Connect with us

Publicat cu

pe

Curtea Constituţională în noua componenţă s-a reunit joi în prima şedinţă de dezbatere a sesizărilor primite, având de soluţionat 24 de dosare, printre care sunt excepţii de neconstituţionalitate ale unor acte normative privind procedura insolvenţei, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Noii membri ai Curţii Constituţionale, Mona Pivniceru, Daniel Morar şi Valer Dorneanu, participă la prima şedinţă publică a Curţii Constituţionale de la preluarea mandatului, alături de ceilalţi şase judecători.

Potrivit ordinii de zi a şedinţei de joi, judecătorii Curţii Constituţionale vor dezbate 24 de dosare, printre care se numără excepţii de neconstituţionalitate ale unor dispoziţii din OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale unor articole din Legea privind procedura insolvenţei.

După şedinţă, cei nouă judecători se vor retrage pentru deliberări.

Înainte de începerea judecării acestor dosare, jurnaliştii au putut intra în sala de şedinţă. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, ales luni pentru un nou mandat, le-a spus jurnaliştilor prezenţi, glumind: „Ne mai vedem peste trei ani”.

În sala de şedinţă, Daniel Morar s-a aşezat lângă Mona Pivniceru, iar Valer Dorneanu în partea opusă, lângă Petre Lăzăroiu.

Noii judecători ai Curţii Constituţionale, Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu, numiţi pentru un mandat de nouă ani, au depus jurământul de învestitură în 10 iunie, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.

După depunerea jurământului de învestitură, membrii Curţii Constituţionale s-au reunit în prima şedinţă în noua componenţă, pentru a alege preşedintele pentru următorii trei ani, Augustin Zegrean obţinând un nou mandat la conducerea CC.

Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de şeful statului. Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de trei ani. Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din trei în trei ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

Daniel Morar a fost numit, în 25 martie, de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de nouă ani, care a început din 10 iunie. Morar l-a înlocuit în funcţie pe Acsinte Gaspar.

Printr-un decret din 18 aprilie 2007, preşedintele Traian Băsescu l-a numit judecător al Curţii Constituţionale pe Augustin Zegrean, care şi-a intrat în funcţie în 13 iulie 2007, mandatul său expirând în 2016.

Augustin Zegrean a fost desemnat pe 17 iunie 2010 în funcţia de conducere a instituţiei, pentru trei ani, iar în 10 iunie mandatul său a fost reînnoit pentru încă trei ani.

Petre Lăzăroiu a fost numit judecător al Curţii Constituţionale de către preşedintele Traian Băsescu în 2008, pentru un mandat care a expirat în 2010. El a preluat mandatul deţinut din 2001 de către Petre Ninosu, care a decedat în 26 iulie 2008. Lăzăroiu a fost numit în 3 iunie 2010, pentru un alt mandat, de nouă ani, de către Traian Băsescu.

Camera Deputaţilor l-a desemnat, în 26 martie, pe Valer Dorneanu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pe locul ce rămâne vacant în urma expirării mandatului Aspaziei Cojocaru.
Tudorel Toader a fost numit judecător al Curţii Constituţionale în 2007, de Camera Deputaţilor, la propunerea PNL, pentru un mandat care expiră în 2016.

Mircea Ştefan Minea a fost desemnat judecător al CC în 15 iunie 2010, tot de Camera Deputaţilor, fiind susţinut de PDL.

Mona Pivniceru a fost numită judecător la Curtea Constituţională de către Senat, în 26 martie, în locul lui Ion Predescu.

După încetarea, în 7 iunie 2010, a mandatului judecătorului Nicolae Cochinescu, Senatul a desemnat-o la CC pe Iulia Antoanella Motoc. Ea a fost propusă de PDL, dar şi de grupul independenţilor.

Tot de Senat a fost numit şi Valentin Zoltan Puskas, în 2007, pentru un mandat de nouă ani.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare