Acord de cooperare în domeniul arhivistic, semnat între România şi R.Moldova
Un acord de cooperare în domeniul arhivistic a fost semnat vineri, la Iaşi, între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova.
Ion Drăgan, directorul Arhivelor Naţionale ale României şi Ion Varta, director general al Serviciului de Stat de Arhivă din Republica Moldova au semnat documentul în prezenţa primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, a unor istorici şi reprezentanţi ai lumii academice de pe ambele maluri ale Prutului, în Sala Dublei Alegeri, de la Muzeul Unirii, în ziua în care se aniversează 155 ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească.
Ion Drăgan, directorul Arhivelor Naţionale ale României a spus celor prezenţi la eveniment că acordul, care a fost iniţiat din dorinţa reciprocă de a dezvolta cooperarea în domeniul arhivistic, prevede mai multe acţiuni specifice, precum efectuarea unui schimb de experienţă în domeniul teoriei şi practicii arhivistice, realizarea în comun a unor expoziţii documentare, efectuarea schimburilor de publicaţii arhivistice – inventare, ghiduri arhivistice, cataloage, ediţii de documente.
Acest tratat de cooperare, elaborat în concordanţă cu practicile arhivistice europene contemporane, va reglementa juridic relaţiile specifice de colaborare între cele două instituţii naţionale de arhivă şi va oferi multiple oportunităţi pentru studiul, înţelegerea şi aprofundarea istoriei comune şi a patrimoniului cultural comun.
Prezent la eveniment, primarul Gheorghe Nichita a declarat la rândul său că ”în Sala Unirii putem vorbi de subiecte importante care pentru noi, românii de o parte şi de alta a Prutului, sunt momente simbolice deosebite”. De asemenea, Nichita a făcut apel la istoria recentă, amintind că, tot pe 24 ianuarie, Iaşiul şi Chişinăul s-au înfrăţit, în anul 2008, când se aniversau 600 de ani de la atestarea documentară a Iaşiului.
Politică
Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.
Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.
„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.
Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.
Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.
„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.
Politică
Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.
„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.
În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.
Politică
Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.
„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.
„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.
Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.
Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.
Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.
-
Lifestyle3 ani înainte
Minimalismul, noul stil de viață care cucerește planeta. Discret, este adoptat de tot mai mulți români cu bani
-
Politică3 ani înainte
Florin Cîțu va câștiga detașat confruntarea cu Ludovic Orban. Iată si de ce
-
Lifestyle3 ani înainte
Un sfat vital din partea medicilor: pentru o viață sănătoasă, dormiți mai mult de 6 ore pe noapte
-
Lifestyle3 ani înainte
În sfârșit te întorci la birou. Cum te vei îmbrăca?