
Românii se jenează să negocieze reduceri de preţ şi majorări salariale
Românii se jenează să negocieze reduceri de preţ şi majorări salariale şi consideră că educaţia financiară ar trebui predată în şcoli, se arată într-un studiu al unei aplicaţii financiare remis, luni, AGERPRES.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Economisirii, Revolut a întrebat 10.000 de europeni, dintre care 1.000 români, ce înseamnă pentru ei bunăstarea financiară şi cum se raportează la finanţele personale sau ale familiei. Cât de uşor le este românilor să vorbească despre banii câştigaţi, despre salarii, economii, situaţia financiară în cuplu, copiii şi lecţiile despre bani, mai ales în perioade cu inflaţie mare? Răspunsurile la aceste întrebări au fost extrase dintr-un studiu implementat, la nivel european, de compania de cercetare Dynata, în octombrie 2022.
Wellbeing-ul sau „starea de bine” este strâns legată de echilibru şi cumpătare, de curajul de a face lucruri noi şi de a acţiona pe deplin conştient de faptele tale şi consecinţele lor. Nu este doar o modă, ci un fel de a privi lumea şi viaţa cu aplicabilitate în tot mai multe domenii. Mai nou, şi în ceea ce ţine de bani. Bunăstarea este un cuvânt aflat pe buzele multora în aceste vremuri.
Pentru cei mai mulţi dintre românii cu vârste cuprinse între 25-64 de ani (30%), bunăstarea financiară înseamnă în primul rând să deţină controlul asupra propriilor bani şi să ştie mereu exact pe câţi bani contează. 24% dintre respondenţii participanţi la studiul realizat de Dynata pentru Revolut asociază bunăstarea financiară cu capacitatea de a-şi ţine sub control bugetul şi doar 8% apreciază că s-ar simţi mai confortabil psihic dacă ar avea mai mulţi bani.
Mai ales generaţiile tinere – generaţia Z – leagă bunăstarea financiară de lipsa totală a oricărei griji faţă de bani. Pentru 22% dintre respondenţii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 ani, bunăstarea financiară se atinge atunci când reuşesc să economisească sau să investească în planurile lor pentru viitor.
În timp ce inflaţia creşte, oamenii reacţionează diferit la veştile legate de creşterea costului de trai, unii se simt mai încrezători, alţii sunt speriaţi. Atitudinile diferă şi în funcţie de gen.
De exemplu, 21% dintre femeile care au participat la studiu au declarat că se simt îngrijorate de impactul inflaţiei asupra situaţiei lor financiare, în timp ce procentul de bărbaţi care împărtăşesc această temere este de doar 12%. Aceasta face ca femeile să fie mai expuse la burnout financiar. Pe de altă parte, bărbaţii români sunt mult mai încrezători (23%) în capacitatea lor de a-şi ţine sub control cheltuielile şi de a-şi spori veniturile chiar şi în vremuri de stagnare sau recesiune economică.
Lucrurile se echilibrează în privinţa capacităţii de a gestiona cheltuielile gospodăriilor şi atât femeile, cât şi bărbaţi declară că sunt în căutarea de soluţii pentru a-şi îmbunătăţi situaţia financiară (51% dintre femei şi 50% dintre bărbaţi).
Această constatare este interesantă, dacă este corelată cu răspunsurile la întrebarea legată de influenţa genului asupra nivelului de cunoştinţe financiare. Românii, în general, resping ideea că femeile ar fi mai slab pregătite sau mai puţin educate financiar decât bărbaţii – 61% au răspuns că educaţia financiară nu are legătură cu genul. Atât bărbaţii, cât şi femeile au răspuns majoritar că nu cred că există o diferenţă de educaţie financiară între femei şi bărbaţi (peste 63% dintre femei şi 59% dintre bărbaţi). Cel mai mic procent de confirmări – 15% – a fost înregistrat la întrebarea dacă se poate considera că, din cauze culturale şi socio-economice, femeile ar avea mai puţine cunoştinţe financiare decât bărbaţii.
Business
Un fake-news de proporții a fost demontat! Adevărul despre trenurile cu lemne: ele VENEAU, nu plecau din România!

Un fals de proporții, care a circulat ani de zile pe Internet, a fost demontat. Imaginile cu trenurile cu lemn care plecau din țară sunt de fapt imagini cu trenuri care intră în țară.
Directorul companiei HS Timber, Dan Bănacu, a comentat pentru Agerpres ultimele imagini apărute în presă referitoare la trenurile cu bușteni care intrau în țară prin gări din vestul României: „Suntem mândri că lucrăm cu lemnul, o materie primă regenerabilă, într-o industrie de prelucrare performantă, cu o lungă tradiție în țară. Industria de prelucrare a lemnului trebuie să fie un pol de stabilitate economică și socială în România. Ea hrănește mai mult de 300.000 de persoane la nivel național”.
„Doar în anul 2022, HS TIMBER a adus în România, pentru prelucrare în fabricile românești, 768 de trenuri cu bușteni. În anul 2021, au fost aduse pentru prelucrare nu mai puțin de 1.055 trenuri a cate 40 de vagoane fiecare. Nu numai atât, dar în ultimii ani, volumul total de lemn rotund prelucrat de fabricile HS TIMBER în România a provenit în proporție de 50-70% din import, din țări membre ale Uniunii Europene și nu numai. HS TIMBER România nu exportă buștean, ci produce în cadrul fabricilor din țară doar produse cu valoare adăugată ridicată, precum lambriuri, dușumele, produse îmbinate în dinți, panouri încleiate, grinzi lamelare, panel, panel cu film sau peleţi”, a mai declarat Dan Bănacu, conform Agerpres.ro.
Reamintim că exportul de buștean din România a fost interzis prin legea nr. 57/2020.
Business
SIMAVI reacționează în problema posibilei întârzieri a salariilor profesorilor: Am livrat noul kit EduSal în 2 zile de la semnarea contractului cu Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de termen

Având în vedere informațiile eronate din ultimele zile, legate de livrarea kitului EDUSAL pentru plata salariilor aferente lunii ianuarie 2023, compania SIMAVI face următoarele precizări:
Contractul pentru ”Servicii de dezvoltare, suport tehnic și mentenanță corectivă la nivelul sistemului EDUSAL” a fost semnat luni, 06.02.2023 și acoperă perioada februarie – aprilie 2023. Pentru primele două cerințe, setarea parametrilor necesari anului fiscal 2023 și majorarea cu 10% conform art. I din capitolul I al OUG nr. 16/2022, contractul stipulează termen de livrare de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului, respectiv 13.02.2023.
“Înțelegând îngrijorarea personalului din învățământ, vă asigurăm că am făcut eforturi pentru a livra kitul Edusal chiar înainte de acest termen, deși modificările aduse noului kit sunt majore, cu impact diferit pe fiecare categorie de personal din învățământul preuniversitar.
Pentru a veni în sprijinul Ministerului Educației și pentru a preveni intarzieri in distribuirea salariilor, deși contractul a fost semnat în ultimul moment, am livrat kitul Edusal în data de 8 februarie, ora 22.30, după eforturi susținute făcute de echipele tehnice SIMAVI. Având în vedere acest lucru, menționăm că acest kit poate avea unele probleme neașteptate. În cazul în care vor apărea, suntem pregatiti sa le corectăm în cel mai scurt timp printr-o soluție rectificativa.
Reamintim că aplicația EDUSAL este un program informatic pentru calculul si plata salariilor aflat în proprietatea Ministerului Educației.
În speranța că precizările noastre vor contribui la corectă informare a salariaților din învățământ cu privire la plata salariilor prin kitul EDUSAL și vor limita răspândirea de informații eronate, neverificate, vă asigurăm de întreaga noastră considerație”, transmite SIMAVI.
Business
CCIR: Creştere cu peste 19% a cifrei de afaceri cumulată a companiilor din clasamentul TNF 2022

Miercuri, 23 noiembrie, CCIR (Camera de Comerț și Industrie a României) va organiza Topul Național al Firmelor 2022 (TNF 2022). Această gală va avea loc începând cu ora 18:00, la Centrul Expozițional Romexpo.
La eveniment sunt așteptați să participe reprezentanți ai celor mai performante companii, personalități ale autorităților publice centrale, precum și președinți ai Camerelor de Comerț Județene.
Cifra de afaceri cumulată a companiilor clasate pe primele zece locuri este de 212,14 miliarde de euro, în creștere cu 19,05% față anul precedent, iar profitul din exploatare al companiilor a însumat 19,56 miliarde euro, însemnând o creștere procentuală de 29,7%.
Ponderea profitului din cifra de afaceri a crescut în 2022 față de 2021, profitul din exploatare reprezentând 9% din cifra totală de afaceri, ceea ce indică o creștere a profitabilității companiilor românești.
Comparativ cu anul anterior, numărul firmelor incluse în primele 10 poziții a crescut de la 12.393 în 2021 la 12.740 companii în 2022, reprezentând o apreciere cu 2,79%.
Mihai Daraban: Performanțele înregistrate de companiile românești în 2021 merită afirmate ca atare și promovate
„În ciuda tuturor dificultăților, 2021 a fost anul revenirii economice cu 5,6% creștere în România și 4,2% în zona Euro, de unde vin cele mai multe comenzi pentru economia românească.
Profitul din exploatare al companiilor prezente în clasamentul TNF 2022 a înregistrat o creștere cu aproape 30%, ceea ce spune foarte multe despre competitivitatea mediului de afaceri românesc. Performanțele înregistrate de companiile românești în 2021, grație unui efort extraordinar făcut de oamenii de afaceri, merită afirmate ca atare și promovate.
Succesul în afaceri vine doar prin enorm de multă muncă și exact acesta este și mesajul pe care Camera de Comerț și Industrie a României vrea sa îl consolideze cu ocazia Topului Naţional al Firmelor 2022, pe care îl organizăm la Romexpo, pe data de 23 noiembrie.
România poate menține creșterea economică și poate evita recesiunea doar printr-un dialog autentic între stat și companii”, declara recent președintele CCIR, Mihai Daraban.
Despre TNF 2022
CCIR premiază cele mai performante companii din România, în cadrul Galei „Topul Național al Firmelor” (TNF), ediția a XXIX-a, eveniment care va avea loc, miercuri 23 noiembrie, la Centrul Expozițional Romexpo.
Reprezentanții mediului de afaceri care doresc să participe la Gala Topului Național al Firmelor 2022 se pot înscrie online, accesând link-ul: https://tnf.ro/inregistrare2022/
-
Lifestyle2 ani înainte
Minimalismul, noul stil de viață care cucerește planeta. Discret, este adoptat de tot mai mulți români cu bani
-
Politică2 ani înainte
Florin Cîțu va câștiga detașat confruntarea cu Ludovic Orban. Iată si de ce
-
Business2 ani înainte
De ce este atât de important canalul Suez – aorta comerțului dintre Europa și Asia
-
Lifestyle2 ani înainte
Un sfat vital din partea medicilor: pentru o viață sănătoasă, dormiți mai mult de 6 ore pe noapte