Connect with us

Publicat cu

pe

Lecțiile de istorie abundă în personaje care, la un moment dat, au ținut în mâini soarta unui popor ori și-au asumat responsabilitatea, în clipa în care nimeni nu era dispus să o facă. Îi regăsim în muzee, în operele de artă, între paginile cărților, în documentare, în legendele care ne aprind imaginația și în poveștile desprinse, parcă, din altă lume.

I-am putea descoperi, însă, pe stradă? Ar putea fi erou trecătorul care ține în mâini un pahar din care își bea cafeaua, elevul care se îndreaptă către școală, vârstnicul care așteaptă să își plătească facturile sau vânzătoarea din supermarket? Ai spune că nu. Eroii au spiritul de sacrificiu în vene și nu sunt plămădiți din același aluat ca noi, ceilalți. În mod sigur, ar trebui să îi recunoaștem. Poate nu privim în direcția potrivită?

Impostorii

În discursurile pe care le auzim zilnic, în paginile ziarelor sau pe ecranul televizorului,  fiecare expert, analist, politician își asumă salvarea, propune soluții, dezbate probleme, oferă certitudini. Alții se împăunează cu realizări care, în cazul în care într-adevăr sunt reale, nu sunt niciodată rodul muncii unei singure persoane, ci al unei întregi echipe nevăzute. Apare drept erou cel carismatic, cel care “dă bine pe sticlă”, care mestecă vorbe și atacă inamicii doar la nivel declarativ. În ce privește luptele, vorbele au devenit mai ascuțite decât tăișul sabiei, iar țintele sunt, de preferat, cele mai vulnerabile.

Nimeni nu se mândrește cu impostorii. Nimeni nu îi place, dar cu toții îi ascultă, de cele mai multe ori pentru că nu au alte opțiuni. Și, în cele din urmă, îi acceptă. Pentru că se resemnează.

“Poate el va fi cel care ne va salva”, auzi vreun naiv spunând. “Poate”, ridici din umeri sceptic. Dar, în sinea ta, simți că eroii ar trebui să fie diferiți. Teoretic, ar trebui să apară când ai dat de necaz, să te apere și să te poarte departe de vârtejul dezlănțuit. Dar asta nu se întâmplă niciodată. Ajungi la concluzia tristă că eroii au dispărut. Martirii au pierit. Și pentru că sacrificiul și nefericirea par a fi în fișa postului unui erou, cine s-ar mai încumeta să preia o astfel de sarcină, când cu toții vânăm acel concept abstract numit “fericire” și despre care toți cercetătorii britanici ne asigură că există și că trebuie alimentat – de fapt, îndopat – după o rețetă prestabilită, în cinci pași?

Criza

Ca în orice poveste, pentru ca un erou să apară, trebuie să existe o situație de criză. Aproape că nu contează dacă problema intervine la nivel individual sau la nivelul unei națiuni. Dificultățile sunt cele care nasc eroi. Perioadelor negre din istorie ar trebui să le mulțumim pentru că au furnizat material didactic astăzi.

În toată lumea, statutul de erou este contestat, dar și dorit.

Maikel Nabil Sanad este un blogger egiptean și activist pentru drepturile omului. În timpul revoluției din țara sa, dar și după aceea, a publicat pe blogul personal mai multe articole în care denunța abuzurile regimului, motiv pentru care a fost persecutat. Duminică, 2 iunie, în cadrul unei conferințe care a avut loc în Germania, Nabil Sanad a întâlnit, după multă vreme, câțiva studenți egipteni care au avut ocazia să îi adreseze întrebări. O singură întrebare și un singur răspuns au sădit îndoiala în mințile celor prezenți. Este Maikel Nabil Sanad un erou ori s-a autoproclamat astfel?

Întrebarea a fost: “Ați documentat vreunul dintre articole deplasându-vă personal la fața locului?”

Răspunsul a fost, pur și simplu, “Nu”. Întrebările, dar și explicațiile au devenit de prisos. Soclul s-a clătinat.

În perioadele de criză, eroii sunt, de fapt, greu de recunoscut. De cele mai multe ori, li se acceptă acest statut după moarte.

În lumea întreagă, când fostul angajat CIA Edward Snowden a recunoscut că se află în spatele scurgerii de informații privind programul secret de supraveghere a cetățenilor PRISM, reacțiile au fost – cele mai multe dintre ele – unele de susținere. Responsabilitatea pe care Snowden și-a asumat-o, după cum a spus chiar el, în numele binelui suprem, a născut totuși semne de întrebare. Astfel de declarații, astfel de povești provoacă de regulă scepticism. Nu avem încredere, de fapt, că eroii ar mai putea exista. Sau suntem obișnuiți să arate diferit, să se poarte diferit, ceva din felul în care arată ori se comportă să ne inspire o putere supranaturală.

Mai sunt eroi în România?

Evident. Numai că poartă, cu toții, diferite uniforme. Sau sunt prea modești pentru a dori să fie recunoscuți. Lucrează în ONG-uri sau în școli, asistenții sociali care și-au făcut o misiune din a salva sufletele, medicii care încă respectă jurământul hipocratic, cercetătorii, toți cei despre care este prea puțin “șocant” sau “senzațional” să scrii, deși – la o privire mai atentă – să fii un profesor bun, corect, să stai la catedră și să câștigi puțin peste salariul minim pe economie este destul de șocant. De ce să nu îl acceptăm pe Năstase drept martir? De ce să nu consemneze istoria onorabila tentativă de sinucidere a acestuia, ridicată la rangul de harakiri?

În tot acest timp, oamenii de cultură ai țării, cercetătorii străluciți de peste hotare, personalități marcante sunt aproape necunoscute. Într-o țară în care cu toții au auzit despre Becali, dar prea puțini despre Brâncuși, de pildă, ce mai poți cere?

Problema nu este că eroii nu există, ci că nimeni nu îi observă pentru a le încredința responsabilități. Sau dacă o fac, preferă să culeagă laudele ulterior. Eroii noștri sunt anonimi. Iar anonimatul care îi acoperă este, poate, cea mai mare greșeală pe care o puteam face, ca popor. Pentru că îi ignorăm, îi privim cu scepticism, îi dăm deoparte. Avem nevoie de eroi, dar și ei au nevoie de noi.

O speranță

Speranța moare, nu-i așa, ultima. Sperăm în continuare că vom avea parte de mitici salvatori, că binele comun va prima în fața binelui individual, că poporul își va regăsi vocea.

Sperăm, la fel cum sperau și înaintașii noștri, acum sute de ani ori cu doar câteva decenii în urmă. Vrem ca istoria să ne menționeze, poate chiar să identifice oamenii extraordinari pe care îi uităm adesea ori pe care nu îi cunoaștem. Și ne dorim, mai mult decât orice, ca situațiile de criză să aibă măcar un sens, dacă nu pentru a naște martiri și salvatori, măcar pentru a servi drept lecții.

În 1972, Mircea Eliade scria în jurnalul său:

„Imi spun mereu, cu încăpățânare : toate încercările și umilințele prin care trece neamul românesc ar putea constitui prețul mutației spirituale care se va împlini mai târziu. Lucrul ăsta e adevărat pentru individ; mă încumet să cred că e adevărat și pentru națiuni.”

 

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare