Connect with us

Politică

Ministrul Finanțelor: Nu vor fi probleme nici cu pensiile şi nici cu salariile; Comisia Europeană îl contrazice

Publicat cu

pe

Guvern-Dancila-1000x600

Cel mai dezbătut subiect al momentului este cel legat de viitorul pensiilor în România. Membrii Guvernului dau asigurări că pilonul II de pensii nu se va desființa, asta după ce într-un document al Guvernului se anunța contrariul. După această controversă, ministrul Finanțelor a transmis că de fapt vor exista majorări de pensii, începând cu luna iulie. În cele din urmă, a ieșit la iveală un document al Comisiei Europene prin care România anunțase deja că va anula pilonul II.

Membrii coaliției de la guvernare și Opoziția se contrazic de ceva vreme în discuții fără o rezolvare. Totul, pe soarta românilor.

„Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie şi nu vor fi probleme în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor”, a dat asigurări, joi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Sunt bani şi vor fi până la final de an pentru pensii şi salarii. Noi ne uităm foarte atent pe fiecare cifră – avem datele preliminare, vor fi mâine postate pe site-ul MFP, pentru că atunci este termenul legal – şi datele arată că suntem în graficul pe care l-am avut încă de la început de an, grafic pe baza căruia noi am şi estimat şi am aprobat în Parlament bugetul pe 2018. Pot să fie fluctuaţii, când în zona de TVA, în zona de accize, în zone diferite, dar, per total, în acest an vom fi aşa cum ne-am angajat pe planul de încasări şi nu numai„, a declarat Teodorovici, la Antena 3.

În Raportul Comisiei Europene transmis Consiliului European și publicat în urmă cu două zile, reprezentanții CE admit că au fost informați de autoritățile române cu privire la mutilarea Pilonului II de pensii. O astfel de măsură ar reduce deficitul fiscal pe termen scurt, însă câștigul fiscal s-ar risipi pe termen lung și ar putea avea implicaţii negative asupra viabilităţii pensiilor şi pentru dezvoltarea pieţelor de capital, se arată în raport.

Guvernul, PSD, minstrul Finanţelor Publice MINT! În perioada 10-11 aprilie au fost discuţii cu reprezentanţii CE despre faptul că România ignoră creşterea alarmantă a deficitului structural. În contextul acestor discuţii, guvernul României a informat CE de planurile sale de suspendare a contribuţiei pentru pilonul II de pensii şi că vor să facă această contribuţie “facultativă”. (…) După cum vedeţi în text, există mai multe riscuri inclusiv pierderea beneficiilor de pe urma aplicării clauzei pentru reforme sistemice care permite devieri de la ţinta de deficit. Dacă până şi CE ştie de ce face PSD acest circ? Ce ascunde? PSD are nevoie de timp ca să vină cu strategia de comunciare. Deja au planurile de suspendare a contribuţiei pentru pilonul II, iar acum se gândesc cum să ni le bage pe gât şi să facem cât mai puţin scandal. Nu trebuie lăsaţi! Este clar pentru toată lumea că mint doar pentru a mai câştiga timp”, scrie senatorul PNL Florin Cîţu pe pagina sa de facebook.

 

Contactat de jurnaliștii Adevarul, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nu a prezentat motivele pentru care se intenţionează modificarea legislaţiei în vigoare, dar a afirmat doar că „este o problemă de fond, absolut economică, care ar trebui discutată cu hârtiile pe masă”. 

 

Politică

Președintele Nicușor Dan explică cum trec dronele ucrainenilor pe sub radarele românești

Publicat cu

pe

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, la Constanța, că dronele ucrainene care au ajuns în zona Portului urmăreau un vas din flota Rusiei, dar care nu este unul ”fantomă” fiindcă nu se află sub sancțiuni, şi care a mai făcut curse comerciale între portul Rusiei, Novorossiysk şi Rompetrol. Despre cum au ajuns dronele lângă portul Constanţa, preşedintele a spus că „un răspuns la această întrebare vom avea probabil într-un interval de şapte-zece zile din momentul ăsta, în urma culegerii mai multor informaţii”.

Declarațiile președintelui:

  • Am avut o dronă ucraineană parte dintr-un set de patru drone ucrainene care au pierdut controlul. Erau încărcate cu explozibil. Ucraina este țara agresată. Pentru orice fel de evenimente care apar responsabilă este Rusia pentru că esta țara agresoare și Ucraina se apară.

  • De ce pentru informația de la 6 s-a intervenit la 10? în urma informației, primele echipaje cu specialiști au ajuns la 6.46 și ele au început activitățile potrivit protocoalelor, prima fiind degajarea perimetrului posibil afectat. La ora 10 a existat informația că această dronă se va autodetona, și la puține minute toate persoanele care erai implicate în misiune au părăsit perimetrul.
  • A existat o speculație că cele patru drone urmăreau un vas din flota fantomă a Rusiei care venea să descarce petrol la Rompetrol. Nu este un vas din flota fantonă, este un vas care a făcut tipul aceasta de trasee comerciale între Novorossiisk și Rompetrol. Nu este definit de UE sau SUA în lista de sancțiuni.
  • Ancheta despre ce s-a întâmplat și cum au ajuns dronele, vom avea un răspuns în 7-10 zile.
  • Cât este de pregătită România pentru acest tip de evenimente? Este o tehnologie nouă care a fost dezvoltată în contextul acestui război. Suntem într-o situație ca la dronele aeriene, ne adaptăm la tehnologia pe care acest război a generat-o. România este în cursul unui program de înzestrare.
  • Românii întreabă în mod legitim cât de sigur vom fi dacă venim la Marea Neagră pe litoral. În 10 iunie avem discuție la NATO și așteptăm o suplimentare de echipamente. MApN, MAI, Poliția de Frontieră vor suplimenta echipajele care fac misiuni de cercetare și recunoaștere a pericolelor. Nu au fost victime pentru că, cu echipamentele pe care le au, instituțiile statului au acționat corespunzător.

Întrebări din partea presei:

Ce autoritate se face vinovata că drona a reușit să intre în port fără ca nicio autoritate să se sesizeze?

Este o tehnologie nouă, suntem în aceeași situație cu dronele aeriene. Este o tehnologie nouă dezvoltată de un an – doi. România nu este singura țară care a avut probleme de acest tip. Toți ne adaptăm pentru acest tip de tehnologie.

Ați primit în ultimele ore detalii foarte clare privind misiunea acelor drone? Au fost bruiate și rușii au putut preluat dronele sau au făcut stânga-dreapta și au ajuns la terminal?

Diferitele imagini pe care le-am văzut cu toții nu au o bază factuală. Orice traseu pe care dvs. îl vedeți desenat nu este confirmat de realitate. Acele imagini pe care le-am văzut fie pe televizoare sau pe rețele sociale au nevoie de confirmare faptică. Dificultatea ca și în privința dronor aeriene este că tehnologia pe care noi o folosim era pentru obiecte mai mari pentru care semnalul era mai puternic. Dificultatea cu dronele cum a fost cazul ieri este că radarele normale nu le văd. Trebuie alte echipamente cu o rază mai mică în jurul lor care să detecteze dronele maritime.

Vi s-a spus de ce de la 6 până a explodat drona nu s-a știut că avea timer sau se va detona?

Ora la care partea ucraineană a comunicat este ora 10 când ni s-a spus că la 10.26 va exploda, cum s-a întâmplat.

Ați vorbit cu președintele Zelenski?

Nu, dar o vom face. O parte din discuția pe care am avut-o înăuntru a fost despre elemente ale unui protocol care să funcționeze în situații ca aceasta.

Ați solicitat verificări pentru erori sau neglijențe?

E o anchetă în desfășurare. În discuția de azi au fost toți responsabilii structurilor naționale responsabile cu acest tip de elemente. Până acum nu văd vreo eroare umană. Este o chestiune care ține de o tehnologie nouă la care ne adaptăm prin înzestrarea pe care sper că o facem mai repede.

Ce instituție trebuia să depisteze drona maritimă din Portul Constanța?

Teoretic, pentru acest perimetru ar fi trebuit ca portul Constanța să aibă echipamente care să vadă orice obiect neidentificat care intră în raza sa. Cum v-am spus, este o tehnologie nouă și trebuie să ne adaptăm cu toții.

Dacă astăzi o dronă ajunge în portul Constanța suntem pregătiți să o distrugem?

Dacă azi vom găsi o dronă în portul Constanța vom acționa ca ieri. Foarte repede vin tehnicieni, foarte repede IGSU va scoate oamenii din zona afectată. Dacă va exista timp fizic suficent drona va fi scoasă și dusă într-un port militar. Eu sper, însă, că și prin echipamente suplimentare și prin patrularea suplimentară și prin protocolul cu Ucraina să nu avem drone eșuate la țărm.

Este pregătită România după patru ani de când a început războiul în Ucraina?

România se adaptează la aceste noi tehnologii cum toți aliații noștrii o fac.

Personal sunteți mulțumit de cum au acționat instituțiile militare sau civile?

Pe datele pe care le am azi, sunt relativ mulțumit pentru că am fost într-un pericol și nu au fost victime.

Cum a ajuns acea dronă în dana78. A trecut așa preț de 7-8 kilometri fără să fie văzută de cineva?

Este o tehnologie nouă pentru care pe anumite componente avem, dar pe altele nu avem în acest moment instrumentele tehnice de a le observa.

Citește mai departe

Politică

Premierul interimar Ilie Bolojan a fixat data întâlnirii cu premierul desemna Eugen Tomac

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, sâmbătă, că echipa de conducere a partidului se va întâlni luni cu Eugen Tomac, după care va fi convocat Biroul Politic Naţional pentru a decide în legătură cu „atitudinea” pe care liberalii o vor avea faţă de premierul desemnat, informează Agerpres.

Citește mai departe

Politică

Președintele nu a avut răspuns la întrebarea: ”De ce nu l-ați nominalizat pe Sorin Grindeanu?”

Publicat cu

pe

Preşedintele Nicuşor Dan și-a expus punctul de vedere în sprijinul deciziei de a-l desemna pe Eugen Tomac în funcția de premier, explicând că, în discuţiile pe care le-a avut cu partidele, acestea s-au finalizat de principiu cu ideea „să vedem componenţa și programul viitorului cabinet”.

Șeful statului a fost întrebat ce l-a determinat să îl aleagă pe Eugen Tomac pentru funcția de viitor prim-ministru și de ce un premier politic și nu tehnocrat, la fel ca și guvernul propus.

„Contrar aparențelor, politica e o meserie. Posibilitatea de a negocia, de a-ți ierarhiza mizele, capacitatea de interacțiune cu partidele, asta e o meserie care se învață în timp și tocmai de aceea, dat fiind contextul complicat, așa de complicat că am avut o coaliție ce s-a destrămat, am considerat că un politician este mai bun decât, să zicem, un economist care nu a avut de-a face cu politicieni tot timpul”, a răspuns Nicușor Dan.

Și de ce tocmai Eugen Tomac? „Cred că din spectrul politic, dată fiind independența lui față de partidele parlamentare, e opțiunea cea mai bună”, a explicat președintele.

„Prima opțiune a fost a unui guvern politic. Numai că niciunul dintre partide nu a venit la consultări cu o majoritate conturată. Am înțeles și contradicțiile între ceea ce doresc fiecare dintre partide, și atunci soluția logică a fost a unui premier care să fie independent de partide”, a mai arătat președintele Nicușor Dan.

Șeful statului a explicat și de ce decizia desemnării unui premier a venit după săptămâni de consultări.

„Au fost mai multe rânduri de consultări informale, de tipul ce tip de prim-ministru să fie, guvern tehnocrat sau de politicieni, dacă e tehnocrat cum să fie secretarii de stat, politici sau tehnocrați de asemenea… Toate discuțiile acestea au luat timp. Nu mai spun de o anumită indecizie a partidelor pe opțiunile pe care noi le formulam. Din partea mea, cred că am fost fair față de partidele politice, la fiecare pas pe care îl făceam îi informam, îi întrebam… Și în momentul acesta, cunoscând opinia partidelor pe subiectul guvernării, cred ca este singura soliuție, și tocmai de aceea aștept responsabilitate”.

Nicușor Dan a evitat să spună dacă are siguranța unei majorități parlamentare pentru învestirea unui guvern condus de Eugen Tomac. „În discuțiile pe care le-am avut cu partidele, acestea s-au finalizat cu ideea: „De principiu, dar sa vedem componența și programul” noului guvern. Iar asta urmează să fie o discuție care a și început între premierul desemnat și partide”, a explicat el.

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat de ce nu l-a nominalizat să formeze viitorul guvern pe Sorin Grindeanu, liderul PSD, cel mai mare partid din Parlament.

„Domniile lor nu au dus raționamentul până la capăt. Când am întrebat care să fie majoritatea, raționamentul până la capăt nu l-a dus nimeni despre cine să formeze majoritatea. Eu am speranța că toate forțele pro-occidentale vor sprijini acest guvern, pentru că nu există altă variantă logică pro-occidentală”, a răspuns șeful statului.

„Când un lider politic spune „vrem PSD la guvernare”, trebuie întrebat cu cine. Scenariul care mie îmi place cel mai mult este ca partidele din fosta coaliție să susțină guvernul tehnocrat”, a adăugat Nicușor Dan.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare