Connect with us

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis afirmă că recentele declarații din partea Rusiei sunt incorecte, subliniind că sistemul antirachetă de la Deveselu nu are nicio legătură cu această țară.

„Recentele declarații din partea Federației Ruse legate de sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice sunt incorecte pe fond, pentru că sistemul nu are absolut nicio legătură cu Rusia. Ele nu pot să ne intimideze. Dimpotrivă, aceste amenințări fără bază reală reconfirmă faptul că abordarea noastră, de întărire a securității NATO ca reacție legitimă la atitudinea Rusiei în regiunea Mării Negre, este cea corectă”, a declarat Iohannis, marți, la deschiderea Programului „Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil”, potrivit Agerpres.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat vineri România și Polonia că s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american, pe care Moscova îl consideră o amenințare.

Politică

Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, cere demiterea imediată a inspectorului general adjunct bătăuș din Turnu Măgurele

Publicat cu

pe

În urmă cu câteva zile, la banchetul de la finalul clasei a 12-a organizat de Colegiul National ,,Unirea’’ Turnu Măgurele, a avut loc un incident șocant care a atras atenția întregii comunități. Răzvan Vasile, inspector general adjunct și profesor, s-a luat la bătaie cu un elev. Potrivit unei publicații locale, acesta a recunoscut că a lovit un elev, motivând că era de la altă școală și nu avea ce căuta la eveniment. Aceeași publicație citează martorii care spun că primul pumn a fost dat de Razvan Vasil.

Răzvan Vasile este cunoscut și pentru poziția sa politică, fiind in prezent consilier local PSD în Turnu Măgurele și pe locul 7 pe lista de consilieri județeni PSD. Cu toate acestea, până în prezent, conducerea partidului pe care îl reprezintă nu a oferit nicio reacție oficială în legătură cu incidentul.

Astăzi, la sediul de campanie PNL Alexandria, a avut loc o conferință de presă la care a fost invitat Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației. În cadrul conferinței, Cîmpeanu a subliniat importanța tratării cu maximă seriozitate a unor astfel de cazuri, reamintind un incident similar din timpul mandatului său. Atunci, Cîmpeanu a intervenit personal pentru demiterea unui cadru didactic implicat într-un scandal, sugerând că demiterea ar fi o soluție adecvată și în situația actuală.

Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, a mers mai departe, cerând în mod explicit demiterea lui Răzvan Vasile din toate funcțiile deținute, atât pe plan educațional, cât și politic. „Cred că este o situație gravă care trebuie tratată cu mare atenție atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere politic. Sunt convins că din punct de vedere profesional, inspectorul general de la Teleorman va lua măsuri, cel puțin va face o cercetare. În egală măsură aștept un punct de vedere și de la președintele Partidului Social Democrat Teleorman, președintele Consiliului Județean, dacă este de acord cu astfel de abordare. Mai mult decât atât, pentru că este candidat la Consiliul Județean din partea PSD, pe locul 7. Eu cred că până la momentul acesta trebuia să fie retras de pe liste. Aceasta este atitudinea dacă nu agreăm o astfel de abordare. Nu poți să răspunzi pentru toți cei care sunt pe lista, dar în momentul în care vezi o astfel de acțiune, cred că trebuie să reacționezi imediat dacă dorești binele oamenilor’’, a declarat Constantin.

Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Teleorman 

Executat de SC Arthur and Regents SRL – portal Eoficial.ro 

CMF: 21240015

Citește mai departe

Politică

Unde sunt parcurile industriale promise de Adrian Gâdea? Nicăieri. Vezi ce s-a ales de promisiunile mincinoase ale conducerii PSD Teleorman

Publicat cu

pe

În anul 2021, președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, făcea promisiuni hotarate in fata presei nationale. A declarat pentru Ziarul Financiar ca va face câte un parc industrial pentru fiecare oraș din Teleorman. Aceste promisiuni, deși sunau a fi soluția perfectă pentru revigorarea economică a regiunii și crearea de locuri de muncă, s-au dovedit a fi doar vorbe goale. Acum, în 2024, nu există nici măcar un singur parc industrial în Teleorman. Nici macar unul singur.

Este de-a dreptul revoltător cum PSD Teleorman, sub conducerea lui Adrian Gâdea, continuă să își bată joc de așteptările și speranțele oamenilor. În timp ce locuitorii se luptă cu sărăcia, șomajul și lipsa de oportunități, locuitorii judetului sunt amagiti din nou cu vorbe goale.

Faptul că în trei ani nu s-a realizat absolut nimic din ce s-a promis este o dovadă clară a eșecului administrației județene conduse de PSD.

Nu mai vorbim de promisiunile electorale, pe care le-a făcut în 2020, în an electoral. Promisiuni pe care le trece în program la fiecare alegeri și de care nu se ține niciodată.
Este inacceptabil ca în 2024, Teleormanul să fie printre putinele județe din Romania care nu are nici măcar 1km de autostrada sau drum expres.

Teleormanul are nevoie de o conducere care să muncească în beneficiul oamenilor, nu să își construiască cariere politice pe spatele promisiunilor false.

Conducerea administrației județene a demonstrat încă o dată că nu este capabila să atragă investiții.

Doar 0,1% din investițiile străine au ajuns în Teleorman.

Din cauza lipsei de oportunitati, circa 50.000 de locuitori ai Teleormanului au parasit judetul condus de PSD.

Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Teleorman 

Executat de SC Arthur and Regents SRL – portal Eoficial.ro 

CMF: 21240015

Citește mai departe

Politică

Sunt acestea cele mai șocante trei promovări electorale?

Publicat cu

pe

alegeri-2014-sectie-vot-stampila-Copy-1024x683-680x454

Sunt acestea cele mai șocante trei promovări electorale?

  1. Cristian Preda, pe afiș lângă Elena Udrea, în 2012.
  2. Mircea Geoană, garantat de Marian Vanghelie în 2009.
  3. Victor Ponta, bannere în limba maghiară în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014.

Cristian Preda, pe afiș lângă Elena Udrea, în 2012

 

Mircea Geoană, garantat de Marian Vanghelie în 2009

Victor Ponta, bannere în limba maghiară în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare