Connect with us

Publicat cu

pe

Alegerile din 2 şi 16 noiembrie au arătat foarte clar că prevederile actuale din Legea 370/2004 care reglementează organizarea votului atât în ţară, cât şi în diaspora sunt depăşite de realităţile demografice şi tendinţele de liberă circulaţie, în special în spaţiul Uniunii Europene, a declarat marți premierul Victor Ponta, în plenul Camerei Deputaților.

Parlamentul României este instituţia care trebuie să legifereze şi să reglementeze toate posibilităţile legale, logistice în aşa fel încât exercitarea dreptului la vot în scrutinele care vor urma să se poată desfăşura în condiţii mult mai bune (…) Este foarte clar că Legea 370 trebuie modificată şi dvs, reprezentanţii Parlamentului României, sunteţi cei îndrituiţi prin Constituţie să faceţi acest lucru. Vreau doar să prezint situaţia faptică, pentru ca deciziile pe care le veţi lua în viitor, pe care le vom lua în viitor, să poată să răspundă cu adevărat provocărilor privind organizarea în condiţii bune a votului în diaspora”, a spus Ponta la dezbaterea politică pe tema votului din diaspora, solicitată de PNL.

El a precizat că deși BEC și MAE au luat toate măsurile pentru mărirea la maximum a numărului de cabine şi de ştampile, declaraţia pe propria răspundere a putut fi descărcată online şi completată în avans, iar personalul care să asigure buna desfăşurare a votului a fost dublat, au existat şi la primul tur şi la turul doi cetăţeni români care au aşteptat foarte mult sau care nu au putut vota.

Acest lucru este evident, l-am spus şi atunci, îl spun şi acum după alegeri ca fiind inacceptabil, mi-am cerut suze, am plătit preţul politic pentru asta şi e un preţ meritat. În acelaşi timp însă, arătând că până în 2 noiembrie, cel puţin din partea candidaţilor şi a partidelor politice, nu a existat un semnal sau mai bine zis o discuţie legată de modul de organizare, după 2, atunci când a apărut problema în baza legii actuale, repet, BEC central de diaspora şi MAE luând toate deciziile care se puteau lua în baza legii. Cred că se impune foarte clar să realizăm situaţia actuală a numărului din ce în ce mai mare al românilor care  trăiesc sau care se află în mod temporar în afara graniţelor ţării şi logistica necesară pentru ca exprimarea votului acestora în condiţii chiar şi greu de prevăzut de la 140 de mii în 2009 la 380 de mii în 2014, cu siguranţă chiar mai mulţi la următoarele momente electorale, în aşa fel încât să putem lua măsuri care să poată fi aplicate nu între două tururi de scrutin, ci cu anticipaţie. Fac un apel la toate forţele politice reprezentate în parlament ca acum după momentul electoral să dea dovadă de capacitate de dialog, de raţiune şi de măsuri realiste care să nu ţină cont doar de interese politice cine e de vină, cine trebuie să plătească, lucru ăsta s-a întâmplat deja pe 16 noiembrie, şi ce facem în viitor ca asigurarea acestui drept fundamental să nu fie doar o temă de dezbatere politică între partide şi candidaţi, ci să fie un lucru soluţionat aşa cum s-a ntâmplat în votul din ţară. Pentru că în 2014, 2 şi 16 noiembrie, pe teritoriul României activitatea electorală s-a desfăşurat fără nici un fel de incidente şi de asemenea este primul scrutin electoral la care nimeni nu a acuzat şi nu au apărut elemente de fraudă electorală, un lucru pe care trebuie să-l păstrăm în viitor”,  a mai spus Ponta.

Premierul a adăugat că, în prezent, există doar 550 de mii de cetăţeni români care au declarat că au domiciliul, reşedinţa în străinătate.

Este evident însă, din toate datele neoficiale, că numărul acestora real este mult mai mare şi că de fapt în 16 noiembrie au votat 10% din românii aflaţi în străinătate, un număr de 3,5-3,8 milioane de români aflându-se în mod real în acest moment în afara graniţelor ţării. Pentru a asigura în viitor prezenţa la vot nu doar a celor 10% ci a tuturor celor care vor dori să participe, cred că dvs, Parlamentul României, şi guvernul vă va sprijini cu toate datele de care aveţi nevoie, trebuie să luaţi în considerare două elemente esenţiale. În primul rând, organizarea logistică. Putem să organizăm mai multe secţii de vot, însă este foarte clar că atâta timp cât nu avem o evidenţă a locului în care vin în mod special mai mulţi cetăţeni români şi orice fel de organizare de acest gen va ţine, evident, sau va avea o influenţă de aleatoriu. Din cele 300 de secţii de votare din străinătate, în 280 dintre ele votul s-a desfăşurat fără probleme, unele chiar nu au avut votanţi, în schimb, în 15-20 au fost mult mai mulţi decât capacitatea acelor secţii. Deci soluţia corectă din punctul de vedere al guvernului este o legislaţie care să permită un alt tip de vot. Fie votul prin corespondenţă, fie votul electronic, pentru că ne aflăm în secolul XXI capacităţile tehnologice ne permit în acest moment fiecărui cetăţean care are acces la o reţea internet să aibă semnătură electronică, să se înscrie şi să voteze, fără a mai trebui să vină dintr-un oraş în alt oraş, fără a mai exista discuţii dacă secţia de vot trebuie să fie într-o zonă sau în altă zonă. Deci din punctul de vedere al guvernului şi este o propunere pentru dvs. pe care însă doar parlamentul în comisia sa de specialitate specială poate să o decidă, un vot electronic care să asigure cu adevărat accesul tuturor cetăţenilor români din afara graniţelor la ziua votului şi la dreptul la vot este soluţia tehnologică care poate fi susţinută. Rămâne ca dvs. să decideţi în cadrul comisiei dacă această măsură sau o alta este cea mai bună, însă este foarte clar că dacă doar ne mulţumim să mărim secţii de vot de fiecare dată vor exista probleme, pentru că nu avem şi nu putem obliga cetătenii români să se înscrie sau să şi piardă dreptul la vot dacă nu s-au înscris în evidenţele misiunilor diplomatice şi consulare”, a completat Victor Ponta.

Primul-ministru a adăugat că atribuțiile legale pentru organizarea votului ar trebui date unei instituții nepolitice, astfel încât “următoarele alegeri să aibă alte teme politice între candidaţi şi nu aceasta”.

A doua propunere la fel de importantă, pe care vă rog să o luaţi în considerare, este de a da unei autorităţi aflate în subordinea parlamentului, aşa cum este Autoritatea Electorală Permanentă, toate atribuţiile legale pentru organizarea votului. Ministerul Afacerilor Externe nu are ca sarcină principală organizarea voturilor. Ministerul Afacerilor Externe are ca sarcină reprezentarea intereselor diplomatice si politice ale României în relaţiile cu alte state, protecţia cetăţenilor români aflaţi în alte state. Or, noi cerem diplomaţilor şi membrilor MAE un lucru care nu intră în mod normal în atribuţiile lor. Au răspuns politic doi miniştri de externe, domnul Corlăţean şi domnul Meleşcanu, dar până la urmă personalul MAE şi pesonalul diplomatic trebuie ca zi de zi să îndeplinească o sarcină constituţională pe care o au. Or, întotdeauna un guvern va fi un guvern politic, indiferent cine este candidatul la prezidenţiale, dacă este prim-ministru sau nu. De fiecare dacă va exista această problemă şi această dezbatere pur politică, care de fapt este în detrimentul realizării în mod real a condiţiilor de vot. Din acest motiv, vreau să vă rog să luaţi în considerare modificarea legislativă care să dea fie Autoritătii Electorale Permanente, fie unei alte instituţii – dvs. veţi decide – dar nu Ministerului Afacerilor Externe, toate pârghiile pentru a organiza votul atât în ţară, aşa cum se întâmplă astăzi, cât şi în afara ţării. În acest fel, avem garanţia că o instituţie tehnică, şi nu politică se va ocupa de tot ceea ce înseamnă măsuri logistice pentru ca votul în diaspora să se poată desfăşura în condiţii bune”, a conchis Ponta.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare