Connect with us

Publicat cu

pe

Începutul anului 2016 găsește scena politică din România într-o „bipolaritate aproape perfectă – situație similară cu anul 2008”, forțele electorale ale PNL și PSD fiind relativ echilibrate, deși percepția este aceea că social-democrații sunt principalii perdanți ai anului 2015, în timp ce PNL este văzut ca partidul învingător – este concluzia studiului Infopolitic „Cum se va schimba spațiul public în anul electoral 2016?”, transmite Agerpres.

În studiu se precizează că, potrivit cifrelor relevate în sondajele de opinie din ultima jumătate a anului 2015, PSD și PNL sunt cotate la 35 — 40%, „aproape la egalitate”, în timp ce, în zona 5 — 10%, există „o pleiadă de partidulețe care se bat pentru locul trei: UDMR, UNPR, ALDE, PMP, M10, PRU”.

„PSD pare în acest moment un partid învins și lipsit de energie, incapabil să lupte nici măcar pentru ce a realizat în anii de guvernare. Această percepție face ca așteptările PSD pentru anul electoral 2016 să fie mici, în ciuda datelor din sondaje. Prin opoziție, așteptările din partea liberalilor sunt ridicate și tocmai aceasta poate fi principala vulnerabilitate a PNL”, se precizează în studiu.

Cei de la Infopolitic remarcă faptul că anul 2015 a marcat un declin pentru PSD, deși, începând cu 2010, parcursul politic al social-democraților a fost unul „vizibil ascendent, presărat cu multe victorii, unele categorice”.

Acest fapt se datorează, potrivit studiului, atât asocierii PSD cu fenomenul corupției datorat „raidurilor DNA care au neutralizat mare parte din baronii locali, dar și alegerii unui nou președinte de partid, condamnat penal (chiar dacă această condamnare nu este pentru corupție)”, cât și cu pierderea alegerilor prezidențiale și a guvernării de către social-democrați. De asemenea, PSD a pierdut în imagine și prin sprijinirea, în Parlament, a unui guvern „cu valențe de dreapta”, dar și prin raportarea „din ce în ce mai ambiguă” față de președintele Klaus Iohannis.

PNL, pe de altă parte, este perceput ca „principalul învingător al anului 2015”, cunoscând o creștere „abruptă” în sondaje și ajungând să ocupe poziția de „principal favorit în alegeri” prin câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis, precum și asocieri constante ale partidului cu acesta.

De asemenea, prin asocierea cu Guvernul Cioloș, PNL este văzut că fiind „partidul care conduce din umbră actualul Guvern”, echipa Infopolitic estimând că, în 2016, președintele Iohannis ar putea să se implice tot mai mult în susținerea publică a PNL.

„Faptul că președintele va miza în continuare pe PNL nu se traduce automat și în faptul că acesta va miza și pe toți liderii din PNL. Prin urmare, ipoteza că Dacian Ciolos poate fi privit de președinte ca o soluție în PNL și pentru PNL nu poate fi exclusă. Dacian Cioloș este dependent însă de performanță guvernamentală percepută. Într-un fel, acesta poate funcționa deopotrivă pentru PNL ca un asset, dar și ca un paravan care să îi protejeze pe liberali de eventualele critici la adresa guvernării (care este promovată ostentativ și cu obstinație ca fiind una formată din ‘tehnocrați’, fără susținerea clară a unui anume partid)”, se arată în studiul citat.

Totuși, performanța PNL la alegerile locale va determina și „existența sau nu a unui pas explicit al președintelui de a prelua și mai ferm controlul asupra liberalilor” înainte de alegerile parlamentare.

„Cioloș va deveni, în 2016, favorit să preia președinția PNL, în funcție de rezultatele PNL în alegeri; cu Cioloș, după alegeri, în fruntea PNL, guvernul va avea stabilitate pentru următorii ani”, arată studiul.

În esență, spun cei de la Infopolitic, PNL „se află în top” și ia startul în cursa pentru anul electoral 2016 „de undeva de sus”, însă zona de dreapta este mult mai fragmentată pe scena politică decât cea de stânga, iar orice scădere în sondaje a liberalilor se va contabiliza „în conturile” partidului Monicăi Macovei, M10, și ale partidului fostului președinte Traian Băsescu — MP.

„Tot ce a câștigat PNL până acum se datorează fie eșecurilor PSD, fie acțiunilor întreprinse de alții (Iohannis, DNA). Liberalii au demonstrat că sunt incapabili să câștige ceva prin eforturile proprii, incapabili să prezinte un proiect politic alternativ atractiv. Pierderea guvernării nu anulează atuul PSD, însă blochează maximizarea lui, în vreme ce, pentru PNL, rămânerea în umbra lui Iohannis, ca unică strategie electorală, limitează potențialul de creștere, mai ales în contextul primului moment electoral — alegerile locale. PSD se poate organiza mult mai ușor în alegerile locale, cu atât mai mult cu cât beneficiază încă de un număr considerabil de aleși locali, în timp ce PNL va trebui să gestioneze fuziunea cu PDL la nivel local — o provocare considerabilă”, se mai precizează în studiu.

Cei de la Infopolitic adaugă că un eventual eșec al PNL în alegerile locale va propulsa PSD pe poziția de favorit în alegerile parlamentare, pe când „o înfrângere a PSD la locale este oricum așteptată la nivelul percepției generale, fără să influențeze major șansele social-democraților la parlamentare”.

În ce privește alegerile locale, studiul arată că „PSD și PNL au 2/3 din mandatele aleșilor locali”, cele două partide menținându-și dominația asupra primăriilor și consiliilor județene.

„Pentru a ne face o idee cât mai bună asupra rezultatelor posibile de la alegerile locale de anul acesta, este nevoie să aruncăm o privire peste rezultatele scrutinurilor recente, din 2014 — alegerile europarlamentare (prezența națională la vot de 32,44%) și turul I al alegerilor prezidențiale (prezența națională de 64,10%). (…) PNL și PSD au dominat peisajul politic la ambele confruntări electorale, scorurile adunate ale celor două formațiuni depășind cu mult pe cele ale partidelor mici. (…) Analizând datele putem observa că media națională ponderată a rezultatelor pentru partidele mari este în jur de două treimi din totalul procentual, atât în cazul alegerilor europarlamentare din 2014 (64,92%) cât și în cel al alegerilor prezidențiale (71,10% în turul I), depășind cu mult pragul majoritar. Urmărind această tendință, putem concluziona că și anul acesta la alegerile locale vor exista rezultate similare, cu partidele mici adunând în jur de 15% — 20% din totalul voturilor, noua confruntare electorală nereușind să spargă dominația primelor două partide asupra primăriilor și consiliilor județene”, se precizează în studiul remis AGERPRES.

Infopolitic aduce în atenție și rezultatele alegerilor locale din 2012, când PSD a reușit să câștige 22 de funcții de președinte de consilii județene, PNL+PDL — 15 funcții, UDMR — două, PC una și UNPR una.

„În privința primăriilor și locurilor în consiliile locale și județene, dintr-un total de 3.187 de primari, 1.338 membri ai consiliilor județene și 40.311 de membri ai consiliilor locale, USL (PSD+PNL+PC) a obținut majoritatea (1.322 de mandate de primari), urmat de PNL și PDL (total 762 de mandate), PSD singur — 378 de mandate și UDMR — 203 mandate”, se subliniază în studiu.

De asemenea, studiul face referire la noutățile legislative privind organizarea alegerilor locale, precizând că, în 2016, consiliile locale și județene se aleg pe circumscripții electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale; alegerea primarilor se face uninominal, dintr-un singur tur de scrutin; cetățenii Uniunii Europene pot fi aleși primari; alegerile vor fi monitorizate electronic de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a fi prevenit votul ilegal, iar partidele mici vor fi dezavantajate de schimbarea legii electorale.

„În privința noii legi a partidelor, merită subliniat faptul că toate acestea trebuie să aibă, singure sau în alianță, candidați în 75 de localități la alegerile locale, altfel vor fi desființate. Așadar se limitează posibilitatea existenței unor partide locale și sunt întărite pozițiile partidelor mari, cu influență de tradiție la nivel național. În relație cu acest aspect, pentru fiecare candidat sau listă de candidați, partidele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale trebuie să prezinte o listă de susținători care să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare, ceea ce ar putea fi o problemă pentru candidații independenți care nu au o structură organizată care să-i sprijine”, se mai arată în studiul citat.

Infopolitic susține, totodată, că o prioritate publică pentru PSD și PNL este organizarea corectă și echilibrată a alegerilor, „în condițiile în care aceștia nu mai au, oficial, pârghii de acțiune directă la nivel executiv”.

„De altfel, ținând cont că actualul guvern a fost susținut în Parlament în primul rând de cele două partide mari, este foarte posibil să nu existe un interes pentru promovarea unor candidați noi sau susținerea, formală sau informală, a partidelor noi și mici. Un alt aspect important în procesul de selecție a candidaților este ca PSD, cât și PNL au definit criterii de natură juridică, istoric politic și de natură personală care stau la baza filtrului de integritate pentru candidați. (…) Dincolo de acest aspect, listele de candidați rămân deocamdată un mister pentru cea mai mare parte a țării, deși în cazul multor primării este de așteptat ca primarii aflați în funcție să își continue activitatea în următorii 4 ani”, mai precizează studiul.

Echipa Infopolitic estimează că, în alegerile din 2016, PSD ar putea avea liste comune împreună cu UNPR, PNL va finaliza procesul de fuziune și își va alege un singur președinte, urmând ca din ianuarie să își lanseze candidații, în timp ce partidele mai mici — UDMR, ALDE, PMP și M10 — vor merge „cel mai probabil pe cont propriu la alegeri”.

„În zona media, în ciuda creșterii în importanță a spațiului online, acesta nu este încă mediul suficient pentru garantarea unei victorii electorale. Este adevărat că alegerile din 2016 pot consemna o premieră — alegerile cele mai puțin influențate de presa scrisă. Cei doi poli, televiziunea și internetul, recrutează oameni din medii sociale diferite. Polii sunt puternic inegali ca număr de aderenți, dar se compensează prin influență, publicul TV mai pasiv. Prin opoziție, consumatorii SocialMedia sunt mai puțin interesați de politică și când o fac în general încurajează votul de dreapta. La alegerile din 2016, va continua să fie fundamental modul în care se comunică pe TV, pentru că aceasta este încă zona dominantă. Agenda online poate domina agenda TV doar în situații excepționale, care au însă consecințe de amploare, așa cum anul trecut a demonstrat-o”, se mai arată în studiu.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare