Politică
Preţul mediu al locuinţelor, în creștere față de luna precedentă
Preţul mediu al locuinţelor din cele mai importante cinci oraşe din ţară a crescut în februarie pentru a doua lună consecutiv, avansul fiind superior celui din ianuarie, respectiv 1,8% la 919 euro/mp, pe fondul scumpirii apartamentelor vechi şi ieftinirii celor noi.
„După un 2013 în care apartamentele scoase la vânzare în întreaga ţară s-au ieftinit mai mult decât în 2012 şi 2013 la un loc (cu 8,2%, faţă de 4% şi, respectiv, 1,3%), la începutul lui 2014 piaţa dă semne de revenire. Dacă în ianuarie a avut loc un avans de 0,6% la nivel naţional, conform indicelui imobiliare.ro, în februarie preţul mediu cerut de către vânzători a consemnat o creştere de 1,8%, de la 903 până la 919 euro pe metru pătrat util„, potrivit unui studiu al portalului imobiliar imobiliare.ro, prezentat de Mediafax.
Faţă de perioada similară a anului trecut, pretenţiile proprietarilor sunt, însă, în medie, cu 5,5% mai reduse. În a doua lună din 2014, marile oraşe ale ţării au consemnat un trend general ascendent al preţurilor pe segmentul apartamentelor vechi, în vreme ce unităţile locative nou-construite au continuat în general să se ieftinească.
În Bucureşti, preţul mediu solicitat de proprietari este de 1.058 de euro pe metru pătrat util, cu 0,3% mai puţin decât în ianuarie (1.061 de euro pe metru pătrat util) şi cu 3,7% sub media valabilă în februarie 2013. Apartamentele vechi s-au scumpit în ultima lună cu 0,4%, de la 987 la 991 de euro pe metru pătrat util, dar sunt cu 2,8% mai ieftine decât în urmă cu 12 luni. Locuinţele noi, pe de altă parte, s-au ieftinit în februarie cu 1,9%, până la un nivel de 1.163 de euro pe metru pătrat util (de la 1.186 de euro pe metru pătrat util, la finele lui ianuarie), dar sunt mai scumpe cu 6,2% decât în perioada similară a anului trecut.
În Braşov, valoarea medie de listare pentru locuinţele noi şi vechi a crescut cu 1,3%, de la 822 la 833 de euro pe metru pătrat, situându-se cu 3,4% sub nivelul consemnat în februarie 2013. Tendinţa ascendentă a fost dictată în mod exclusiv de vânzătorii de apartamente vechi, care au urcat preţurile cu 2,4%, de la 808 la 827 de euro pe metru pătrat, nivel cu 2,5% mai mic decât cel din a doua lună a anului trecut. Unităţile din ansamblurile rezidenţiale noi s-au ieftinit în februarie cu 3,3%, de la 901 la 871 de euro pe metru pătrat – valoare cu 6,3% mai mică decât în 2013.
Preţurilor apartamentelor din Cluj-Napoca au crescut cel mai mult în ultimele 28 de zile, respectiv cu 5,4%, la 862 de euro pe metru pătrat. Faţă de perioada similară a anului trecut a fost consemnată o scădere cu 4,8%. Apartamentele vechi au înregistrat în februarie o creştere de preţ de 0,3% (de la 978 la 981 de euro pe metru pătrat) şi sunt acum cu 1,1% mai scumpe decât în 2013.
Dintre toate marile oraşe analizate, Clujul este singurul în care vânzătorii de apartamente noi au majorat preţurile în ultima lună, avansul fiind de 6,9% (de la 715 la 764 de euro pe metru pătrat util). Acesta a contribuit la îngustarea diferenţei faţă de perioada similară din 2013, nivelul actual de preţ fiind cu 10,5% mai mic.
În Constanţa, valoarea medie de listare pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare s-a diminuat cu 0,5% în februarie, de la 853 la 849 de euro pe metru pătrat util, astfel că preţul mediu este cu 2,9% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Datele arată că apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,6% (de la 837 la 842 de euro pe metru pătrat) şi sunt cu 2,8% mai ieftine decât în 2013, iar cele noi au consemnat un declin de 1,8% (de la 891 la 875 de euro pe metru pătrat), iar preţul valabil în prezent este cu 3,2% mai mic decât în februarie 2013.
Şi în Iaşi, la fel ca în Bucureşti, proprietarii au ajutat preţurile în februarie faţă de ianuarie, în acest caz cu un procent de 1,8%, de la 820 la 805 euro pe metru pătrat util, faţă de februarie anul trecut scăderea fiind de 5,1%. şi aici, locuinţele vechi s-au scumpit (cu 1,1%, de la 746 la 754 de euro pe metru pătrat), astfel că nivelul de preţ valabil în prezent se situează cu 3,3% sub cel consemnat anul trecut. Pe segmentul unităţilor locative nou-construite, Iaţiul a înregistrat cea mai mare scădere, de 6,3%, de la 971 de euro la finele lui ianuarie. Preţul actual, de 910 euro pe metru pătrat util, este cu 2,4% mai mic decât cel din urmă cu 12 luni.
Tot scădere a fost raportată şi pentru preţul mediu al locuinţelor din Timişoara în februarie. Scădere a fost de 0,2% faţă de ianuarie (de la 807 la 805 euro pe metru pătrat), dar comparativ cu perioada similară a anului trecut, Timişoara este singurul oraş unde preţurile sunt mai mari, la o diferenţă de 2,3%.
Politică
Cine este Bogdan Trif, autorul atacului grobian la adresa premierului Bolojan, orbit de ură sub lumina pusă pe șobolani
Există un moment în politică în care un atac nu reușește să lovească ținta vizată, ci ricoșează spectaculos în cel care l-a lansat. Postarea de sâmbătă a lui Bogdan Trif, liderul PSD Sibiu, este un astfel de moment — un studiu de caz aproape didactic în auto-sabotaj politic. Dar pentru a înțelege de ce gestul nu surprinde pe nimeni din județul Sibiu, merită să știi cine este, de fapt, omul din spatele tastaturii.
Contextul: o ironie pe care Trif a ratat-o complet
Totul a pornit de la o declarație a premierului Ilie Bolojan, care, vineri, la Radio România Actualități, descria situația companiilor de stat cu o metaforă directă: „Când am deschis cămara statului, am găsit niște șobolani care rod proviziile și am pus lumina pe ei. Și asta a deranjat.”
Bolojan vorbea, evident, despre corupție și risipa din sistemul public. Replica lui Bogdan Trif a venit la scurt timp și — ironie supremă — a demonstrat tocmai că lumina deranjase pe cineva. Liderul PSD Sibiu l-a numit pe premier „șobolan Bolojan, prim-sinecuristul țării”, acuzându-l că „și-a tras armată de boți”, al căror scop ar fi ca „nu cumva să se dărâme mitul mesianicului Bolojan”. Postarea era însoțită de o caricatură în care premierul era prezentat cu capul unui șobolan.
Un politician care urla „Șobolanul!” imediat după ce fusese aprinsă lumina în cămară. Nu putea fi un mai bun argument în favoarea premierului.
Acuzația fără dovezi: boții imaginari ai unui partid cu postări identice
Bogdan Trif a ales să lanseze acuzații grave — o campanie coordonată de boți meniți să apere imaginea lui Bolojan — fără să prezinte nicio dovadă. El descria o presupusă „avalanșă de comentarii la indigo” provenind de la „conturi fără istoric”, cu „mesaje trase la șablon” și „intervenții coordonate din toate colțurile țării”.
Acuzația ar fi meritat cel puțin o minimă susținere: capturi de ecran, analize, comparații. În absența oricărei probe, rămâne o simplă narațiune conspiraționistă — genul de discurs pe care PSD l-a cultivat cu asiduitate ori de câte ori realitatea devenea incomodă.
Ironia este că această postare a venit exact în momentul în care, cu două zile înainte de consultarea internă a PSD privind retragerea sprijinului față de premier, mai mulți lideri social-democrați postaseră mesaje identice, trase la indigo, cu titlul „Momentul adevărului”. Coordonare impecabilă — dar nu din partea adversarilor. Mai mulți social-democrați au fost nevoiți să-și oprească comentariile după ce au fost criticați aspru pentru tocmai această campanie coordonată. Acuzatorul era, de fapt, chiar modelul crimei pe care o descria.
Omul care a pozat în campanie cu Horațiu Potra
Înainte de a-și asuma rolul de gardian al transparenței și democrației digitale, Bogdan Trif a trebuit să explice ceva mai delicat. În noiembrie 2024, au apărut fotografii în care liderul PSD Sibiu apărea alături de controversatul Horațiu Potra — fotografii publicate chiar în material electoral plătit de PSD, în care Potra îndemna sibenii să voteze listele social-democrate.
Când Potra a ajuns în atenția procurorilor — în autoturismul său fuseseră găsite arme — Trif a găsit rapid o explicație: „Nu am avut cunoștință despre legăturile lui Horațiu Potra cu fostul candidat la Președinția României Călin Georgescu. În niciun caz nu puteam bănui sau anticipa acțiunile acestuia.” Iată deci portretul unui politician cu un fler remarcabil pentru a nu bănui nimic niciodată — dar cu un instinct infailibil pentru a striga „Șobolanul!” la momentul oportun politic.
Scandalul spitalului județean: pleacă de la masă când e acuzat de minciuni
Palmaresul lui Bogdan Trif în politica sibiană cuprinde și un episod revelator din februarie 2026. La o dezbatere despre parcursul noului spital județean din Sibiu, Trif s-a ridicat de la masa discuțiilor după ce vicepreședintele Consiliului Județean, Vlad Vasiu, l-a acuzat că spune minciuni. Gestul este elocvent: un politician care nu suportă să fie contrazis în public, dar care nu ezită să arunce acuzații grave fără nicio dovadă pe Facebook.
Reacțiile: de la „disonanță cognitivă” la „limbaj grobian”
Răspunsurile la postarea cu „Șobolan” nu au întârziat. Deputatul USR Adrian Echert i-a amintit lui Trif de fotografia din campania electorală alături de Potra, scriind: „Ați împins ani de zile aceeași combinație de propagandă și control. Acum realitatea nu mai încape în mesajele voastre. Și, în loc să vă uitați la ce ați făcut, inventați «boți» și strigați «ajunge».”
Președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, a fost mai directă: „Limbajul grobian a devenit politica de partid la Sibiu de foarte mulți ani de zile și acesta este motivul pentru care la Sibiu, PSD pierde tot timpul alegerile.” Nu a fost o apărare emoțională, ci o constatare electorală rece. Sibiul este, de ani buni, un județ refractar față de PSD — și nu fără legătură cu exact tipul de discurs pe care Trif îl practică.
Concluzie: lumina deranjează
Bolojan spusese că a pus lumina pe șobolani și că asta a deranjat. Reacția lui Bogdan Trif — imediată, viscerală, grosolană — a confirmat diagnosticul mai eficient decât orice discurs al premierului ar fi putut-o face.
Un deputat care s-a fotografiat zâmbind alături de un mercenar în campanie electorală și a pretins că nu știa nimic. Un politician care a plecat de la masa discuțiilor când a fost acuzat de minciuni. Un lider județean care acuză campanii coordonate în timp ce postează la unison cu colegii de partid. Sorin Grindeanu însuși a sărit în scenă, scriind și el despre „șobolani” — cu comentariile, ironic, oprite la propria postare.
Uneori, cel mai bun argument al adversarului ești tu însuți.
Politică
Conducerea PNL se reunește la Sibiu. Ce vor analiza liderii liberali
Conducerea Partidul Național Liberal (PNL) se va reuni în acest weekend, la Sibiu, într-o ședință a Biroului Politic Național (BPN), unde liderii liberali vor analiza atât situația din coaliția de guvernare, cât și stadiul implementării obiectivelor asumate la nivel executiv.
Potrivit surselor politice, reuniunea este programată pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, iar pe agenda discuțiilor se află evaluarea măsurilor adoptate de Guvern, impactul reformelor după aprobarea bugetului de stat pentru 2026, precum și evoluțiile recente din cadrul coaliției.
În paralel, liderii PNL vor aborda și chestiuni organizatorice interne, dar și etapele următoare ale guvernării, în contextul unor tensiuni și poziționări divergente apărute în ultima perioadă între partenerii de coaliție.
Deputatul Ionel Bogdan a declarat, la Antena 3 CNN, că în cadrul ședinței va avea loc o evaluare amplă a activității Executivului și a deciziilor recente.
Business
Cormann (OCDE): Intenția mea este să transmit invitația ca România să adere la OCDE în iunie
Secretarul general al Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, a declarat luni că intenționează să transmită invitația oficială pentru aderarea României la organizație în luna iunie, înaintea reuniunii Consiliului OCDE. Declarația a fost făcută la Palatul Cotroceni, unde delegația OCDE a fost primită de președintele României, Nicușor Dan.
„Intenția mea este să transmit invitația ca România să adere la OCDE în iunie, înainte de reuniunea Consiliului, în aceste ultime luni ale procesului de aderare”, a afirmat Cormann. El a subliniat că România a înregistrat în ultimele decenii o creștere economică puternică și progrese importante în convergența cu standardele OCDE privind veniturile și nivelul de trai.
Vizita delegației OCDE a avut loc în contextul lansării Studiului economic OCDE 2026 pentru România, prezentat la Guvern. Documentul analizează evoluția economiei românești și oferă recomandări pentru dezvoltarea viitoare.
Președintele Nicușor Dan a salutat rezultatele prezentate în raport. „Mă bucur că atingem țintele pe care le-am avut. Vă mulțumesc pentru Studiul economic”, a declarat șeful statului.
Ulterior, într-un mesaj public, președintele a subliniat că aderarea României la OCDE în acest an reprezintă un obiectiv strategic susținut de o largă majoritate politică, prin reformele deja adoptate.
„România se află într-o etapă avansată a procesului de aderare la această organizație. Studiul economic 2026 oferă o analiză cuprinzătoare a direcțiilor de dezvoltare a economiei naționale”, a transmis Nicușor Dan.
Șeful statului a adăugat că apartenența la OCDE — organizație care reunește unele dintre cele mai dezvoltate economii ale lumii — ar aduce beneficii importante României, precum atragerea de investiții străine, acces la finanțări mai avantajoase pe piețele internaționale, modernizarea administrației publice și politici economice bazate pe date solide.
De asemenea, OCDE ar putea oferi asistență tehnică în domenii esențiale, precum creșterea colectării veniturilor la buget și reforma companiilor de stat.
-
Business9 luni înainteContraoferta nu blochează concurența. Confuzia președintelui Consiliului Concurenței riscă să penalizeze exact ceea ce ar trebui încurajat
-
Business9 luni înainteReci, comuna transformată de o fabrică ecologică de cherestea: investiție de 175 de milioane de euro
-
Business10 luni înainteFosta cale ferată Comănești–Asău și modul în care prelucrarea lemnului a modelat identitatea și economia Văii Trotușului
-
Business5 luni înainteSituație șocantă pe piața de energie. Hidroelectrica vinde mai scump energia către cei care cumpără mai multă și mai ieftin către cei care cumpără mai puțină

You must be logged in to post a comment Login