Connect with us

Publicat cu

pe

Premierul Victor Ponta a declarat duminică, după ședința liderilor coaliției de guvernare, că nu are nicio intenție de a se lupta cu justiția, dar a precizat că se consideră nevinovat și că acuzarea sa are legătură cu schimbarea Guvernului.

Principalele declarații ale premierului Victor Ponta:

  • Vreau să mulțumesc colegilor mei din coaliția de guvernare, vicepremierului, ministrului și președintelui Partidului Conservator, celor doi președinți ai celor două camere și ceilalți colegi din coaliție, cu care am avut o discuție referitoare la semnificația politică a evenimentelor din ultimele zile.
  • Aș vrea să spun că este un moment dificil pentru mine personal și din punct de vedere politic, însă am trecut peste multe momente de acest gen și voi trece în continuare, pentru că am o datorie de responsabilitate, pe care înțeleg să mi-o exercit în conformitate cu mandatul pe care l-am primit în urma alegerilor din 2012 și din partea Parlamentului României.
  • Am, în calitate de prim-ministru, lider politic și membru al coaliției de guvernare, am obligația de a da câteva explicații cetățenilor acestei țări, toți cei care, inevitabil, sunt direct afectați de deciziile pe care le ia guvernul unei țări democratice, o datorie specială față de partidele din coaliția de guvernare, care m-au sprijinit și mă sprijină în continuare, fașă de parlamentarii care m-au votat și în fața cărora mă voi prezenta săptămâna viitoare, de cei 5,3 milioane de români care m-au votat anul trecut, dar și față de cei peste șase milioane care l-au votat pe președintele Iohannis, toți cetățenii acestei țări, față de cei 7,4 milioane de români, care, în 2012, și-au exprimat în mod democratic voința de schimbare și un principiu fundamental, acela că oamenii, într-o societate democratică, decid; și că decizia lor nu poate fi  – și nu trebuie, așa cum s-a-ntâmplat – întoarsă printr-o hotărâre a unui om sau a unei mâini de oameni, cum s-a-ntâmplat în 2012.
  • Vreau să precizez de la început – ca om care, după ce am terminat Facultatea de Drept, am lucrat în justiție, mulți ani am fost magistrat – nu am nici un fel de intenție de a mă lupta cu justiția; eu cred în justiție și cred că o societate de mocratică are nevoie de o justiție eficientă, dar, ca orice cetățean, am dreptul să îmi spun punctul de vedere, să spun că, evident, mă consider nevinovat de acuzațiile care mi-au fost aduse.
  • Voi merge, de câte ori voi fi chenat, în fața procurorului, a judecătorilor, voi prezenta toate datele care îmi sunt cerute și pe care le dețin și sunt absolut convins că în final se va stabili adevărul. De altfel, din punct de vedere procedural, bineînțeles, ca orice cetățean al României, voi contesta ordonanța emisă joi de către procurorul de caz, la procurorul ierarhic superior și după aceea la judecător. Pentru că, până în acest moment, nu am avut ocazia să fiu audiat de către nimeni; nici de către procuror, nici de către judecător, și cred că este dreptul constituțional al oricărui om din această țară, de a fi ascultat atunci când este acuzat de ceva.
  • Vreau să precizez de la început că nu mă consider o victimă; Mariana Rarinca este o victimă. Oamenii – mulți, din păcate – despre care nu se vorbește în presă au pe care nu-i cunoaștem, care au avut de suferit, care au și azi de suferit, fără a fi comis vreo faptă de natură penală, miile de oameni, care – vă aduceți aminte – au fost puși să jure cu mâna pe Biblie, pe capota mașinii, aceia sunt victime; eu nu sunt victimă. Sunt un om politic, sunt un luptător, și cred că am datoria ca să lupt pentru ceea ce cred că este drept și corect, și așa voi face până la capăt.
  • Am însă, în acelaşi timp, dreptul constituţional al oricărui cetăţean liber de a gândi şi de a spune că evenimentul de vineri, acuzarea mea pentru presupuse fapte în 2007-2008, deci în urmă cu sapte-opt ani, şi pentru care s-a deschis un dosar în 2012, în urmă cu trei ani, are legătură directă cu evenimente care s-au întâmplat recent şi anume cu emoţia produsă în opinia publică de cazul Rarinca, de solicitările şi poziţiile Asociaţiei Judecătorilor, de propunerile de modificare făcute de parlamentari şi de votul de marţi, de la Senat, în cazul domnului Şova.
  • Înţeleg toate aceste lucruri, însă cred că justiţia nu înseamnă să reacţionezi la evenimente politice, încercând să elimini pe unul dintre liderii politici, ci justiţia înseamnă, de fapt, să stabileşti adevărul şi dacă este cazul şi numai şi numai dacă este cazul, să tragi la răspundere penală pe cineva. Altfel, un act de justiţie, un act al unui procuror care să reacţioneze la un act politic, cum a fost decizia Senatului, este categoric total nedemocratic.
  • Am fost şi voi fi în continuare un om puternic, care am văzut, am participat, cunosc modul în care funcţionează echilibrul puterilor în România. Nu intenţionez deloc nici să mă jeluiesc, nici să mă plâng. V-am spus, nu sunt o victimă şi nici nu vreau să fiu o victimă, vreau să-mi dovedesc nevinovăţia şi să ajut, prin toate puterile mele şi ale colegilor mei, la îmbunătăţirea unui sistem care nu trebuie să mai comită abuzuri şi nu mai trebuie să dea rateuri atunci când este vorba de viaţa oamenilor.
  • Este clar, din punct de vedere politic, că acuzarea mea de vineri are ca scop schimbarea guvernului actual şi a majorităţii actuale. Conform tuturor definiţiilor, schimbarea unui guvern se face prin alegeri sau prin vot în parlament. Orice altă metodă înseamnă lovitură de stat şi nu îmi doresc să trăim într-o ţară  în care guvernele se schimbă altfel decât prin procedurile constituţionale.
  • Şi guvernul pe care îl conduc şi toate guvernele care vor veni după trebuie să fie învestite şi trebuie să plece din funcţie numai prin metodele democratice şi constituţionale pe care le cunoaştem cu toţii, adică prin alegeri sau prin decizia Parlamentului. Nu vreau să fac justiţie la televizor. Am criticat de fiecare dată acest lucru. O să mă refer în doar câteva cuvinte la informaţiile apărute în public, fie prin comunicate oficiale, fie pe sursele deja tradiţionale, pentru că totuşi ţine de reputaţia mea şi de ceea ce oamenii cred despre mine.
  • Vreau însă să precizez că toate probele, toate solicitările le voi face evident procurorului şi judecătorului, însă e important ca oamenii să înţeleagă măcar baza de la care s-a pornit. Sunt acuzat pentru anumite fapte comise în urmă cu şapte-opt ani. E important să vă reamintesc că în 2007-2008 nu aveam nicio poziţie de conducere în statul român şi, mai mult, partidul din care făceam şi fac şi acum parte era în opoziţie. Deci acuzaţia a venit în 2009, de la doamna Monica Macovei – este cea care a spus public, a sesizat organele de anchetă. Am fost ulterior cercetat de ANAF, condus de domnul Sorin Blejnar, cum ştiţi foarte bine, de ANI şi de Parchet şi toate deciziile de până acum au arătat că acuzaţiile Monică Macovei sunt neîntemeiate.
  • Vreau să mai spun câteva lucruri pe care până acum nu mi le-a cerut nimeni în mod oficial. Am fost pus sub acuzare, fără a fi anterior audiat, întrebat despre aceste lucruri. Dacă aş fi fost înainte întrebat, eu cred că lucrurile s-ar fi lămurit din timp. Şi anume: nu am fost niciodată asociat, nu că asta ar fi fost un lucru rău, dar nu am fost niciodată asociat în cabinetul din care făcea parte domnul Şova. Relaţiile comerciale ale acestuia au fost cu AVAS-ul, condus atunci de către Teodor Atanasiu, şi repet, fiind un deputat în opoziţie, nu am cunsocut şi nici nu aveam cum să cunosc sau să influenţez aceste decizii, lucru pe care cred că l-a spus şi domnul Atanasiu.
  • S-a spus la presă, doar pentru presă şi eventual pentru cei care pot fi uşor manipulaţi, că am comis 17 fapte de fals. O să vă arăt – şi le voi duce la procuror marţi – cele 17 facturi legal emise. Nu mi le-a cerut nimeni, mi le-a cerut procurorul pentru marţi şi le voi depune la dosar. De ce spun pentru presă? Toţi cei care suntem jurişti, nu trebuie să fii procuror, ştim foarte bine că dacă tragi 17 gloanţe într-un om n-ai comis 17 crime, ai comis, eventual, una singură. Deci povestea cu 17 fapte de fals este pentru presă. Sunt 17 facturi pe care le-au emis contabilitatea, le-am înscris în contabilitate, s-au plătit prin bancă şi la toate controalele făcute de ANAF şi de celelalte instituţii ale statului, a rezultat că au fost perfect legale şi perfect procedat din punct de vedere legal. Deci nu există acte false, le voi prezenta pentru a se vedea că nu există nimic fals şi vreau să spun un lucru pe care le-au spus alţi oameni ieri şi alaltăieri.
  • Şi azi când vorbim, toţi avocaţii din România emit asemenea facturi pentru contractele pe care le au, contracte lunare. Iar ceea ce eu am procedat, am procedat în conformitate cu Legea avocaturii şi cu ceea ce se întâmplă şi azi, când nu vorbim. De altfel, doar ca o chestiune juridică, dar care poate defini, în ordonanţa care mi-a fost adusă la cunoştinţă, chiar şi procurorul spune că şi dacă ar fi fost false aceste acte, s-au prescris în 2013. Eu cred că nu sunt false.
  • N-am nevoie de prescripţie, dar să înţelegeţi despre ce vorbim, despre ceva despre care chiar procurorul spune că dacă ar fi fost aşa în 2013, erau prescrise. Evaziunea… acuzaţia de complicitate la evaziune fiscală. Înţeleg că domnul Şova este acuzat că a evazionat statul, în 2007-2008, cu 50.000 de lei, adică 10.000 de euro. Nu am avut nicio legătură vreodată cu contabilitatea domnului Şova. Deci dacă a evazionat cu cei 10.000 de euro, sigur trebuie să spună domnia sa şi să plătească, deşi după cinci ani de zile, după cum ştiţi, obligaţiile fiscale se prescriu. Dar nu este treaba mea aceasta şi n-am avut niciodată nicio legătură cu modul de înscriere în contabilitate.
  • În ceea ce mă priveşte pe mine, am fost, la solicitarea doamnei Macovei şi a domnului Blejnar, cabinetul meu de avocatură a fost verificat de către ANAF exact pe această temă, a facturilor emise pentru domnul Şova. Am procesul verbal din 7.09.2011 nu eram la guvernare, deci nu puteam influenţa. 7.09.2011, întocmit de ANAF; ANAF-ul domnului Blejnar, care spune că nu s-a încălcat nicio lege şi nu există niciun fel de încălcare sau act care să nu fi fost înregistrat conform legii.
  • Al treilea lucru – şi cu asta închei partea de dosar, pentru că nu vreau să fac o pledoarie în faţa presei – sunt acuzat de spălare de bani, deoarece am primit bani de la domnul Şova, cei 2.000 de euro lunar, timp de… din octombrie 2007, până în decembrie 2008, când mi-am suspendat activitatea de avocat şi s-a spus la o televiziune, prietena sistemului de dezinformare, că acolo apar toate poveştile astea. E aici televiziunea, dar nu asta e subiectul, că mi-am cumpărat două apartamente de lux cu banii de la Şova. Am cele două contracte pe care le voi pune la dispoziţia procurorului. Atenţie! Am semnat în 2006. Deci n-aveam nicio colaborare cu domnul Şova, iar cele două apartamente au costat, conform tuturor documentelor, plătite prin bancă, tot, plătit impozite, 900.000 de lei. Aşa era piaţa imobiliară atunci, peste 100.000 de euro fiecare apartament, nu de lux, de două camere, în Bucureşti.Dar, deci cum am plătit din cei 50.000 de lei evazionaţi de domnul Şova, două apartamente de 900.000 de lei, e un lucru pe care nu cred că trebuie să fii jurist ca să înţelegi că nu are legătură cu realitatea şi cu ceea ce s-a întâmplat.
  • Vreau doar să spun încă o dată, că voi merge marţi, miercuri, când mă cheamă procurorul, voi merge în faţa judecătorului pentru a contesta ordonanţa şi voi prezenta aceste documente.
  • Dar am convingerea că, dacă mi le cerea cineva înainte, era aproape imposibil să am calitatea de suspect, pentru că lucrurile pe care vi le spun sunt documentate foarte clar.
  • Haideţi să trecem totuşi la partea politică, pentru că vreau totuşi, în urma discuţiei cu colegii mei şi prietenii mei din coaliţia de guvernare, să spun foarte clar care e opinia noastră în ceea ce priveşte efectul politic. Am spus şi cred în continuare că un ministru, prim-ministru care îşi foloseşte funcţia pentru a încălca legea, pentru a obţine avantaje, evident că nu poate să continue.
  • Din ceea ce v-am arătat şi din ceea ce sunt acuzat, e clar că în 2007-2008 nici măcar domnul Şova nu putea să ştie că în 2012 o să ajung prim-ministru; cu atât mai puţin eu nu ştiam. Nu ştiu dacă era vreun prezicător atunci. Deci, nu e vorba despre aşa ceva. Rezultă clar că aducerea acuzaţiilor în acest moment politic are ca scop demisia guvernului şi schimbarea majorităţii parlamentare. Or, acesta este un lucru pe care doar oamenii politici şi cetăţenii, prin vot, pot să-l decidă, nu un procuror – despre care nu am nimic de spus, pentru că nu ăsta este obiectul discuţiei.
  • Am convingerea că ordonanţa adoptată intempestiv joi are legătură directă, v-am spus, cu emoţia publică din cazul Rarinca, cu acţiunea Asociaţiei Judecătorilor, cu propunerile de modificare din parlament şi mai ales cu votul de marţi de la Senat, unde s-a respins arestarea preventivă. De fapt, marţi s-a respins arestarea preventivă şi toată lumea a cerut: „Trimiteţi-l în judecată pe Dan Şova, dacă a făcut ceva rău”. De fapt, nu trebuia trimis Dan Şova în judecată, ci trebuia ca, mai departe, lucrurile să meargă către ceea ce aţi văzut…
  • Vreau să cred că justiţia nu trebuie şi nu poate să intervină în deciziile politice, şi aşa este bine pentru noi toţi.
  • E un moment extrem-extrem de important şi de grav în ceea ce înseamnă societatea noastră. Sunt lideri de opinie, lideri politici care susţin în mod clar că Parlamentul României trebuie eliminat dintre factorii de putere; nu trebuie să mai aibă dreptul nici de a se pronunţa pe ceea ce i-a pus la dispoziţie Constituţia, nici pe proiecte de legi. La fel, şi guvernul trebuie să fie eliminat dintre puteri şi eventual doar să aducă la îndeplinire ceea ce i se trasează; dacă nu, se începe urmărirea penală şi punem un alt guvern… Cred că e o discuţie extrem de importantă. Cred că acest lucru s-a întâmplat şi cu autorităţile locale, unde, după cum vedeţi, degeaba oamenii aleg primari sau preşedinţi de consilii judeţene; ei nu mai sunt în funcţie, din motive asemănătoare.
  • Cred foarte tare că România are nevoie de procurori independenţi şi eficienţi, are nevoie de ofiţeri de informaţii foarte vigilenţi, dar are nevoie şi de mecanisme democratice, în egală măsură: de parlament, de guvern, de aleşi locali. Altfel, avem o dictatură. Şi nu cred că cineva îşi mai doreşte, la 25 după, să trăim acelaşi lucru.
  • Vreau să precizez că am vorbit vineri, am avut o discuţie extrem de civilizată şi instituţională, cu preşedintele Iohannis. Îi înţeleg poziţia politică şi instituţională, dar în acelaşi timp mi-am făcut datoria şi l-am informat, şi-l voi informa în continuare, în baza cunoştinţelor extrem de aprofundate pe care le am, despre ce sistem a moştenit de la Traian Băsescu şi despre ce trebuie să facă, ca preşedinte al tuturor românilor, ca acest sistem moştenit de la Traian Băsescu să funcţioneze mai bine, să nu mai comită abuzuri, să nu dea greşeli şi rateuri care înseamnă viaţa unor oameni. Şi sunt convins şi îmi doresc să fac acest lucru.
  • Respect toate opiniile politice, indiferent de cât sunt de politizate, legate de ce trebuie să fac în continuare. Dar haideţi să fim mai puţin ipocriţi; domnul Iohannis a candidat şi a fost ales preşedinte al României fiind trimis în judecată la ÎCCJ. Nu acuzat, ci trimis în judecată. Mai ridicol şi  mai ticălos decât apelul făcut de Traian Băsescu la demisia mea, un preşedinte care zece ani s-a ascuns de dosare penale în spatele funcţiei de preşedinte, un fost preşedinte care, când e anchetată Elena Udrea, constată ce abuzuri comit procurorii şi SRI, dar dacă sunt anchetat eu sau dacă Elena Udrea e acasă, îi iubeşte din nou pe procurori şi pe cei de la SRI; sau îşi trimite oamenii în stradă acum, azi, ca să protesteze. Putem şi noi să trimitem oameni în stradă. Dar eu cred că o democraţie nu se rezolvă în stradă, prin forţă, ci o democraţie funcţionează prin mecanismele sale, care sunt prevăzute în Constituţie.
  • Mi-e jenă să vorbesc despre colegii din opoziţie, de la PNL. Cel care eventual se află în conflict de interese este domnul Atanasiu, cel care i-a semnat contractele domnului Şova şi după aceea l-a votat ca ministru în guvernul USL sau, mă rog, care i-a semnat contractele doamnei Alina Gorghiu la Electrica, şi care acum este subordonat. Sau domnul Predoiu, care este cercetat în Gala Bute, dar nu e încă suspect, este doar cercetat, ca nu cumva să aibă vreo problemă când îmi cere mie demisia. Cred că – şi vă spun sincer – demisia ar fi, pentru mine personal şi pentru familia mea, cel mai simplu lucru. Nu mi-am dorit să am o discuţie cu fiul meu de 12 ani, căruia să-i spun că s-ar putea să ajung în închisoare pentru că sunt prim-ministru şi pentru că, politic, am altă părere decât nişte oameni. Dar în acelaşi timp cred că schimbarea guvernului, schimbarea majorităţii parlamentare, prin decizia unui singur procuror, reprezintă un precedent îngrozitor pentru viitorul acestei ţări, şi eu nu vreau să fiu complice la aşa ceva. S-a vorbit despre criza politică. Nu suntem încă într-o criză politica. O ţară fără guvern si fără majoritate parlamentară care înţeleg că ar trebui să meargă la alegeri anticipate, aceea este o ţară în criză politică, fără niciun plan naţional de asigurare a stabilităţii noastre, fără nicio perspectivă de a adopta în următoarele două săptămâni, aşa cum aveam prevăzut, Codul Fiscal, Legea alegerilor parlamentare, încheierea acordului cu FMI şi Comisia Europeană, MasterPlanul de transport, deci toate aceste lucruri le aruncăm în aer. Aceea este o criza politică, nu cea în care, repet, o majoritate care funcţionează şi un guvern care îşi face datoria faţă de cetăţeni şi care nu a greşit – ca prim-ministru nu am făcut şi nu m-a acuzat nimeni de nimic rău – merge şi pune în aplicare aceste proiecte fundamentale. Voi merge în faţa Parlamentului săptămâna care vine pentru moţiunea de cenzură constituţională şi legală depusă de opoziţie. Dacă aceasta este respinsă înseamnă că Parlamentul şi majoritatea actuală şi Guvernul trebuie să îndeplinească rapid aceste proiecte fundamentale pe care le avem în continuare, repet, Codul Fiscal, Master Planul de Transport şi fondurile europene, legea alegerilor parlamentare, pentru la anul, legea salarizării, toate celelalte pe care le ştiţi foarte bine şi care sunt în următoarele două săptămâni, până la finalul acestei sesiuni parlamentare ordinea de zi. Sunt gata să mă supun deciziei Parlamentului şi sunt gata să lucrez împreună cu toate forţele politice, cu preşedintele ţării pentru ca România s rămână stabilă, ca sa rămână o democraţie în care fiecare putere îşi exercită rolul său. Aceasta a fost poziţia mea. Nu voi mai vorbi despre elemente din dosar pentru că nu cred că e în regulă. Voi merge când mă cheamă procurorii şi judecătorii să le spun lor ceea ce ţine de dosar, însă din punct de vedere politic mă bazez pe faptul că am dreptate, că am alături nişte oameni care mi-au fost alături şi la bine, şi mai ales la greu – şi le mulţumesc celor prezenţi aici şi celor foarte mulţi care şi-au exprimat aceeaşi opinie, şi săptămâna viitoare ne vedem în Parlament. Vă mulţumesc şi vă rog să mă înţelegeţi că nu aş vrea să declar alte lucruri, pentru a nu greşi sau a nu încurca lucrurile foarte clare pe care vi le-am spus până acum. Vă mulţumesc şi mulţumesc colegilor mei!
Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare