Connect with us

Publicat cu

pe

Frica îi distorsionează simțurile Elenei Udrea. Așa se explică faptul că prin interviul de vineri, ea s-a înfundat singură și mai tare, trăgându-l după ea și pe fostul președinte Traian Băsescu.

În mod deloc suprinzător, interviul lovește fix în persoanele care nu au făcut jocurile Elenei Udrea și ale lui Traian Băsescu: Vasile Blaga – pentru că nu a acceptat umilirea și nici confiscarea PDL de către Udrea, Kovesi – pentru că anchetele  împotriva Elenei Udrea nu s-au oprit, Coldea – pentru că informațiile SRI despre afacerile grupării Udrea-Cocoș nu au fost aruncate la coș ci au fost trimise DNA.

Deși niciuna din acuzații nu e sprijinită de dovezi, există totuși câteva dezvăluiri șocante.

Cea mai importantă dezvăluire involuntară pe care Udrea a făcut-o e legată de mecanismul ocult de influență nelegitimă al cărei personaj central pare să fi fost fost chiar ea. Un mecanism care pare să definească regimul Băsescu, dezvoltat în comun de Traian Băsescu și Elena Udrea.  Dacă tu te definești singură drept regina influenței politice și a numirii de procurori, ai suficientă putere cât să poți fi chiar și regina retrocedărilor.

Bani, influență și șantaj – reperele acestui regim descris de Elena Udrea în interviul de vineri. Doar nu poți să spui că SRI-ul face jocurile și schimbă majoritățile fără ca de asta să fi profitat și Traian Băsescu în cei 10 ani. Nu poți să spui că soțul tău dădea bani la sugestiile unor oameni din stat, fără ca acest lucru să nu implice faptul că Dorin Cocoș era șantajabil. De asemenea, dacă brusc îți aduci aminte toate aceste lucruri, nu mai ești deloc credibilă când spui că nu știi nimic despre cum au ajuns în familia Cocoș-Udrea banii de mită din dosarul Microsoft.

Te acuzi singură de trafic de influență când pretinzi că faci lobby pentru Codruța Kovesi în condițiile în care DNA-ul investighează Gala Bute. Te afunzi și mai mult când afirmi asta în condițiile în care, în celebrul troc politic, Traian Băsescu a susținut, la vedere și prin documente, alți oameni, adversari ai Codruței Koveși – Alina Bica și  Daniel Morar.

Mai degrabă minți de-a dreptul când vorbești despre întâlniri cu Victor Ponta pe tema Kovesi, dar pe care Ponta le infirmă.

Te afunzi și mai mult când o prezinți pe Alin Bica drept luptătoarea anti-corupție dar tu apari cu ea la Paris spărgând zeci de mii de euro pe hoteluri și cumpărături de lux.

Și în fine, interviul de vineri oferă o nouă perspectivă despre celebra loialitate față de Traian Băsescu, pe care Elena Udrea o invoca arogându-și titulatura de unica persoană loială care a mai rămas alături de fostul președinte. Din păcate, chiar din descrierile Elenei Udrea, nu pare deloc a fi loialitate, ci complicitate.

Elena Udrea îl trage, încet dar sigur, și pe Traian Băsescu după ea.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare