiective ale relaţiei economice bilaterale şi pentru a evalua rezultatele celui de-al X-lea Comitet Mixt pentru Cooperare Industrială (Seul, 25 martie 2024).

De asemenea, Iohannis va avea întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri şi va vizita expoziţia de artă tradiţională românească „Insight Romania”.

Şeful statului român şi-a început vizita oficială luni, când alături de soţia sa, Carmen Iohannis, a depus o coroană de flori la Cimitirul Naţional din Seul, un loc dedicat celor care şi-au dat viaţa pentru ţară. Ulterior, a vizitat Zona Demilitarizată (DMZ), context în care a discutat cu generalul Paul LaCamera de la Comandamentul ONU privind „provocările de securitate”, după cum a scris şeful statului pe platforma X.

Miercuri, Klaus Iohannis va vizita complexul de producţie Doosan Enerbility din Changwon, Busan.

Internațional

România intră oficial în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025. Consiliul JAI a votat eliminarea controalelor la frontierele interne terestre

Publicat cu

pe

România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025. Ministrii de interne ai Uniunii Europene au adoptat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria și România începând cu anul viitor.

România, oficial în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Comisia Europeană salută hotărârea unanimă a Consiliului de a ridica controalele la frontierele interne terestre cu România și Bulgaria de la 1 ianuarie 2025, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

„România va fi membru cu drepturi depline în spaţiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025. Este o decizie istorică care a fost luată în urmă cu puţin timp la Consiliul JAI reunit la Bruxelles. Aceasta este o victorie a dreptăţii şi a demnităţii naţionale şi un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetăţeni de mâna a doua în Europa! Este, înainte de toate, un triumf al tuturor românilor, indiferent de opţiunea politică sau de situaţia socială. Este o victorie a muncii în echipă pentru binele ţării. Pentru că la acest moment au contribuit lideri de opinie din ţară şi din străinătate, personalităţi publice şi oameni obişnuiţi, alături de miniştri, diplomaţi, europarlamentari şi tehnicieni din zeci de instituţii.

Pentru companiile româneşti care fac afaceri cu parteneri din statele europene, eliminarea controalelor la frontiere va facilita comerţul şi va reduce costurile logistice. Asta înseamnă că mărfurile româneşti vor deveni mai competitive, ceea ce va stimula economia şi va crea noi oportunităţi de afaceri şi locuri de muncă. Iar, pentru români, această decizie aduce beneficii concrete şi imediate. Mai ales pentru cei din diaspora, care călătoresc frecvent în România, în special în perioada sărbătorilor. Nu se va mai sta zeci de ore la frontiere, ci se va circula liber, fără controale suplimentare. Asta înseamnă mai mult timp petrecut cu familiile şi mai puţin stres în călătorii”, a declarat, joi, Marcel Ciolacu.

Citește mai departe

Politică

Klaus Iohannis a convocat noul Parlament pentru 20 decembrie. Anunțul Administrației Prezidențiale

Publicat cu

pe

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului, în urma alegerilor legislative din 1 decembrie.

Iohannis a convocat noul Parlament pentru 20 decembrie 2024

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Lista noului Parlament conține 465 de nume, dintre care 331 sunt deputați, iar 134 senatori. Mandatele au fost împărțite după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024:

  • PSD: 123 de mandate (86 de deputați și 37 de senatori);
  • AUR: 92 de mandate (64 de deputați și 28 de senatori);
  • PNL: 72 de mandate (50 de deputați și 22 de senatori);
  • USR: 59 de mandate (40 de deputați și 19 senatori);
  • SOS: 38 de mandate (27 de deputați și 11 senatori);
  • UDMR: 32 de mandate (22 de deputați și 10 senatori);
  • POT: 32 de mandate (25 de deputați și 7 senatori);
  • Minorități: 19 deputați.
Citește mai departe

Politică

Coaliție pro-europeană în Parlament: PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile anunță „angajamentul ferm pentru formarea unei majorităţi pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european şi susţinerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidenţiale”

Publicat cu

pe

PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile au anunțat, marți seară, la finalul unei ședințe, „angajamentul ferm pentru formarea unei majorităţi pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european şi susţinerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidenţiale”, potrivit news.ro.

Coaliție pro-europeană în Parlament: PSD-PNL-USR-UDMR

Partidele au precizat că, în cadrul primei întâlniri organizate în urma semnării Rezoluției comune de săptămâna trecute, au fost discutate câteva priorități esențiale. S-a discutat despre începerea dialogului pentru formarea rapidă a unui guvern pro-european.

„În zilele următoare, cele patru partide şi reprezentanţii Minorităţilor Naţionale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare şi reforme şi care va avea în vedere priorităţile cetăţenilor României. Astfel, părţile au agreat să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare şi grupuri de lucru pe domenii de activitate”, arată partidele.

Acestea au convenit că este necesar un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică. Totodată, s-a convenit și creșterea ritmului actual de investiții și a reformelor din PNRR.

„Momentul actual este unul decisiv pentru România. Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele pro-europene îşi asumă această responsabilitate. Partidele pro-europene se angajează să crească încrederea în instituţii şi în clasa politică, prin bună guvernare, transparenţă în cheltuirea banului public şi respect faţă de cetăţean”, se mai arată în comunicatul de presă.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare