Connect with us

Publicat cu

pe

Procurorii DNA au dispus, joi seară, reţinerea şefului DIICOT, Alina Bica, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, acuzată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20.11.2014, a inculpatei Alina Bica, membră a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit„, se arată într-un comunicat al DNA citat de Agerpres.

În acest dosar au fost reţinuţi Lăcrimioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data faptelor, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Prin îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost produs statului român un prejudiciu în valoare de peste 263,3 milioane lei, echivalentul a peste 62,5 milioane euro, reprezentând supraevaluarea, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase”, informează DNA.

Sursa citată precizează că, la 15 octombrie, DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în legătura cu reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren agricol, în suprafaţa de 13,0535 ha, situat în Bucureşti, zona Plumbuita, sector 2.

Concret, la 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, din care făceau parte suspecta Alina Bica şi inculpaţii Lăcrimioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, a aprobat raportul de evaluare, întocmit de un expert evaluator, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Astfel, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv, de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei (valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei)„, se spune în comunicat.

DNA arată că aceştia au fost conştienţi însă că terenul era supraevaluat, aspect ce reiese şi din faptul că, anterior, în şedinţa din 24 februarie 2011, când dosarul respectiv mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.

După emiterea deciziei de despăgubire, la 15.03.2011, oamenii de afaceri, beneficiari ai drepturilor litigioase asupra terenului din anul 2010, au obţinut titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, listat la bursa din 25.01.2010, în cuantum de 377.282.300 lei, echivalentul a 89.426.189 euro (755/metru pătrat)„, mai menţionează DNA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare