Italia, Spania și România au pornit de la aceeași realitate: tot mai mulți consumatori își instalează panouri fotovoltaice și produc energie pentru propriul consum. Legislația celor trei țări a ales însă soluții diferite pentru energia care nu este consumată imediat.

Diferența nu este doar în modul în care este plătit surplusul, ci mai ales în ce încearcă legislația să stimuleze.

Italia și Spania au pus autoconsumul înaintea surplusului

În Italia și Spania, punctul de plecare este autoconsumul. Consumatorul produce energie pentru propriul consum, iar energia care nu poate fi folosită imediat este tratată separat.

În Italia, Decretul legislativ 199/2021 reglementează autoconsumul de energie regenerabilă și comunitățile energetice, permițând consumatorilor să producă, să stocheze și să vândă energie. În paralel, energia excedentară poate fi valorificată prin mecanisme precum Ritiro Dedicato.

În Spania, Legea 24/2013 și Decretul Regal 244/2019 reglementează autoconsumul individual și colectiv și prevăd un mecanism de compensare simplificată pentru energia excedentară. Compensarea se face în termeni economici și este legată de energia consumată din rețea în perioada de facturare; valoarea excedentului nu poate depăși valoarea energiei consumate din rețea.

Diferența față de România este importantă: Italia și Spania au construit cadrul în jurul autoconsumului și utilizării locale a energiei, nu în jurul unui statut juridic central de prosumator.

România a pus compensarea înaintea flexibilității

România a ales o altă cale. Legislația definește explicit prosumatorul și îi acordă drepturi privind energia livrată în rețea.

Legea 160/2026 menține compensarea cantitativă pentru instalațiile de până la 200 kW pe loc de consum. Energia produsă și livrată poate fi compensată cu energia consumată din rețea, la prețul energiei active prevăzut în contractul de furnizare. Pentru instalațiile între 200 și 400 kW, energia livrată este achiziționată la prețul mediu ponderat din piața pentru ziua următoare.

Acest mecanism a avut o logică: să facă investiția în panouri mai atractivă și să încurajeze producția de energie regenerabilă la locul de consum.

Problema este că, pe măsură ce numărul prosumatorilor crește, nu mai este suficient să încurajăm producția. Trebuie să încurajăm și folosirea inteligentă a energiei produse.

Comunitățile energetice schimbă logica sistemului

Panourile fotovoltaice produc cel mai mult în jurul prânzului. În acele ore poate exista deja multă energie solară în sistem, în timp ce consumul este relativ redus. Seara, producția fotovoltaică scade, iar consumul crește.

De aici apare nevoia de flexibilitate: energie consumată atunci când este produsă, energie stocată pentru mai târziu și capacitatea de a coordona mai mulți consumatori și producători.

Aici comunitățile energetice pot schimba fundamental modelul.

În loc ca fiecare prosumator să fie privit separat, mai mulți producători și consumatori pot utiliza împreună energia produsă local. Surplusul poate fi consumat de alți membri ai comunității sau poate fi stocat în baterii și folosit ulterior.

Italia și Spania au creat deja cadrul pentru autoconsum colectiv și pentru forme de comunități energetice. În Spania, de exemplu, legislația permite explicit autoconsumul colectiv și stabilirea unor reguli de repartizare a energiei produse între participanți.

Pentru România, acesta ar putea fi următorul pas important: de la sute de mii de prosumatori individuali la comunități capabile să producă, să consume și să stocheze energie împreună.

De la prosumator la resursă pentru sistem

România avea deja 332.684 de prosumatori și 3.789 MW instalați la 30 aprilie 2026. La această dimensiune, prosumatorul nu mai este doar o chestiune care privește fiecare gospodărie în parte. A devenit o componentă importantă a sistemului energetic.

De aceea, următoarea etapă a legislației nu ar trebui să fie doar creșterea numărului de prosumatori, ci integrarea lor mai bună în sistem.

Asta înseamnă stimularea consumului local, a stocării, a flexibilității și a comunităților energetice. În loc să tratăm energia produsă la prânz ca pe un simplu surplus care trebuie compensat, trebuie să avem mecanisme prin care această energie să poată fi folosită atunci când este cu adevărat valoroasă pentru consumatori și pentru sistem.

Comunitățile energetice pot fi legătura dintre cele două obiective: libertatea consumatorului de a-și produce energia și nevoia sistemului de a avea energie disponibilă atunci când este necesară.

Prosumatorul a apărut pentru autoconsum. Următorul pas este ca prosumatorii să se unească în comunități, să stocheze energia și să o livreze atunci când sistemul are nevoie de ea, nu doar atunci când soarele produce.

Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, avertizează că România riscă să piardă ultimele tranșe din PNRR și să ajungă într-o situație economică dificilă. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el critică politicienii și sindicatele pentru pozițiile față de reformele asumate și legea salarizării din sectorul public, potrivit Mediafax.

„Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor nerecomandate investițiilor. Întâi a făcut praf legea ANI, iar acum este ferm împotriva legii privind salariile din sectorul public, unde luptă cot la cot cu sindicatele – care vor fi părtașe la îngroparea economiei și a oricărei șanse de mai bine pentru mai bine de un deceniu de acum încolo”, a explicat consilierul lui Mugur Isărescu.

Rădulescu critică poziția sindicatelor

Rădulescu susține că și poziția sindicatelor privind veniturile bugetarilor este problematică, în condițiile în care datoria publică a depășit 60% din PIB, iar deficitul este estimat la aproximativ 6% din PIB.

„Eu sunt siderat de inconștiența sindicatelor. Va să zică, menținerea nemodificată a veniturilor nominale pentru o parte a salariaților din sectorul public este absolut inacceptabilă, da? Când țara a depășit 60% din PIB datorie publică, iar deficitul se înțepenește undeva pe la 6% din PIB într-un an, cine și cum anume visează aceste sindicate că le va îmbunătăți veniturile în anii care urmează? Domnilor, treziți-vă! Vor urma scăderi dramatice de venituri nominale, șomaj, inflație cu două cifre – iar asta pentru mulți ani de aici înainte”, a adăugat Rădulescu.

Avertisment privind efectele asupra economiei

„Capitalurile vor ieși din România, spre încântarea decerebraților care vor să rămânem cu industria calului și să mâncăm fructe de pădure. Nu vor mai fi nici de-astea – vom mânca iarbă și scoarță de copac”, a precizat consilierul lui Isărescu.

Rădulescu a revenit spunând că nu a făcut un comentariu politic, ci unul strict economic.

România a fost norocoasă să îl aibă președinte pe Klaus Iohannis, susține jurnalista britanică Alison Mutler într-un articol de opinie publicat pe Universul.net.

„Klaus Iohannis este primul președinte din istoria României, care a demisionat din funcție, o demisie nefericită de pe urma căreia nu există câștigători, ci doar învinși, o demisie marcată de o anumită absență a logicii.
Este o zi tristă pentru România, țară membră NATO și UE, alată într-un moment complicat și imprevizibil. Numeroșii dușmani ai domnului Iohannis nu au prea multe de sărbătorit. Este o victorie goală. Oricum, ar fi plecat în câteva luni, conform Constituției, care spune că președintele rămâne în funcție până la depunerea jurământului de către succesorul său; și, oricum, înlocuitorul său temporar, Ilie Bolojan, face parte din aceeași formațiune politică liberală pro-europeană, doar că nu are experiența și puterea președintelui în funcție. Este o demisie absurdă, impusă de partidele naționaliste românești și de așa-numiții reformiști, care controlează acum o treime din Parlament și par a fi hotărâți să destabilizeze lucrurile. Este un sacrificiu pe care domnul Iohannis, un om onorabil și precaut, a ales să-l facă. Să presupunem că ar fi fost destituit de Parlament – atunci am fi avut un referendum pe tema destituirii sale. În același timp, am fi avut campania electorală pentru prezidențiale. O Românie febrilă, cuprinsă de turbulențe politice și prostii care nu le-ar fi servit decât dușmanilor României, precum Rusia.
România a fost norocoasă să îl aibă președinte pe Klaus Iohannis, în ultimii 10 ani. El a păstrat țara pe drumul său vestic, a îndreptat-o spre democrație, a respectat funcția de președinte și a păstrat același grup de consilieri loiali.
„De 10 ani, România s-a bucurat de stabilitate politică și economică. Asta a adus și pace, și liniște, și prosperitate. În perioada următoare, trebuie să ne orientăm pe aceste obiective, România să rămână ancorată în arhitecturile politico-instituționale internaționale care i-au garantat și pacea, și securitatea, și liniștea, și prosperitatea”, a declarat, luni, vicepremierul Cătălin Predoiu.
Domnul Iohannis i-a ghidat pe români prin pandemie și invazia Rusiei din Ucraina, de la granița României, două dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat țara după căderea comunismului,în 1989. Cu toate acestea, niciun președinte nu a fost atât de criticat și denigrat pentru relativ puțin – cum ar fi lungimea rochiilor soției sale sau pentru că și-a trântit haina de capota mașinii oficiale, iritat de erorile de protocol. Și niciun președinte nu s-a folosit atât de puțin de puterile sale, informale sau oficiale, pentru a răspunde criticilor. În România, este mai curajos să îl lauzi pe Klaus Iohannis decât să îl critici.
Așadar, ce s-a întâmplat în cei 10 ani de mandat ai săi?
În primul său mandat (2014-2019), domnul Iohannis a încercat să mențină România pe orbita vestică, în timp ce Liviu Dragnea și social-democrații duceau un război împotriva statului de drept.
Îmbrăcat cu o geacă roșie, a participat chiar la protestele de stradă din ianuarie 2017, pentru a susține statul de drept. A prezidat o ședință de guvern condusă de premierul Sorin Grindeanu, pentru a pune presiune publică pe un proiect de lege care ar fi acordat grațiere unor categorii de condamnați, inclusiv liderului partidului Liviu Dragnea.
Cu puțin înainte de încheierea primului său mandat, a demis-o pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, sub presiunea PSD. Îi ceruse în privat să demisioneze pentru a evita situația stânjenitoare a demiterii, dar aceasta a refuzat, lăsându-l să facă treaba murdară.
Nu multă vreme de aceea, dar deja în cel de-al doilea mandat, coaliția dintre Uniunea Salvați România și PNL s-a prăbușit după ce liberalii l-au demis pe ministrul justiției provenit de la USR. În numele stabilității politice, dar cu un mare cost politic personal, Klaus Iohannis a invitat la guvernare dușmanul de altădată, PSD. Invazia Rusiei din Ucraina era pe punctul de a se produce, iar România nu își putea permite proteste de stradă destabilizatoare, care să facă jocul Rusiei. Românii nu știau acest lucru, însă președintele știa.
În schimb, în afara țării Iohannis s-a bucurat de o reputație astrală. Pentru Bruxelles și Washington, era singurul președinte din Europa de Est care își menținea țara pe curs occidental, în timp ce toate celelalte țări din regiune se confruntau cu mari provocări.
A existat un moment de „deviație” în 2024, atunci când și-a anunțat candidatura la funcția de secretar general al NATO, dar nu au existat prejudicii reale, în afară poate de o stânjeneală personală. Președintele ar fi putut comunica mai bine.
De altfel, în ceea ce privește comunicarea, a fost singurul politician de rang înalt din ultimii 35 de ani care, la încheierea mandatului, și-a cerut public scuze pentru neajunsurile sale, deși unii au tratat cu un rânjet și pentru asta.
Poate că timpul le va oferi românilor o perspectivă. Îmi amintesc ura și veninul direcționate către Traian Băsescu, președinte între 2004-2014, mare parte dintre acestea fiind destul de disproporționate. Îi aud acum pe unii dintre foștii săi critici spunând că a fost probabil cel mai bun președinte post-comunist pe care l-a avut România.
Suspectez că același lucru se va întâmpla și cu domnul Iohannis. A menținut țara pe un drum stabil și românii s-au bucurat de libertate și prosperitate în mandatele unui lider fără cult al personalității.
Nu se știe niciodată; s-ar putea ca acum românii să aleagă un președinte care va scoate România din familia națiunilor occidentale, va restrânge libertățile personale, va lua măsuri ce vor reduce avuția personală a fiecăruia și va crea cel mai mare cult al personalității de la Nicolae Ceaușescu încoace.
Mulțumim, domnule președinte! Mă tem că mulți vor regreta epoca dumneavoastră.”
Alison Mutler este o jurnalistă britanică cu peste 35 de ani de experiență. A debutat în timpul Revoluției anti-comuniste din România pentru postul de televiziune britanic ITV. După căderea comunismului, s-a mutat în România și a lucrat ca freelancer pentru Daily Telegraph, BBC și UPI. A urmat o perioadă de 25 de ani în funcția de corespondent-șef pentru agenția de presă The Associated Press, relatând despre România, Moldova și ocazional despre Bulgaria. Mai colaborează cu Radio Europa Liberă, Coda Story și Euronews. Lucrează la universul.net, secția engleză.