Connect with us

Publicat cu

pe

Strategia energetică a României pentru perioada 2014 – 2035 ar putea fi finalizată în toamna acestui an, a declarat luni, la Bruxelles, secretarul de stat în Departamentul pentru Energie, Karoly Borbely, conform Agerpres.

Departamentul pentru Energie lucrează deja de două luni la Strategia energetică pentru perioada 2014 — 2035. Prima fază a consultării publice a luat sfârșit. Acum suntem în discuții (consultări interne) și în faza de selectare a consultantului care ne va furniza datele cu privire la evoluția pieței și a consumului României în următoarea perioadă. Ne-am propus ca în luna octombrie să avem un document final pe care să-l prezentăm tuturor partidelor politice și organizațiilor neguvernamentale, plus celor profesionale, iar la sfârșitul lunii octombrie — începutul lunii noiembrie să aprobăm acest document și să avem o strategie energetică realistă și care să corespundă modelului României din perioada următoare„, a declarat secretarul de stat, care a participat la reuniunea „Romanian Energy Day 2014 in Brussels„.

Potrivit acestuia, energiile regenerabile vor fi susținute în continuare în strategie, dar într-o formă mai precaută, mult mai sustenabilă.

Cota de regenerabile a României, deci cota de energie electrică pe care o producem din surse regenerabile, este una extrem de bună, deja ne-am atins cotele pentru 2020. Dar, având în vedere potențialul extrem de mare și având în vedere că în continuare există un interes deosebit pentru această zonă, trebuie să găsim o formulă echilibrată și sustenabilă. Iar în strategia energetică vom sublinia foarte clar susținerea investițiilor în biomasă — aceasta este una dintre prioritățile acestei strategii energetice și nu în ultimul rând acele rezerve neconvenționale pe care sperăm să le avem la noi în țară„, a detaliat secretarul de stat.

În ceea ce privește situația din Ucraina, Karoly Borbely consideră că rolul României este unul extrem de important.

Suntem o țară membră UE, membră NATO, o țară care în momentul de față importăm foarte puține gaze de la ruși. Deci putem fi o țară care poate asigura o stabilitate foarte importantă în zonă. Ați văzut și în ultimele luni vizitele la nivel foarte înalt în țara noastră ne-au ridicat la un nivel foarte mare rolul României. Cred că atât în această perioadă, cât și în perioada următoare vom juca în continuare un rol important atât pentru Europa, cât și pentru NATO și trebuie să răspundem, să fim foarte consecvenți, să putem trăi cu acest rol important pe care noi l-am primit și să avem un cuvânt important de spus„, a subliniat secretarul de stat.

Ziua românească a energiei la Bruxelles a fost organizată de Centrul Român al Energiei în capitala Belgiei, cu sprijinul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană și reprezentanța landului german Baden — Wurttemburg, între temele reuniunii figurând potențialul energetic al României, infrastructura energetică, România ca pol al energiei în Uniunea Europeană și sursele alternative de energie. Printre invitații conferinței s-au numărat reprezentanți ai Comisiei Europene și ai companiilor mari din domeniul energiei din România.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare