Connect with us

Publicat cu

pe

Acumularea plăcii toxice la nivelul creierului poate juca un rol important în apariția bolii, dar concomitent cu încercarea de a descoperi tratamente eficiente, cercetătorii caută și alte potențiale cauze ce declanșează afecțiunea.

Întrucât un alt medicament ce vizează diminuarea acumulării plăcii toxice la nivelul creierului în cazul afecțiunii Alzheimer nu le aduce îmbunătățiri semnificative pacienților, oamenii de știință de top au declarat că urmează să își schimbe modul de abordare în cadrul cercetărilor ulterioare..

Noua direcție urmată în cercetarea bolii Alzheimer nu se mai concentrează doar asupra plăcilor de beta-amiloid, ci ia în considerare și alte cauze potențiale, inclusiv inflamația creierului și afecțiunile legate de diabet, aducând din ce în ce mai multe dovezi referitoare la legătura dintre aceste afecțiuni și Alzheimer.

„Se pare că nu există un mecanism universal pe care să îl putem urma și care să fie soluția magică a problemei”, a spus dr. Vijay Ramanan, neurolog la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota.

Plăcile de amiloid sunt, în esență, aglomerări de proteine ​​la nivelul creierului, acestea fiind considerate deja un simptom distinctiv în cazul bolii Alzheimer și sunt încă percepute de oamenii de știință ca un jucător cheie în modul în care se evoluează boala. Totuși, un punct principal aflat pe agenda discuției participanților de la Conferința Internațională a Asociației Alzheimer ce a avut loc în această săptămână la San Diego a fost descoperirea unor noi cauze ce declanșează această afecțiune, oamenii de știință de top discutând cele mai recente descoperiri în domeniu, inclusiv potențiale noi tratamente pentru boala care afectează mai mult de 6 milioane de americani, transmite NBC News.

Până în 2050, se estimează că acest număr va crește la aproape 13 milioane, potrivit unei estimări a Asociației Alzheimer.

Marți, cercetătorii de la T3D Therapeutics, cu sediul în Carolina de Nord, au împărtășit noi date ale studiului aflat în faza 2 pentru un medicament experimental non-amiloid, numit T3D-959. Acesta ar putea fi soluția pentru rezistența la insulină observată adesea la pacienții cu Alzheimer.

„Boala Alzheimer este adesea denumită „diabet de tip 3”, o formă specifică a creierului de diabet care este rezultatul lipsei de glucoză a neuronilor”, a spus John Didsbury, CEO al T3D Therapeutics. „Scăderea nivelului de glucoză la nivel neuronal joacă un rol esențial și în scăderea capacității memoriei și a raționamentului”, a adăugat el.

„T3D-959 încearcă să combată această înfometare a creierului generată de nivelul scăzut de glucoză”, a menționat Didsbury.

Rezultatele studiilor prezentate la conferință au arătat că medicamentul  care vizează doi receptori nucleari diferiți din creier responsabili de producerea de energie pare a fi sigur și bine tolerat de eșantionul pe care a fost testat.

Didsbury a spus că T3D Therapeutics nu se așteaptă să înceapă studiile de fază 3 pentru acest medicament în următorul an și jumătate, însă a fost necesar pentru a determina cât de bine funcționează tratamentul. Pe de altă parte, compania a comunicat faptul că T3D-959  nu va fi comercializat pacienților în viitorul apropiat.

„Totuși, medicamentul poate fi o „rază de speranță” pentru pacienții cu Alzheimer”, a spus Didsbury, observând nevoia nesatisfăcută de tratamente care vizează alte aspecte ale bolii, în afară de amiloid.

„Este de fapt o perioadă incredibil de interesantă în acest moment”, a spus Rebecca Edelmayer, director senior pentru cercetare științifică în cadrul Asociației Alzheimer.

Ipoteza cercetării amiloidului eșuează în a găsi tratamente

Oamenii de știință au sperat că amiloidul, care a fost punctul principal al cercetării privind tratamentul Alzheimer în ultimele trei decenii, va fi cheia ce va permite și ameliorarea bolii Alzheimer. Placa se acumulează în jurul neuronilor, celulele responsabile pentru trimiterea și primirea semnalelor nervoase de la creier, ducând în cele din urmă la afectarea memoriei și a gândirii pacienților.

Totuși, recentele controverse stârnite în urma acuzațiilor aduse companiei Biogen conform cărora aceștia au falsificat rezultatele unor studii eșuate despre amiloide i-au demoralizat pe cei ce susțineau și credeau în această ipoteză.

Compania farmaceutică Roche a anunțat în luna iunie că medicamentul său care vizează amiloide, numit crenezumab, nu a reușit să încetinească sau să prevină declinul cognitiv în cazul  persoanelor ce prezintă  o mutație genetică rară care provoacă boala Alzheimer cu debut precoce. Studiul de fază 3 pe care Institutul Național pentru Îmbătrânire a susținut-o, a cuprins un eșantion format din aproximativ 250 de persoane.

Ipoteza amiloidului „a primit o mulțime de lovituri în ultimul timp”, a spus Donna Wilcock, decanul catedrei de biomedicină în cadrul Universitatății din Kentucky. „Din ce în ce mai multe medicamente apar și sunt testate, însă majoritatea eșuează.”

„Este o situație deosebită, cu toții vin cu idei și variante, cu cercetări pentru a încerca să identifice opțiuni de diagnostic și tratament mai bune”, a spus Ramanan.

„De asemenea, sunt în curs de dezvoltare teste pe bază de sânge care pot prezice cu precizie prezența plăcilor de beta-amiloid în creier”, a declarat Ramanan de la Mayo Clinic. Acest lucru ar însemna că pacienții nu ar mai trebui să efectueze tomografii computerizate costisitoare sau analize dureroase și ar putea avea posibilitatea de a se înscrie timpuriu la teste clinice adecvate situației lor”.

„Acești markeri de sânge sunt utilizați pe scară largă în studiile de cercetare acum și suntem încrezători că, în următorii ani, vor fi utilizați din ce în ce mai mult în cadrul clinicii”, a spus Ramanan.

Pot exercițiile fizice să prevină apariția bolii Alzheimer?

Deoarece noile tratamente farmaceutice întârzie să apară, cercetătorii s-au concentrat mai mult pe depistarea precoce și prevenirea apariției bolii Alzheimer. De exemplu, exercițiile fizice pot încetini debutul sau evoluția afecțiunii.

Datele ce au rezultat din cadrul celui mai amplu studiu ajuns în faza 3 publicat la conferința de marți au descoperit că exercițiile fizice pot opri declinul cognitiv la pacienții cu Alzheimer.

Trei sute de pacienți au participat la studiul realizat de Alzheimer’s Disease Cooperative Study în parteneriat cu Wake Forest și YMCA. Aceștia au fost aleși aleatoriu pentru a participa la antrenamente de aerobic de intensitate moderată sau la exerciții de întindere și echilibru timp de 18 luni. Niciun grup nu a prezentat scăderi la nivelul funcției cognitive în ultimele 12 luni.

Datele sugerează că exercițiile fizice „pot fi un potențial mecanism de reducere a riscului apariției demenței”, dar pot reprezenta și  „un mod de de a avea un stil de viață sănătos și echilibrat, fapt ce reduce riscul degradării cognitive într-un timp scurt”, a spus Edelmayer, de la Asociația Alzheimer.

Un beneficiu cheie al unui program de exerciții fizice este că medicii l-ar putea prescrie pacienților imediat pentru a-și reduce riscul apariție a bolii, fără a aștepta ani de zile pentru studiile clinice realizate pentru descoperirea și testarea eficienței medicamentelor.

Nu s-a renunțat la cercetarea amiloidelor

În timp iau amploare cercetările ce nu se bazează pe teoria amiloidelor, fostul om de știință al Food and Drug Administration, Dr. Yaning Wang, acum CEO al unei firme clinici de biotehnologii, îndeamnă oamenii de știință să nu abandoneze în totalitate dezvoltarea medicamentelor care luptă împotriva amiloidului.

De asemenea, Dennis Selkoe, un neurolog la Harvard Medical School și Brigham and Women’s Hospital, face eforturi pentru dezvoltarea continuă a medicamentelor care vizează amiloidul.

El a fost coautor al unei lucrări publicate în revista PLOS Biology luna trecută, care a remarcat că amiloidul este probabil doar unul factorii care determină apariția unei plăci toxice la nivelul creierului și, din acest motiv, multe cercetări de până acum au abordat calea greșită.

Atât Wang, cât și Selkoe au spus că oamenii de știință așteaptă cu nerăbdare informații despre un alt medicament care vizează amiloidele, dezvoltat de Biogen și Eisai. Probabil vom afla detalii despre el în toamna acestui an.

În același timp, Selkoe solicită mai multe cercetări asupra tratamentelor care vizează anumite proteine de tip „tau”, întâlnite frecvent la pacienții cu Alzheimer, dar și studii cu privire la activarea microgliei, celulele imune ale sistemului nervos central care joacă un rol esențial în inflamația creierului.

Proteinele „tau” și microglia par a fi o serie de  „factori suplimentari importanți, dar dar pot fi afectați și de acumularea de amiloide”, a spus el.

El a menționat faptul că este doar o chestiune de timp până când vom afla mai multe detalii obținute prin studii care vizează încetinirea evoluției bolii Alzheimer.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lifestyle

Ce declanșează deteriorarea sănătății mintale?

Publicat cu

pe

Psihiatrii încep în sfârșit să facă legături. Descoperirile arată că ceea ce declanșează deteriorarea sănătății mintale are legătură și cu afecțiunile la nivel fizic, conform The Economist.

În ultimii ani, înțelegerea noastră despre sănătatea mintală a suferit o transformare semnificativă, punând sub semnul întrebării convingerile îndelungate despre separarea minții de corp. Tradițional, sănătatea mintală și cea fizică au fost văzute ca domenii distincte, dar cercetările recente sugerează o conexiune profundă între cele două. Un articol publicat în The Economist analizează această schimbare de perspectivă, care evidențiază faptul că deteriorarea sănătății mintale are declanșatori fizici.

În fruntea acestei noi înțelegeri se află axa intestin-creier, o rețea complexă de comunicare care leagă tractul gastrointestinal de sistemul nervos central. Cercetările au arătat că microbii intestinali joacă un rol important în sănătatea mintală, iar dezechilibrele în bacteriile intestinale sunt legate de afecțiuni precum depresia, anxietatea și atacurile de panică ce provin din cele două. Constatarea a condus oamenii de știință să analizeze terapii noi care vizează microbiomul intestinal, cu scopul de a găsi tratamente mai eficiente pentru tulburările de sănătate mintală.

Principalii factori declanșatori ai sănătății mintale

O serie de infecții, în unele cazuri, pot provoca afecțiuni precum tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD), ticuri, anxietate, depresie și chiar psihoză. Și infecțiile sunt o mică piesă a puzzle-ului. Este din ce în ce mai clar că tulburările inflamatorii și afecțiunile metabolice pot avea, de asemenea, efecte considerabile asupra sănătății mintale, deși psihiatrii rareori le caută. Toate acestea sunt simptome ale unor mari probleme psihiatrice.

Inflamațiile din corp au apărut ca un alt factor potențial în problemele de sănătate mintală. Fie că este declanșată de infecții, leziuni sau afecțiuni cronice, inflamația poate afecta funcția cerebrală și reglarea stării de spirit, ducând la simptome de anxietate și depresie. Această înțelegere a deschis calea pentru noi abordări de tratament, inclusiv medicamente antiinflamatorii și intervenții pentru stilul de viață, menite să reducă inflamația și să îmbunătățească starea de sănătate mintală.

Aici este vorba despre o relație complexă între sănătatea fizică și cea mintală, în special despre durerea cronică. Ea nu afectează doar starea fizică, ci poate avea și efecte psihologice profunde, ca cele menționate anterior.

Evoluția tratamentelor pentru sănătatea mintală

Potențialul medicinei personalizate în tratamentul sănătății mintale evoluează constant.

Sunt luate în considerare diferențele individuale asupra geneticii oamenilor și compoziția microbiomului. Însă, răspunsul pentru deteriorarea sănătății mintale nu este doar analiza particulară a genelor. Ludger Tebartz van Elst, profesor de psihiatrie și psihoterapie la Spitalul Universitar Freiburg, din Germania, spune că multe afecțiuni precum schizofrenia, tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), anxietatea și tulburarea de spectru autist (TSA), pot fi declanșate de aceeași boală ereditară cauzată de pierderea unei secțiuni mici a cromozomului 22.

Recent, Belinda Lennox, directorul departamentului de psihiatrie la Universitatea Oxford, a făcut teste pe sute de pacienți cu psihoze. Din aceste studii a descoperit o creștere a ratelor de anticorpi în mostrele de sânge pentru aproximativ 6% dintre pacienți, targetând în mare parte receptorii NMDA, importanți pentru funcțiile cognitive, motorii și psihiatrice. Ea spune că rămâne necunoscut modul în care un singur set de anticorpi este capabil să producă rezultate care variază de la convulsii la psihoză și encefalită. Încă nu se știe de ce sunt produși acești anticorpi, sau dacă pot trece bariera sânge-creier, membrană ce controlează accesul la creier. Ea presupune, totuși, că aceștia se atașează preferențial de hipocamp (parte a creierului implicată în principal în memorie), ceea ce ar explica de ce afectează memoria și conduc la iluzii și halucinații.

Cercetătorii își propun să dezvolte intervenții personalizate care să fie mai eficiente decât abordările tradiționale. Tehnica prezentată are scopul de a revoluționa îngrijirea sănătății mintale, oferind tratamente care abordează cauzele specifice ale condiției fiecărei persoane.

Unii se întreabă dacă aceste condiții ale sănătății mintale sunt doar vârful unui iceberg imens. Succesul în a afla mai multe despre legăurile menționate vine din îngrijirea corectă a pacienților și rezultatele testelor. Biologia vine din urmă, chiar dacă psihiatria este pregătită sau nu.

Citește mai departe

Business

Cât de sănătoase sunt produsele lactate cu conținut scăzut de grăsimi?

Publicat cu

pe

De zeci de ani, experții au spus că mai puțin înseamnă mai mult atunci când vine vorba despre raportul dintre grăsimile din produsele lactate și sănătate. Cu toate acestea, cercetările recente au pus acest lucru sub semnul întrebării: cât de sănătoase sunt produsele lactate cu un conținut scăzut de grăsimi?

Scanați raftul de lactate din orice magazin și veți găsi rânduri după rânduri de produse cu niveluri diferite de grăsime. Zero grăsimi, conținut scăzut de grăsimi și bogat în grăsimi: Care este cea mai sănătoasă opțiune?

Dacă veți consulta ghidurile alimentare sau autoritățile pentru sănătate, cum ar Organizația Mondială a Sănătății, răspunsul este clar: alegeți o versiune fără grăsimi sau cu conținut scăzut de grăsimi, prezintă New York Times.

Această recomandare provine din ideea că produsele lactate grase sunt bogate în grăsimi saturate, așa că alegerea versiunilor cu conținut scăzut de grăsimi vă poate reduce riscul de boli de inimă, a spus dr. Dariush Mozaffarian, cardiolog și profesor de medicină la Universitatea Tufts.

Aceste îndrumări datează din 1980, atunci când a fost publicată prima ediție a „Ghidurilor Dietetice pentru Americani”. De atunci, majoritatea studiilor privind efectele grăsimilor din lactate asupra sănătății nu au reușit să găsească niciun beneficiu în a acorda prioritate versiunilor cu conținut scăzut de grăsimi față de cele bogate în grăsimi, a prezentat aceeași sursă.

Ceea ce pare a fi mai important decât nivelul de grăsime, a adăugat el, este ce produs lactat alegi în primul rând.

Ce sugerează cercetarea despre grăsimile din produsele lactate

În studiile care au întrebat oamenii despre dieta lor și apoi le-au urmărit sănătatea de-a lungul mai multor ani, cercetătorii au descoperit asocieri între consumul de lactate și scăderea riscului pentru anumite afecțiuni, cum ar fi hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare și diabetul de tip II, a menționat dr. Mozaffarian pentru New York Times.

Astfel de beneficii erau adesea prezente indiferent dacă oamenii alegeau iaurt, brânză sau lapte cu conținut redus sau ridicat de grăsimi. Și, deși produsele lactate bogate în grăsimi au mai multe calorii, studiile arată că cei care le consumă nu au șanse mai mari să se îngrașe.

Într-un studiu publicat în 2018, cercetătorii au urmărit 136.000 de adulți din 21 de țări, timp de nouă ani. Ei au descoperit că, în timpul perioadei de studiu, cei care au consumat două sau mai multe porții de produse lactate pe zi au avut cu 22% mai puține șanse în a dezvolta boli cardiovasculare și cu 17% mai puține șanse de a muri, decât cei care nu au consumat deloc lactate. În special, cei care au consumat niveluri mai mari de grăsimi saturate din lactate nu au avut mai multe șanse în a dezvolta boli de inimă sau a muri.

Într-o altă analiză, publicată tot în 2018, cercetătorii au reunit rezultatele a 16 studii care au implicat peste 63.000 de adulți. Ei au descoperit că, pe o medie de nouă ani, cei care aveau niveluri mai mari de grăsimi din lactate în sânge au avut 29% mai puține șanse spre a dezvolta diabet de tip II, decât cei cu niveluri mai scăzute.

Această descoperire sugerează că ar putea exista un beneficiu în a consuma grăsimile din lactate, mai degrabă decât a le evita, a spus dr. Mozaffarian.

Desigur, aceste studii nu pot demonstra că produsele lactate în sine reduc anumite riscuri de îmbolnăvire. Ar fi nevoie de studii clinice pe termen lung care nu au fost făcute, a transmis dr. Mozaffarian pentru NYT. Studiile pe termen mai scurt au arătat că folosirea produselor lactate, inclusiv cele cu grăsime, a făcut ca tensiunea arterială a participanților să scadă, iar aceștia nu au crescut în greutate. De asemenea, nici nivelul de colesterol nu a crescut, ceea ce sugerează, din nou, faptul că lactatele bogate în grăsimi nu sunt dăunătoare pentru sănătatea inimii.

De ce grăsimile din produsele lactate ar putea fi mai sănătoase

Există mai multe explicații posibile pentru care grăsimile din lactate ar putea să nu fie la fel de dăunătoare pe cât se credea anterior – și chiar pot fi sănătoase, a spus dr. Ronald Krauss, profesor de pediatrie și medicină la Universitatea din California, San Francisco, citat de NYT.

Printre diferitele tipuri de grăsimi saturate care pot fi găsite în alimente, produsele lactate conțin unele care par a fi neutre sau benefice pentru sănătate, inclusiv cele legate de reducerea riscurilor de apariție a diabetului de tip II și a bolilor arteriale, prezintă dr. Krauss.

Grăsimea din lapte este, de asemenea, ambalată în mod natural într-o structură unică numită membrana globulelor de grăsime din lapte, a spus Marie-Caroline Michalski, director de cercetare la Institutul Național de Cercetare pentru Agricultură, Alimentație și Mediu, din Franța. Componentele acestei structuri pot ajuta la legarea colesterolului în tractul digestiv, ceea ce poate îmbunătăți nivelul colesterolului din sânge.

În plus, devine clar că anumite tipuri de produse lactate pot fi mai bune decât altele, a transmis sursa menționată pentru New York Times.

Iaurtul și brânza, de exemplu, par să fie cel mai mult asociate cu beneficiile pentru sănătate. Acest lucru se poate datora faptului că ambele sunt alimente fermentate, care pot furniza bacterii bune pentru intestine. Ele conțin și alte molecule benefice produse în timpul fermentației, inclusiv vitamina K, specifică pentru sănătatea inimii, a spus dr. Mozaffarian.

Brânzeturile mai tari, cum ar fi cheddar-ul și parmezan-ul, par să aibă ca rezultat o absorbție mai treptată a grăsimilor în sânge decât brânzeturile mai moi și untul, ceea ce vă poate ajuta să vă simțiți mai sătul, conform dr. Michalski.

Sfaturi pentru alegerea produselor lactate

Penny Kris-Etherton, profesor de științe nutriționale la Universitatea de Stat din Pennsylvania, a declarat că un grup independent de experți în nutriție analizează în prezent dovezile privind modul în care consumul de grăsimi saturate afectează riscul de boli cardiovasculare. Acest lucru ar putea duce la schimbări viitoare ale recomandărilor pentru produsele lactate.

Până atunci, sursa prezentată susține că cel mai bine este să avem trei porții de lactate pe zi ca parte a unei diete echilibrate, așa cum este recomandat de ghidurile alimentare actuale. Pe baza celor mai recente date despre grăsimile din lactate, totuși, este în regulă dacă una sau două dintre aceste porții sunt laptele integral, iaurtul sau brânza, a spus aceasta, observând că mai mult decât atât ar putea avea prea multe calorii.

Dr. Mozaffarian sugerează încorporarea a cel puțin una sau două porții de iaurt și brânză pe zi, având în vedere beneficiile pentru sănătate ale acestor alimente – de preferat versiuni neîndulcite pentru a evita zahărul adăugat.

În ceea ce privește conținutul de grăsimi pe care ar trebui să îl alegi merge pe premisa „alege orice îți place”, transmite dr. Mozaffarian. Unele studii sugerează că ar putea exista un beneficiu al consumului de produse lactate bogate în grăsimi, „dar dovezile nu sunt încă suficient de convingătoare pentru a face o recomandare alimentară”, a adăugat el.

Dr. Michalski preferă să mănânce iaurt simplu: atunci când eliminați grăsimile naturale, pierdeți unele vitamine, cum ar fi vitaminele A și D.

În loc de unt, Dr. Kris-Etherton încurajează oamenii să folosească uleiuri pe bază de plante, cum ar fi uleiurile de măsline, canola sau soia, ori margarina făcută din aceleași uleiuri.

Untul și smântâna par să ridice nivelul colesterolului din sânge mai mult decât alte surse de grăsimi din lactate, a menționat dr. Krauss, care recomandă să le limitați dacă aveți colesterolul ridicat.

Și, deși nu există dovezi concrete că produsele lactate cu conținut scăzut de grăsimi sunt o alegere mai sănătoasă pentru toată lumea, a spus dr. Krauss, oamenii răspund diferit la alimente diferite.

Citește mai departe

Lifestyle

SIMAVI a sărbătorit Ziua Internațională a Francofoniei la Bruxelles

Publicat cu

pe

SIMAVI a marcat Ziua Francofoniei la Bruxelles printr-un concert extraordinar, alături de Ambasada României în Regatul Belgiei și Institutul Cultural Român.

Partenerii constanți în realizarea acestor acțiuni sunt Reprezentanța Organizației Internaționale  a Francofoniei pe lângă UE și Grupul Ambasadorilor Francofoni de la Bruxelles, dar anul acesta li s-a alăturat și compania românească de IT Software Imagination & Vision (SIMAVI).

AdvertisementAlexandru Coșbuc-Ionescu, Vicepreședinte SIMAVI: “Suntem onorați să putem promova atât software românesc, cât și artiști români la Comisia Europeană.”

Această declarație vine în contextul în care SIMAVI este compania IT românească care furnizează servicii software principalelor organizații ale CE.

„Colaborarea noastră cu reprezentanții Europei de la Bruxelles din ultimii 15 ani, ca furnizor de proiecte de eLearning pentru specialiștii Directoratelor Generale, este completată astăzi de o nouă dimensiune – aceea de susținători ai valorilor culturale francofone”, a adăugat Vlad Zaharia, Territory Manager EMEA Region la SIMAVI.

Cu această ocazie, gazdele și invitații au marcat 31 de ani de la aderarea României la OIF și au reamintit importanța valorilor francofoniei, țara noastră fiind desemnată în 2007 de către Secretarul General al Francofoniei, “stat-far al francofoniei” în regiunea Europei Centrale și de Est.

În seara zilei de 13 martie 2024 a avut loc excepționalul concert „L’amour en heritage”,  susținut de soprana Irina Baianț, actorul și tenorul Adrian Nour și de Andrei Tudor, în calitate de compozitor, dirijor și pianist, artiști foarte cunoscuți atât în lumea muzicală a României, cât și peste hotare.

La Muzeul de Artă și Istorie din capitala Belgiei, în fața unei săli pline, cei trei artiști celebri au cântat arii muzicale franco-române, abordând stiluri variate, de la melodii franceze celebre la reinterpretări din folclorul românesc.

Repertoriul bogat, interpretat cu măiestrie și sensibilitate de cei trei artiști, a încântat o audiență vastă, formată din  reprezentanți ai corpului diplomatic, reprezentanți ai mediului de afaceri din Belgia, precum și ai comunității românești, programul concertului „L’amour en heritage” fiind special conceput pentru a atrage un public larg.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare