A devenit mai ușor să găsești identitățile donatorilor de spermatozoizi. Pierderea anonimatului poate deschide întrebări complicate despre granițe, responsabilități și, uneori, despre relații ambivalente. De aceea, este important să știi care sunt acestea și când să te oprești din a o face.

Dylan Stone-Miller a făcut o călătorie de aproximativ 14.500 de km, în această vară, pentru a-și vedea unii dintre cei 96 de copii ai săi.

Din punct de vedere emoțional, logistic sau din toate punctele de vedere, este complicat pentru copii, familiile lor și pentru Stone-Miller, un donator de spermatozoizi în vârstă de 32 de ani. Călătoria lui a fost lungă și imprevizibilă – pentru a-și da seama cum se potrivește el în viața băieților și fetelor pe care i-a conceput în absență.

Cum a început instinctul patern al unui donator de spermatozoizi?

Toutul a început în urmă cu trei ani, când a văzut pentru prima dată o fotografie cu unul dintre copiii săi biologici, un copil mic pe nume Harper, care avea ochii lui albaștri și buclele blonde ale surorii sale. I-au dat lacrimile și a trăit sentimente neașteptate de rudenie, transmite acesta pentru The Wall Street Journal.

„Mă gândesc la ea ca fiind primul meu copil”, a spus Stone-Miller. A cunoscut-o pe Harper când ea avea 3 ani și a decis că vrea să creeze relații cu cât mai mulți dintre copiii săi. Și-a părăsit slujba de inginer software și și-a finanțat căutarea cu economiile făcute. Până acum, Stone-Miller a cunoscut 25 dintre copiii săi biologici. Deoarece urmărirea descendenților de la un donator nu este întotdeauna de încredere, el nu va ști niciodată câți copii are, a spus el.

Misiunea lui Stone-Miller este ea însăși un accident de naștere, izvorât din unirea neprevăzută a fertilizării in vitro, a internetului și a testelor ADN la preț redus. Împreună, aceste progrese au făcut posibilă găsirea taților biologici care, în trecut, erau păstrați în mare parte anonimi de băncile de spermă.

La câteva luni după ce Stone-Miller și soția sa s-au despărțit în 2020, un străin i-a trimis un mesaj. „Sper cu adevărat că nu vă simțiți invadat în niciun fel, dar este Ziua Recunoștinței în Canada și am vrut să vă spun cât de recunoscătoare vă este familia mea”, a scris Alicia Bowes, una dintre cele două mame ale lui Harper. Ea îl urmărise pe Stone-Miller prin intermediul rețelelor de socializare și al indiciilor din dosarul său de donator, luând inclusiv numele și ocupația tatălui său ca psiholog criminalist.

Stone-Miller a deschis pagina de Instagram a lui Bowes și a văzut fotografia lui Harper. Câteva zile mai târziu, a întrebat-o pe Bowes dacă se poate alătura unui grup de părinți de pe Facebook, numit Xytex 5186 Offspring după ID-ul băncii de spermă. Ea a fost de acord să formeze un nou grup pentru cei interesați. Când a spus grupului că vrea să-și cunoască copiii, părinții a 20 dintre ei au răspuns. Majoritatea părinților din grup sunt cupluri de sex feminin sau femei singure, ceea ce reflectă o tendință în industria băncilor de spermă.

Stone-Miller a aflat despre grupul de pe Facebook într-un moment dificil din viața sa. Fosta lui soție și fiul ei tânăr s-au mutat din casa cu trei dormitoare pe care au cumpărat-o împreună, din Estul Atlantei. „M-am simțit ca un eșec”, a spus el. Câteva luni mai târziu, în prima zi a unui nou loc de muncă, a primit mesajul lui Bowes, prezintă WSJ.

Prezența tatălui biologic în viața copiilor și a familiei

Ușurința relativă de a găsi identitatea și locuința donatorilor de spermatozoizi reface vederile tradiționale despre ceea ce cuprinde o familie. Părinții spun că prezentarea unui tată biologic copiilor lor implică recompense potențiale, precum și riscul unor sentimente rănite și așteptări eșuate. Peste un milion de americani au fost concepuți prin înseminare artificială și fertilizare în vitro. Numărul de donatori de spermă nu este urmărit.

Donarea de spermatozoizi, învăluită de mult timp în secret, se schimbase deja când a început Stone-Miller. El a dat permisiunea ca banca de spermă să-i dezvăluie identitatea oricăruia dintre copiii săi biologici după ce aceștia împlinesc 18 ani. Formarea grupului de Facebook a deschis ușa cu ani mai devreme. „Am vrut să văd copiii crescând”, a transmis el.

Unii părinți au decis că nu vor să aibă nimic de-a face cu el. Cei care l-au primit acasă încearcă să-și dea seama de rolul lui: un tată biologic, un tată donator, un vizitator sau un prieten special. Nici părinții, nici Stone-Miller nu sunt siguri unde să pună limita.

„Există momente în care se simte intruziv cu Dylan”, a spus Bowes, care i-a permis lui Stone-Miller să îi viziteze de două ori în ultimul an. „Este vorba despre noi să ne dăm seama care sunt granițele, precum și ca el să-și descopere granițele”.

Mama lui Stone-Miller, Rebecca Stone, a spus că nu are un răspuns simplu pentru a explica motivul fiului ei. Este însă încântată să vadă fotografiile pe care Stone-Miller le trimite cu nepoții ei biologici. „Pot vedea fațetele lui Dylan în aproape toți copiii”, a spus ea. „Atât de mulți dintre ei sunt blonzi și cu ochii albaștri, așa cum a fost el. Pot vedea scânteia pe care a avut-o întotdeauna”, citează WSJ.

Ca student la facultate, a spus Stone-Miller, a donat spermatozoizi pentru bani, 100 de dolari o vizită. Privind în urmă, a spus el, a fost mai mult decât banii care l-au ținut să facă acest lucru timp de șase ani.

Stone-Miller i-a vizitat de două ori pe Harper și pe sora ei Harlow, de asemenea, unul dintre copiii săi biologici. În iulie, a stat nouă zile la un Airbnb, lângă casa lor din Edmonton, Canada, cea mai lungă vizită din călătoria sa rutieră. Mamele fetelor au recunoscut complexitatea relației, de la rolul lui în viața lor, până la cum să-l numească.

„Nu vreau ca Harper să simtă că îl poate numi oricum”, a spus Bowes. „Nu este tatăl ei. Dacă ea ar spune asta în fața noastră, am spune direct: «Dylan nu este tatăl tău. El nu va fi niciodată tatăl tău. Nu ai un tată. Ai un donator»”.

Acest aspect nu s-a potrivit cu Stone-Miller. „A fost greu să mă uit în ochii fiicei mele biologice și să-i spun că nu sunt tatăl ei”.

La începutul călătoriei sale, Stone-Miller s-a oprit la casa bunicii sale din Marshfield, Massachusetts, și și-a exprimat neliniștea cu privire la găsirea locului său printre toți copiii. „Sunt părinte? Poate uneori din perspectiva copilului? Nu știu”, a spus el. „Nu sună ca mine să spun, dar cu siguranță se simte ca fiind un părinte, din când în când”.

Stone-Miller mărturisește că i-a spus terapeutului său la faptul că se aștepta să rămână conectat cu copiii săi biologici pe termen nelimitat. „Și totuși”, a întrebat el, „cum este posibil?”.

Greu să spui „La revedere”

Înainte de a pleca în călătoria sa, Stone-Miller a mers să-l vadă pe Cal, copilul său biologic în vârstă de 6 ani, care locuiește într-o suburbie din Atlanta. Îl vizitase pe băiat de mai multe ori în ultimii doi ani, iar Cal le-a spus celor două mame ale lui că vrea să petreacă timp singur cu Stone-Miller. Mamele au fost de acord să-l lase pe Stone-Miller să îl ducă pe Cal la magazinul „Target” pentru a-i cumpăra jucării.

„Am o oarecare reținere să-l trimit pe Cal în mașină cu Dylan”, a spus Lindsay Harris, una dintre mamele lui Cal. „Dar cred că Dylan este cine spune că este. El a dovedit asta. Se simte liniştitor. Am încredere totală în el”.

După ce au fost la „Target”, au mers în parc pentru a petrece după-amiaza cu mamele lui Cal și cu fratele lui de 3 ani, un alt copil biologic al lui Stone-Miller. Când a venit timpul să plece, Cal era trist și Stone-Miller la fel. „Este greu să spui la revedere de fiecare dată”, a adăugat el.

Mamele lui Cal au fost recunoscătoare pentru vizită. „Acolo unde trăim, nu există nicio familie ca a noastră”, a spus Harris. „Așa că, atunci când un copil spune: „Nu ai tată”, Cal poate spune: „Am un tată biologic. Am un tată donator. Îl văd. El face parte din viața mea”.

Două zile mai târziu, pe 26 mai, Stone-Miller a mâncat multe clătite cu banane, iar la 9 dimineața a plecat din Atlanta într-un Toyota RAV4 plin cu haine pentru vreme caldă și rece, echipament de camping, frisbee-uri și cărți pentru copii. A ajuns în punctul său cel mai îndepărtat, Vancouver, la sfârșitul lunii iulie și se așteaptă să se întoarcă acasă până în septembrie.

Stone-Miller a făcut o oprire în estul Connecticut-ului, pentru a-l vedea pe Mac Wraichette, în vârstă de 5 ani, care aștepta nerăbdător. „În momentul în care s-a trezit, a întrebat: «Vine Dylan? »” a spus Jessie Wraichette, una dintre cele două mame ale lui Mac. A fost a treia vizită a lui Stone-Miller, conform The Wall Street Journal.

În timpul petrecut împreună, Mac a intrat în piscină pentru a-i arăta cum înoată. „Ești ca un pește”, îi spuse Stone-Miller. L-a dat în leagănul din curte pe Mac. În momentul în care Mac a alergat la tobogan și a urcat pe scară, Stone-Miller le-a avertizat pe mamele lui Mac cu privire la plantele din apropiere.

— E stejar otrăvitor? el a intrebat. „Nu vreau să-l atingă dacă este stejar otrăvitor”.

Un scurt istoric despre donatorul de spermatozoizi

Părinții lui Stone-Miller au divorțat când el avea 14 ani. El și sora lui, care este cu patru ani mai mică, au petrecut șase zile din 14 cu tatăl lor, iar restul cu mama lor, care a fost profesor de istoria artei americane antice, la Emory, Universitatea din Atlanta.

Când avea 19 ani, a spus Stone-Miller, o femeie cu care s-a întâlnit i-a spus că este însărcinată. Ea plănuise să aibă copilul, dar s-a răzgândit. „Am început să fac o schimbare mentală spre a deveni tată”, a spus el. „Am avut o viziune în minte despre cum ar putea arăta să aduc viață în lume”. Decizia ei l-a lăsat cu un sentiment persistent de pierdere.

Nouă luni mai târziu, Stone-Miller, care studia psihologia la Universitatea de Stat din Georgia, a fost arestat pentru că a băut când era încă minor. Părinții i-au spus că trebuie să plătească pentru un avocat. Un coleg de cameră i-a spus despre banii pe care îi făcea ca donator la banca de spermă Xytex. Oportunitatea a venit în timpul unei „furtuni perfecte de nevoi financiare și evenimente personale”, a spus el.

Xytex a spus că monitorizează distribuția geografică raportată a copiilor născuți dintr-un donator comun, în conformitate cu liniile directoare ale industriei.

Stone-Miller a strâns scoici de pe o plajă din Costa Rica, unde locuiește tatăl său, acum recăsătorit. Când Stone-Miller își vizitează a doua oară copiii biologici, el le cere să aleagă un cadou. El a spus că încearcă să fie corect în a-și împărți timpul cu cei mici. El ține o foaie de calcul pentru numele lor, vârstele și zilele de naștere și când i-a văzut ultima dată sau a vorbit cu ei.

Ar trebui să știi când să te oprești pentru că acest factor va reveni în viitor

Stone-Miller plănuia să vadă 14 dintre copii în călătoria sa, acordând cea mai lungă perioadă de timp pentru Harper și Harlow. A ajuns să le vadă pe fete pe 10 iulie și a rămas în apropiere. Le-a îngrijit, oferindu-le mamelor o noapte în oraș. Stone-Miller a spus că a făcut ravioli în acea noapte, dar lui Harper nu i-au plăcut. I-a pregătit pâinea prăjită și ouă. Le-a citit poveștile fetelor înainte de culcare și le-a ajutat să se spele pe dinți.

În timpul vizitei, a dus-o pe Harper la mall, iar la locul de alimentare un trecător i-a spus: „Este un tată bun”, și-a amintit Stone-Miller. A fost un moment ciudat. „Semănăm”, a zis el. „Cu tipul de apropiere pe care eu și Harper o împărtășim, a fost ușor pentru oameni să spună că aceasta este o relație tată-fiică”. Harper, a spus el, îl numește Donor Dylan.

Harper și Harlow au avut un frate mai mare, Huxley, care a murit la trei zile după naștere. Pentru a-l comemora pe Huxley, mamele lui și-au făcut tatuaje potrivite cu Benedict iepurașul, o jucărie de pluș, așezat pe lună, trei stele pentru numărul de zile în care a trăit copilul și numele lui. Au primit și tatuaje temporare pe care să le poarte Harper și Harlow. În timpul vizitei sale din iulie, Stone-Miller a purtat și el unul. Stone-Miller, care a fost tatăl biologic al lui Huxley, a spus că și el a simțit pierderea.

A făcut o fotografie a tatuajului și le-a întrebat pe mame dacă le deranjează pentru că și-a făcut unul adevărat ca al lor. Bowes a spus că e bine. Mai târziu în acea noapte, mamele au discutat despre asta. Au discutat despre granițele personale, ce aparținea familiei, ce se simțeau confortabil să împărtășească cu Stone-Miller. Ele au un rol de părinți, iar el un rol mai mic de donator. Memoria despre Huxley era a lor, au decis ele.

„Se simțea de parcă forțează prea mult”, a spus Alicia Bowes. „Nimeni nu ar putea înțelege durerea de a-ți pierde copilul. Se simțea ca spațiul nostru personal, ceva foarte aproape de inimile noastre”.

A doua zi, soția lui Bowes i-a trimis lui Stone-Miller un mesaj pe Instagram în care îi spunea că nu se simte confortabil cu el să-și facă tatuajul.

„Înțeleg că nu am trecut prin pierdere în același mod în care au trecut ele”, a transmis Stone-Miller. „A fost experiența lor. Am avut propria mea experiență în acest sens”.

Bowes a spus că a ajuns să-l înțeleagă mai bine pe Stone-Miller și că își poate imagina atracția puternică pe care o simte față de băieții și fetele care arată ca el. Ea înțelege că familia ei și ceilalți părinți sunt legați de un bărbat pe care abia îl cunosc și a cărui statornicie nu este testată.

„Am venit la fața locului când trecea prin momente grele. A fi alături de copii i-a dat un sentiment reînnoit al scopului”, a spus Bowes. „Pe măsură ce îl cunoaștem mai mult, cu toții ne simțim mai confortabil. Dar părerea mea este că se va simți mai îndreptățit, ceea ce poate fi problematic. Trebuie să menținem destui pereți pentru a ne proteja fetele și familia, dar să le facem suficient de permeabile încât el să poată intra”, arată WSJ.

Zilele în care angajații sunt loiali și se laudă cu afacerile pentru care lucrează sunt din ce în ce mai puține. Acum, ei își acordă prioritate și vor să fie promovați pe baza abilităților lor.

Tim Oldman, fondator și CEO al Leesman, care măsoară experiența angajaților la locul de muncă, a văzut acest lucru în acțiune în timp ce căuta noi talente pentru propria companie. Acest lucru se manifestă adesea pe LinkedIn, adaugă el, unde mulți lucrători aleg acum să-și pună numele și abilitățile în titlurile de pe profil, împingând detaliile actualilor lor angajatori mult mai jos pe pagină.

Acest lucru este în contrast puternic cu abordarea tradițională, în care utilizatorii își îndreaptă profilurile cu titlul postului și compania în primul rând, potrivit BBC.

Se pune accent pe abilitățile angajaților

Această abordare de a promova realizările personale în detrimentul identității la locul de muncă are sens în climatul actual, în care recrutorii se concentrează pe seturi de abilități specifice în căutările și activitățile lor, spune Dana Minbaeva, profesor de management al resurselor umane la King’s College, din Londra. Ea atribuie acest lucru, în parte, unei schimbări mai ample către o economie bazată pe competențe.

„Operăm într-un mediu în care abilitățile și competențele unui individ sunt considerate cele mai valoroase atuuri”, spune ea. Cei mai valoroși lucrători de pe piața muncii trebuie să aibă capacitatea de a-și adapta expertiza personală la tehnologiile emergente, cum ar fi inteligența artificială generativă.

Pe ce se axează piața muncii acum?

Globalizarea crescută, împreună cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei, conduce la trecerea către o piață a muncii bazată pe competențe, consideră Aaron Taylor, șeful școlii de management al resurselor umane la Universitatea Arden, Marea Britanie. „Seturile de competențe care sunt solicitate se schimbă rapid și angajații doresc să le țină la curent din motive personale, profesionale sau financiare”, spune el.

Cu alte cuvinte, angajații devin din ce în ce mai valoroși pentru abilitățile pe care le au, mai degrabă, decât pentru pedigree-ul pe care îl poartă. Și pe măsură ce recrutorii se adresează, acești lucrători știu asta, prezintă BBC.

Factorul de loialitate

Pe măsură ce competențele devin mai importante decât prestigiul firmei în actuala piață a muncii, mulți angajați sunt din ce în ce mai puțin loiali față de angajatori.

În loc să rămână la o corporație de prestigiu datorită numelui său, experții spun că lucrătorii ar putea avea mai multe șanse să se mute printre companii, căutând oportunități în care abilitățile lor pot fi cultivate și dezvoltate.

Ca urmare a acestei schimbări a loialității, Minbaeva spune că lucrătorii se deconectează din punct de vedere psihologic de loialitatea lor, odinioară fermă față de o singură companie.

În parte, ea crede că acest lucru se datorează faptului că angajații au mai multe șanse să examineze și chiar să conteste valorile și cultura înrădăcinate a locurilor de muncă și a liderilor lor.

„Lucrătorii mai tineri sunt mult mai activ implicați în examinarea și evaluarea dacă acțiunile unei companii se aliniază cu propriile convingeri și valori, cu agenda de sustenabilitate și cu alte promisiuni făcute diferitelor părți interesate”, spune ea. Pur și simplu, acum sunt dispuși să părăsească o companie care nu se ridică la propriile lor idealuri, conform BBC.

Taylor spune că pandemia i-a determinat pe lucrători să ceară mai multă autonomie la locul de muncă. „Oamenii vor mai mult control asupra echilibrului dintre viața profesională și viața personală”, spune el. „Se pune mult mai puțin accent pe a rămâne loial și mult mai mult accent pe găsirea unui loc de muncă care să corespundă nevoilor și preferințelor lucrătorilor”, adaugă el.

În plus, Oldman crede că, cu cât lucrătorii petrec mai puțin timp în birourile fizice, cu atât mai mult pot delimita ei și locurile de muncă. „Acei angajați care frecventează biroul beneficiază mai puțin de potențiala loialitate față de brand și de beneficiile pe care birourile grozave le pot insufla. De asemenea, le lipsesc interacțiunile sociale nestructurate cu colegii care servesc la crearea și consolidarea coeziunii sociale și a sensului de scop comun”, spune el.

Când conexiunea fizică cu biroul este ceea ce Oldman numește o „relație trecătoare”, angajaților le pasă mai puțin de companie și, în consecință, sunt mai susceptibili să nu se gândească de două ori la sărituri.

În cele din urmă, experții cred că această scădere a loialității tradiționale a angajatorului face mai ușor și mai sensibil pentru lucrători să se gândească mai întâi la abilitățile lor, arată BBC.

Privind în viitor, experții cred că angajații se vor gândi mai întâi la munca și la abilitățile lor, nu la denumirea postului afișată pe ușă. Și pe măsură ce locurile de muncă și economia bazată pe competențe cresc, Taylor crede că lucrătorii vor continua să-și promoveze talentele față de angajatori pentru a avansa, atât în ​​ceea ce privește creșterea în carieră, cât și potențialul de câștig.

Medicamente de succes, precum Ozempic sau Wegovy, au devenit populare pentru pierderea dramatică în greutate ce îi pot ajuta pe oameni să o obțină și pentru diabet. Acestea nu au doar beneficii. Care sunt, de fapt, efectele negative pe care le au?

Joanie Knight, în vârstă de 37 de ani, din Louisiana, are un mesaj pentru oricine are în vedere să ia medicamente precum Ozempic sau Wegovy: „Mi-aș fi dorit să nu-l ating niciodată. Mi-aș fi dorit să nu fi auzit de asta în viața mea. Acest medicament mi-a făcut viața un iad. Atât de mult iad. M-a costat bani. M-a costat mult stres, m-a costat zile și nopți și excursii cu familia. M-a costat mult și nu merită. Prețul este prea mare”.

Brenda Allen, în vârstă de 42 de ani, din Dallas, se simte la fel. Medicul ei i-a prescris Wegovy pentru pierderea în greutate.

„Și chiar și acum, întreruptând medicamentele de aproape un an, încă am o mulțime de probleme”. A spus că a fost la urgențe recent după ce a vărsat atât de mult încât s-a deshidratat.

Emily Wright, în vârstă de 38 de ani, profesoară în Toronto, a început să ia Ozempic în 2018. Peste un an, a transmis, a slăbit 36 de kilograme. Dar Wright a spus că acum varsă atât de des încât a fost nevoită să își ia concediu la locul de muncă.

„Chiar și acum că nu mai iau Ozempic de aproape un an, încă nu am revenit la normal”.

Medicamentul pentru diabet, Ozempic, și medicamentul soră pentru pierderea în greutate, Wegovy, utilizează aceeași componentă: semaglutida. Acestea și alte medicamente înrudite, care includ tirzepatida și liraglutida, funcționează prin imitarea unui hormon care este produs în mod natural de organism, GLP-1. Unul dintre rolurile GLP-1 este de a încetini trecerea alimentelor prin stomac, ceea ce îi ajută pe oameni să se simtă săturați mai mult timp.

Dacă stomacul încetinește prea mult, totuși, asta poate cauza probleme.

Care sunt efectele negative?

Knight și Wright au fost diagnosticate cu gastropareză severă sau paralizie stomacală, despre care medicii lor cred că ar fi rezultată sau exacerbată de medicamentul pe care îl luau, Ozempic.

Wright a spus că a fost, de asemenea, diagnosticată cu sindrom de vărsături ciclice, care o face să verse de mai multe ori pe zi.

Allen nu are un diagnostic pentru problemele ei de stomac, dar a spus că acestea au început abia după ce a fost încurajată de medicul ei să ia Wegovy pentru a pierde în greutate. Ea își gestionează greața și vărsăturile continue cu un medicament numit Zofran și probiotice pe bază de prescripție medicală, în timp ce așteaptă mai multe teste în octombrie – primele întâlniri disponibile pe care le-ar putea obține cu specialiști, prezintă CNN.

Medicii spun că mai multe cazuri ca acestea ies la iveală pe măsură ce popularitatea medicamentelor a crescut. Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA a declarat că a primit rapoarte despre persoane cu medicamente care suferă de paralizie stomacală, unde, uneori, nu s-a rezolvat decât până la momentul raportării.

Și luna trecută, Societatea Americană a Anesteziștilor a avertizat că pacienții ar trebui să nu mai ia aceste medicamente cu o săptămână înainte de operație, deoarece pot crește riscul ca oamenii să verse alimente în timpul unei operații, chiar dacă au postit conform instrucțiunilor. Vărsăturile sub anestezie determină uneori pătrunderea alimentelor și a acidului din stomac în plămâni, ceea ce poate provoca pneumonie și alte probleme după operație.

Până acum, cazurile extreme ca cele menționate sunt considerate a fi rare și pot fi rezultatul demascării medicamentului sau a agravării unui „stomac lent” existent. Medicii spun că oamenii pot avea o afecțiune tăcută numită „golire gastrică întârziată” și nu știu asta. Nu există nimic pe etichetele medicamentelor care să avertizeze în mod special că poate apărea gastropareza.

Ca răspuns la cererea de comentarii a CNN, Novo Nordisk, producătorul Ozempic și Wegovy, a subliniat că medicamentele din această clasă au fost folosite timp de 15 ani pentru a trata diabetul și timp de opt ani pentru a trata obezitatea, fiind studiate pe larg în realitate, în lume și în studiile clinice.

„Evenimentele gastrointestinale (GI) sunt efecte secundare bine cunoscute ale clasei GLP-1. Pentru semaglutidă, majoritatea efectelor secundare gastrointestinale sunt de severitate uşoară până la moderată şi de scurtă durată. Se știe că GLP-1 provoacă o întârziere în golirea gastrică, așa cum este menționat în eticheta fiecăruia dintre medicamentele noastre GLP-1 RA. Simptomele de golire gastrică întârziată, greața și vărsăturile sunt enumerate ca efecte secundare”, se arată în comunicat.

Gastropareza poate avea multe cauze, inclusiv diabetul, fiind motivul pentru care mulți oameni iau aceste medicamente, în primul rând. De asemenea, se știe că femeile prezintă un risc mai mare de apariție a bolii. În mai mult de jumătate dintre cazurile de gastropareză, medicii nu reușesc să găsească o cauză.

„Poate să fie cu adevărat ghinionişti”, a spus dr. Michael Camilleri, un gastroenterolog la Clinica Mayo, despre persoanele care și-au împărtășit cazurile cu CNN.

Pe de altă parte, așa funcționează medicamentele, deși nu mulți medici sau pacienți înțeleg acest lucru sau problemele care pot urma, a spus el.

Studiu bazat pe liraglutină și placebo

Acum stomacurile lor sunt paralizate: Ce efecte au medicamentele de succes pentru pierderea în greutate și diabet

Camilleri a primit un grant de la National Institutes of Health pentru a studia modul în care unul dintre primii agonişti GLP-1, un medicament numit liraglutidă, afectează funcţia stomacului.

El a recrutat 40 de adulți obezi și i-a repartizat aleatoriu pentru a lua doze mai mari de liraglutidă sau un placebo, care nu avea ingrediente active.

După cinci săptămâni, i-a pus pe cei din studiu să mănânce o masă unde au adăugat un trasor radioactiv, astfel încât să poată vedea cât timp le-a rămas mâncarea în stomac. Persoanele care au luat liraglutidă au încetinit dramatic digestia în comparație cu cei care au primit placebo. A durat aproximativ 70 de minute pentru ca jumătate din alimentele consumate să-și părăsească stomacul, comparativ cu doar patru minute în grupul placebo. Și asta a fost doar întârzierea medie: la unii pacienți tratați cu liraglutidă, timpul necesar pentru ca jumătate din masă să părăsească stomacul a fost de 151 de minute, sau mai mult de două ore și jumătate.

Camilleri a spus că grupul care a luat liraglutidă a pierdut în greutate și, cu cât este mai mare întârzierea în care mâncarea părăsește stomacul, cu atât oamenii păreau să slăbească mai mult.

Din fericire, oamenii din studiu păreau să se adapteze la medicamente în timp. După 16 săptămâni, persoanele din grupul care a luat liraglutidă au eliminat aproximativ jumătate din alimentele pe care le-au mâncat, în aproximativ 30 de minute, spre deosebire de șapte minute în grupul placebo. Simptomele de greață și vărsături păreau să se amelioreze, de asemenea.

„Din păcate, nu au existat aceste tipuri de studii robuste, așa că întreaga idee că această clasă de medicamente întârzie de fapt golirea gastrică nu este la fel de recunoscută”, a spus Camilleri.

„Este de imaginat ca unii pacienți să aibă o golire gastrică lentă la limită, iar începerea unuia dintre agoniştii GLP-1 poate cauza o gastropareză completă”.

— Cum de vărs atât de mult?

Joanie Knight își amintește exact ce a mâncat de ziua ei, în 2021. A comandat fajitas de pui la unul dintre restaurantele ei preferate. A mâncat trei cartofi prăjiți subțiri și două sau trei bucăți de pui și apoi s-a instalat panica în momentul în care nu a putut înghiți mâncarea.

„Mi s-a părut că mi s-a blocat în gât”, a spus Knight, care luase Ozempic de doi ani în acel moment și, ca urmare, mânca deja foarte puțin în fiecare zi. Cina de ziua ei a declanșat o criză de vărsături violente.

„M-am gândit: «Nu mâncasem. Cum de vărs atât de mult?»”, a zis ea.

A mers la un gastroenterolog, un medic specializat în probleme cu stomacul. I-au pus un tub cu o cameră în gât și în stomac, pentru a vedea care ar putea fi problema.

„Au spus: «stomacul tău este plin de mâncare»”.

În mod normal, mai puțin de 10% din alimente vor rămâne în stomac la patru ore după masă. Când aceasta crește între 10% și 15%, este considerată gastropareză ușoară. Gastropareza moderată este atunci când 15% până la 35% din alimente sunt lăsate. Gastropareza severă este la peste 35%, după patru ore.

Un studiu de golire gastrică – un test care măsoară modul în care alimentele se mișcă prin stomac – a pus-o pe Knight în categoria severă. Ea a adăugat că a rămas cu greață tot timpul, indiferent de cât de puțin a mâncat, luând și un medicament contra greață prescris „de parcă ar fi o bomboană”.

Totuși, medicii nu au legat problemele ei de stomac cu Ozempicul pe care îl lua. Deși informațiile de prescripție pentru medicament avertizează despre greață și vărsături, menționează doar că medicamentul provoacă o întârziere în golirea stomacului ca avertisment că ar putea afecta absorbția altor medicamente. Au mai trecut aproape patru luni până când un specialist i-a oprit medicația.

Emily Wright, profesoara din Toronto, a spus că Ozempic a ajutat-o ​​să piardă aproximativ 36 de kilograme, într-un an, și că a continuat să-l ia pentru a-și gestiona glicemia, dar s-a simțit întotdeauna rău. A vărsat în fiecare zi, dar s-a cam obișnuit cu asta: se trezea și vomita, iar apoi ziua ei se îmbunătățea.

În studiile clinice, aproape jumătate dintre oamenii care au luat Wegovy (44%) au raportat greață și aproape 1 din 4 au raportat vărsături. Ambele sunt simptome comune ale gastroparezei.

În studiile clinice pentru Ozempic, care este același medicament ca și Wegovy, dar administrat la o doză mai mică, 1 din 5 persoane a raportat greață și 1 din 10 a raportat vărsături.

În septembrie 2020, Wright a trebuit să fie spitalizată pentru deshidratare legată de vărsături, iar asta a determinat-o să le solicite medicilor mai multe răspunsuri. Un studiu gastric a arătat că avea gastropareză. Medicii ei i-au mai administrat două medicamente pentru a încerca să o ajute să-și gestioneze simptomele, dar nu au scos-o de pe Ozempic pentru că nu bănuiau că acesta ar avea o contribuție.

Diabetul poate provoca, de asemenea, gastropareză, dar acest lucru se întâmplă, de obicei, numai la persoanele care au boala de cel puțin un deceniu și au glicemie crescută cronic, care afectează nervii ce controlează stomacul.

Atât Knight, cât și Wright spun că medicii lor au respins această posibilitate în cazurile lor. „Toată lumea a spus că nu poate fi vorba de diabet”, a spus Wright, care a fost diagnosticată cu diabet la numai cinci ani de când a dezvoltat gastropareză.

În septembrie 2022, vărsăturile ei s-au agravat mult. În loc să verse doar mâncarea recentă, Wright a observat că vomita mâncarea pe care o mâncase cu trei sau patru zile înainte.

Un alt test gastric a arătat că starea ei s-a deteriorat.

„Apoi, medicul gastrointestinal a spus: „Ei bine, am văzut o mulțime de clienți venind cu stomacul plin la endoscopie, care sunt pe Ozempic. Așa că hai să încercăm să te scoatem de pe Ozempic”, a spus Wright.

Atât Knight, cât și Wright au avut o oarecare ușurare după ce au renunțat la medicamente, dar problemele lor au continuat.

Acum, a spus Wright, în loc să vomite la o masă pe care a mâncat-o cu câteva zile în urmă, ea varsă în mare parte mâncarea pe care o mânca recent.

Knight a suferit în cele din urmă o operație de bypass la stomac. Este similară cu tehnica folosită pentru pierderea în greutate, dar poate fi și un tratament pentru cazurile severe de gastropareză. Acest lucru i-a permis să mănânce din nou unele dintre alimentele ei preferate, cum ar fi câteva mușcături de pizza sau pui.

„Anterior, consumam o cantitate extremă de vitamine pentru că nu mâncam. Acum pot să mănânc suficient încât să nu fiu subnutrită”.

„Nu știm când ne vom face bine. Cred că asta e cea mai grea parte”, a spus ea. „Dacă mi-ai putea acorda un an sau doi, aș avea ceva la care să sper”.

Ce spune Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA)?

Autoritățile de reglementare a medicamentelor spun că au primit rapoarte de paralizie a stomacului în rândul pacienților care iau medicamente agoniste GLP-1.

„FDA a primit rapoarte de gastropareză cu semaglutidă și liraglutidă, dintre care unele au arătat că efectul advers nu a fost recuperat după întreruperea produsului respectiv, la momentul raportului”, a spus agenția într-o declarație pentru CNN.

Rapoartele au fost transmise prin intermediul sistemului de urmărire a evenimentelor adverse accesibil publicului agenției, iar FDA a relatat că nu există întotdeauna suficiente informații în acele rapoarte pentru a le evalua corect.

FDA a mai transmis și că nu a putut determina dacă medicamentele au fost cauza sau dacă gastropareza ar fi putut fi cauzată de o problemă diferită.

„Gastropareza poate fi o complicație a diabetului care este legată de o boală de lungă durată sau prost controlată, complicând și mai mult capacitatea de a determina ce rol au jucat medicamentele în evenimentele raportate”, conform agenției.

Întrebată dacă medicii și pacienții ar trebui avertizați cu privire la riscul la care sunt supuse persoanele despre care se știe că au digestie lentă, FDA a spus că beneficiile medicamentului pot depăși riscurile, chiar și pentru acest grup.

„Reglementările referitoare la etichetarea medicamentelor prevăd că un medicament ar trebui să fie contraindicat numai în acele situații clinice pentru care riscul de utilizare depășește în mod clar orice beneficiu terapeutic posibil. Doar pericolele cunoscute, și nu posibilitățile teoretice, pot sta la baza unei contraindicații”, potrivit FDA, citat de CNN.

FDA adaugă faptul că persoanele cu gastropareză nu au fost excluse din studiile clinice ale acestor medicamente, iar beneficiile pentru diabet și gestionarea greutății „pot depăși riscurile la unii pacienți cu gastropareză sau cu golire gastrică întârziată”.

Medicii care sunt experți în tratarea gastroparezei spun că aud mai multe povești ca acestea pe măsură ce un număr mai mare de oameni încearcă medicamentele.

„Gastropareza sau golirea gastrică întârziată de la agoniştii GLP-1 se întâmplă cu siguranţă”, a spus dr. Linda Nguyen, care este specializată în tratamentul acestei afecţiuni, la Universitatea Stanford.

Ceea ce pare a fi neobișnuit la cazuri precum cel al lui Wright și al lui Knight, a transmis Nguyen, este că nu s-au îmbunătățit după ce au încetat să mai ia medicamentul.

„Din experiența mea, când oprești agonistul GLP-1, golirea gastrică se îmbunătățește tot mai mult”, adaugă Nguyen, care este, de asemenea, purtător de cuvânt al Asociației Americane de Gastroenterologie.

Preocuparea pentru operație

Anesteziştii spun că există pericole reale legate de paralizia stomacului la aceste medicamente, iar medicii şi pacienţii au nevoie de mai multe informaţii despre riscuri.

Dr. Renuka George, director la Bursa de Anestezie Regională, la Universitatea Medicală din Carolina de Sud, a postat recent pe Twitter o fotografie ce avea conținutul stomacului aspirat de la un pacient ce ținea dietă conform instrucțiunilor, dar lua un agonist GLP-1 pentru diabet. Stomacul, a spus ea, era practic plin, chiar dacă persoana a urmat toate instrucțiunile de pregătire chirurgicală la literă.

Medicul a explicat că este o situație de avertizare.

„Acest lucru a devenit, cred, mai important pentru anesteziști, pur și simplu pentru că aspirația este o mare preocupare”.

Ea a prezentat că stomacul și esofagul pot face față sucurilor digestive acide care se amestecă cu alimente. Plămânii nu pot.

„Țesutul pulmonar este fragil și prețios”, transmite Renuka George. „Dacă ceva intră în plămâni, în cel mai bun caz, este o tuse, în cel mai rău caz, ajungi la un ventilator pentru o perioadă lungă de timp”.

Pe măsură ce tot mai mulți oameni iau aceste medicamente, cu puține informații despre încetinirea stomacului care vine cu ele, este posibil să nu știu să spună medicilor.

„Marea îngrijorare este dacă avem pacienți care nu sunt conștienți de acest lucru și nu le spun anesteziștilor pentru că nu toată lumea vrea să facă publicitate că ia un medicament de slăbit, nu?”, potrivit aceleiași surse.

Societatea Americană a Anesteziștilor îi sfătuiește pe medici să-i pună pe pacienți să oprească aceste medicamente timp de o săptămână înainte de operație pentru a preveni aspirația, dar președintele dr. Michael Champeau a spus că nu sunt siguri care ar fi timpul potrivit pentru post sau oprirea medicamentului.

„Când am emis acest ghid, l-am publicat pe baza unor dovezi științifice foarte limitate”, a spus Champeau. Aceste tipuri de studii – despre întârzierea golirii stomacului – pur și simplu nu au fost făcute, adaugă.

George a spus că este la curent cu studiile în curs pentru a încerca să afle mai multe despre complicații. „Sunt o mulțime de cercetări în curs. Am senzația că vom vedea o mulțime de publicații în următorii câțiva ani în acest sens”.

Până se știu mai multe, continuă Renuka George, oamenii trebuie să fie deschiși cu medicii lor cu privire la consumul de medicamente.

Knight, pacienta cu gastropareză din Louisiana, a zis că oamenii trebuie să ia în considerare cu atenție riscurile.

„Am acceptat că medicamentul funcționează pentru mine. Am avut un efect secundar major care mi-a schimbat cursul vieții. Acum simt că cea mai bună opțiune a mea este să încerc să avertizez oamenii ori de câte ori pot”, adaugă Knight.

Nguyen, medicul de la Stanford, a spus că pacienții trebuie să acorde atenție efectelor secundare. Dacă vomită o dată sau de două ori, ar putea fi normal, dar vărsăturile persistente nu sunt.

„Ar trebui evaluate. Luați în considerare reducerea dozei sau oprirea medicamentelor”.

„Dacă vărsăturile vă afectează hidratarea sau trebuie să luați alte medicamente pentru a trata efectele secundare ale acestui medicament, atunci cred că este timpul să vă reprofilați”, citează CNN.