Connect with us

Publicat cu

pe

Românii se jenează să negocieze reduceri de preţ şi majorări salariale şi consideră că educaţia financiară ar trebui predată în şcoli, se arată într-un studiu al unei aplicaţii financiare remis, luni, AGERPRES.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Economisirii, Revolut a întrebat 10.000 de europeni, dintre care 1.000 români, ce înseamnă pentru ei bunăstarea financiară şi cum se raportează la finanţele personale sau ale familiei. Cât de uşor le este românilor să vorbească despre banii câştigaţi, despre salarii, economii, situaţia financiară în cuplu, copiii şi lecţiile despre bani, mai ales în perioade cu inflaţie mare? Răspunsurile la aceste întrebări au fost extrase dintr-un studiu implementat, la nivel european, de compania de cercetare Dynata, în octombrie 2022.

Wellbeing-ul sau „starea de bine” este strâns legată de echilibru şi cumpătare, de curajul de a face lucruri noi şi de a acţiona pe deplin conştient de faptele tale şi consecinţele lor. Nu este doar o modă, ci un fel de a privi lumea şi viaţa cu aplicabilitate în tot mai multe domenii. Mai nou, şi în ceea ce ţine de bani. Bunăstarea este un cuvânt aflat pe buzele multora în aceste vremuri.

Pentru cei mai mulţi dintre românii cu vârste cuprinse între 25-64 de ani (30%), bunăstarea financiară înseamnă în primul rând să deţină controlul asupra propriilor bani şi să ştie mereu exact pe câţi bani contează. 24% dintre respondenţii participanţi la studiul realizat de Dynata pentru Revolut asociază bunăstarea financiară cu capacitatea de a-şi ţine sub control bugetul şi doar 8% apreciază că s-ar simţi mai confortabil psihic dacă ar avea mai mulţi bani.

Mai ales generaţiile tinere – generaţia Z – leagă bunăstarea financiară de lipsa totală a oricărei griji faţă de bani. Pentru 22% dintre respondenţii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 ani, bunăstarea financiară se atinge atunci când reuşesc să economisească sau să investească în planurile lor pentru viitor.

În timp ce inflaţia creşte, oamenii reacţionează diferit la veştile legate de creşterea costului de trai, unii se simt mai încrezători, alţii sunt speriaţi. Atitudinile diferă şi în funcţie de gen.

De exemplu, 21% dintre femeile care au participat la studiu au declarat că se simt îngrijorate de impactul inflaţiei asupra situaţiei lor financiare, în timp ce procentul de bărbaţi care împărtăşesc această temere este de doar 12%. Aceasta face ca femeile să fie mai expuse la burnout financiar. Pe de altă parte, bărbaţii români sunt mult mai încrezători (23%) în capacitatea lor de a-şi ţine sub control cheltuielile şi de a-şi spori veniturile chiar şi în vremuri de stagnare sau recesiune economică.

Lucrurile se echilibrează în privinţa capacităţii de a gestiona cheltuielile gospodăriilor şi atât femeile, cât şi bărbaţi declară că sunt în căutarea de soluţii pentru a-şi îmbunătăţi situaţia financiară (51% dintre femei şi 50% dintre bărbaţi).

Această constatare este interesantă, dacă este corelată cu răspunsurile la întrebarea legată de influenţa genului asupra nivelului de cunoştinţe financiare. Românii, în general, resping ideea că femeile ar fi mai slab pregătite sau mai puţin educate financiar decât bărbaţii – 61% au răspuns că educaţia financiară nu are legătură cu genul. Atât bărbaţii, cât şi femeile au răspuns majoritar că nu cred că există o diferenţă de educaţie financiară între femei şi bărbaţi (peste 63% dintre femei şi 59% dintre bărbaţi). Cel mai mic procent de confirmări – 15% – a fost înregistrat la întrebarea dacă se poate considera că, din cauze culturale şi socio-economice, femeile ar avea mai puţine cunoştinţe financiare decât bărbaţii.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Business

Alexandria, locul 2 în topul reședințelor de județ cu cea mai mare pierdere a puterii de cumpărare

Publicat cu

pe

Potrivit Institutului Național de Statistica, Alexandria ocupă locul 2 în topul reședințelor de județ cu cea mai mare scădere a puterii de cumpărare, iar această situație are consecințe grave pentru locuitorii săi.

Din cauza lipsei de interes a administrației locale, condusa de PSD, alexăndrenii au de suferit. Incapacitatea de a atrage investitori a condus, inveitabil, la salarii mici, care nu țin pasul cu scumpirile.

Unul dintre indicatorii cheie ai acestei probleme este pierderea în capacitatea de a cumpăra alimente de bază. Statisticile arată că pentru fiecare sută de lei, locuitorii din Alexandria pierd patru coșuri de alimente medii. Coșul mediu alimentar, care include zece alimente de bază pentru o alimentație sănătoasă – cartofi, fasole uscată, morcovi, mere, lapte, ceapă, brânză de oaie, ouă, usturoi și miere de albine – a devenit din ce în ce mai inaccesibil pentru mulți alexăndreni.

Această creștere drastică a prețurilor a lovit puternic buzunarele locuitorilor din Alexandria, care se confruntă deja cu venituri modeste.

Așa cum atrăgea atenția și Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, într-o postare pe pagina lui de social media, județul ocupă ultimul loc din România în ceea ce privește nivelul salariului mediu

Comparând datele din ianuarie 2021 cu cele din ianuarie 2024, este evident că, în ciuda eforturilor lor de a economisi și de a gestiona bugetele cu atenție, locuitorii orașului pot cumpăra cu patru coșuri de alimente mai puțin pentru fiecare sută de lei cheltuit.

Constanța și Satu Mare stau cel mai bine la capitolul pierderii puterii de cumpărare. În cele două orașe locuitorii au pierdut un singur coș alimentar format din cele 10 produse la fiecare sută de lei.

Citește mai departe

Business

Situație revoltătoare în energie. ANRE nu dă doi bani pe investițiile necesare ca rețelele electrice să nu pice

Publicat cu

pe

ANRE a pus luni in dezbatere publica proiectul de metodologie de stabilire a noilor tarife reglementate de distribuție a energiei electrice, care ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie.

Agenția de reglementare ezită în continuare să crească tarifele de distribuție și să recunoască cheltuielile cu investițiile făcute de companiile din energie, în contextul în care multe dintre rețelele de transport și distribuție de energie electrică din Romania nu mai pot funcționa în configurația de acum 40 de ani și au nevoie acută de modernizare.

De exemplu, creșterile de costuri cu investițiile în rețele nu pot fi recunoscute nici măcar cu echivalentul ratei inflației. De asemenea, Nu sunt recunoscute investițiile în mașini, clădiri sau aplicații IT.

Fără a stimula investițiile în infrastructura de transport, România riscă să rămână cu o rețea nemodernizată, neadaptată provocărilor tot mai mari, inclusiv celor generate de războiului de lângă frontieră. În plus, statul aprobă proiecte de energie eoliană în Marea Neagră, dar poate fi introdusa energia în sistemul național prin rețele vechi, nemodernizate dinainte de Revoluție?

Consecința pe termen mediu de lung? Vom avea de suferit cu toții, fie că suntem consumatori casnici sau industriali. Ne putem aștepta de la pene de curent mai dese și mai lungi, până la imposibilitatea de a ne monta panouri fotovoltaice pe case sau de a porni centrala!

Statul pune în pericol dezvoltarea rețelei de electricitate în România și ignoră total faptul că o rețea națională modernizată va duce, pe termen mediu și lung, la reducerea sustenabila a costurilor pentru consumatori, un obiectiv asumat de autorități, și va putea să susțină, în viitor creșterea consumului de energie.

O întrebare în loc de concluzie: a abandonat oare România orice așteptare de a fi un pol energetic important în Europa Centrala și de Est, de a fi  jucătorul cheie în tranzitul energiei electrice în zonă?

Citește mai departe

Business

Alexandria, al 4-lea cel mai rău oraș în care să trăiești, din toată România

Publicat cu

pe

Nu este de mirare că tinerii vor să fugă din orașul care bate pasul pe loc. Reședința de județ a Teleormanului a ajuns, din perspectiva condițiilor de viață, pe locul 4 al celor mai slab cotate orașe din țară, potrivit clasamentului publicat de cotidianul Adevarul.

In fruntea clasamentului se afla orase unde au fost create parcuri largi, drumuri si parcari moderne si unde locuintele au preturi pe care angajatii si le pot permite, pentru ca salariile sunt mari.

Cu un scor de 63.9, Alexandria se străduiește să ascundă sub preș frământările locuitorilor sai: traficul infernal, infrastructura veche și sufocantă, aerul viciat și prețurile imobiliare ce par a fi o glumă de prost gust.

În antiteză, conform aceluiași indice, în fruntea topului celor mai bine cotate orașe pe primele 5 poziții se află Sibiu, Brașov, Arad, Râmnicu-Vâlcea și Cluj-Napoca.

Indicele T.R.A.I. este un instrument inovator, ce calculează bunăstarea unui oraș/cartier pe baza mediei a patru subindici:

– Trafic – Afișează date precise despre circulația rutieră și viteza de deplasare, în raport cu viteza maximă legală admisă în zonă. Cu cât             scorul se apropie de 100, cu atât traficul este mai redus în oraș;
– Repere – Ia în calcul numărul total de magazine, supermarketuri, baruri și restaurante, grădinițe, școli, parcuri, locuri de joacă, facilități medicale și mijloace de transport în comun disponibile în oraș. Cu cât scorul este mai aproape de 100, cu atât zona are mai multe puncte de interes pe metru pătrat;
– Aer – Monitorizează constant calitatea aerului pe baza indicatorilor de poluare: particule în suspensie, oxizi de azot, O3, SO2, CO, temperatură, presiune atmosferică, umiditate și vânt. Cu cât scorul este mai ridicat și se apropie de 100, cu atât te bucuri de un aer mai curat în oraș;
– Imobiliare – Calculează costul mediu pe metru pătrat al locuințelor din oraș ales, raportat la media prețurilor imobiliare la nivel național. Cu cât scorul se apropie de 100, cu atât locuințele din oraș au prețuri mai ridicate pentru cumpărare. Cu cât scorul T.R.A.I. se apropie de 100, cu atât este mai ridicat nivel de trai din zonă.
Cu un scor de 67,2, Alexandria se poziționează în topul celor mai slab cotate orașe și la Vocea Cartierelor.

Ce înseamnă Vocea Cartierelor? Părerile oamenilor despre viața din cartierele în care locuiesc raportat la 13 criterii de evaluare, respectiv:

  • Siguranța – nivelul de siguranță resimțit de locuitori în oraș/cartier;
  • Curățenia – nivelul de curățenie de pe străzile orașului/cartierului și din locurile principale ale acestuia;
  • Parcările – nivelul de ușurință cu care se găsesc locuri libere de parcare;
  • Transportul în comun – ușurința deplasării de la un punct la altul, cu transportul în comun;
  • Pistele de biciclete – frecvența pistelor de biciclete existente în oraș;
  • Zgomot – nivelul de zgomot din oraș, cu cât scorul este mai mare, cu atât nivelul de zgomot este mai mare;
  • Apa curentă – cu cât scorul este mai ridicat, cu atât nu există griji în legătură cu furnizarea apei;
  • Salubrizarea – date locale legate de sistemele de salubrizare din cartiere;
  • Gazul – cu cât scorul crește, cu atât probabilitatea de a întâmpina probleme cu sistemul de gaze scade;
  • Canalizarea – un scor ridicat înseamnă un sistem de canalizare funcțional;
  • Încălzirea – cu cât scorul este mai mare, cu atât sistemul termic funcționează cum trebuie;
  • Gradul de mulțumire – cu cât scorul este mai ridicat, cu atât gradul de mulțumire este mai mare;
  • Costul general al vieții – cu cât scorul este mai mare, cu atât mersul la piață sau la restaurant este accesibil.

În umbra cifrelor și statisticii, se află vocile umane – voci ce reflectă o realitate mai dură. Curățenia, parcările, pistele de biciclete, zgomotul și costul general al vieții – toate acestea sunt criteriile suferinței tăcute și ale dorinței de schimbare.

Poziționarea pe locul 4 în topul celor mai slab cotate orașe trebuie să fie un strigăt de alarmă pentru alexăndreni.

Alexandria este astazi orasul condamnat la subdezvoltare de o administratie locala incompetenta care isi urmareste doar propriul interes.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare