Connect with us

Publicat cu

pe

Anul trecut s-a dovedit a fi unul în care lumea digitală a început să se clatine. Giganții IT, Amazon (AMZ), Apple (APPL), Facebook (FB), Google (GOOGL) și Microsoft (MS) au intrat rând pe rând în atenția Comisiei Europene (C.E.) și a guvernelor diferitelor țări iar noi schimbări sunt pe cale să se producă.

În vreme ce Comisia Europeană a propus un set nou de reguli ce urmează a fi puse în aplicare în maximum doi ani, o coaliție din Statele Unite ale Americii a demarat proceduri pentru practici anticorupțiale împotriva gigantului Google. Totodată, un ochi atent poate distinge faptul că se dau două lupte, una între guverne și Big Tech și una în interiorul Big Tech. În timp ce Brad Smith, președintele Microsoft, afirma într-un moment în care până și Google amenința să părăsească Australia că motorul său de căutare, Bing, ar fi fericit să umple golul și să contribuie la industria de știri, Tim Cook, președintele Apple anunța că noua generație de Iphone (Iphone 13) ar putea exclude aplicațiile care extrag datele personale ale utilizatorilor ca elemente esențiale în modelul lor de afaceri, ceea ce ar însemna că Facebook, Instagram și WhatsApp nu ar mai fi disponibile.

Toate aceste bătălii vin să sfărâme peisajul serviciilor digitale.

„Cred că există o tendință globală de fragmentare a internetului mult mai mare decât a fost în trecut”, a declarat Daphne Keller, directorul Programului privind reglementarea platformelor de la Centrul de politici cibernetice al Universității Stanford, pentru CNN Business.

Fragmentarea internetului, așa numitul fenomen „Splinternet”, ar putea fi consemnată ca un semnal simbolic de de-globalizare. Nu este exclus ca în viitor tot mai multe guverne să dorească o distanțare de giganții americani și să introducă tot mai multe sisteme de acces controlat a traficului pe internet și reglementări dure. Totodată acestea ar putea încuraja populația să găsească alternative la aceste corporații. Astfel, în viitor, fiecare țară ar putea avea propria rețea de socializare.

Ce a decis Comisia Europeană pentru giganții digitali?

La sfârșitul anului 2020, Comisia Europeană (C.E.) a prezentat  noi acte legislative care vor afecta modul de funcționare al Amazon, Apple, Facebook, Google și Microsoft. C.E. și-a exprimat în nenumărate rânduri îngrijorarea față de puterea pe care cei cinci mari giganți o dețin asupra pieței și despre felul în care alte companii mai mici sunt puse în umbră, potrivit CNBC.

Prin urmare, noile norme ar revizui cadrul juridic prin care acești giganți își desfășoară afacerile digitale. Aceștia vor fi obligați să asigure transparența inclusiv în ceea ce privește publicitatea online și algoritmii utilizați pentru a recomanda conținuturi utilizatorilor. Companii precum Apple și Google vor trebui să permită utilizatorilor să dezinstaleze aplicațiile care au venit inițial cu dispozitivele lor. Totodată, C.E. a propus norme privind eliminarea bunurilor, serviciilor sau a conținuturilor ilegale online și garanții pentru utilizatorii al căror conținut a fost eliminat în mod eronat de către platforme.

„Cele două propuneri au un singur scop: să ne asigurăm că noi, în calitate de utilizatori, avem acces la o gamă largă de produse și servicii sigure online. Și că întreprinderile care operează în Europa pot concura liber și echitabil online, la fel cum o fac offline”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul UE pe probleme tehnice.

Nerespectarea normelor ar putea duce la amenzi de până la 10% din cifra de afaceri anuală a companiilor la nivel mondial, informează sursa citată anterior.

Vestager a mai declarat și că acțiunile întreprinse de Uniunea Europeană, Statele Unite, Australia, Canada și Japonia fac parte „dintr-o conversație globală” și că speră ca normele să intre în vigoare în cel puțin doi ani, notează CNBC, în același articol.

Statele Unite ale Americii, acțiuni împotriva Google. Tik Tok și Wechat luate în colimatoriu

Tot la finalul anului trecut, autoritățile americane au demarat produceduri pentru practici anticorupțiale împotriva gigantului internetului Google, notează CNN. Procesul, condus de opt state (Arizona, Colorado, Iowa, Nebraska, New York, Carolina de Nord, Tennessee și Utah) reflecta un proces antitrust anterior depus de Departamentul de Justiție și de 11 state la începutul toamnei anului 2020, care a susținut că Google folosește acorduri anticoncurențiale pentru a asigura o poziție dominantă pentru motorul său de căutare pe smartphone-uri.

Pentru procurori, atacul simultan al autorităților asupra Google este unul cu adevărat istoric și reprezintă cea mai mare coaliție într-un caz antitrust de la cel demarat în anii 1990 împotriva Microsoft.

De asemenea, Statele Unite au fost pe punctul de a interzice TikTok și WeChat. Totuși, noua administrație Biden regândește această mișcare, potrivit CNN.

Australia și lupta sa împotriva Google și Facebook. Cum au gestionat cei doi giganți problema?

În luna februarie a anului trecut, Facebook a decis să blocheze accesul utilizatorilor autralieni la știri ca răspuns la propunerea unei legi care i-ar fi cerut gigantului digital să plătească editorilor  pentru conținutul jurnalistic. Totul a pornit de la întrebarea  „este necesar ca marile companii tech să plătească pentru articolele de știri care sunt distribuite prin intermediul lor și astfel să aibă de câștigat și organizațiile media care produc acel conținut?”

Facebook a decis că utilizatorii săi să rămână fără acces la conținutul media.

Un mesaj care spunea  „acest post nu poate fi distribuit” a apărut tuturor utilizatorilor care doreau să partajeze știri. Adiacent, Facebook a blocat și numeroase pagini ale guvernului australian și chiar pagini ce cuprindeau informații despre pandemia Sars-COV-2. Acest lucru a schimbat dramatic modul de funcționare al platformei, comparativ cu alte țări de pe mapamond. Atât autoritățile cât și utilizatorii de pe tot Globul au avut o reacție extrem de critică asupra deciziei luate de platforma lui Mark Zuckerberg.

Guvernul australian a declarat că acțiunea demonstrează „imensa putere a acestor giganți digitali”, potrivit BBC.

Totuși, același guvern a reușit să rezoneze cu gigantul digital, promițând modificări asupra legii. Numai după promisiune, Facebook a restabilit paginile de știri.

Dar povestea pare să nu fie încheiată deoarece Campbell Brown, vicepreședinte al parteneriatelor de știri globale Facebook a afirmat că personalul va continua să investească în știri și să reziste eforturilor conglomeratelor media de a avansa „cadre de reglementare care nu țin cont de schimbul de valori reale între editori și platforme precum Facebook”.

Iar acum întrebarea este: cine a pierdut și cine a câștigat din acest război? În presă, părerile par a fi împărțite. În timp ce anumite cotidiene străine notează că Facebook a capitulat și că lucrurile petrecute pe teritoriul australian vin să dizolve puterea giganților digitali, alte surse de informare străine spun că Facebook a obținut tot ce își dorea de la Australia.

Deci, cine a câștigat această bătălie titanică și cum va afecta asta întreaga lume?

Stephen Scheeler, fostul director executiv al FB Australia consideră că imperiul lui Mark Zuckerberg „a clipit primul în lupta cu Australia”.

„Cred că nu există nicio îndoială că reacția globală împotriva acestui lucru a fost una destul de severă. Mai cred și că Facebook a observat probabil că guvernele din întreaga lume au luat o poziție pe care gigantul nu a anticipat-o”, a declarat Scheeler pentru BBC Radio.

Dacă este vorba de o analiză amplă, concluzia este evidentă: Facebook a pierdut în ceea ce privește percepția publică. Iar acest lucru nu este altceva decât un alt segment care se adaugă la o dispută veche și amplă care vizează libertatea de exprimare, jurnalismul și democrația.

De notat este și faptul că Australia a primit sprijin din partea Microsoft în demersurile sale, gigantul Microsoft dovedindu-se un real ajutor pentru guvernul australian, potrivit BBC. Astfel, o altă concluzie care poate fi trasă este cea că nu este doar o bătălie între guverne și giganții economici, ci este și o luptă în interiorul Big Tech.

În timp ce Brad Smith, președintele Microsoft a adus la cunoștință faptul că „legea va remedia dezechilibrul economic dintre tehnologie și jurnalism prin mandatarea negocierilor dintre acești paznici tehnologici și organizații independente de știri.”

Google a decis să abordeze problema diferit. Deși inițial gigantul digital anunțase că va bloca motorul său de căutare în Australia dacă guvernul va adopta noul cod, ulterior acesta a decis să cedeze și să plătească pentru conținut companiei News Corp a lui Rupert Murdoch, potrivit BBC.

Așadar concluzia este că, în timp ce Facebook a optat pentru soluția războinică, Google a mers pe ideea de pace. Însă întrebarea care se pune acum este: cazul Australiei are să devină cazul mai multor țări? Desigur, Facebook plătește pentru conținutul jurnalistic în Marea Britanie, unde are parteneriate, însă gigantul dorește să dețină controlul și nu dorește ca guvernele să impună când și pentru ce să plătească.

Situația din Australia poate fi văzută ca un avertisment despre ce consecințe apar în cazurile în care guvernele se implică în afacerile Big Tech. Iar atunci, întrebarea se pune cum ar arăta o țară în care influența marilor companii este limitată?

India, țara care vrea să se distanțeze tot mai mult de Big Tech

În ultimii ani, guvernul Modi și-a îndreptat atenția către Big Tech, sporindu-și presiunea asupra acestora. Dar în luna februarie a anului curent, India a decis să adauge și mai multe reguli pentru giganții digitali, conform BBC. Normele impuneau oricărei companii de social media să creeze trei roluri: ofițer de conformitate, o persoană autorizată care avea să se asigure de faptul că regulile locale sunt respectate, un ofițer de reclamații care va adresa reclamațiile utilizatorilor indieni cu privire la platformele lor și o persoană de contact disponibilă pentru aplicarea legii indiene 24/7. De asemenea, companiile vor trebui să publice în fiecare lună un raport de conformitate care să detalieze câte reclamații au primit și ce măsuri au luat.

O altă schimbare va fi faptul că platformele de social media vor trebui să elimine anumite tipuri de conținut, inclusiv postări care conțin nuditate totală sau parțială, un act sexual sau impersonare, inclusiv imagini editate.

Toate aceste noi reguli au venit în urma confruntărilor tensionate între Twitter și guvernul indian. Twitter a restabilit mai multe conturi pe care guvernul a ordonat să le elimine pentru postarea de „materiale incediare și nefondate” legate de fermierii care organizează proteste împotriva noilor reforme agricole. În cele din urmă, platforma a eliminat sute de conturi și a restricționat parțial altele, dar a tras o linie refuzând să blocheze conturile jurnaliștilor, activiștilor și politicienilor.

La vederea normelor, Facebook a declarat că „le va studia cu atenție”, notează același articol BBC. Exemplul său a fost urmat de Twitter, dar Google, care deține și Youtube nu a adresat niciun răspuns.

Cu toate acestea, India este tot mai determinată să își creeze propria rețea de socializare și astfel să nu mai ofere atât de multă putere giganților americani.

Rețeaua de socializare indiană, care prezintă un logo asemănător logo-ului Twitter, a fost descărcată de mai multe ori decât Twitter în luna februarie, anunță BBC.

Astfel, oricine poate spune că ideile guvernului Modi vor produce o schimbare radicală și vor încuraja utilizarea de aplicații indiene. Marea întrebare este acum dacă guvernul promovează și încurajează pur și simplu aplicațiile fabricate în India sau creează un mediu de reglementare în care acestea sunt singurele rămase în picioare, mai notează BBC.

Iar guvernul indian nu și-a îndreptat atenția numai către Facebook, Twitter și Google. Acesta a interzis de asemenea aplicațiile din China precum Tik Tok.

Toate aceste cazuri subliniază ideea că în viitorul apropiat, internetul pe care oamenii îl cunosc se va schimba dramatic. De asemenea, normele propuse devin o sursă de inspirație pentru țări pentru Regatul Unit și Canada. Regatul Unit și Canada au în vederea acum o legislație similară împotriva companiilor de social media și multe dintre aceste țări vorbesc între ele despre cum să facă acest lucru cât mai repede și cât mai bine.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Internațional

Ce este atât de special la TikTok?

Publicat cu

pe

Algoritmul de recomandare de conținut, care alimentează aplicația TikTok, a intrat din nou în lumina reflectoarelor după ce SUA i-a ordonat proprietarului său chinez, ByteDance, să vândă activele aplicației din SUA sau să se confrunte cu o interdicție la nivel național. Cu toate acestea, ce este atât de special la TikTok?

Iată cum funcționează TikTok și de ce a atras mai multe discuții decât tehnologia folosită de rivalii săi, cum ar fi Meta (Facebook), Instagram, Google, YouTube și Snapchat:

Algoritmul din TikTok

Algoritmii sunt considerați operațiuni generale de bază ale ByteDance, iar compania ar prefera să închidă aplicația decât să o vândă, a raportat Reuters, citând mai multe surse.

China a făcut modificări în legile sale de export în 2020, ce îi conferă drepturi de aprobare asupra oricărui export de algoritmi și coduri sursă, la care adaugă nivelul de complexitate oricărui efort de a vinde aplicația.

Academicieni și fostul personal al companiei au spus că nu doar algoritmii, ci și modul videoclipurilor care funcționează pe baza formatului scurt au făcut ca TikTok să aibă un succes enorm la nivel global.

Ce este atât de special la TikTok?

Înainte de apariția TikTok, mulți credeau că tehnologia care leagă conexiunile sociale ale unui utilizator reprezenta secretul pentru o aplicație de social media de succes, având în vedere popularitatea pentru Facebook și Instagram, de la Meta.

Dar TikTok a arătat că un algoritm, condus de înțelegerea interesului unui utilizator, ar putea fi mai puternic. În loc să-și construiască algoritmul pe „graficul social”, așa cum a făcut Meta, directorii TikTok, inclusiv CEO-ul Shou Zi Chew, au spus că algoritmul lor se bazează pe „semnale de interes”, prezintă Reuters.

În timp ce rivalii au algoritmi similari bazați pe interese, TikTok este capabil să turboalimenteze eficiența algoritmului cu formatul video scurt, a declarat Catalina Goanta, profesor asociat la Universitatea Utrecht.

„Sistemul lor de recomandare este foarte comun. Dar ceea ce face diferența cu adevărat la TikTok este designul și conținutul”, a transmis aceasta.

Formatul video scurt permite algoritmului TikTok să devină mult mai dinamic și chiar capabil să urmărească schimbările în preferințele și interesele utilizatorilor de-a lungul timpului, mergând gradual, în funcție de ce i-ar plăcea unui utilizator la o anumită oră, pe parcursul zilei.

TikTok culege datele rapid

În plus, formatul video scurt îi permite aplicației TikTok să se familiarizeze cu preferințele utilizatorilor într-un ritm mult mai rapid, a spus Jason Fung, fost șef al unității de jocuri TikTok.

„Deoarece este în format bite size, un videoclip scurt, se pot colecta date despre preferințele unui utilizator mult mai rapid decât pe YouTube, unde un videoclip mediu durează mai puțin de 10 minute”, a adăugat aceeași sursă. „Imaginați-vă că voi colectați date despre un utilizator, în medie, la fiecare 10 minute, față de o dată la fiecare două secunde”.

Încă de la început TikTok s-a poziționat ca aplicație construită pentru dispozitive mobile, ceea ce i-a oferit un avantaj față de platformele rivale care trebuia să își adapteze interfețele de pe ecranele computerelor.

Intrarea timpurie a TikTok-ului pe piața videoclipurilor scurte i-a oferit companiei un mare avantaj. Instagram nu a lansat Reels până în 2020, în timp ce YouTube a lansat Shorts în 2021, ambele fiind în urmă față de TikTok, ce avea anii de experiență în dezvoltarea de date și produse.

Conținut recomandat pe TikTok

TikTok recomandă în mod regulat conținut care nu intră în interesul utilizatorilor, despre care conducerea companiei a spus în mod repetat că este esențial pentru experiența utilizatorului.

Un studiu pe care cercetătorii din SUA și Germania l-au publicat luna trecută a constatat că algoritmul TikTok „exploatează interesele utilizatorilor de la 30% până la 50% din videoclipurile de recomandare”, după ce a examinat datele de la 347 de utilizatori TikTok și cinci roboți automatizați, conform Reuters.

„Această constatare indică faptul că algoritmul TikTok optează pentru recomandarea unui număr mare de videoclipuri de explorare într-o încercare, fie de a deduce mai bine interesele utilizatorului, fie de a maximiza reținerea utilizatorilor, recomandând multe videoclipuri care sunt în afara intereselor (cunoscute) ale utilizatorului”, au scris cercetătorii în lucrarea numită „TikTok și arta personalizării”.

TikTok mobilizează utilizatorii în grupuri

Ari Lightman, profesor la Universitatea Carnegie Mellon, a spus că o altă tactică eficientă pe care TikTok a folosit-o este să-și încurajeze utilizatorii să formeze grupuri publice prin hashtag-uri. Astfel, TikTok poate afla mai eficient informații despre comportamentul, interesul, alinierea și ideologia utilizatorilor săi, a adăugat acesta.

Lightman a transmis că dacă TikTok ajunge să fie interzis în SUA, iar giganții tehnologici au capacitatea de a reproduce cu propriile lor produse ceea ce se întâmplă pe TikTok, imitarea culturii utilizatorilor activată de TikTok ar putea fi sarcina cea mai mare.

Avantajul TikTok

Algoritmul de recomandare al TikTok a fost preluat în mare parte din aplicația sa soră chineză Douyin, care a fost lansată în 2016. Deși ByteDance subliniază adesea că TikTok și Douyin sunt aplicații separate, o sursă ce are cunoștințe directe a spus că cei doi algoritmi rămân similari până în prezent, potrivit Reuters.

La rândul său, inteligența artificială a lui Douyin a fost supraalimentată de capacitatea companiei de a valorifica costurile scăzute ale forței de muncă în China, ceea ce a făcut-o să angajeze multe persoane care analizează conținutul pentru a examina detaliat tot ceea ce se petrece pe platformă.

„În jurul anilor 2018 și 2019, Douyin s-a străduit să aibă etichete pentru fiecare utilizator. Așa că ei au etichetat manual fiecare clip video. Apoi și-au etichetat utilizatorii în funcție de videoclipul pe care l-au vizionat”, a spus Yikai Li, manager la agenția de publicitate Nativex și fost director la ByteDance. „După au aplicat această tactică și pe TikTok”.

„Este multă muncă să sortăm aceste etichete, este foarte laborioasă”. Astfel, companiile din China „au un avantaj aici: își pot permite mult mai mulți oameni, iar costul este mai mic decât pentru companiile nord-americane”, transmite aceeași sursă citată de Reuters.

Citește mai departe

Internațional

Creșterea energiei solare: pericol pentru cele mai productive terenuri agricole din America

Publicat cu

pe

Primul gând al lui Dave Duttlinger când a văzut o perdea densă de praf maro-gălbui pe cer, deasupra fermei sale din Indiana, a fost: i-am avertizat că acest lucru se va întâmpla, relatează Reuters. Acest lucru are de-a face cu creșterea energiei solare care este un pericol pentru cele mai productive terenuri agricole din America.

Aproximativ 180 de hectare din câmpurile sale de lângă Wheatfield, Indiana, sunt acoperite cu panouri solare și utilaje aferente – teren pe care în aprilie 2019 Duttlinger l-a închiriat lui Dunns Bridge Solar LLC, pentru una dintre cele mai mari dezvoltări solare din Midwest.

În acea după-amiază de primăvară din 2022, a spus Duttlinger, a fost sunat de vecini care l-au întrebat: „De ce praful din ferma ta este în camionul meu? În casa mea? Pe cine ar trebui să sun să-l curețe?”.

Potrivit contractului de închiriere pentru energia solară al lui Duttlinger, revizuit de Reuters, Dunns Bridge a declarat că va depune „eforturi rezonabile din punct de vedere comercial pentru a minimiza orice daune și perturbări aduse culturilor și terenurilor cultivate cauzate de activitățile sale de construcție” în afara șantierului proiectului. Totuși, subcontractanții au clasificat câmpurile lui Duttlinger pentru a ajuta la construirea de drumuri și la instalarea stâlpilor și a panourilor, în ciuda avertismentelor sale că ar putea face terenul mai vulnerabil la scurgeri, transmite acesta.

Echipajele au remodelat peisajul și au răspândit nisip fin pe întinderi mari de sol bogat, potrivit lui Duttlinger. Când Reuters a vizitat ferma anul trecut și în această primăvară, mare parte din terenul de sub panouri era acoperită cu nisip galben-maro, unde nu creșteau plante.

„Nu voi mai putea cultiva niciodată nimic pe acel câmp”, a zis fermierul. Aproximativ o treime din ferma sa de 485 de hectare, unde cultivă porumb, soia și lucernă pentru vite, a fost închiriată.

Proiectul Dunns Bridge Solar este o subsidiară a NextEra Energy Resources LLC, cel mai mare generator de energie regenerabilă din lume, din eolian și panouri fotovoltaice. Duttlinger a spus că atunci când a abordat NextEra cu privire la daunele aduse terenului său, compania i-a răspuns că va revizui orice lucrări de remediere necesare la sfârșitul contractului său în 2073, conform termenilor acordului.

NextEra a refuzat să comenteze această problemă sau ce angajamente viitoare și-a luat față de Duttlinger, iar Reuters nu le-a putut confirma în mod independent.

Capacitatea de producție de energie electrică prin panouri fotovoltaice se îndreaptă spre vestul mijlociu din SUA, atrasă de chirii mai ieftine ale terenurilor, accesul la transportul electric și o mulțime de stimulente federale și de stat. Regiunea are ceea ce are nevoie industria energiei solare: câmpuri larg deschise.

Analiză despre creșterea energiei solare

Un boom de energie regenerabilă riscă să afecteze unele dintre cele mai bogate soluri ale Americii din state agricole cheie precum Indiana. Analiza a fost făcută de Reuters, bazată pe date federale, statale și locale, sute de pagini de documente judecătorești și interviuri cu peste 100 de oameni de știință în energie și sol, economiști agricoli, fermieri și proprietari de terenuri agricole și parlamentari locali, statali și federali.

O parte din ferma lui Duttlinger, inclusiv părți acoperite acum de panouri solare, se află pe un teren clasificat de Departamentul Agriculturii al SUA (USDA) drept cel mai productiv pentru cultivare, conform datelor analizate de Reuters.

Pentru proprietarii de terenuri precum Duttlinger, promisiunea de profituri este atrăgătoare.

Farmland Partners Inc, un trust de investiții imobiliare în terenuri agricole (REIT), cotat la bursă, a închiriat aproximativ 3642 de hectare firmelor din industria energiei solare, la nivel național. O mare parte din acest teren este foarte productiv, a spus președintele executiv Paul Pittman.

„Cred că este cea mai bună utilizare a terenului respectiv? Probabil că nu. Dar investitorii noștri ne-ar ucide dacă nu am urmări asta”, a transmis acesta.

Unii dezvoltatori de energie regenerabilă au spus că nu toate contractele de închiriere devin proiecte în industria de energie solară. Unii își proiectează locurile pentru a face posibilă creșterea culturilor între panourile fotovoltaice, în timp ce alții, precum Doral Renewables LLC, au spus că folosesc animale pentru a paște în jurul panourilor, ca parte a gestionării terenurilor. Dezvoltatorii susțin că în vestul mijlociu, unde mai mult de o treime din recolta de porumb din SUA este folosită pentru producția de etanol, energia solară este cheia pentru alimentarea viitoarelor vehicule electrice.

Unii economiști agricoli și agronomi susțin că scoaterea din producție chiar și a unor cantități mici a celor mai bune terenuri cultivate pentru dezvoltarea energiei solare și deteriorarea solului superficial valoros, are un impact asupra potențialului de recoltă viitoare în Statele Unite, conform Reuters.

Practicile obișnuite de construcție a fermelor de energie solară, inclusiv curățarea și gradarea unor secțiuni mari de teren, pot duce la scurgeri semnificative și majore de sedimente în căile navigabile, fără o remediere adecvată, potrivit Agenției pentru Protecția Mediului din SUA și Departamentului de Justiție.

Dezvoltarea solară vine pe fondul concurenței în creștere pentru terenuri: în 2023, în ferme erau cu aproape 8% mai puține hectare decât în ​​1997 deoarece terenurile agricole sunt convertite pentru uz rezidențial, comercial și industrial, arată datele USDA.

Construcții pe terenuri primare cultivate

Nimeni nu știe cât de mult teren cultivat la nivel național este în prezent sub panouri solare sau închiriat pentru o posibilă dezvoltare în viitor. Ofertele pentru terenuri sunt de obicei tranzacții private.

Oamenii de știință de la US Geological Survey și Laboratorul Național Lawrence Berkeley al Departamentului de Energie al SUA au alcătuit o bază de date cu instalațiile solare existente în întreaga țară. Deși proiectul este incomplet și în desfășurare, Reuters a constatat că aproximativ 0,02% din toate terenurile continentale cultivate, din SUA, s-au intersectat într-un fel cu amplasamente de panouri solare la scară largă pe care le-au identificat începând cu 2021.

Capacitatea totală de putere a operațiunilor solare urmărite în setul de date reprezintă peste 60 GW (Gigawatt) de capacitate de energie electrică. În următorii doi ani, capacitatea solară aproape s-a triplat, conform unui raport din decembrie 2023 al Asociației Industrielor Energiei Solare (SEIA) și Wood Mackenzie.

Pentru a înțelege mai bine modelele viitoare de utilizare a terenurilor, Reuters a analizat datele guvernamentale federale pentru a identifica terenurile cultivate pe care USDA le-a clasificat ca fiind primare, unice sau de importanță locală ori la nivel de stat. Reuters a examinat, de asemenea, peste 2.000 de pagini de documente legate de industria energiei solare depuse la birourile locale de înregistrare a județului într-un mic eșantion de patru comitate din Midwest: județele Pulaski, Starke și Jasper din Indiana și Columbia din Wisconsin.

Comitatele au o suprafață de teren puțin mai mare decât statul Delaware, unde sunt dezvoltate sau construite unele dintre cele mai mari proiecte ale națiunii. Eșantionul nu este neapărat reprezentativ pentru Statele Unite, dar oferă o idee despre impactul potențial al proiectelor de energie solară în județele cu ferme.

Reuters a constatat că procentul pentru cele mai productive terenuri agricole din aceste județe asigurate de companiile industriilor solare și energetice la sfârșitul anului 2022 era următorul: 12% în Pulaski, 9% în Starke, 4% în Jasper și 5% în Columbia.

Jerry Hatfield, fost director al Laboratorului Naţional pentru Agricultură şi Mediu al Serviciului de Cercetare Agricolă al USDA, a declarat că afirmațiile Reuters despre cele patru judeţe sunt „îngrijorătoare”.

„Nu este numărul de hectare care se convertesc în industria solară”, a spus acesta. „Este calitatea terenului care iese din producție și ceea ce înseamnă asta pentru economiile locale și de stat și abilitățile viitoare ale țării pentru producția de culturi”.

Peste 12 agronomi, precum și cercetători în energie regenerabilă și alți experți consultați de Reuters, au declarat că abordarea de măsurare a impactului industriei solare este corectă. Agenția de presă și-a împărtășit constatările cu șase dezvoltatori în energie solară și companii de energie care lucrează în aceste județe. Trei au spus că dimensiunea eșantionului Reuters a fost prea mică, iar gama de constatări prea largă pentru a reprezenta o imagine corectă asupra industriei și practicilor de construcție.

Până în 2050, pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare ale Administrației Biden, SUA vor avea nevoie de până la 1.570 GW de capacitate de energie electrică din industria solară.

În timp ce terenul necesar dezvoltării solare la sol pentru a atinge acest obiectiv nu va fi nici măcar de stat, nu este de așteptat să depășească 5% din suprafața oricărui stat, cu excepția celui mai mic stat din Rhode Island, unde ar putea ajunge la 6,5% , până în 2050, conform studiului privind viitorul industriei solare al Departamentului de Energie, publicat în 2021.

Cercetătorii de la American Farmland Trust, o organizație non-profit pentru protecția terenurilor agricole, care susține ceea ce numește „Smart Solar”, au estimat anul trecut că 83% din noua dezvoltare a energiei solare, în SUA, se va desfășura în fermă, cu excepția cazului în care politicile guvernamentale actuale se schimbă. Aproape jumătate ar fi pe cel mai bun teren al națiunii pentru producerea de alimente, fibre și alte culturi, au avertizat aceștia.

Dezbatere despre carburant

Cinci dezvoltatori de energie regenerabilă și firme din industria energiei solare, intervievate de Reuters, spun că utilizarea de către industrie a terenurilor agricole este prea mică pentru a avea un impact general asupra producției alimentare interne. Practic, utilizarea lor ar trebui echilibrată cu necesitatea decarbonizării pieței energetice din SUA, în fața schimbărilor climatice.

Doral Renewables, dezvoltatorul din spatele proiectului Mammoth Solar de 1,5 miliarde de dolari, din județele Pulaski și Starke, nu ia în considerare recoltele de porumb sau soia în deciziile sale de amplasare.

În schimb, compania analizează topografia terenului, zona și apropierea de o rețea sau o substație electrică și încearcă să evite zonele împădurite, șanțurile și zonele sensibile din punct de vedere ecologic, a declarat Nick Cohen, directorul și CEO-ul Doral Renewables.

Hectarele de porumb în schimbul energiei solare? „Nu văd o înlocuire a ceva ce este vital pentru societatea noastră”, a spus Cohen. Energia solară poate face terenurile agricole „mai productive din punct de vedere economic”, a adăugat el.

Fermierul din Indiana, Norm Welker, spune că a obținut o afacere mai bună atunci când a dat în chirie 60% din terenurile sale agricole către Mammoth, decât dacă ar fi cultivat porumb, unde prețurile s-au scufundat în anul actual.

„Avem mormane de porumb, suntem sub costul de producție și chiar acum, dacă închiriezi teren pentru a cultiva porumb, pierzi bani”, a spus Welker. „În acest fel, circumstanțele mele economice sunt foarte bune”.

Citește mai departe

Internațional

Lansarea fregatei grecești, primul pas în modernizarea Marinei Elene

Publicat cu

pe

Lansarea primei dintre cele trei fregate noi din clasa Kimon (FDI HN) pentru Grecia, pe 4 octombrie 2023, la șantierul naval francez Naval Group, reprezintă începutul unei recapitalizări semnificative a flotei Marinei Elene, care are nevoie urgentă de modernizare.

Motorul acestui efort de modernizare este extinderea Marinei Turce, care introduce în serviciu noi clase de fregate moderne. Marina Elenă are ambiția de a menține o forță de cel puțin 12 fregate și corvete moderne.

Pentru Grecia, primul FDI HN din clasa Kimon, care va fi numit HS Kimon (F601), urmează să intre în funcțiune în primăvara anului 2025, după echipamente și teste pe mare. Între timp, oțelul a fost tăiat pe a doua navă Nearchos (F602) în iulie 2022 și pe a treia Phormion (F603) în iulie 2023.

Potrivit unui purtător de cuvânt de la Naval Group, Nearchos va fi lansat în toamna anului 2024, cu livrarea în toamna anului 2025, iar Phormion în toamna anului 2025, cu livrarea așteptată în 2026.

Chiar dacă acordul franco-grec pentru cele trei fregate a fost semnat abia în martie 2022 pentru 2,9 miliarde de euro (3,07 miliarde de dolari), livrarea accelerată a navelor este posibilă, deoarece prima pereche a început deja procesul de producție timpuriu.

Kimon și Nearchos au fost inițial destinate să fie construite pentru Marina Franceză în cadrul programului de fregate FDI din clasa Amiral Ronarc’h al Franței, dar, cu permisiunea guvernului francez, au fost transferate în proiectul grec. Acest lucru nu a afectat livrarea navelor franceze.

„Construirea a trei fregate pentru Marina Elenă în Lorient nu a întârziat proiectul francez”, a spus purtătorul de cuvânt al Naval Grup. „Procesul nostru industrial optimizează timpii de construcție și suntem capabili să construim și să lansăm până la două nave pe an. Flexibilitatea procesului industrial de la sediul din Lorient al Naval Group face posibilă integrarea fără probleme a sarcinii generate de contractele de export.’

Kimon și Nearchos sunt construite conform specificațiilor marinei franceze – cunoscute ca Standard-1 – și vor trebui convertite la o dată ulterioară pentru a include cerințele Marinei Elene – Standard-2 – după ce vor fi livrate.

„Având în vedere programul de livrare rapid pentru primele două fregate, Hellenic Navy și Naval Group au decis să livreze o configurație Standard 1 cu un număr limitat de specificități elene, pentru a se potrivi nevoilor marinei elene, capabilități suplimentare vor fi instalate în Grecia de către Naval Group, cu implicarea industriei elene, ca parte a Standardului 2′, a spus purtătorul de cuvânt al Naval Group.

„Datele exacte vor fi ajustate cu Marina Elenă. Aceste activități se desfășoară în sfera contractului’, a adăugat purtătorul de cuvânt. Ar putea fi exercitată și o opțiune pentru o a patra fregata.

Standard-1 include un tun principal Super Rapid de 76 mm, două tunuri Narwhal de 20 mm, opt rachete antinavă Exocet MM40 Block III, două sisteme de lansare verticală A50 Sylver cu opt celule pentru racheta de apărare aeriană Aster 15 și patru tuburi torpile ușoare MU90.

Standard-2 este similar, dar include lansatoare suplimentare de momeală de torpile CANTO, patru sistem de lansare vertical Sylver A50 cu opt celule pentru rachetele de apărare antiaeriană Aster 30 B1 și tunul Lionfish de 20 mm și rachetă Rolling Airframe (SeaRAM) pentru apărare apropiată.

Pe baza designului Belharra al Naval Group, fregatele FDI au o lungime de 122m și deplasează aproximativ 4.500 de tone și pot suporta capabilități de război anti-aer, anti-suprafață și anti-submarin și au spațiu pentru un elicopter de 10 tone. Acestea vor reprezenta o creștere semnificativă față de capacitățile vechilor 10 fregate din clasa Elli (tip Kortenaer/S), care sunt înlocuite cu trei sau patru nave din clasa Kimon și un nou program de corvetă pentru șase nave.

Fregatele din clasa Elli au 130 m lungime și 3.500 t și au fost construite și puse în funcțiune la sfârșitul anilor 1970/începutul anilor 1980. Prima pereche HN Elli și HN Limnos au fost încadrate în Marina Elenă, în timp ce restul de opt au fost construite pentru Marina Regală a Țărilor de Jos și au fost transferate mai târziu în anii 1990 și începutul anilor 2000.

Deși șase dintre cele 10 au fost modernizate la începutul anilor 2000 (una a fost retrasă în 2013), cele nouă nave rămase au depășit cu mult data limită de utilizare. Întârzierea înlocuirii navelor s-a datorat în mare parte crizei datoriilor din Grecia, care a început în 2009 și a oprit orice achiziție de noi echipamente de apărare.

Abia în 2020 s-a anunțat reluarea noilor proiecte de achiziții. Pe lângă achiziția noii fregate, s-a anunțat că cealaltă forță de fregate a Marinei Elene, constând din patru fregate din clasa Hydra (MEKO200HN), urmează să primească o actualizare de viață medie (MLU).

Aceste nave îmbătrânesc, de asemenea, rapid. Construit la Blohm & Voss din Germania și la șantierele navale Hellenic din Grecia și dat în funcțiune între 1992-1998, principalii senzori și arme se apropie de uzură.

Deși cererea de vânzări militare străine (FMS) către SUA pentru noi senzori și arme pentru navele evaluate la 2,5 miliarde de dolari (2,6 miliarde de dolari) a fost aprobată în 2021.

MS a inclus nou SeaRAM, tun Narwhal de 20 mm, sistem de management al luptei COMBATSS-21, radar de control al focului TRS-4D, noul sonar remorcat de joasă frecvență, sonar cu adâncime variabilă și conexiuni de date. De asemenea, ar moderniza Phalanx 20mm CIWS, lansatoarele Sylena Mk2, sistemul de apărare pentru torpile Nixie, tunul principal Mk45 și sonarul montat pe carenă.

Cu toate acestea, MLU a fost confirmat abia în aprilie 2023. În această etapă nu este clar cât de extinsă va fi actualizarea sau când va începe, dar intenția este de a oferi un deceniu suplimentar de viață până la mijlocul anilor 2030, când un programul de înlocuire oferă nave noi.

Planurile anterioare pentru achiziționarea a două fregate din clasa Karel Doorman second-hand din Țările de Jos au fost abandonate.

Între timp, este de așteptat ca programul de corvetă să fie atribuit în acest an, după o întârziere din 2022. Cele două șantiere navale reselectate pentru faza finală includ Naval Group, care oferă o variantă a designului său de clasă Gowind bazată pe El Fateh, design de clasă folosit pentru Marina Egipteană și Fincantieri, care lansează Doha/Al Zubarah (design FCX30).

Shephard Defense Insight estimează că proiectul va fi evaluat la aproximativ 2,1 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari).

Pe de alte parte, Marina Elenă a preluat livrarea a patru freze din clasa insulei din fosta Garda de Coastă a SUA, prima pereche a sosit pe 4 iulie 2023, iar a doua pereche a sosit la Baza Navală Salamis pe 1 septembrie. Acestea înlocuiesc navele de patrulare de epocă din clasa Andromeda și clasa Antoniou din anii 1960. Cele patru nave vor fi modernizate cu sisteme de arme și senzori înainte de a intra în serviciu.

 

Proiectul pentru șapte ambarcațiuni de atac rapid – rachete din clasa Roussen (Super Vita) a fost finalizat în sfârșit când nava finală, Ypoploiarchos Vlachakos (P79), a fost pusă în funcțiune pe 29 septembrie 2022.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare