Opinii
15 mai, o posibilă dată pentru redeschiderea cabinetelor stomatologice și a frizeriilor
Klaus Iohannis a declarat marți, 28 aprilie, că până săptămâna viitoare va stabili împreună cu Guvernul noile permisiuni și interdicții ce vor intra în vigoare după 15 mai. Conform unor surse politice, în ședința conducerii PNL de marți seara, premierul Ludovic Orban le-a spus liderilor PNL câteva dintre măsurile ce sunt luate în calcul. Premierul a ținut să precizeze ca va fi doar o „ușoară relaxare” a restricțiilor.
Pe data de 15 mai, dincolo de ridicarea restricțiilor de circulație în afara locuinței, sunt șanse de a se deschide frizeriile și saloanele, cabinetele stomatologice, parcurile și spațiile comerciale care au intrare din stradă, astfel încât să se evite aglomerarea în interior. Mall-uri rămân închise, deoarece sunt considerate spații în care distanțarea socială este greu de respectat. De asemenea, nici restaurantele nu vor fi deschise după încheierea stării de urgență.
În ședința Biroului Executiv Național al PNL, premierul le-a transmis însă colegilor că relaxarea unor restricții este „analizată”, fără a fi o certitudine, pentru că totul depinde de contextul epidemiologic de la jumătatea lunii mai. De asemenea, Ludovic Orban le-a spus lliberalilor că este nevoie să fie „precauți” în comunicarea publică, pentru că „unii oameni s-au relaxat prematur”.
„Faptul că din 15 mai este posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă în niciun caz că revenim la viața noastră normală pe care am avut-o înainte de epidemie”, a anunțat și președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă. Președintele a precizat că în acest an nu vor mai avea loc festivaluri, iar competițiile sportive se vor desfășura fără spectatori, dacă vor fi reluate, scrie Digi24.
Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro că restricțiile nu vor fi ridicate în zonele unde a fost impusă carantina, printre care Suceava și localitățile din vecinătate.
Opinii
Ne-am lămurit, Lasconi e pilaf, dar deloc inocentă
Destul de penibilă pretenția Elenei Lasconi, că a primit pozele unui mercenar israelian în fața biroului lui Mircea Geoană de la niște ziariști. Ce fel de hacker periculos e unul care umblă liber din țară în țară și stă prin oraș la cafele, fără să aibă vreun mandat internațional emis pe numele său?
Pare mai degrabă o operațiune de compromitere a lui Geoană, în care Lasconi numai inocentă nu este. În plus, ce ziariști sunt aceia care nu publică ei înșiși informațiile obținute și i le trimit Elenei Lasconi? Ea ar fi trebui să știe mai bine acest lucru. Dar valorile ei sunt ca plastilina. Lasconi e pilaf pe multe teme, dar în tema încercării de compromitere a lui Geoană, deloc nevinovată.
Miroase mai degrabă a aranjament dubios, ori cu mercenari, ori cu vreun rezervist care gravitează în zona USR-ului. Nu ar trebui să ne mire dacă într-un final vom descoperi că nici Lasconi însăși nu este chiar străină de lumea sulfuroasă a rezerviștilor care în primii ani 90 ajutau tineri ambițioși să vină la București pentru o carieră de succes. USR-ul freamătă de câteva luni la ideea că cineva investește discret de ceva vreme în creșterea ei pe plan public. Vânătorul de securiști, cum îi mai spun unii din USR lui Drulă, miroase că unele lucruri nu au fost prea cușer atunci când unii colegi l-au ajutat din plin să piardă în vară. Drulă astăzi își freacă mâinile văzând erorile în serie comise de fosta vedetă a PROTV-ului. Lasconi nu știe nici ce se întâmplă în Marea Neagră, nici că România nu este în Consiliul de Securitate al ONU, nici că DNA-ul nu se ocupă de droguri, ci de corupție.
Este vizibil că Elenei Lasconi, cineva, o mână invizibilă, i-a atribuit un rol la aceste alegeri. Rolul este clar ca lumina zilei, să îi facă pârtie lui Marcel Ciolacu. Să fie nevoia de bani pentru Câmpulung? Sau niște lucruri din trecutul ei, care astăzi îi sunt reamintite discret?
Să privim faptele:
Elena Lasconi sabotează o alianță cu Forța Dreptei și PMP, împiedicând coagularea unui pol anti PSD.
Elena Lasconi refuză o coordonare electorală cu PNL și cu Nicolae Ciucă împotriva PSD-ului și a lui Ciolacu.
Elena Lasconi îl atacă dur pe Mircea Geoană, în săptămâna în care un nou sondaj confirmă că în al doilea tur de scrutin, Geoană i-ar administra lui Ciolacu o bătaie la scor.
Faptele sunt clare și numai un naiv sau un taliban pro-USR ar putea să nu vadă că de câteva săptămâni încoace Elena Lasconi lucrează din plin pentru Marcel Ciolacu.
Opinii
O gură nesperată de oxigen pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă
Liberalii nu mai aveau nicio speranță de la Nicolae Ciucă înaintea emisiunii de la Antena3. Erau convinși că generalul Ciucă e cumva paralel cu politica și cu campania. Filialele simțiseră încă de la strângerea de semnături că nu există niciun entuziasm față de candidatul PNL, care a ratat cu brio startul în campania prezidențială, grație unei foarte costisitoare și terne campanii de afișaj alb-negru derulată pe timpul verii pe panourile din toată țara.
Panourile cu ostașul Ciucă fost cu siguranță o afacere foarte bună pentru unii care și-au asigurat milioane de euro din bani publici de la PNL. Dar total ineficientă pentru fostul general avansat la excepțional ba ministru, ba prim-ministru, ba președinte al PNL. Ignorarea realităților politice și a nevoii de a desprinde de personaje controversate sau venite din militărie l-au costat mult pe Ciucă. A pierdut timp prețios și rămâne de văzut dacă va reuși să recupereze terenul pierdut din cauza campaniei extrem de proaste derulate până acum.
Dar pentru prima dată, la Antena3, Nicolae Ciucă s-a comportat ca un lider. Probabil că a fost cea mai bună emisiune de televiziune din viața lui. A părut că poate să vorbească coerent, că este un om bun, că este înconjurat de o familie frumoasă. Un președinte bun pentru România.
Foarte probabil ca emisiunea să îl și ajute să oprească alunecarea pe tobogan și poate chiar să îl ajute să crească vreo câteva procente.
După un an de zile în care a părut că execută directivele lui Marcel Ciolacu, liderul PNL a început să miște. Este neclar ce l-a trezit pe Nicolae Ciucă din confortul celei mai plictisitoare campanii derulate vreodată de liberali. Să fi fost vreun ordin de la Cotroceni? Niște date de ultimă oră din sondaje? Sau disperarea?
Indiferent de motive, liberalii sunt acum energizați și motoarele partidului au primit combustibilul necesar ca să lupte din nou. Poate că Nicolae Ciucă a înțeles acum cât de important e să fii lider într-o campanie politică.
Evident, cu o emisiune nu se face primăvară. Dar o emisiune în care candidatul este lider schimbă complet atmosfera. Nicolae Ciucă ar trebui să depășească mentalitatea căpătată în militărie și să înțeleagă că este importantă și calitatea, nu doar cantitatea panourilor de pe lângă drumurile naționale.
Urmează săptămâni importante pentru președintele PNL. Acum chiar are o șansă, important e să mențină ritmul și dacă s-o putea, să țintească bine spre PSD.
Opinii
Creșterea taxelor și criza economică iminentă: Un tablou sumbru pentru 2025-2027
Începând cu 2025-2026, România se pregătește pentru o creștere inevitabilă a taxelor, consecință logică a corecțiilor bugetare necesare după anii de consum pe datorie și deficite alarmante din perioada 2023-2024. Cu toate acestea, problemele cu care se confruntă economia țării nu se limitează doar la aspectele bugetare, ci reflectă o serie de complicații profunde care ar putea agrava situația economică în următorii ani.
Conform unei analize recente, economia României se află pe un teren nesigur, cu multiple semne de avertizare care indică o criză iminentă în diverse sectoare. Creșterea economică din primul semestru al anului 2024 a fost de doar 0,7%, mult sub prognoza anuală de 3%, aceasta în ciuda unei creșteri record a consumului cu 10% față de anul precedent. Această discrepanță subliniază o problemă fundamentală: consumul pe datorie și cheltuielile anticipate ale populației nu mai pot susține creșterea economică.
Industria, care a scăzut cu 0,9% în primul semestru, continuă să se contracte, în timp ce exporturile contribuie negativ la PIB, crescând deficitul comercial și costurile de îndatorare. În paralel, sectorul construcțiilor de locuințe a înregistrat o prăbușire de 22% față de aceeași perioadă din 2023, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a chiriilor în marile orașe, aproape de nivelurile occidentale.
Numărul companiilor care au cerut insolvența în prima jumătate a anului 2024 s-a dublat față de 2023, arătând vulnerabilitatea ecosistemului de business la măsurile guvernamentale. În același timp, productivitatea muncii, o sursă esențială a economiei, continuă să scadă, situându-se la doar 25% din media europeană.
Pe fondul acestor dificultăți, România se confruntă cu întrebări cruciale privind viitorul său economic. Creșterea taxelor va deveni inevitabilă, dar rămâne de văzut cum va reacționa economia la această ajustare fiscală. De asemenea, rămâne de văzut dacă populația va continua să se îndatoreze pentru consum, într-un context de aterizare economică, și cum va gestiona guvernul deficitul bugetar și îndatorarea care ar putea atinge 70% din PIB în următorii 2-3 ani.
România se află într-un moment critic, unde succesul său viitor va depinde de capacitatea de a naviga cu înțelepciune printre aceste provocări economice complexe și de a se adapta la noile realități economice globale.
-
Business10 luni înainte
Alexandria, al 4-lea cel mai rău oraș în care să trăiești, din toată România
-
Politică12 luni înainte
România ar putea plăti despăgubiri de miliarde din cauza Guvernului Cioloș, care a inclus Roșia Montană în patrimoniul UNESCO
-
Politică4 luni înainte
Proiectul Ralucăi Turcan devine realitate. Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Zeci de mii de sibieni vor beneficia
-
Politică8 luni înainte
Unde sunt parcurile industriale promise de Adrian Gâdea? Nicăieri. Vezi ce s-a ales de promisiunile mincinoase ale conducerii PSD Teleorman