Connect with us

Publicat cu

pe

Camera Deputaților a adoptat, luni, 15 iunie, proiectul de lege care prelungește mandatele primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale şi judeţene până la 1 noiembrie. Același proiect reglementează că Parlamentul va stabili data scrutinului electoral pentru locale.

Actul normativ a obținut 204 voturi „pentru”, 3 „împotrivă”, 66 de abțineri și un deputat care a decis să nu voteze.

Data alegerilor locale din anul 2020 va fi stabilită de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării.

Curtea Constituțională a decis că data alegerilor trebuie stabilită de către Legislativ. Derogările de la cadrul normativ firesc al duratei mandatelor autorităţilor publice alese nu pot fi realizate decât de Parlament, care este organul reprezentativ suprem al poporului român, notează CCR în motivarea deciziei.

Politică

Să râdem cu Dan Barna. Acum vrea o campanie “civilizată”

Publicat cu

pe

Deși filialele USR PLUS lansează valuri de atacuri la adresa PNL, preşedintele USR, Dan Barna, a făcut apel, miercuri, la o campanie electorală civilizată, atât pentru actualele alegeri locale, cât şi pentru cele parlamentare.

„Încep prin a face apel la o campanie civilizată, nu numai în următoarele 10 zile, ci şi în cea care va urma. Pentru că, din păcate, ceea ce vedem în ultima perioadă şi, de fapt, în aproape întreaga campanie, vedem mesaje care nu fac decât să rişte să ţină oamenii acasă. Dacă se continuă cu dezinformarea, cu minciuna, cu tot acest circ pe care PSD îl furnizează românilor şi în Bucureşti, dar şi în întreaga ţară, riscăm să ţinem oamenii acasă şi să avem una dintre cele mai mici şi mai nesemnificative participări la vot”, a declarat Barna, într-o conferinţă de presă, la sediul USR PLUS, citat de Agerpres.

El a spus că miza acestor alegeri pentru România este una foarte importantă în contextul crizei sanitare şi a celor patru ani care vor urma, pentru a se putea face o guvernare de calitate, iar oamenii trebuie să iasă să voteze.

„Din păcate, pe componenta de dezbateri, această campanie pentru locale este cea mai joasă şi mai jenantă campanie pentru alegerile locale din ultimii 30 de ani. În schimb, primim minciuni, manipulare, campanii de presă gândite pentru a denigra. E timpul să revenim la o campanie faţă de oameni, pentru că, dacă ne uităm la ceea ce a furnizat PSD la această campanie electorală, vedem că pare că o campanie electorală pentru locale, pentru ceea ce înseamnă interesul cel mai intim, cel mai apropiat al cetăţenilor, n-are nicio legătură cu aceştia”, a explicat liderul USR.

Filialele USR PLUS au lansat în ultimele săptămâni valuri de atacuri murdare la adresa PNL și a candidaților acestui partid.

Fostul prim ministru susținut de PNL, Dacian Cioloș, a lansat atacuri a adresa Guvernului PNL și a ministrului educației, Monica Anisie, desi aceasta îi fusese acestuia secretar de stat chiar în propriul guvern din 2016.

Atacurile USR PLUS la adresa PNL au venit desi la București, PNL îl susține la funcția de primar al Capitalei pe fostul lider al USR, Nicușor Dan.

Citește mai departe

Politică

Orban, despre coronavirus: Nu cred că trebuie impuse noi restricţii; e necesară o permanentă acţiune de dialog, de informare

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Ludovic Orban a apreciat miercuri că nu este necesară impunerea unor noi restricţii în contextul pandemiei de coronavirus, ci o permanentă acţiune de dialog, informare şi educare.

„Eu cred că până se va descoperi un vaccin şi un tratament, singura reacţie normală a oamenilor este să înveţe cum să se protejeze de virus. Cu cât mai mulţi oameni sunt corecţi şi se protejează de virus, cu atât viaţa va fi mai normală şi cu atât economia va fi mai puţin afectată. Nu cred că noi restricţii trebuie impuse, dimpotrivă, trebuie o permanentă acţiune de dialog, de informare, de educare, astfel încât oamenii să înţeleagă că ei sunt cei care trebuie să se protejeze şi să îi protejeze şi pe cei din jur”, a precizat premierul, în cadrul conferinţei „Împreună protejăm România”, conform Agerpres.

El a arătat că, până la descoperirea unui vaccin, oamenii trebuie să accepte măsuri precum purtatul măştii, dezinfectarea mâinilor sau distanţarea fizică.

„M-aş bucura să se găsească cât mai curând un vaccin, dar până se va găsi un vaccin aplicabil, dacă vrem să reluăm o viaţă normală va trebui să suportăm mici chestii, cum e masca sau alte lucruri, să ne dezinfectăm, să ne spălăm pe mâini mai des, să renunţăm la gesturile de prietenie şi de afecţiune pe care le facem faţă de cei apropiaţi – lucruri relativ simple. Cred că omul nu s-a născut cu cravata la gât, de exemplu. Cu toate astea, ne-am obişnuit cu cravata la gât. Omul nu s-a născut încălţat. Mă uit uneori şi acum, pe gazon, la pantofi cu cui. Şi cu toate astea, omul s-a obişnuit cu astfel de lucruri şi cred că adaptabilitatea noastră este cea care trebuie să genereze resortul de evoluţie şi de mişcare într-o direcţie, care mi se pare firească şi normală”, a spus Orban.

Citește mai departe

Politică

Nicușor Dan, plângere penală împotriva parlamentarilor PSD care l-au reclamat la DNA

Publicat cu

pe

Nicuşor Dan a anunțat că va face plângere penală pentru denunţ calomnios împotriva parlamentarilor PSD care l-au reclamat la DNA. „În ţara asta cine face plângere penală ştiind că minte este un infractor”, a spus candidatul dreptei la Primăria Capitalei, conform Hotnews.ro.

Nicușor Dan a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă, că i se pare „culmea tupeului” să-i dea lecţii despre corupţie PSD, partidul care l-a pus pe lista pentru CGMB pe Petre Roman, inculpat în dosarul Mineriadei pentru crime împotriva umanităţii, sau pe Dumitru Dragomir, condamnat în primă instanţă pentru trafic de influenţă.

„Este partidul care candidează la Sectorul 3 cu un om care a făcut parte din aparatul de represiune la 10 august, partidul care a scos din puşcărie violatori şi tâlhari, partidul care a vrut să modifice Codul penal şi Codul de procedură penală, partidul care a vrut să-l scoată din puşcărie pe liderul lor, Liviu Dragnea. Acest partid îndrăzneşte azi să vorbească de corupţie?

Înţeleg că nişte parlamentari PSD au făcut o plângere penală împotriva mea la DNA. Pentru aceşti parlamentari, anunţ public, o să fac eu plângere penală pentru denunţ calomnios, pentru că în ţara asta cine face plângere penală ştiind că minte este un infractor. O să le fac plângere penală pe acest subiect”, a anunțat Nicuşor Dan.

Parlamentarii PSD Petre-Florin Manole, Aida-Cristina Căruceru, Daniel Zamfir, Beatrice Tudor, Şerban Nicolae au depus un denunţ la DNA împotriva lui Nicuşor Dan cu privire la săvârşirea faptelor de: şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare de bani şi solicită începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a acestuia.

Parlamentarii PSD Petre-Florin Manole, Aida-Cristina Căruceru, Daniel Zamfir, Beatrice Tudor și Şerban Nicolae au depus un denunţ la DNA împotriva lui Nicuşor Dan, candidatul dreptei la Primăria Capitalei. Potrivit documentului, obținut de agenția News.ro, denunțul vizează faptele de: şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare de bani, parlamentarii PSD solicitând începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a lui Nicuşor Dan.

Denunțul are legătură cu înregistrarea lansată luni în spațiul public de PSD, înregistrare în care Nicușor Dan discuta cu un consilier al primarului PSD al Sectorului 4 despre demolarea unui imobil în Parcul Orășelul Copiilor.

„În fapt, domnul Nicuşor Dan este deputat şi membru în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. Totodată, este vicepreşedinte şi fondator al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul în care a deţinut funcţia de preşedinte în trecut. Asociaţia Salvaţi Bucureştiul în care a fost membru, este iniţiatoare a numeroase demersuri în instanţă îndreptate împotriva autorităţilor statului, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a unor dezvoltatori imobiliari. În spatele acestor iniţiative aparent dezinteresate se află în realitate interesele financiare ale deputatului Nicuşor Dan, care blochează proiectele imobiliare ale mai multor investitori pentru ca ulterior să-şi retragă acţiunile, în schimbul unor sume de bani care intră în patrimoniul acestuia cu titlu de donaţie. Presiunile puse asupra investitorilor prin folosirea acestui mecanism pot fi dovedite prin urmărirea cererilor de renunţare la judecată sau la anumite capete de cerere şi a sumelor primite cu titlu de donaţie. Chiar din declaraţiile de avere ale acestuia reiese că a primit sume importante cu titlu de donaţie (ex. 100.000 lei; 76.000 lei) de la persoane fizice şi juridice”, se arată în denunţul făcut de parlamentarii PSD la DNA, potrivit documentului obţinut de News.ro.

Sursa citată menţionează şi înregistrarea audio între Nicuşor Dan şi Cristian Zărescu consilierul primarului Sectorului 4 despre ordinul de demolare a unei clădiri din „Orăşelul Copiilor” aparţinând omului de afaceri Mihai Mitrache, zis şi „Câine”.

„Mai mult, în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care făptuitorul intervine în favoarea unui anume Mihai Mitrache, astfel încât să nu fie demolată clădirea construită ilegal de acesta pe spaţiul verde al unui parc. În mod bizar, în acelaşi parc deţine un restaurant, preşedintele Asociaţiei Eco Civica, o asociaţie care susţine demersurile efectuate de Nicuşor Dan prin intermediul Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul împotriva dezvoltatorilor imobiliari (informaţii care au apărut în presă). Din înregistrarea audio reiese intenţia făptuitorului Nicuşor Dan de a determina reprezentanţii instituţiei publice să îndeplinească anumite acte care intră în îndatoririle lor de serviciu «pe speţa asta cu clădirea», în interesul direct şi imediat al lui Mihai Mitrache. Încercările acestuia de a influenţa decizia reprezentanţilor primăriei reiese în mod evident din exprimarea acestuia: «eu cred că el are dreptate», respectiv «v-am şi dat un răspuns scris, tocmai de asta am şi întârziat, ca să citesc din nou toate legile şi astea şi eu sunt convins că el are dreptate»”, mai precizează documentul citat de News.ro.

De asemenea, sursa menţionată precizează că interlocutorul, şi anume conslierul primarului Sectorului 4, confirmă traficul de influenţă comis de Nicuşor Dan.

O înregistrare cu o discuție între Cristian Zărescu, consilierul primarului PSD al sectorului 4, și Nicușor Dan pe tema demolării unui imobil din „Orășelul Copiilor” e ultima linie de atac a PSD împotriva candidatului susținut de PNL și USR-PLUS la Primăria Capitalei. Înregistrarea a fost făcută publică de creatoarea de modă Dana Budeanu, o susținătoare a Gabrielei Firea.

În discuția înregistrată este vorba despre demolarea unui restaurant din Parcul Orășelul Copiilor, deținut de Mihai Mitrache, caz în care Nicușor Dan l-a acuzat pe primarul Sectorului 4 că demolează ilegal construcția unde „funcționa un restaurant și locuința unei familii cu copii”, înainte ca instanța să se pronunțe definitiv. Candidatul dreptei, prin Asociația Salvați Bucureștiul, a depus chiar o cerere de intervenție în acest caz.

În înregistrare, despre care nicio parte nu a precizat dacă este completă sau nu, Nicușor Dan se aude spunând că Mitrache este „dispus la dialog” și că are „disponibilitatea de a-și retrage plângerile”. Cristian Zărescu, consilierul primarului sectorului 4, Daniel Băluță, insistă de patru ori că Primăria discută cu Mitrache, care „vinde droguri” și care „e acuzat de prostituție” pentru că Nicușor Dan „a garantat” pentru el. „Daca el vinde droguri sau face prostitutie, as incerca sa-l prind cu institutiile care se ocupa de asta. Dar strict pe speta asta, cu cladirea, eu cred ca el are dreptate”, răspunde Nicușor Dan. Mai mult, consilierul primarului PSD îl întreabă dacă s-a întâlnit cu Mitrache, Nicușor Dan răspunzând că s-a întâlnit cu el, cu soția și avocatul acestuia, cu care a fost la Avocatul Poporului.

Nicușor Dan a susținut, după publicarea înregistrării, că „mafia din PSD și urmașii lui Dragnea folosesc aceleași mijloace murdare cu care ne-au obișnuit pentru a încerca să oprească îndepărtarea de la butoane a lor și a administrației corupte, condusă de Gabriela Firea”.

El precizează că, fiind parte în proces, prin Asociația Salvați Bucureștiul” a încercat găsirea unei soluții amiabile.

”Am încercat să corectez un abuz pe care Primăria Sectorului 4 l-a făcut, care s-a dovedit de către instanţa de judecată. Deci, un cetăţean, un proprietar de construcţie cu autorizaţie din Sectorul 4 a fost demolat abuziv de către Primăria Sectorului 4. Înainte ca el să fie demolat, a venit la mine, m-am dus cu el la Avocatul Poporului, acesta nu a preluat acest caz. Nu ştiu de ce, nu am primit explicaţii de la ei. Am contactat Primăria Sectorului 4, l-am sunat direct pe primar, am vorbit, le-am spus atenţie, faceţi un mare abuz. Nu au făcut nici ei nimic, am mers în instanţă cu Asociaţia Salvaţi Bucureştiul de partea persoanei care a fost abuzată şi am avut câştig de cauză definitiv la Curtea de Apel Bucureşti”, spunea Nicuşor Dan.

Acesta afirma că, dacă Primăria Sectorului 4 a constatat că autorizaţia emisă în 2013 era nelegală, ar fi trebuit să se adresese instanţei, iar abia după pronunţarea acesteia ar fi trebuit demolată construcţia din parc.

Nicuşor Dan susţinea că nu a văzut toate documentele care au stat la baza autorizaţiei de construcţie, dar a văzut prima pagină în care se arată că s-a acordat autorizaţia de construcţie, construcţia fiind legală.

Întrebat dacă Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a primit vreodată vreo sponsorizare de la omul de afaceri Mihai Mitrache, Nicuşor Dan a negat, afirmând că niciodată nu s-au luat bani de la cei care pe care i-au reprezentat.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare