România a fost norocoasă să îl aibă președinte pe Klaus Iohannis, susține jurnalista britanică Alison Mutler într-un articol de opinie publicat pe Universul.net.

„Klaus Iohannis este primul președinte din istoria României, care a demisionat din funcție, o demisie nefericită de pe urma căreia nu există câștigători, ci doar învinși, o demisie marcată de o anumită absență a logicii.
Este o zi tristă pentru România, țară membră NATO și UE, alată într-un moment complicat și imprevizibil. Numeroșii dușmani ai domnului Iohannis nu au prea multe de sărbătorit. Este o victorie goală. Oricum, ar fi plecat în câteva luni, conform Constituției, care spune că președintele rămâne în funcție până la depunerea jurământului de către succesorul său; și, oricum, înlocuitorul său temporar, Ilie Bolojan, face parte din aceeași formațiune politică liberală pro-europeană, doar că nu are experiența și puterea președintelui în funcție. Este o demisie absurdă, impusă de partidele naționaliste românești și de așa-numiții reformiști, care controlează acum o treime din Parlament și par a fi hotărâți să destabilizeze lucrurile. Este un sacrificiu pe care domnul Iohannis, un om onorabil și precaut, a ales să-l facă. Să presupunem că ar fi fost destituit de Parlament – atunci am fi avut un referendum pe tema destituirii sale. În același timp, am fi avut campania electorală pentru prezidențiale. O Românie febrilă, cuprinsă de turbulențe politice și prostii care nu le-ar fi servit decât dușmanilor României, precum Rusia.
România a fost norocoasă să îl aibă președinte pe Klaus Iohannis, în ultimii 10 ani. El a păstrat țara pe drumul său vestic, a îndreptat-o spre democrație, a respectat funcția de președinte și a păstrat același grup de consilieri loiali.
„De 10 ani, România s-a bucurat de stabilitate politică și economică. Asta a adus și pace, și liniște, și prosperitate. În perioada următoare, trebuie să ne orientăm pe aceste obiective, România să rămână ancorată în arhitecturile politico-instituționale internaționale care i-au garantat și pacea, și securitatea, și liniștea, și prosperitatea”, a declarat, luni, vicepremierul Cătălin Predoiu.
Domnul Iohannis i-a ghidat pe români prin pandemie și invazia Rusiei din Ucraina, de la granița României, două dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat țara după căderea comunismului,în 1989. Cu toate acestea, niciun președinte nu a fost atât de criticat și denigrat pentru relativ puțin – cum ar fi lungimea rochiilor soției sale sau pentru că și-a trântit haina de capota mașinii oficiale, iritat de erorile de protocol. Și niciun președinte nu s-a folosit atât de puțin de puterile sale, informale sau oficiale, pentru a răspunde criticilor. În România, este mai curajos să îl lauzi pe Klaus Iohannis decât să îl critici.
Așadar, ce s-a întâmplat în cei 10 ani de mandat ai săi?
În primul său mandat (2014-2019), domnul Iohannis a încercat să mențină România pe orbita vestică, în timp ce Liviu Dragnea și social-democrații duceau un război împotriva statului de drept.
Îmbrăcat cu o geacă roșie, a participat chiar la protestele de stradă din ianuarie 2017, pentru a susține statul de drept. A prezidat o ședință de guvern condusă de premierul Sorin Grindeanu, pentru a pune presiune publică pe un proiect de lege care ar fi acordat grațiere unor categorii de condamnați, inclusiv liderului partidului Liviu Dragnea.
Cu puțin înainte de încheierea primului său mandat, a demis-o pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, sub presiunea PSD. Îi ceruse în privat să demisioneze pentru a evita situația stânjenitoare a demiterii, dar aceasta a refuzat, lăsându-l să facă treaba murdară.
Nu multă vreme de aceea, dar deja în cel de-al doilea mandat, coaliția dintre Uniunea Salvați România și PNL s-a prăbușit după ce liberalii l-au demis pe ministrul justiției provenit de la USR. În numele stabilității politice, dar cu un mare cost politic personal, Klaus Iohannis a invitat la guvernare dușmanul de altădată, PSD. Invazia Rusiei din Ucraina era pe punctul de a se produce, iar România nu își putea permite proteste de stradă destabilizatoare, care să facă jocul Rusiei. Românii nu știau acest lucru, însă președintele știa.
În schimb, în afara țării Iohannis s-a bucurat de o reputație astrală. Pentru Bruxelles și Washington, era singurul președinte din Europa de Est care își menținea țara pe curs occidental, în timp ce toate celelalte țări din regiune se confruntau cu mari provocări.
A existat un moment de „deviație” în 2024, atunci când și-a anunțat candidatura la funcția de secretar general al NATO, dar nu au existat prejudicii reale, în afară poate de o stânjeneală personală. Președintele ar fi putut comunica mai bine.
De altfel, în ceea ce privește comunicarea, a fost singurul politician de rang înalt din ultimii 35 de ani care, la încheierea mandatului, și-a cerut public scuze pentru neajunsurile sale, deși unii au tratat cu un rânjet și pentru asta.
Poate că timpul le va oferi românilor o perspectivă. Îmi amintesc ura și veninul direcționate către Traian Băsescu, președinte între 2004-2014, mare parte dintre acestea fiind destul de disproporționate. Îi aud acum pe unii dintre foștii săi critici spunând că a fost probabil cel mai bun președinte post-comunist pe care l-a avut România.
Suspectez că același lucru se va întâmpla și cu domnul Iohannis. A menținut țara pe un drum stabil și românii s-au bucurat de libertate și prosperitate în mandatele unui lider fără cult al personalității.
Nu se știe niciodată; s-ar putea ca acum românii să aleagă un președinte care va scoate România din familia națiunilor occidentale, va restrânge libertățile personale, va lua măsuri ce vor reduce avuția personală a fiecăruia și va crea cel mai mare cult al personalității de la Nicolae Ceaușescu încoace.
Mulțumim, domnule președinte! Mă tem că mulți vor regreta epoca dumneavoastră.”
Alison Mutler este o jurnalistă britanică cu peste 35 de ani de experiență. A debutat în timpul Revoluției anti-comuniste din România pentru postul de televiziune britanic ITV. După căderea comunismului, s-a mutat în România și a lucrat ca freelancer pentru Daily Telegraph, BBC și UPI. A urmat o perioadă de 25 de ani în funcția de corespondent-șef pentru agenția de presă The Associated Press, relatând despre România, Moldova și ocazional despre Bulgaria. Mai colaborează cu Radio Europa Liberă, Coda Story și Euronews. Lucrează la universul.net, secția engleză.

Destul de penibilă pretenția Elenei Lasconi, că a primit pozele unui mercenar israelian în fața biroului lui Mircea Geoană de la niște ziariști. Ce fel de hacker periculos e unul care umblă liber din țară în țară și stă prin oraș la cafele, fără să aibă vreun mandat internațional emis pe numele său?

Pare mai degrabă o operațiune de compromitere a lui Geoană, în care Lasconi numai inocentă nu este. În plus, ce ziariști sunt aceia care nu publică ei înșiși informațiile obținute și i le trimit Elenei Lasconi? Ea ar fi trebui să știe mai bine acest lucru. Dar valorile ei sunt ca plastilina. Lasconi e pilaf pe multe teme, dar în tema încercării de compromitere a lui Geoană, deloc nevinovată.

Miroase mai degrabă a aranjament dubios, ori cu mercenari, ori cu vreun rezervist care gravitează în zona USR-ului. Nu ar trebui să ne mire dacă într-un final vom descoperi că nici Lasconi însăși nu este chiar străină de lumea sulfuroasă a rezerviștilor care în primii ani 90 ajutau tineri ambițioși să vină la București pentru o carieră de succes. USR-ul freamătă de câteva luni la ideea că cineva investește discret de ceva vreme în creșterea ei pe plan public. Vânătorul de securiști, cum îi mai spun unii din USR lui Drulă, miroase că unele lucruri nu au fost prea cușer atunci când unii colegi l-au ajutat din plin să piardă în vară. Drulă astăzi își freacă mâinile văzând erorile în serie comise de fosta vedetă a PROTV-ului. Lasconi nu știe nici ce se întâmplă în Marea Neagră, nici că România nu este în Consiliul de Securitate al ONU, nici că DNA-ul nu se ocupă de droguri, ci de corupție.

Este vizibil că Elenei Lasconi, cineva, o mână invizibilă, i-a atribuit un rol la aceste alegeri. Rolul este clar ca lumina zilei, să îi facă pârtie lui Marcel Ciolacu. Să fie nevoia de bani pentru Câmpulung? Sau niște lucruri din trecutul ei, care astăzi îi sunt reamintite discret?

Să privim faptele:

Elena Lasconi sabotează o alianță cu Forța Dreptei și PMP, împiedicând coagularea unui pol anti PSD.

Elena Lasconi refuză o coordonare electorală cu PNL și cu Nicolae Ciucă împotriva PSD-ului și a lui Ciolacu.

Elena Lasconi îl atacă dur pe Mircea Geoană, în săptămâna în care un nou sondaj confirmă că în al doilea tur de scrutin, Geoană i-ar administra lui Ciolacu o bătaie la scor.

Faptele sunt clare și numai un naiv sau un taliban pro-USR ar putea să nu vadă că de câteva săptămâni încoace Elena Lasconi lucrează din plin pentru Marcel Ciolacu.

Liberalii nu mai aveau nicio speranță de la Nicolae Ciucă înaintea emisiunii de la Antena3. Erau convinși că generalul Ciucă e cumva paralel cu politica și cu campania. Filialele simțiseră încă de la strângerea de semnături că nu există niciun entuziasm față de candidatul PNL, care a ratat cu brio startul în campania prezidențială, grație unei foarte costisitoare și terne campanii de afișaj alb-negru derulată pe timpul verii pe panourile din toată țara.

Panourile cu ostașul Ciucă fost cu siguranță o afacere foarte bună pentru unii care și-au asigurat milioane de euro din bani publici de la PNL. Dar total ineficientă pentru fostul general avansat la excepțional ba ministru, ba prim-ministru, ba președinte al PNL. Ignorarea realităților politice și a nevoii de a desprinde de personaje controversate sau venite din militărie l-au costat mult pe Ciucă. A pierdut timp prețios și rămâne de văzut dacă va reuși să recupereze terenul pierdut din cauza campaniei extrem de proaste derulate până acum.

Dar pentru prima dată, la Antena3, Nicolae Ciucă s-a comportat ca un lider. Probabil că a fost cea mai bună emisiune de televiziune din viața lui. A părut că poate să vorbească coerent, că este un om bun, că este înconjurat de o familie frumoasă. Un președinte bun pentru România.

Foarte probabil ca emisiunea să îl și ajute să oprească alunecarea pe tobogan și poate chiar să îl ajute să crească vreo câteva procente.

După un an de zile în care a părut că execută directivele lui Marcel Ciolacu, liderul PNL a început să miște. Este neclar ce l-a trezit pe Nicolae Ciucă din confortul celei mai plictisitoare campanii derulate vreodată de liberali. Să fi fost vreun ordin de la Cotroceni? Niște date de ultimă oră din sondaje? Sau disperarea?

Indiferent de motive, liberalii sunt acum energizați și motoarele partidului au primit combustibilul necesar ca să lupte din nou. Poate că Nicolae Ciucă a înțeles acum cât de important e să fii lider într-o campanie politică.

Evident, cu o emisiune nu se face primăvară. Dar o emisiune în care candidatul este lider schimbă complet atmosfera. Nicolae Ciucă ar trebui să depășească mentalitatea căpătată în militărie și să înțeleagă că este importantă și calitatea, nu doar cantitatea panourilor de pe lângă drumurile naționale.

Urmează săptămâni importante pentru președintele PNL. Acum chiar are o șansă, important e să mențină ritmul și dacă s-o putea, să țintească bine spre PSD.