Politică
François Hollande, din ce în ce mai nepopular, este nevoit să-şi accelereze reformele

Preşedintele francez, François Hollande, devenit din ce în ce mai nepopular, ar putea anunţa o accelerare a reformelor sale joi, în cadrul unei conferinţe de presă, ce are loc la un an după preluarea puterii într-un context economic extrem de sumbru, relatează AFP.
Conferinţa, prevăzută pentru ora 14.00 GMT, intervine la o zi după anunţul potrivit căruia Franţa a intrat oficial în recesiune, după două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului şi după ce puterea de cumpărare a gospodăriilor franceze a înregistrat o scădere record de 0,9 % în 2012.
Ajuns la cote de popularitate pe care nu le-a avut nici un preşedinte din timpul Celei de-a V-a Republici, Hollande este criticat de opoziţia de dreapta, care-i reproşează că n-a conştientizat dimensiunea situaţiei grave din Franţa. Din ce în ce mai numeroase sunt vocile şi în rândul coaliţiei socialisto-ecologiste, aflată la putere, care cer o schimbare de viteză.
Potrivit declaraţiilor unui ministru care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, premierul francez, Jean-Marc Ayrault, nu va fi cel care trebuie să plătească preţul. În ce priveşte guvernul său, o remaniere este evocată pentru următoarele luni, unii dintre cei mai influenţi membri ai săi pledând pentru o echipă redusă şi mai coerentă decât cea actuală, care are circa patruzeci de miniştri.
În afară de problemele economice, şeful statului francez ar trebui să se întrebe şi în legătură cu violenţele ce au avut loc luni în centrul Parisului cu ocazia înmânării unui trofeu din domeniul fotbalului şi care au afectat credibilitatea ministrului său de interne, Manuel Valls, şi în ce priveşte funcţionarea Ministerului Economiei. ”Numărul doi” din ierarhia executivului, Laurent Fabius, şeful diplomaţiei, a cerut recent ” un şef” pentru acest minister condus de Pierre Moscovici.
Siria, un subiect în care Franţa nu mai apare de săptămâni de zile în avangarda tentativelor de soluţionare a conflictului, sau situaţia din Mali, care rămâne foarte precară, ar putea fi de asemenea abordate.
Miercuri, într-o rară intervenţie în faţa Comisiei Europene, Hollande şi-a reafirmat angajamentul de a întreprinde reformele în favoarea competitivităţii din Franţa, dar, totodată, el a apreciat drept ”probabilă” o creştere economică nulă în 2013.
Potrivit declaraţiilor lui Bernard Poignant, unul dintre apropiaţii săi, şeful statului francez nu va anunţa nici o schimbare de direcţie, nici o schimbare de ritm, în conferinţa sa de presă.
Opoziţia de dreapta speră totuşi într-o schimbare radicală de direcţie. ”Aştept din partea lui un plan precis de reducere a deficitului bazată pe o scădere a cheltuielilor publice şi nu pe o creştere continuă a impozitelor”, ”măsuri deosebit de favorabile competitivităţii şi luptei împotriva şomajului”, afirma miercuri pe blogul său fostul premier din partea Uniunii pentru o Mişcare Populară, Francois Fillon, candidat la alegerile primare ale partidului său pentru nominalizarea sa pentru cursa prezidenţială din 2017.
Politică
Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea lui Călin Georgescu în dosarul în care acesta a atacat trei decizii ale BEC de anulare a alegerilor

Curtea de Apel București a respins, marți, ca neîntemeiată, cererea din dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce CCR a hotărât anularea alegerilor prezidențiale, potrivit news.ro.
„Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea contestatorilor, formulată de intervenienta Public Attitude, ca neîntemeiată”, este decizia instanței Curţii de Apel Bucureşti.
Hotărârea nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs, în 5 zile de la pronunţare, la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie.
Cererea lui Georgescu în dosarul în care a atacat cele trei decizii BEC referitoare la anularea alegerilor, respinsă
În dosar, Călin Georgescu a cerut anularea hotărârilor BEC nr. 230D/2024, nr. 231D/2024 şi nr. 232D/2024. Prin decizia 230D, BEC a hotărât încetarea de îndată a votării, respectiv a pregătirii votării la secţiile din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, încetarea de îndată a operaţiunilor de pregătire a votării la secţiile din ţară şi sistarea operării în aplicaţiile informatice în contextul alegerilor prezidenţiale, conform sursei citate anterior.
Decizia 231D/2024 se referă la încetarea activităţii BEC şi a Birourilor electorale judeţene, după hotărârea CCR privind anularea procesului electoral la alegerile prezidenţiale.
Decizia 232D/2024 modifică un articol din 231D privind indemnizaţiile membrilor birourilor electorale de la secţiile din votare din străinătate.
Alături de Călin Georgescu, mai apare, în calitate de contestator, Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept.
Cei pe care Georgescu i-a dat în judecată sunt Biroul Electoral Central, Guvernul României, Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis, Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Apărării şi şeful acestuia, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, SRI şi Elena Lasconi.
Politică
Marcel Ciolacu a prezentat trei facturi pe TikTok, susținând că reprezintă plata zborurilor cu avioanele Nordis. Boarding Pass: „E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, când au avut loc zborurile”

Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri seară, de Crăciun, trei facturi susținând că acelea sunt dovada plății zborurilor efectuate cu avioane private închiriate de Nordis. Anunțul premierului a venit pe TikTok, sub forma unui videoclip.
Premierul a afirmat că este o cheltuială făcută din banii săi și nicidecum din bani publici așa cum au arătat jurnaliștii G4Media în urmă cu mai multe săptămâni.
Cu toate acestea, un site specializat în știri din aviație și-a prezentat îndoielile cu privire la veridicitatea facturilor pe care Marcel Ciolacu le-a făcut publice.
Marcel Ciolacu a arătat facturile pentru zborurile private
Marcel Ciolacu le-a urat urmăritorilor săi un Crăciun fericit, iar mai apoi a făcut câteva mențiuni referitoare la zborurile private despre care presa a scris că ar fi efectuate pe banii Nordis.
„Haideţi, în primul rând, Crăciun fericit, sărbători liniştite, alături de familie. Cel mai mare atac asupra mea în această campanie electorală, a ţinut de nişte zboruri de-ale mele, dar fără să facă diferenţa că eu am zburat pe banii mei, pe banii mei personali, nu pe bani publici. Toate zborurile pe bani publici au fost la economic şi la fel voi continua”. Așa și-a început Marcel Ciolacu videoclipul explicativ publicat pe platforma TikTok.
Potrivit acestuia, zborurile sale sunt legate direct de falimentul Nordis.
„Aceste zboruri cumva legate de falimentul unei companii. Acum câţiva ani, acea companie nu avea nicio problemă, dimpotrivă, foarte multe persoane publice sau private importante din România, având contracte cu acea companie, în acel moment nici patronii acestei companii şi nici compania nu prezentau că ar avea anumite probleme. Ce probleme au şi cum se va termina această poveste, nu este treaba mea, este treaba justiţiei”, a mai declarat Ciolacu.
„Cred că treaba mea era să demonstrez că am toate cheltuielile pe care le-am făcut, le-am făcut din banii mei personali, atât pentru mine, cât şi pentru familia mea. Aceasta este una dintre facturi, plătită cu ordin de plată, aceasta este a doua factură, iar aceasta este a treia factură. Normal că intenţionat se face o confuzie între o agenţie de turism şi o companie, deoarece în acel moment, acum câţiva ani, aveau aceeaşi denumire. Între timp, lucrurile s-au schimbat şi cred că greşeala a fost tot a mea. Eu am reacţionat greşit şi emoţional pentru că răspunsul meu ar fi inclus şi un membru al familiei, de fapt pe unicul meu fiu. Am crezut că aşa îl pot proteja pe fiul meu, dar am greşit şi îmi cer scuze pentru acest lucru”, a adăugat Ciolacu.
Marcel Ciolacu a mai spus că aceasta nu este nici prima și nici ultima sa greșeală.
„Presupun că nu e nici prima şi nici ultima greşeală a mea, chiar dacă ocup, în acest moment vremelnic o funcţie publică. Sărbători fericite şi Crăciun fericit!”, afirmă Ciolacu.
În imagini apar trei facturi unde numele premierului se vede clar, însă funizorul este greu de descifrat.
G4Media a dezvăluit că Marcel Ciolacu a călătorit de mai multe ori în străinătate cu avioane private închiriate de firma Nordis.
Deputatul PSD Laura Vicol a demisionat, în octombrie, mai întâi din funcţia de preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, apoi din PSD. Ambele demisii au apărut după ancheta publicată de Recorder, intitulată „Schema Nordis. Maşinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar”. Vladimir Ciorbă, asociatul principal al companiei, este căsătorit cu Laura Vicol.
Casa de insolvenţă CITR a fost numită administrator judiciar provizoriu de către Tribunalul Bucureşti în insolvenţa Nordis Management SRL. Termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă este 21 noiembrie 2024, iar termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 6 ianuarie 2025, potrivit news.ro.
Boarding Pass, despre veridicitatea facturilor prezentate de Ciolacu: „E puțin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022”
Potrivit Boarding Pass, un site specializat în știri din aviație, facturile prezentate de Marcel Ciolacu în seara de Crăciun conțin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat.
Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă numărul facturilor şi data acestora au fost ascunse, iar datele zborurilor pentru care au fost emise aceste facturi lipsesc/sunt ascunse.
Prețul de circa 1.500EUR este mic pentru un loc pe un zbor neregulat (charter) operat cu privat care a costat zeci de mii de euro, însă nu e exclus ca acesta să fi platit doar o cotă mică din totalul zborului, arată Boarding Pass.
„Un lucru care nu pare la locul lui, observat de un utilizator Reddit, e cel legat de asigurarea vânzătorului, Nordis Travel SRL. Pe facturi e precizat numărul asigurării (3907/2023), iar valabilitatea acesteia este până la 30 noiembrie 2024. Astfel, e puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat. (…) Poliţele de asigurare se emit pe un an de zile, aşadar poliţa valabilă până la 30 noiembrie 2024 a fost emisă cu un an mai devreme, nu în 2022 când au avut loc zborurile private ale prim-ministrului”, mai adaugă Boarding Pass, conform sursei citate anterior.
Politică
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Marcel Ciolacu rămâne prim-ministru, iar Ilie Bolojan a fost ales președintele Senatului

Partidele proeuropene PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns, duminică seară, la un acord privind împărțirea ministerelor, dar și asupra celor care vor prelua portofoliile. Luni, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru al Guvernului, iar Ilie Bolojan a fost ales președintele Senatului.
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Componența noului Guvern Ciolacu
Noul Guvern Ciolacu este format din 16 ministere: PSD – 8 miniștri; PNL – 6 miniștri; UDMR – 2 miniștri.
Miniștrii propuși în noul Guvern Ciolacu au fost audiați luni în comisiile de specialitate ale Parlamentului și au primit, fiecare dintre ei, avize favorabile, potrivit Agerpres.
Astfel, componența noului Guvern Ciolacu este:
- Ministrul Afacerilor Interne, vicepremier – Cătălin Predoiu (PNL)
- Ministrul Finanțelor, vicepremier – Tanczos Barna (UDMR)
- Vicepremier fără portofoliu – Marian Neacșu (PSD)
- Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Cseke Attila (UDMR)
- Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului – Bogdan Ivan (PSD)
- Ministrul Transporturilor și Infrastructurii – Sorin Grindeanu (PSD)
- Ministrul Justiției – Radu Marinescu (PSD)
- Ministrul Apărării Naționale – Angel Tîlvăr (PSD)
- Ministrul Educației și Cercetării – Daniel David (PNL)
- Ministrul Culturii – Natalia Intotero (PSD)
- Ministrul Afacerilor Externe – Emil Hurezeanu (PNL)
- Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene – Marcel Boloș (PNL)
- Ministrul Sănătății – Alexandru Rafila (PSD)
- Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Florin Barbu (PSD)
- Ministrul Energiei – Sebastian Burduja (PNL)
- Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mircea Fechet (PNL)
- Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – Simona Bucura Oprescu (PSD)
-
Business11 luni înainte
Alexandria, al 4-lea cel mai rău oraș în care să trăiești, din toată România
-
Politică5 luni înainte
Proiectul Ralucăi Turcan devine realitate. Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Zeci de mii de sibieni vor beneficia
-
Politică9 luni înainte
Unde sunt parcurile industriale promise de Adrian Gâdea? Nicăieri. Vezi ce s-a ales de promisiunile mincinoase ale conducerii PSD Teleorman
-
Politică8 luni înainte
Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, cere demiterea imediată a inspectorului general adjunct bătăuș din Turnu Măgurele