A devenit mai ușor să găsești identitățile donatorilor de spermatozoizi. Pierderea anonimatului poate deschide întrebări complicate despre granițe, responsabilități și, uneori, despre relații ambivalente. De aceea, este important să știi care sunt acestea și când să te oprești din a o face.

Dylan Stone-Miller a făcut o călătorie de aproximativ 14.500 de km, în această vară, pentru a-și vedea unii dintre cei 96 de copii ai săi.

Din punct de vedere emoțional, logistic sau din toate punctele de vedere, este complicat pentru copii, familiile lor și pentru Stone-Miller, un donator de spermatozoizi în vârstă de 32 de ani. Călătoria lui a fost lungă și imprevizibilă – pentru a-și da seama cum se potrivește el în viața băieților și fetelor pe care i-a conceput în absență.

Cum a început instinctul patern al unui donator de spermatozoizi?

Toutul a început în urmă cu trei ani, când a văzut pentru prima dată o fotografie cu unul dintre copiii săi biologici, un copil mic pe nume Harper, care avea ochii lui albaștri și buclele blonde ale surorii sale. I-au dat lacrimile și a trăit sentimente neașteptate de rudenie, transmite acesta pentru The Wall Street Journal.

„Mă gândesc la ea ca fiind primul meu copil”, a spus Stone-Miller. A cunoscut-o pe Harper când ea avea 3 ani și a decis că vrea să creeze relații cu cât mai mulți dintre copiii săi. Și-a părăsit slujba de inginer software și și-a finanțat căutarea cu economiile făcute. Până acum, Stone-Miller a cunoscut 25 dintre copiii săi biologici. Deoarece urmărirea descendenților de la un donator nu este întotdeauna de încredere, el nu va ști niciodată câți copii are, a spus el.

Misiunea lui Stone-Miller este ea însăși un accident de naștere, izvorât din unirea neprevăzută a fertilizării in vitro, a internetului și a testelor ADN la preț redus. Împreună, aceste progrese au făcut posibilă găsirea taților biologici care, în trecut, erau păstrați în mare parte anonimi de băncile de spermă.

La câteva luni după ce Stone-Miller și soția sa s-au despărțit în 2020, un străin i-a trimis un mesaj. „Sper cu adevărat că nu vă simțiți invadat în niciun fel, dar este Ziua Recunoștinței în Canada și am vrut să vă spun cât de recunoscătoare vă este familia mea”, a scris Alicia Bowes, una dintre cele două mame ale lui Harper. Ea îl urmărise pe Stone-Miller prin intermediul rețelelor de socializare și al indiciilor din dosarul său de donator, luând inclusiv numele și ocupația tatălui său ca psiholog criminalist.

Stone-Miller a deschis pagina de Instagram a lui Bowes și a văzut fotografia lui Harper. Câteva zile mai târziu, a întrebat-o pe Bowes dacă se poate alătura unui grup de părinți de pe Facebook, numit Xytex 5186 Offspring după ID-ul băncii de spermă. Ea a fost de acord să formeze un nou grup pentru cei interesați. Când a spus grupului că vrea să-și cunoască copiii, părinții a 20 dintre ei au răspuns. Majoritatea părinților din grup sunt cupluri de sex feminin sau femei singure, ceea ce reflectă o tendință în industria băncilor de spermă.

Stone-Miller a aflat despre grupul de pe Facebook într-un moment dificil din viața sa. Fosta lui soție și fiul ei tânăr s-au mutat din casa cu trei dormitoare pe care au cumpărat-o împreună, din Estul Atlantei. „M-am simțit ca un eșec”, a spus el. Câteva luni mai târziu, în prima zi a unui nou loc de muncă, a primit mesajul lui Bowes, prezintă WSJ.

Prezența tatălui biologic în viața copiilor și a familiei

Ușurința relativă de a găsi identitatea și locuința donatorilor de spermatozoizi reface vederile tradiționale despre ceea ce cuprinde o familie. Părinții spun că prezentarea unui tată biologic copiilor lor implică recompense potențiale, precum și riscul unor sentimente rănite și așteptări eșuate. Peste un milion de americani au fost concepuți prin înseminare artificială și fertilizare în vitro. Numărul de donatori de spermă nu este urmărit.

Donarea de spermatozoizi, învăluită de mult timp în secret, se schimbase deja când a început Stone-Miller. El a dat permisiunea ca banca de spermă să-i dezvăluie identitatea oricăruia dintre copiii săi biologici după ce aceștia împlinesc 18 ani. Formarea grupului de Facebook a deschis ușa cu ani mai devreme. „Am vrut să văd copiii crescând”, a transmis el.

Unii părinți au decis că nu vor să aibă nimic de-a face cu el. Cei care l-au primit acasă încearcă să-și dea seama de rolul lui: un tată biologic, un tată donator, un vizitator sau un prieten special. Nici părinții, nici Stone-Miller nu sunt siguri unde să pună limita.

„Există momente în care se simte intruziv cu Dylan”, a spus Bowes, care i-a permis lui Stone-Miller să îi viziteze de două ori în ultimul an. „Este vorba despre noi să ne dăm seama care sunt granițele, precum și ca el să-și descopere granițele”.

Mama lui Stone-Miller, Rebecca Stone, a spus că nu are un răspuns simplu pentru a explica motivul fiului ei. Este însă încântată să vadă fotografiile pe care Stone-Miller le trimite cu nepoții ei biologici. „Pot vedea fațetele lui Dylan în aproape toți copiii”, a spus ea. „Atât de mulți dintre ei sunt blonzi și cu ochii albaștri, așa cum a fost el. Pot vedea scânteia pe care a avut-o întotdeauna”, citează WSJ.

Ca student la facultate, a spus Stone-Miller, a donat spermatozoizi pentru bani, 100 de dolari o vizită. Privind în urmă, a spus el, a fost mai mult decât banii care l-au ținut să facă acest lucru timp de șase ani.

Stone-Miller i-a vizitat de două ori pe Harper și pe sora ei Harlow, de asemenea, unul dintre copiii săi biologici. În iulie, a stat nouă zile la un Airbnb, lângă casa lor din Edmonton, Canada, cea mai lungă vizită din călătoria sa rutieră. Mamele fetelor au recunoscut complexitatea relației, de la rolul lui în viața lor, până la cum să-l numească.

„Nu vreau ca Harper să simtă că îl poate numi oricum”, a spus Bowes. „Nu este tatăl ei. Dacă ea ar spune asta în fața noastră, am spune direct: «Dylan nu este tatăl tău. El nu va fi niciodată tatăl tău. Nu ai un tată. Ai un donator»”.

Acest aspect nu s-a potrivit cu Stone-Miller. „A fost greu să mă uit în ochii fiicei mele biologice și să-i spun că nu sunt tatăl ei”.

La începutul călătoriei sale, Stone-Miller s-a oprit la casa bunicii sale din Marshfield, Massachusetts, și și-a exprimat neliniștea cu privire la găsirea locului său printre toți copiii. „Sunt părinte? Poate uneori din perspectiva copilului? Nu știu”, a spus el. „Nu sună ca mine să spun, dar cu siguranță se simte ca fiind un părinte, din când în când”.

Stone-Miller mărturisește că i-a spus terapeutului său la faptul că se aștepta să rămână conectat cu copiii săi biologici pe termen nelimitat. „Și totuși”, a întrebat el, „cum este posibil?”.

Greu să spui „La revedere”

Înainte de a pleca în călătoria sa, Stone-Miller a mers să-l vadă pe Cal, copilul său biologic în vârstă de 6 ani, care locuiește într-o suburbie din Atlanta. Îl vizitase pe băiat de mai multe ori în ultimii doi ani, iar Cal le-a spus celor două mame ale lui că vrea să petreacă timp singur cu Stone-Miller. Mamele au fost de acord să-l lase pe Stone-Miller să îl ducă pe Cal la magazinul „Target” pentru a-i cumpăra jucării.

„Am o oarecare reținere să-l trimit pe Cal în mașină cu Dylan”, a spus Lindsay Harris, una dintre mamele lui Cal. „Dar cred că Dylan este cine spune că este. El a dovedit asta. Se simte liniştitor. Am încredere totală în el”.

După ce au fost la „Target”, au mers în parc pentru a petrece după-amiaza cu mamele lui Cal și cu fratele lui de 3 ani, un alt copil biologic al lui Stone-Miller. Când a venit timpul să plece, Cal era trist și Stone-Miller la fel. „Este greu să spui la revedere de fiecare dată”, a adăugat el.

Mamele lui Cal au fost recunoscătoare pentru vizită. „Acolo unde trăim, nu există nicio familie ca a noastră”, a spus Harris. „Așa că, atunci când un copil spune: „Nu ai tată”, Cal poate spune: „Am un tată biologic. Am un tată donator. Îl văd. El face parte din viața mea”.

Două zile mai târziu, pe 26 mai, Stone-Miller a mâncat multe clătite cu banane, iar la 9 dimineața a plecat din Atlanta într-un Toyota RAV4 plin cu haine pentru vreme caldă și rece, echipament de camping, frisbee-uri și cărți pentru copii. A ajuns în punctul său cel mai îndepărtat, Vancouver, la sfârșitul lunii iulie și se așteaptă să se întoarcă acasă până în septembrie.

Stone-Miller a făcut o oprire în estul Connecticut-ului, pentru a-l vedea pe Mac Wraichette, în vârstă de 5 ani, care aștepta nerăbdător. „În momentul în care s-a trezit, a întrebat: «Vine Dylan? »” a spus Jessie Wraichette, una dintre cele două mame ale lui Mac. A fost a treia vizită a lui Stone-Miller, conform The Wall Street Journal.

În timpul petrecut împreună, Mac a intrat în piscină pentru a-i arăta cum înoată. „Ești ca un pește”, îi spuse Stone-Miller. L-a dat în leagănul din curte pe Mac. În momentul în care Mac a alergat la tobogan și a urcat pe scară, Stone-Miller le-a avertizat pe mamele lui Mac cu privire la plantele din apropiere.

— E stejar otrăvitor? el a intrebat. „Nu vreau să-l atingă dacă este stejar otrăvitor”.

Un scurt istoric despre donatorul de spermatozoizi

Părinții lui Stone-Miller au divorțat când el avea 14 ani. El și sora lui, care este cu patru ani mai mică, au petrecut șase zile din 14 cu tatăl lor, iar restul cu mama lor, care a fost profesor de istoria artei americane antice, la Emory, Universitatea din Atlanta.

Când avea 19 ani, a spus Stone-Miller, o femeie cu care s-a întâlnit i-a spus că este însărcinată. Ea plănuise să aibă copilul, dar s-a răzgândit. „Am început să fac o schimbare mentală spre a deveni tată”, a spus el. „Am avut o viziune în minte despre cum ar putea arăta să aduc viață în lume”. Decizia ei l-a lăsat cu un sentiment persistent de pierdere.

Nouă luni mai târziu, Stone-Miller, care studia psihologia la Universitatea de Stat din Georgia, a fost arestat pentru că a băut când era încă minor. Părinții i-au spus că trebuie să plătească pentru un avocat. Un coleg de cameră i-a spus despre banii pe care îi făcea ca donator la banca de spermă Xytex. Oportunitatea a venit în timpul unei „furtuni perfecte de nevoi financiare și evenimente personale”, a spus el.

Xytex a spus că monitorizează distribuția geografică raportată a copiilor născuți dintr-un donator comun, în conformitate cu liniile directoare ale industriei.

Stone-Miller a strâns scoici de pe o plajă din Costa Rica, unde locuiește tatăl său, acum recăsătorit. Când Stone-Miller își vizitează a doua oară copiii biologici, el le cere să aleagă un cadou. El a spus că încearcă să fie corect în a-și împărți timpul cu cei mici. El ține o foaie de calcul pentru numele lor, vârstele și zilele de naștere și când i-a văzut ultima dată sau a vorbit cu ei.

Ar trebui să știi când să te oprești pentru că acest factor va reveni în viitor

Stone-Miller plănuia să vadă 14 dintre copii în călătoria sa, acordând cea mai lungă perioadă de timp pentru Harper și Harlow. A ajuns să le vadă pe fete pe 10 iulie și a rămas în apropiere. Le-a îngrijit, oferindu-le mamelor o noapte în oraș. Stone-Miller a spus că a făcut ravioli în acea noapte, dar lui Harper nu i-au plăcut. I-a pregătit pâinea prăjită și ouă. Le-a citit poveștile fetelor înainte de culcare și le-a ajutat să se spele pe dinți.

În timpul vizitei, a dus-o pe Harper la mall, iar la locul de alimentare un trecător i-a spus: „Este un tată bun”, și-a amintit Stone-Miller. A fost un moment ciudat. „Semănăm”, a zis el. „Cu tipul de apropiere pe care eu și Harper o împărtășim, a fost ușor pentru oameni să spună că aceasta este o relație tată-fiică”. Harper, a spus el, îl numește Donor Dylan.

Harper și Harlow au avut un frate mai mare, Huxley, care a murit la trei zile după naștere. Pentru a-l comemora pe Huxley, mamele lui și-au făcut tatuaje potrivite cu Benedict iepurașul, o jucărie de pluș, așezat pe lună, trei stele pentru numărul de zile în care a trăit copilul și numele lui. Au primit și tatuaje temporare pe care să le poarte Harper și Harlow. În timpul vizitei sale din iulie, Stone-Miller a purtat și el unul. Stone-Miller, care a fost tatăl biologic al lui Huxley, a spus că și el a simțit pierderea.

A făcut o fotografie a tatuajului și le-a întrebat pe mame dacă le deranjează pentru că și-a făcut unul adevărat ca al lor. Bowes a spus că e bine. Mai târziu în acea noapte, mamele au discutat despre asta. Au discutat despre granițele personale, ce aparținea familiei, ce se simțeau confortabil să împărtășească cu Stone-Miller. Ele au un rol de părinți, iar el un rol mai mic de donator. Memoria despre Huxley era a lor, au decis ele.

„Se simțea de parcă forțează prea mult”, a spus Alicia Bowes. „Nimeni nu ar putea înțelege durerea de a-ți pierde copilul. Se simțea ca spațiul nostru personal, ceva foarte aproape de inimile noastre”.

A doua zi, soția lui Bowes i-a trimis lui Stone-Miller un mesaj pe Instagram în care îi spunea că nu se simte confortabil cu el să-și facă tatuajul.

„Înțeleg că nu am trecut prin pierdere în același mod în care au trecut ele”, a transmis Stone-Miller. „A fost experiența lor. Am avut propria mea experiență în acest sens”.

Bowes a spus că a ajuns să-l înțeleagă mai bine pe Stone-Miller și că își poate imagina atracția puternică pe care o simte față de băieții și fetele care arată ca el. Ea înțelege că familia ei și ceilalți părinți sunt legați de un bărbat pe care abia îl cunosc și a cărui statornicie nu este testată.

„Am venit la fața locului când trecea prin momente grele. A fi alături de copii i-a dat un sentiment reînnoit al scopului”, a spus Bowes. „Pe măsură ce îl cunoaștem mai mult, cu toții ne simțim mai confortabil. Dar părerea mea este că se va simți mai îndreptățit, ceea ce poate fi problematic. Trebuie să menținem destui pereți pentru a ne proteja fetele și familia, dar să le facem suficient de permeabile încât el să poată intra”, arată WSJ.