Connect with us

Publicat cu

pe

Copiii din Bucureşti cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani pot participa în perioada 24 iunie – 5 iulie la atelierele Unico Intensiv oferite gratuit de Universitatea din Bucureşti în parteneriat cu Asociaţia „Universitatea Copiilor”.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, înscrierile se pot face completând un formular pe adresa de internet http://unico.org.ro/formular.

Primele ateliere vor începe marţi, 25 iunie şi vor aborda diverse subiecte, ele desfăşurându-se simultan în mai multe săli ale Universităţii din Bucureşti.

Astfel, o parte dintre „micii studenţi” vor participa la atelierul „Cum realizăm o hartă turistică”.

Cel de-al doilea atelier, „Ce ne îngraşă din cartofii prăjiţi”, se va desfăşura la Facultatea de Biologie din Grădina Botanică iar un alt atelier, care va avea loc în aceeaşi zi, se numeşte „V-aţi visat vreodată exploratori?” şi va presupune un joc între două echipe de copii care vor explora Parcul Carol din Bucureşti, pentru a alcătui la final o hartă istorico-geografică a parcului.

Miercuri, 26 iunie, copiii pot participa la atelierele „Ce sunt norii şi cum se formează?”, „Cum promovăm turistic Capitala?”, „Microorganismele – aliaţi sau duşmani?” şi tot în aceeaşi zi într-un alt atelier le va fi explicat copiilor ce este presa, cum funcţionează şi care este rolul ei în societate.

Alte ateliere care se vor desfăşura în zilele ce vor urma au ca teme istoria operelor şi teatrelor, istoria antică, istoria Evului Mediu, protejarea naturii, fizică şi de asemenea vor fi organizate şi cursuri de origami, etnologie, engleză, portugheză.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciolacu va candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat la congresul din 24 august

Publicat cu

pe

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri seară, că va candida pentru un nou mandat la şefia Partidului Social Democrat la congresul ordinar al social-democraţilor din 24 august.

Liderul social-democraţilor a fost întrebat de jurnalişti cu privire la o candidatură a sa pentru funcţia de preşedinte al României.

„Vom vedea pe cine va alege congresul ca fiind candidat al Partidului Social Democrat. Eu, personal, în acest moment, am hotărât în cadrul Consiliului Politic Naţional să avem congres pe data de 24 august. E adevărat, voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat. Şi în acelaşi congres se va alege şi candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte. Eu v-am spus cum este statutar, va exista un regulament pe care urmează, după ce terminăm aceste conferinţe, când se înscriu candidaturile, care este perioada, care sunt regulile. Eu o să cer o singură regulă, care e de bun-simţ şi corectă, din ce organizaţie eşti înscris, acea organizaţie trebuie să te susţină pentru a candida, nu trei, nu 10, organizaţia de bază”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a fost întrebat dacă prezenţa sa la conferinţa de alegeri a PSD Sector 3 a avut ca obiectiv, între altele, şi obţinerea sprijinului din partea filialei în vederea congresului din 24 august.

„Avem nouă organizaţii care nu au ţinut conferinţe. Nu ştiu dacă o să ajung la toate. Ar fi fost culmea să nu ajung la organizaţia Sectorului 3, unde în afară că-mi este coleg şi îmi este şi prieten Robert (Robert Negoiţă – n.r.), este şi în Bucureşti. Aţi văzut în discurs, nu sunt în campanie electorală”, a răspuns Ciolacu.

De asemenea, el a precizat că va intra în campanie electorală în termenul prevăzut de lege, adăugând că va candida pe lista PSD pentru alegerile parlamentare.

„Cu 75 de zile înainte, dacă…de candidat o să candidez, trebuie să fiu şi eu parlamentar, cred”, a declarat Ciolacu.

Totodată, liderul PSD a fost întrebat când va înlătura „misterul” în privinţa unei candidaturi a sa la alegerile prezidenţiale. „Vă spun exact. Domnul Stănescu, secretarul general, va face un calendar de depunere a candidaturilor pe care-l va supune votului la Consiliul Politic Naţional. După ce în Consiliul Politic Naţional stabilim cu toţii calendarul pentru 24 august, începem să ne lămurim cine candidează şi de ce candidează”, a afirmat Ciolacu.

El a arătat şi că nu îi este teamă de nimic în afară de Dumnezeu, fiind întrebat dacă îi este teamă să-şi asume statutul de prezidenţiabil al PSD, întrucât în cazul unei înfrângeri în alegeri ar putea să piardă, probabil, şi şefia partidului.

„Doamne fereşte ! Nu-mi este teamă de nimic. Vi s-a părut că-mi este teamă de ceva, ia uitaţi-vă câte decizii am luat ca prim-ministru într-un an şi o lună, cred. Faceţi comparaţie cu alţi prim-miniştri, ce decizii au luat. Nu-mi e teamă decât de de Dumnezeu, nu am o problemă, dar să ştiţi că nu m-am născut nici preşedintele PSD-ului, nici prim-ministru, nici parlamentar. Am luat-o încet, de jos, deci nu am nicio teamă şi nu… dar am un respect faţă de colegii mei. Şi nu o să încalc acest respect”, a declarat Ciolacu.

Acesta a fost întrebat şi dacă poartă, în această perioadă, negocieri cu cineva privind susţinerea pentru o candidatură la prezidenţiale. „Cu domnul Stănescu, să mă susţină”, a răspuns premierul Marcel Ciolacu.

Şeful Guvernului a făcut declaraţii de presă la finalul conferinţei ordinare de alegeri a PSD Sector 3, unde a participat în calitate de preşedinte al partidului.

Citește mai departe

Politică

Ciucă: Candidez la prezidenţiale; formalizarea deciziei va avea loc la Consiliul Naţional al PNL

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a confirmat că va candida la alegerile prezidenţiale din acest an, precizând că în perioada următoare va merge în fiecare filială din ţară, va avea întâlniri cu electoratul, cu activul de partid, cu liderii filialelor, urmând ca formalizarea acestei decizii să aibă loc la Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal.

„Candidez. (…) Am venit dintr-o cultură profesională care este formată în aşa fel încât să aibă un echilibru, să aibă anumite atribute în ceea ce priveşte componenta de leadership, de management, şi am încercat din convingere proprie ca atunci când intru în politică să aduc cu mine toate aceste chestiuni. De aceea am susţinut foarte mult nevoia de stabilitate, de dialog, de echilibru şi consider că în principiu am reuşit. Am anticipat ce urma să se întâmple, cel puţin în perioada cât am fost prim-ministru au fost de luat decizii deosebit de complicate. (…) Au fost o serie întreagă de provocări care au avut nevoie de o abordare aşezată, echilibrată şi în felul acesta am considerat că este absolut necesar ca toate aceste atribute ale unui lider, nu doar în politică, ci oriunde îşi desfăşoară activitatea, să poată să fie puse în valoare. Ca atare, am luat această decizie şi în calitate de preşedinte al PNL – să candidez. Sunt oarecum obligat prin angajamentul pe care l-am luat în faţa Biroului Politic Naţional cu ceva timp în urmă, atunci când, la Sinaia, am anunţat că vom avea o abordare prin care să punem în practică motto-ul ‘Prin noi înşine’ – colegii mei din Birou m-au întrebat: ‘Domnule preşedinte, ne cereţi să facem ceea ce trebuie să facem. Dumneavoastră vă angajaţi, candidaţi?’. Şi le-am răspuns că da, candidez. Acum reiterez acest angajament luat în faţa Biroului Politic Naţional”, a spus Nicolae Ciucă, marţi, la Digi 24.

Citește mai departe

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte pe sportivii români calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris

Publicat cu

pe

klaus iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte miercuri seara pe sportivii care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris.

Delegaţia TEAM ROMANIA va fi condusă, la Palatul Cotroceni, de Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Marţi, premierul Marcel Ciolacu a mers în cantonamentul sportivilor români calificaţi la JO2024.

„Le-am urat azi succes sportivilor şi antrenorilor din delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Paris şi le-am spus că o ţară întreagă aşteaptă să retrăiască bucuria şi mândria generată de fotbaliştii noştri la EURO 2024. Avem o echipă de tineri talentaţi şi frumoşi care se antrenează, în aceste zile, la 42 de grade, cu o ambiţie şi o energie absolut admirabile. M-am simţit onorat că m-au primit pentru câteva ore alături de ei şi le voi fi cel mai mare suporter”, a precizat Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare