Connect with us

Publicat cu

pe

Crina Zvobodă este singurul artist-ventriloc din România rescunocut mondial. Tânăra ventrilocă poate vorbi fără să-şi mişte buzele şi îşi amuza publicul cu umorul său. Într-un interviu acordat Prahova24.ro, Crina Zvobodă a vorbit despre ventrilocie, primul spectacol, dar și despre dificultățile pe care le-a întâmpinat.

1.Cum se defineşte ventrilocia?

Crina: Ventrilocia este arta de a vorbi fără să-ţi misti buzele, aceasta fiind definiţia din dex. Ventrilocia, în schimb, este mai mult de atât, înseamnă să animi un obiect neînsufleţit, care poate fi o păpuşă, o şosetă.

2. Ce studii trebuie să ai pentru a deveni ventriloc?

Crina: Nu trebuie să ai studii de specialitate, majoritatea ventrilocilor sunt în SUA, iar acolo puţini au diplome în domeniul artelor sau artelor spectacolului. Este ceva ce poţi învăţa acasă, în faţa oglinzii şi apoi ai nevoie doar de multe spectacole în care să joci pentru “a-ţi forma mâna”.

3. Cât exerciţiu îţi trebuie în această meserie?

Crina: Ai nevoie de exerciţiu zilnic. Până să am primul meu spectacol am exersat 8 luni, doar acasă. După 8 luni am ieşit în lume..

4. Dat fiind faptul că ai fost primul ventriloc din România, cât de greu a fost să descoperi cum se practică ventrilocia?

Crina: A fost greu pentru că nu puteam să merg la un spectacol de ventrilocie live şi să văd cum se face. De pildă, un actor se poate duce la teatru şi învată văzând..furând meserie. În schimb, având acces nelimitat la internet, nu mi-a fost greu să mă uit la clipuri pe youtube, să comand cărţi din SUA.

5. Am auzit că sunt foarte puţine femei ventriloc, tu fiind una dintre ele, ai o explicaţie pentru asta?

Crina: Da! Eu am o explicaţie, de fapt este mai mult o glumă pe care o zic şi în spectacolele mele ” Sunt puţine femei ventriloc în lume, pentru că sunt puţine femei care îşi pot ţine gura!”

6. Ai un model în meseria asta?

Crina: Da, am două modele, îmi place foarte mult şi am urmărit zeci de clipuri cu ea, i-am citit interviurile Ninei Conti. Este o artistă ventriloc din Anglia şi mă simt oarecum mai apropiată de ea, fiind femeie. Ca bărbat, evident îl apeciez pe Jeff Dunham, din SUA, el fiind şi cel mai popular ventriloc din lume.

7. Care a fost primul personaj cu care ai avut un spectacol?

Crina: Bunicuţa sexi! Cu bunicuţa am avut primul spectacol, prima reprezentaţie. Mi-am cumpărat-o pentru exerciţiu pentru că era foarte ieftină, însă am cosmetizat-o eu. Am scos-o în lume, a prins la public şi este şi personajul meu preferat.

8. Câte personaje ai? Cum se numeşte fiecare?

Crina: Numărul personajelor a tot crescut.. . O am pe Bunicuţa Julieta, îl am pe Romeo Alună, pe Gheorghiţă, Fernando, Arsulă şi pe  Michelangelo, ultimul meu personaj.

9. Cel mai controversat personaj de-al tău este cu siguranta Bunica Julieta. Cum a luat naştere acest personaj?

Crina: Acest personaj a luat naştere chiar în timpul spectacolelor. Bunicuţa nu avea un text, avea câteva glume de improvizaţie, iar publicul a reacţionat foarte bine. Aşa s-au creat momentele şi aşa s-a creat personalitatea ei.

10. Cine scrie textele pentru specacolele tale?

Crina: Eu le scriu. Mi-ar plăcea să colaborez cu un dramaturg sau un scenarist, dar unul care să înteleagă de ce am eu nevoie. Aş vrea să vină să mă vadă în spectacole, să vadă ce fel de persoană sunt pe scenă, să-mi cunoască personalitatea, să cunoască caracterele personajelor mele. Un altfel de dramaturg, care ar venii să-mi dea textul şi să-l joc nu m-ar interesa. Probabil textul este amuzant dar nu se pliază pe personajele mele.

11. Ai participat la emisiunea “Românii au talent” şi ai ajuns în semifinalele competiţiei. Care au fost urmările participării la acest show?

Crina: A inceput să sune telefonul, iar arta aceasta a devenit din ce în ce mai cunoscută. Pe langă acestea şi Bunica Julieta a devenit un personaj controversat.

12. Povesteşte-mi cum a fost prima experienţa în America?

Crina: A început cu mult plăns pentru că îmi era frică să plec într-o călătorie cu avionul atât de lungă, singură. Nu a fost atât de rău, sunt semne peste tot în orice aeroport, nu ai cum să nu te descurci.

Am fost uimită să văd şi alţi ventriloci, să pot să joc şi să primesc sfaturi de la profesionişti. Prima dată am fost la o convenţie mai mică, apoi am fost invitată la cea mai mare convenţie a ventrilocilor din întreaga lume, iar acolo l-am cunoscut şi pe Jeff.

13. La Cincinnati l-ai cunoscut pe marele Jeff Dunfam, cum a fost întâlnirea?

Crina: A fost o întâlnire foarte drăgută, el a avut un spectacol cu personajul lui, Achmed. După spectacol, a stat de vorbă cu toată lumea, şi eram în jur de 600 de oameni şi a făcut poze cu toată lumea. Este un om foarte bun şi vine la convenţia aceasta în fiecare an pentru că acolo s-a format el.  Venea în fiecare an şi i se spunea ce a greşit, apoi venea şi următorul an şi aşa mai departe, astfel a devenit cel mai popular ventriloc din lume. Jeff a rămas fidel acestei convenţii.

14. Toată lumea te vede în fiecare miercuri la Cronica Carcotaşilor de pe postul Prima TV. Cum ai intrat în această echipă?

Crina: Am fost la o conferintă deschisa cu Şerban Huidu. Eu am fost plăcut surprinsă că a vorbit foarte frumos în timpul emisiunii sale, despre momentul meu de la Românii au talent. De obicei, la Cronică se râde pe seama acestei emisiuni. Asta a fost unul dintre motivele pentru care am vrut să-l cunosc personal. A avut loc într-un spaţiu foarte strâns, erau doar trei, patru mese. Reporterii i-au pus multe întrebări despre accident, bineînteles, voiau să afle dacă va mai apărea la televizor. După interviul său, Bunica Julieta a vrut şi ea să-l cunoască. Au făcut glume împreună şi s-au distrat. Apoi a avut loc un casting pentru emisiunea lui, dar pentru actori. Eu nu voiam să fiu actrită în scenete, voiam să includ momente de ventrilocie în emisiune. Am fost cu păpusile la casting, am improvizat, iar Şerban mi-a acordat şansa de a face parte din echipa cârcotaşilor.

15. Este diferit să fii ventriloc în faţa camerelor faţa de a fi ventriloc pe scenă?

Crina: Este foarte diferit. Pe scenă mă simt foarte bine, în largul meu, în schimb în televiziune este mai dificil pentru mine. Cu toate acestea, eu fac cu drag şi televiziune şi sper să devin din ce în ce mai bună.

16. Ai început să predai un curs de ventrilocie. Poveşte-mi puţin despre experienţa de profesor.

Crina: Îmi doream să deschid o şcoală de ventrilocie, dar îmi era imposibil. Aveam nevoie de foarte mulţi bani şi nu dispuneam de ei. Anul acesta m-au contactat doi tineri actori care şi-au deschis o astfel de şcoala. Eu ţin un curs de ventrilocie în şcoala lor. Am trei elevi şi am avut deja o reprezentaţie cu ei. Ţinând cont că am absolvit un liceu cu profil pedagogic ştiu să mă descurc cu copiii. Unul dintre ei este foarte bun. Este spontan, coerent şi improvizează bine. M-am mândrit cu elevii mei după acea reprezentaţie.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare