Connect with us

Publicat cu

pe

Ludovic Orban, premierul României, a declarat pentru ZF că datele privind evoluţia economică din România vor fi revizuite după execuţia bugetară la şase luni, însă nu crede economia va scădea cu mai mult de 3% în 2020. În acest moment Guvernul lucrează cu o prognoză de scădere economică de 1,9% şi un deficit bugetar echivalent cu 6,7% din PIB.

„Vedem ce vor arăta cifrele la şase luni şi vom revizui prognozele în funcţie de acestea. Personal nu cred că revizuirea va fi dură, cred că economia va scădea cu maxim 3% anul acesta”, a declarat pentru ZF, premierul Orban.

Prognoza pe care lucrează Guvernul, de scădere economică de 1,9%, este una dintre ele mai optimiste. Instituţiile internaţionale văd o scădere economică de cel puţin 5 procente pentru România în acest an.

Opinii

Vera Mitran: E timpul să-l trimitem acasă pe Drăgușin!

Publicat cu

pe

Vera Mitran, candidat la alegerile locale din Alexandria, a semnalat printr-o postare pe pagina sa de Facebook principalele probleme ale comunității din municipiu. Candidata a evidențiat și faptul că aceste probleme nu sunt de ieri, de azi, ci de ani buni.

Vera Mitran a făcut o postare pe pagina sa de socializare în care a prezentat marile ofuri ale cetățenilor din municipiul Alexandria:

„1. Locurile de muncă – orașul a fost blocat de mafia PSD care a preferat să țină la distanță investitorii de teamă să nu aibă de pierdut afacerile lor sau ale familiilor lor.

2. Apa murdară care curge la robinet, în tot orașul. Este o crimă să lași aceasta problemă nerezolvată atâția ani de zile. Cred că nu e om în Alexandria care să nu fie convins că facturile de apă sunt cu 25% mai mari decat ar trebui să fie.

3. Lipsa locurilor de parcare. Victor Drăgușin a cerut să tragă linii pe asfalt în loc să gândească un plan de sistematizare a locurilor de parcare”.

Candidata la alegerile locale din partea Partidului Național Liberal a specificat și că există soluții la aceste probleme, iar alte orașe din România au reușit să le pună în practică. Pentru stagnarea în investițiile din oraș, Vera Mitran îl consideră vinovat pe actualul primar din municipiu: „<<Nu se poate>> a fost, în toți acești ani, sloganul primarului incompetent Victor Drăgușin. E timpul să-l trimitem acasă!”.

Vera Mitran a fost desemnată candidatul PNL pentru alagerile locale din septembrie, în urma unui sondaj de opinie.

Citește mai departe

Opinii

Testarea din capitală împotriva COVID-19 = campanie electorală? Ce crede Nicușor Dan

Publicat cu

pe

Nicușor Dan o acuză pe Gabriela Firea că își face campanie electorală prin testarea bucureștenilor. Politicianul reamintește că primarul capitalei a anunțat testarea angajaților din transportul public, termoficare și servicii sociale pe 10 aprilie, dar nu s-a ținut de cuvânt, transmite Digi24.

Nicușor Dan susține că testatea în masă anunțată de Gabriela Firea este doar o campanie de imagine, care va costa două milioane de lei. Omul politic cere testarea medicilor, a angajaților din transportul public, termoficare și servicii sociale, care sunt în contact direct cu un număr mare de persoane.

„Administrația Firea continuă să acopere spațiul public cu gesturi de imagine fără acoperire în realitate. În 10 aprilie anunța că va testa pentru coronavirus angajații din transportul public, termoficare și servicii sociale. Testarea nu a avut loc, deși a trecut o lună de atunci. Mai mulți angajați din STB sunt în momentul de față infectați cu coronavirus. Primarul Firea vine și propune astăzi un proiect de testare a 11.000 bucureșteni, pe principiul <<primul venit, primul servit>>. Probabil este din nou un gest de imagine, fără urmare în realitate, așa cum au fost precedentele două inițiative cu același obiect. Dacă va fi realizat în această formă, va fi o cheltuire inutilă a 2 milioane lei, rezultatul testării neavând nici relevanță științifică (pentru a fundamenta politici publice), nici vreun folos practic. Îi cer Gabrielei Firea să acționeze în criza coronavirusului cu responsabilitate față de angajații din subordine aflați în contact direct cu publicul și în pericol de a fi contaminați: medici, șoferii din transportul public, angajații din serviciile sociale“, a spus Nicușor Dan, potrivit unui comunicat de presă.

Citește mai departe

Opinii

Cîțu, atac la adresa PSD: Cât de ticăloși să fiți să folosiți acest virus să atacați Guvernul României?

Publicat cu

pe

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a răspuns în mod ofensiv astăzi, 11 mai, în plenul Parlamentului, ultimelor declarații ce vin din partea PSD. Cîțu susține că social-democrații nu fac altceva decât să profite de pandemie pentru a pune Guvernul într-o lumină proastă.

Declarațiile ministrului Finanțelor pot fi lecturate mai jos:

„Ați lăsat moțiunea asta pe IMM invest care funcționează de 2 săptămâni.

Sunt aici pentru că românii trebuie să știe că în timp ce eu și PNL gestionăm cu succes această situație, semnatarii acestei moțiuni încearcă să ne oprească.

Cine sunt acești semnatari? Sunt cei care i-au gazat și bătut pe români în 10 august.

Sunt criminali pentru că au jucat poker cu sănătatea românilor când au șantajat cu prelungirea stării de urgență.

Dacă propunerile acestor criminali ar fi trecut ar fi aruncat România în haos.

Fără niciun respect pentru români au folosit acest virus nenorocit pentru a-și promova moțiunea.

Cât de ticăloși să fiți să folosiți acest virus să atacați Guvernul României?

Ar trebui să vă cereți scuze familiilor îndoliate. Semnatarii acestei moțiuni și-au bătut joc de cetățenii români.

Nu mai este România voastră. Românii v-au trimis acasa pentru populismul vostru ieftin. Am să le spun românilor ce am făcut în două luni de guvernare. Noi știm ce să facem și cum să facem. Sunt apreciate măsurile noastre.

Ați lăsat statul român nepregătit și vulnerabil. Pentru asta ar trebui să răspundeți penal cu toții.

Președintele v-a atras atenția să nu mai atacați statul român. V-a căzut greu la stomac, dar nu v-ați oprit.

România liberă, fără PSD, merge înainte.

Înaintea decretării stării de urgență Guvernul României a luat măsuri.

În 4 februarie Guvernul a pregătit stocurile de rezervă pentru prevenirea infecțiilor cu coronavirus.

S-a instituit măsura carantinării persoanelor care veneau din zone roșii. S-au introdus gradual măsuri pentru limitarea participării unui număr mare de persoane. S-au suspendat cursurile, transportul rutier spre zonele de risc.

S-au închis temporar unele puncte de tranzit a frontierei. S-a suplimentat numărul de posturi în sistemul medical. Toate aceste măsuri au fost luate înainte de decretarea stării de urgență.

În domeniul economic am luat o serie de măsuri care au frânat căderea economiei.

IMM INVEST- acces garantat la finanțare. Astăzi 77.881 de cereri au fost analizate. 86.000 de IMM-uri au solicitat deja. 48.000 de cereri au fost trimise către bănci și deja aveam companii care au luat bani.

Să comparăm cu Start Up Nation. Nu ați alocat nici măcar banii pentru facturile lăsate 2 ani de zile. V-ați bătut joc de acei oameni.

Sunteți niște țepari. Ați dat țeapă oamenilor. Le-ați promis bani și nu i-ați dat. Am plătit noi acele facturi, pentru că noi nu suntem țepari.

Eu zic că ar fi trebuit să vă luați notițe să vedeți cum funcționează un program de succes.

Un alt proiect implementat e amânarea ratelor bancare cu 9 luni. În Europa este România și Ungaria. România are norme de aplicare, Ungaria nu. Astăzi, peste 90 de mii de persoane au putut beneficia de amânarea ratelor.

Informatizarea ANAF, de 30 de ani de zile vă chinuiți să o faceți, am făcut-o în câteva luni de zile.

Rambursarea TVA, țineați banii ilegal ca să micșorați deficitul. Plata concediilor medicale, media era de 50 de milioane de lei, cam atât plăteați pentru companiile din România. În martie am plătit 400 de milioane de lei . Am triplat rata cu care plătim înapoi acești bani. Am plătit facturile la timp, nu ca voi.

1,5 miliarde de lei decontate pentru autoritățile locale. Facturi neplătite de ani de zile.

Prelungirea tichetelor de vacanță, susținerea agriculturii românești.

Sunt măsuri pe care le-am luat și au ajutat economia. Am lăsat 10 miliarde de lei cash în economie. Economia nu s-a blocat. În aprilie am încasat mai mulți bani la buget decât ați încasat voi în 2019 în aprilie. Asta pentru că sectorul privat are încredere în guvernul PNL.

România va fi singura țară din UE care va avea creștere economică în primul trimestru. Am dat România jos din topul rușinii pentru că ani de zile ați pus România în topul rușinii cu rata inflației. Doar așa crești puterea de cumpărare a românilor.

Este clar că Dragnea conduce încă acest partid.

Trebuie să înțelegeți cum se finanțează un deficit bugetar. Avem cheltuieli mai mari decât încasările. PSD ani de zile nu a plătit facturi. Nu plătești facturi, reduci deficitul bugetar. Noi nu facem asta. Ce poți să mai faci? Să crești taxele. Noi nu facem asta. A treia variantă sunt împrumuturile.

Ne împrumutăm pentru a acoperi cheltuielile făcute de PSD. Dacă PSD era un partid responsabil nu trecea prin Parlament legi fără sursă de finanțare.

Ne vom reveni mai rapid decât ne așteptam, dar trebuie să fim precauți”, a declarat Florin Cîțu.

Citește mai departe
Lifestyle3 săptămâni înainte

La Techirghiol, un complex balnear modern oferă condiții de excepție pentru pacienții români și străini

Internațional5 luni înainte

MACRON, discurs emoționant cu ocazia primei ceremonii în memoria victimelor terorismului: “În fața amenințării teroriste, noi nu vom renunța la nimic. (…) Nu vom renunța la libertatea de a gândi, de a crede sau de a nu crede, la valorile pe care le are Republica, la spiritul nostru de rezistență care face Franța atât de puternică.”

politia-romana-a-anuntat-primele-masuri-privind-perchezitiile-la-o-adresa-gresita-din-bucuresti-din-februarie-275092
Politică6 luni înainte

Noi dovezi șocante arată complexitatea rețelei de prostituție de la Caracal. Sclavie sexuală sub ochii Primăriei și Poliției!!!

corveta
Business5 luni înainte

Naval Group și Șantierul Naval Constanța reafirmă angajamentul de a sprijini Marina Română în proiectele sale de modernizare

Politică7 luni înainte

Blocarea licitației pentru corvete pune în pericol securitatea în zona Mării Negre

Businesso săptămână înainte

Analiză: Ialomița, un județ ignorat, dar plin de oportunități de dezvoltare

Politică9 luni înainte

Ludovic Orban: Până luni vom avea scenariile şi formulele cu privire la creşterea salariului minim

Internațional3 luni înainte

La Casa de Papel, simbol mondial al rezistenței împotriva abuzurilor autorităților

Politică4 luni înainte

Constanța: Septimiu Bourceanu, mobilizare pentru testarea cadrelor medicale din județ

Politica României privind energiile regenerabile - în mandatul premierului la Bruxelles
Politică7 ani înainte

Politica României privind energiile regenerabile – în mandatul premierului la Bruxelles

Facebook

Articole Populare