Opinii
Dacă ești un donator de spermatozoizi, ar trebui să știi când să te oprești: un american este tatăl a 96 de copii
A devenit mai ușor să găsești identitățile donatorilor de spermatozoizi. Pierderea anonimatului poate deschide întrebări complicate despre granițe, responsabilități și, uneori, despre relații ambivalente. De aceea, este important să știi care sunt acestea și când să te oprești din a o face.
Dylan Stone-Miller a făcut o călătorie de aproximativ 14.500 de km, în această vară, pentru a-și vedea unii dintre cei 96 de copii ai săi.
Din punct de vedere emoțional, logistic sau din toate punctele de vedere, este complicat pentru copii, familiile lor și pentru Stone-Miller, un donator de spermatozoizi în vârstă de 32 de ani. Călătoria lui a fost lungă și imprevizibilă – pentru a-și da seama cum se potrivește el în viața băieților și fetelor pe care i-a conceput în absență.
Cum a început instinctul patern al unui donator de spermatozoizi?
Toutul a început în urmă cu trei ani, când a văzut pentru prima dată o fotografie cu unul dintre copiii săi biologici, un copil mic pe nume Harper, care avea ochii lui albaștri și buclele blonde ale surorii sale. I-au dat lacrimile și a trăit sentimente neașteptate de rudenie, transmite acesta pentru The Wall Street Journal.
„Mă gândesc la ea ca fiind primul meu copil”, a spus Stone-Miller. A cunoscut-o pe Harper când ea avea 3 ani și a decis că vrea să creeze relații cu cât mai mulți dintre copiii săi. Și-a părăsit slujba de inginer software și și-a finanțat căutarea cu economiile făcute. Până acum, Stone-Miller a cunoscut 25 dintre copiii săi biologici. Deoarece urmărirea descendenților de la un donator nu este întotdeauna de încredere, el nu va ști niciodată câți copii are, a spus el.
Misiunea lui Stone-Miller este ea însăși un accident de naștere, izvorât din unirea neprevăzută a fertilizării in vitro, a internetului și a testelor ADN la preț redus. Împreună, aceste progrese au făcut posibilă găsirea taților biologici care, în trecut, erau păstrați în mare parte anonimi de băncile de spermă.
La câteva luni după ce Stone-Miller și soția sa s-au despărțit în 2020, un străin i-a trimis un mesaj. „Sper cu adevărat că nu vă simțiți invadat în niciun fel, dar este Ziua Recunoștinței în Canada și am vrut să vă spun cât de recunoscătoare vă este familia mea”, a scris Alicia Bowes, una dintre cele două mame ale lui Harper. Ea îl urmărise pe Stone-Miller prin intermediul rețelelor de socializare și al indiciilor din dosarul său de donator, luând inclusiv numele și ocupația tatălui său ca psiholog criminalist.
Stone-Miller a deschis pagina de Instagram a lui Bowes și a văzut fotografia lui Harper. Câteva zile mai târziu, a întrebat-o pe Bowes dacă se poate alătura unui grup de părinți de pe Facebook, numit Xytex 5186 Offspring după ID-ul băncii de spermă. Ea a fost de acord să formeze un nou grup pentru cei interesați. Când a spus grupului că vrea să-și cunoască copiii, părinții a 20 dintre ei au răspuns. Majoritatea părinților din grup sunt cupluri de sex feminin sau femei singure, ceea ce reflectă o tendință în industria băncilor de spermă.
Stone-Miller a aflat despre grupul de pe Facebook într-un moment dificil din viața sa. Fosta lui soție și fiul ei tânăr s-au mutat din casa cu trei dormitoare pe care au cumpărat-o împreună, din Estul Atlantei. „M-am simțit ca un eșec”, a spus el. Câteva luni mai târziu, în prima zi a unui nou loc de muncă, a primit mesajul lui Bowes, prezintă WSJ.
Prezența tatălui biologic în viața copiilor și a familiei
Ușurința relativă de a găsi identitatea și locuința donatorilor de spermatozoizi reface vederile tradiționale despre ceea ce cuprinde o familie. Părinții spun că prezentarea unui tată biologic copiilor lor implică recompense potențiale, precum și riscul unor sentimente rănite și așteptări eșuate. Peste un milion de americani au fost concepuți prin înseminare artificială și fertilizare în vitro. Numărul de donatori de spermă nu este urmărit.
Donarea de spermatozoizi, învăluită de mult timp în secret, se schimbase deja când a început Stone-Miller. El a dat permisiunea ca banca de spermă să-i dezvăluie identitatea oricăruia dintre copiii săi biologici după ce aceștia împlinesc 18 ani. Formarea grupului de Facebook a deschis ușa cu ani mai devreme. „Am vrut să văd copiii crescând”, a transmis el.
Unii părinți au decis că nu vor să aibă nimic de-a face cu el. Cei care l-au primit acasă încearcă să-și dea seama de rolul lui: un tată biologic, un tată donator, un vizitator sau un prieten special. Nici părinții, nici Stone-Miller nu sunt siguri unde să pună limita.
„Există momente în care se simte intruziv cu Dylan”, a spus Bowes, care i-a permis lui Stone-Miller să îi viziteze de două ori în ultimul an. „Este vorba despre noi să ne dăm seama care sunt granițele, precum și ca el să-și descopere granițele”.
Mama lui Stone-Miller, Rebecca Stone, a spus că nu are un răspuns simplu pentru a explica motivul fiului ei. Este însă încântată să vadă fotografiile pe care Stone-Miller le trimite cu nepoții ei biologici. „Pot vedea fațetele lui Dylan în aproape toți copiii”, a spus ea. „Atât de mulți dintre ei sunt blonzi și cu ochii albaștri, așa cum a fost el. Pot vedea scânteia pe care a avut-o întotdeauna”, citează WSJ.
Ca student la facultate, a spus Stone-Miller, a donat spermatozoizi pentru bani, 100 de dolari o vizită. Privind în urmă, a spus el, a fost mai mult decât banii care l-au ținut să facă acest lucru timp de șase ani.
Stone-Miller i-a vizitat de două ori pe Harper și pe sora ei Harlow, de asemenea, unul dintre copiii săi biologici. În iulie, a stat nouă zile la un Airbnb, lângă casa lor din Edmonton, Canada, cea mai lungă vizită din călătoria sa rutieră. Mamele fetelor au recunoscut complexitatea relației, de la rolul lui în viața lor, până la cum să-l numească.
„Nu vreau ca Harper să simtă că îl poate numi oricum”, a spus Bowes. „Nu este tatăl ei. Dacă ea ar spune asta în fața noastră, am spune direct: «Dylan nu este tatăl tău. El nu va fi niciodată tatăl tău. Nu ai un tată. Ai un donator»”.
Acest aspect nu s-a potrivit cu Stone-Miller. „A fost greu să mă uit în ochii fiicei mele biologice și să-i spun că nu sunt tatăl ei”.
La începutul călătoriei sale, Stone-Miller s-a oprit la casa bunicii sale din Marshfield, Massachusetts, și și-a exprimat neliniștea cu privire la găsirea locului său printre toți copiii. „Sunt părinte? Poate uneori din perspectiva copilului? Nu știu”, a spus el. „Nu sună ca mine să spun, dar cu siguranță se simte ca fiind un părinte, din când în când”.
Stone-Miller mărturisește că i-a spus terapeutului său la faptul că se aștepta să rămână conectat cu copiii săi biologici pe termen nelimitat. „Și totuși”, a întrebat el, „cum este posibil?”.
Greu să spui „La revedere”
Înainte de a pleca în călătoria sa, Stone-Miller a mers să-l vadă pe Cal, copilul său biologic în vârstă de 6 ani, care locuiește într-o suburbie din Atlanta. Îl vizitase pe băiat de mai multe ori în ultimii doi ani, iar Cal le-a spus celor două mame ale lui că vrea să petreacă timp singur cu Stone-Miller. Mamele au fost de acord să-l lase pe Stone-Miller să îl ducă pe Cal la magazinul „Target” pentru a-i cumpăra jucării.
„Am o oarecare reținere să-l trimit pe Cal în mașină cu Dylan”, a spus Lindsay Harris, una dintre mamele lui Cal. „Dar cred că Dylan este cine spune că este. El a dovedit asta. Se simte liniştitor. Am încredere totală în el”.
După ce au fost la „Target”, au mers în parc pentru a petrece după-amiaza cu mamele lui Cal și cu fratele lui de 3 ani, un alt copil biologic al lui Stone-Miller. Când a venit timpul să plece, Cal era trist și Stone-Miller la fel. „Este greu să spui la revedere de fiecare dată”, a adăugat el.
Mamele lui Cal au fost recunoscătoare pentru vizită. „Acolo unde trăim, nu există nicio familie ca a noastră”, a spus Harris. „Așa că, atunci când un copil spune: „Nu ai tată”, Cal poate spune: „Am un tată biologic. Am un tată donator. Îl văd. El face parte din viața mea”.
Două zile mai târziu, pe 26 mai, Stone-Miller a mâncat multe clătite cu banane, iar la 9 dimineața a plecat din Atlanta într-un Toyota RAV4 plin cu haine pentru vreme caldă și rece, echipament de camping, frisbee-uri și cărți pentru copii. A ajuns în punctul său cel mai îndepărtat, Vancouver, la sfârșitul lunii iulie și se așteaptă să se întoarcă acasă până în septembrie.
Stone-Miller a făcut o oprire în estul Connecticut-ului, pentru a-l vedea pe Mac Wraichette, în vârstă de 5 ani, care aștepta nerăbdător. „În momentul în care s-a trezit, a întrebat: «Vine Dylan? »” a spus Jessie Wraichette, una dintre cele două mame ale lui Mac. A fost a treia vizită a lui Stone-Miller, conform The Wall Street Journal.
În timpul petrecut împreună, Mac a intrat în piscină pentru a-i arăta cum înoată. „Ești ca un pește”, îi spuse Stone-Miller. L-a dat în leagănul din curte pe Mac. În momentul în care Mac a alergat la tobogan și a urcat pe scară, Stone-Miller le-a avertizat pe mamele lui Mac cu privire la plantele din apropiere.
— E stejar otrăvitor? el a intrebat. „Nu vreau să-l atingă dacă este stejar otrăvitor”.
Un scurt istoric despre donatorul de spermatozoizi
Părinții lui Stone-Miller au divorțat când el avea 14 ani. El și sora lui, care este cu patru ani mai mică, au petrecut șase zile din 14 cu tatăl lor, iar restul cu mama lor, care a fost profesor de istoria artei americane antice, la Emory, Universitatea din Atlanta.
Când avea 19 ani, a spus Stone-Miller, o femeie cu care s-a întâlnit i-a spus că este însărcinată. Ea plănuise să aibă copilul, dar s-a răzgândit. „Am început să fac o schimbare mentală spre a deveni tată”, a spus el. „Am avut o viziune în minte despre cum ar putea arăta să aduc viață în lume”. Decizia ei l-a lăsat cu un sentiment persistent de pierdere.
Nouă luni mai târziu, Stone-Miller, care studia psihologia la Universitatea de Stat din Georgia, a fost arestat pentru că a băut când era încă minor. Părinții i-au spus că trebuie să plătească pentru un avocat. Un coleg de cameră i-a spus despre banii pe care îi făcea ca donator la banca de spermă Xytex. Oportunitatea a venit în timpul unei „furtuni perfecte de nevoi financiare și evenimente personale”, a spus el.
Xytex a spus că monitorizează distribuția geografică raportată a copiilor născuți dintr-un donator comun, în conformitate cu liniile directoare ale industriei.
Stone-Miller a strâns scoici de pe o plajă din Costa Rica, unde locuiește tatăl său, acum recăsătorit. Când Stone-Miller își vizitează a doua oară copiii biologici, el le cere să aleagă un cadou. El a spus că încearcă să fie corect în a-și împărți timpul cu cei mici. El ține o foaie de calcul pentru numele lor, vârstele și zilele de naștere și când i-a văzut ultima dată sau a vorbit cu ei.
Ar trebui să știi când să te oprești pentru că acest factor va reveni în viitor
Stone-Miller plănuia să vadă 14 dintre copii în călătoria sa, acordând cea mai lungă perioadă de timp pentru Harper și Harlow. A ajuns să le vadă pe fete pe 10 iulie și a rămas în apropiere. Le-a îngrijit, oferindu-le mamelor o noapte în oraș. Stone-Miller a spus că a făcut ravioli în acea noapte, dar lui Harper nu i-au plăcut. I-a pregătit pâinea prăjită și ouă. Le-a citit poveștile fetelor înainte de culcare și le-a ajutat să se spele pe dinți.
În timpul vizitei, a dus-o pe Harper la mall, iar la locul de alimentare un trecător i-a spus: „Este un tată bun”, și-a amintit Stone-Miller. A fost un moment ciudat. „Semănăm”, a zis el. „Cu tipul de apropiere pe care eu și Harper o împărtășim, a fost ușor pentru oameni să spună că aceasta este o relație tată-fiică”. Harper, a spus el, îl numește Donor Dylan.
Harper și Harlow au avut un frate mai mare, Huxley, care a murit la trei zile după naștere. Pentru a-l comemora pe Huxley, mamele lui și-au făcut tatuaje potrivite cu Benedict iepurașul, o jucărie de pluș, așezat pe lună, trei stele pentru numărul de zile în care a trăit copilul și numele lui. Au primit și tatuaje temporare pe care să le poarte Harper și Harlow. În timpul vizitei sale din iulie, Stone-Miller a purtat și el unul. Stone-Miller, care a fost tatăl biologic al lui Huxley, a spus că și el a simțit pierderea.
A făcut o fotografie a tatuajului și le-a întrebat pe mame dacă le deranjează pentru că și-a făcut unul adevărat ca al lor. Bowes a spus că e bine. Mai târziu în acea noapte, mamele au discutat despre asta. Au discutat despre granițele personale, ce aparținea familiei, ce se simțeau confortabil să împărtășească cu Stone-Miller. Ele au un rol de părinți, iar el un rol mai mic de donator. Memoria despre Huxley era a lor, au decis ele.
„Se simțea de parcă forțează prea mult”, a spus Alicia Bowes. „Nimeni nu ar putea înțelege durerea de a-ți pierde copilul. Se simțea ca spațiul nostru personal, ceva foarte aproape de inimile noastre”.
A doua zi, soția lui Bowes i-a trimis lui Stone-Miller un mesaj pe Instagram în care îi spunea că nu se simte confortabil cu el să-și facă tatuajul.
„Înțeleg că nu am trecut prin pierdere în același mod în care au trecut ele”, a transmis Stone-Miller. „A fost experiența lor. Am avut propria mea experiență în acest sens”.
Bowes a spus că a ajuns să-l înțeleagă mai bine pe Stone-Miller și că își poate imagina atracția puternică pe care o simte față de băieții și fetele care arată ca el. Ea înțelege că familia ei și ceilalți părinți sunt legați de un bărbat pe care abia îl cunosc și a cărui statornicie nu este testată.
„Am venit la fața locului când trecea prin momente grele. A fi alături de copii i-a dat un sentiment reînnoit al scopului”, a spus Bowes. „Pe măsură ce îl cunoaștem mai mult, cu toții ne simțim mai confortabil. Dar părerea mea este că se va simți mai îndreptățit, ceea ce poate fi problematic. Trebuie să menținem destui pereți pentru a ne proteja fetele și familia, dar să le facem suficient de permeabile încât el să poată intra”, arată WSJ.
Business
De la prosumator la comunitatea de energie: ce poate învăța România de la Italia și Spania
Italia, Spania și România au pornit de la aceeași realitate: tot mai mulți consumatori își instalează panouri fotovoltaice și produc energie pentru propriul consum. Legislația celor trei țări a ales însă soluții diferite pentru energia care nu este consumată imediat.
Diferența nu este doar în modul în care este plătit surplusul, ci mai ales în ce încearcă legislația să stimuleze.
Italia și Spania au pus autoconsumul înaintea surplusului
În Italia și Spania, punctul de plecare este autoconsumul. Consumatorul produce energie pentru propriul consum, iar energia care nu poate fi folosită imediat este tratată separat.
În Italia, Decretul legislativ 199/2021 reglementează autoconsumul de energie regenerabilă și comunitățile energetice, permițând consumatorilor să producă, să stocheze și să vândă energie. În paralel, energia excedentară poate fi valorificată prin mecanisme precum Ritiro Dedicato.
În Spania, Legea 24/2013 și Decretul Regal 244/2019 reglementează autoconsumul individual și colectiv și prevăd un mecanism de compensare simplificată pentru energia excedentară. Compensarea se face în termeni economici și este legată de energia consumată din rețea în perioada de facturare; valoarea excedentului nu poate depăși valoarea energiei consumate din rețea.
Diferența față de România este importantă: Italia și Spania au construit cadrul în jurul autoconsumului și utilizării locale a energiei, nu în jurul unui statut juridic central de prosumator.
România a pus compensarea înaintea flexibilității
România a ales o altă cale. Legislația definește explicit prosumatorul și îi acordă drepturi privind energia livrată în rețea.
Legea 160/2026 menține compensarea cantitativă pentru instalațiile de până la 200 kW pe loc de consum. Energia produsă și livrată poate fi compensată cu energia consumată din rețea, la prețul energiei active prevăzut în contractul de furnizare. Pentru instalațiile între 200 și 400 kW, energia livrată este achiziționată la prețul mediu ponderat din piața pentru ziua următoare.
Acest mecanism a avut o logică: să facă investiția în panouri mai atractivă și să încurajeze producția de energie regenerabilă la locul de consum.
Problema este că, pe măsură ce numărul prosumatorilor crește, nu mai este suficient să încurajăm producția. Trebuie să încurajăm și folosirea inteligentă a energiei produse.
Comunitățile energetice schimbă logica sistemului
Panourile fotovoltaice produc cel mai mult în jurul prânzului. În acele ore poate exista deja multă energie solară în sistem, în timp ce consumul este relativ redus. Seara, producția fotovoltaică scade, iar consumul crește.
De aici apare nevoia de flexibilitate: energie consumată atunci când este produsă, energie stocată pentru mai târziu și capacitatea de a coordona mai mulți consumatori și producători.
Aici comunitățile energetice pot schimba fundamental modelul.
În loc ca fiecare prosumator să fie privit separat, mai mulți producători și consumatori pot utiliza împreună energia produsă local. Surplusul poate fi consumat de alți membri ai comunității sau poate fi stocat în baterii și folosit ulterior.
Italia și Spania au creat deja cadrul pentru autoconsum colectiv și pentru forme de comunități energetice. În Spania, de exemplu, legislația permite explicit autoconsumul colectiv și stabilirea unor reguli de repartizare a energiei produse între participanți.
Pentru România, acesta ar putea fi următorul pas important: de la sute de mii de prosumatori individuali la comunități capabile să producă, să consume și să stocheze energie împreună.
De la prosumator la resursă pentru sistem
România avea deja 332.684 de prosumatori și 3.789 MW instalați la 30 aprilie 2026. La această dimensiune, prosumatorul nu mai este doar o chestiune care privește fiecare gospodărie în parte. A devenit o componentă importantă a sistemului energetic.
De aceea, următoarea etapă a legislației nu ar trebui să fie doar creșterea numărului de prosumatori, ci integrarea lor mai bună în sistem.
Asta înseamnă stimularea consumului local, a stocării, a flexibilității și a comunităților energetice. În loc să tratăm energia produsă la prânz ca pe un simplu surplus care trebuie compensat, trebuie să avem mecanisme prin care această energie să poată fi folosită atunci când este cu adevărat valoroasă pentru consumatori și pentru sistem.
Comunitățile energetice pot fi legătura dintre cele două obiective: libertatea consumatorului de a-și produce energia și nevoia sistemului de a avea energie disponibilă atunci când este necesară.
Prosumatorul a apărut pentru autoconsum. Următorul pas este ca prosumatorii să se unească în comunități, să stocheze energia și să o livreze atunci când sistemul are nevoie de ea, nu doar atunci când soarele produce.
Opinii
Consilierul guvernatorului BNR avertizează că ne îndreptăm spre dezastru: „Demența politicienilor a ajuns la paroxism”
Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, avertizează că România riscă să piardă ultimele tranșe din PNRR și să ajungă într-o situație economică dificilă. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el critică politicienii și sindicatele pentru pozițiile față de reformele asumate și legea salarizării din sectorul public, potrivit Mediafax.
„Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor nerecomandate investițiilor. Întâi a făcut praf legea ANI, iar acum este ferm împotriva legii privind salariile din sectorul public, unde luptă cot la cot cu sindicatele – care vor fi părtașe la îngroparea economiei și a oricărei șanse de mai bine pentru mai bine de un deceniu de acum încolo”, a explicat consilierul lui Mugur Isărescu.
Rădulescu critică poziția sindicatelor
Rădulescu susține că și poziția sindicatelor privind veniturile bugetarilor este problematică, în condițiile în care datoria publică a depășit 60% din PIB, iar deficitul este estimat la aproximativ 6% din PIB.
„Eu sunt siderat de inconștiența sindicatelor. Va să zică, menținerea nemodificată a veniturilor nominale pentru o parte a salariaților din sectorul public este absolut inacceptabilă, da? Când țara a depășit 60% din PIB datorie publică, iar deficitul se înțepenește undeva pe la 6% din PIB într-un an, cine și cum anume visează aceste sindicate că le va îmbunătăți veniturile în anii care urmează? Domnilor, treziți-vă! Vor urma scăderi dramatice de venituri nominale, șomaj, inflație cu două cifre – iar asta pentru mulți ani de aici înainte”, a adăugat Rădulescu.
Avertisment privind efectele asupra economiei
„Capitalurile vor ieși din România, spre încântarea decerebraților care vor să rămânem cu industria calului și să mâncăm fructe de pădure. Nu vor mai fi nici de-astea – vom mânca iarbă și scoarță de copac”, a precizat consilierul lui Isărescu.
Rădulescu a revenit spunând că nu a făcut un comentariu politic, ci unul strict economic.
Opinii
Jurnalistă britanică: România a fost norocoasă să îl aibă președinte pe Klaus Iohannis
România a fost norocoasă să îl aibă președinte pe Klaus Iohannis, susține jurnalista britanică Alison Mutler într-un articol de opinie publicat pe Universul.net.
„Klaus Iohannis este primul președinte din istoria României, care a demisionat din funcție, o demisie nefericită de pe urma căreia nu există câștigători, ci doar învinși, o demisie marcată de o anumită absență a logicii.
Este o zi tristă pentru România, țară membră NATO și UE, alată într-un moment complicat și imprevizibil. Numeroșii dușmani ai domnului Iohannis nu au prea multe de sărbătorit. Este o victorie goală. Oricum, ar fi plecat în câteva luni, conform Constituției, care spune că președintele rămâne în funcție până la depunerea jurământului de către succesorul său; și, oricum, înlocuitorul său temporar, Ilie Bolojan, face parte din aceeași formațiune politică liberală pro-europeană, doar că nu are experiența și puterea președintelui în funcție. Este o demisie absurdă, impusă de partidele naționaliste românești și de așa-numiții reformiști, care controlează acum o treime din Parlament și par a fi hotărâți să destabilizeze lucrurile. Este un sacrificiu pe care domnul Iohannis, un om onorabil și precaut, a ales să-l facă. Să presupunem că ar fi fost destituit de Parlament – atunci am fi avut un referendum pe tema destituirii sale. În același timp, am fi avut campania electorală pentru prezidențiale. O Românie febrilă, cuprinsă de turbulențe politice și prostii care nu le-ar fi servit decât dușmanilor României, precum Rusia.
România a fost norocoasă să îl aibă președinte pe Klaus Iohannis, în ultimii 10 ani. El a păstrat țara pe drumul său vestic, a îndreptat-o spre democrație, a respectat funcția de președinte și a păstrat același grup de consilieri loiali.
„De 10 ani, România s-a bucurat de stabilitate politică și economică. Asta a adus și pace, și liniște, și prosperitate. În perioada următoare, trebuie să ne orientăm pe aceste obiective, România să rămână ancorată în arhitecturile politico-instituționale internaționale care i-au garantat și pacea, și securitatea, și liniștea, și prosperitatea”, a declarat, luni, vicepremierul Cătălin Predoiu.
Domnul Iohannis i-a ghidat pe români prin pandemie și invazia Rusiei din Ucraina, de la granița României, două dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat țara după căderea comunismului,în 1989. Cu toate acestea, niciun președinte nu a fost atât de criticat și denigrat pentru relativ puțin – cum ar fi lungimea rochiilor soției sale sau pentru că și-a trântit haina de capota mașinii oficiale, iritat de erorile de protocol. Și niciun președinte nu s-a folosit atât de puțin de puterile sale, informale sau oficiale, pentru a răspunde criticilor. În România, este mai curajos să îl lauzi pe Klaus Iohannis decât să îl critici.
Așadar, ce s-a întâmplat în cei 10 ani de mandat ai săi?
În primul său mandat (2014-2019), domnul Iohannis a încercat să mențină România pe orbita vestică, în timp ce Liviu Dragnea și social-democrații duceau un război împotriva statului de drept.
Îmbrăcat cu o geacă roșie, a participat chiar la protestele de stradă din ianuarie 2017, pentru a susține statul de drept. A prezidat o ședință de guvern condusă de premierul Sorin Grindeanu, pentru a pune presiune publică pe un proiect de lege care ar fi acordat grațiere unor categorii de condamnați, inclusiv liderului partidului Liviu Dragnea.
Cu puțin înainte de încheierea primului său mandat, a demis-o pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, sub presiunea PSD. Îi ceruse în privat să demisioneze pentru a evita situația stânjenitoare a demiterii, dar aceasta a refuzat, lăsându-l să facă treaba murdară.
Nu multă vreme de aceea, dar deja în cel de-al doilea mandat, coaliția dintre Uniunea Salvați România și PNL s-a prăbușit după ce liberalii l-au demis pe ministrul justiției provenit de la USR. În numele stabilității politice, dar cu un mare cost politic personal, Klaus Iohannis a invitat la guvernare dușmanul de altădată, PSD. Invazia Rusiei din Ucraina era pe punctul de a se produce, iar România nu își putea permite proteste de stradă destabilizatoare, care să facă jocul Rusiei. Românii nu știau acest lucru, însă președintele știa.
În schimb, în afara țării Iohannis s-a bucurat de o reputație astrală. Pentru Bruxelles și Washington, era singurul președinte din Europa de Est care își menținea țara pe curs occidental, în timp ce toate celelalte țări din regiune se confruntau cu mari provocări.
A existat un moment de „deviație” în 2024, atunci când și-a anunțat candidatura la funcția de secretar general al NATO, dar nu au existat prejudicii reale, în afară poate de o stânjeneală personală. Președintele ar fi putut comunica mai bine.
De altfel, în ceea ce privește comunicarea, a fost singurul politician de rang înalt din ultimii 35 de ani care, la încheierea mandatului, și-a cerut public scuze pentru neajunsurile sale, deși unii au tratat cu un rânjet și pentru asta.
Poate că timpul le va oferi românilor o perspectivă. Îmi amintesc ura și veninul direcționate către Traian Băsescu, președinte între 2004-2014, mare parte dintre acestea fiind destul de disproporționate. Îi aud acum pe unii dintre foștii săi critici spunând că a fost probabil cel mai bun președinte post-comunist pe care l-a avut România.
Suspectez că același lucru se va întâmpla și cu domnul Iohannis. A menținut țara pe un drum stabil și românii s-au bucurat de libertate și prosperitate în mandatele unui lider fără cult al personalității.
Nu se știe niciodată; s-ar putea ca acum românii să aleagă un președinte care va scoate România din familia națiunilor occidentale, va restrânge libertățile personale, va lua măsuri ce vor reduce avuția personală a fiecăruia și va crea cel mai mare cult al personalității de la Nicolae Ceaușescu încoace.
Mulțumim, domnule președinte! Mă tem că mulți vor regreta epoca dumneavoastră.”
Alison Mutler este o jurnalistă britanică cu peste 35 de ani de experiență. A debutat în timpul Revoluției anti-comuniste din România pentru postul de televiziune britanic ITV. După căderea comunismului, s-a mutat în România și a lucrat ca freelancer pentru Daily Telegraph, BBC și UPI. A urmat o perioadă de 25 de ani în funcția de corespondent-șef pentru agenția de presă The Associated Press, relatând despre România, Moldova și ocazional despre Bulgaria. Mai colaborează cu Radio Europa Liberă, Coda Story și Euronews. Lucrează la universul.net, secția engleză.
-
Business5 luni înainteViitorul Romcab depinde de deciziile instanței, în ciuda acordului cu creditorii
-
Business5 luni înainteCine vrea ca în Mureș să nu mai existe industrie locală? Compania Romcab, dată pe mâna austriecilor de la Meinhart
-
Business4 luni înainteCCIR deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou
-
Business11 luni înainteSituație șocantă pe piața de energie. Hidroelectrica vinde mai scump energia către cei care cumpără mai multă și mai ieftin către cei care cumpără mai puțină

You must be logged in to post a comment Login