Connect with us

Publicat cu

pe

Primul Congres al Românilor de Pretutindeni, care ar urma să aibă loc la București la data de 25 martie, a stârnit o serie de discuții în Birourile permanente reunite ale Parlamentului cu privire la activitatea anumitor comisii parlamentare, activitate care s-ar suprapune cu cea a altor comisii sau care nu s-ar justifica. În context, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, consideră că ar trebui restrânsă activitatea unor comisii sau altele chiar desființate, potrivit Agerpres.

În ultima ședință a Birourilor permanente reunite din sesiunea trecută, care a avut loc la 21 decembrie 2015, a fost discutat un document privind metodologia organizării alegerii delegaților la Congresul Românilor de Pretutindeni. Documentul a fost întocmit de Comisiile românilor de pretutindeni din Senat și Camera Deputaților.

Potrivit stenogramei ședinței, președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a arătat că acest congres se va organiza „pentru prima dată” în istoria țării, la manifestare urmând să participe 300 de delegați, iar banii necesari, 300.000 de euro, fiind asigurați și deja cuprinși în bugetul Camerei Deputaților. Congresul Românilor de Pretutindeni este programat să aibă loc la data de 25 martie.

Subiectul a stârnit o serie de discuții mai aprinse în ședința BPR referitoare la numărul prea mare de comisii parlamentare.

„Spre deosebire de alte parlamente, noi avem două comisii de afaceri europene care au aceleași instrumente și aceleași obligații, și, la fel, avem și la Comisia pentru românii de pretutindeni. (…) În loc să facem o singură comisie pentru afaceri europene și o singură comisie care să se ocupe de românii din afara granițelor țării așa cum ar trebui, în schimb avem o Comisie UNESCO care nu face nimic, pe care am făcut-o pentru o persoană acum vreo zece ani și care a rămas așa, fiind singurul Parlament din lume în acest fel, toate atribuțiile fiind pe Guvern în materia UNESCO, nefiind legată de activitatea parlamentară, dar noi am rămas cu ea, pentru că nu există voință din partea liderilor grupurilor parlamentare. Eu spun de doi ani de zile: noi avem o Comisie pentru revoluționari, care nu mai are obiectul activității, dar noi o păstrăm la 26 de ani de la Revoluție”, a declarat Zgonea în ședința Birourilor permanente, potrivit stenogramei citate.

El a adăugat că a propus liderilor grupurilor parlamentare ca, atunci când va exista voință politică, să se restrângă activitatea comisiilor menționate.

„În ceea ce privește Comisia pentru revoluționari, vă spun cu sinceritate că m-am uitat pe ultimele ordonanțe și la „atribuțiile comisiei” și comisia nu mai are nici un atribut, decât că comisia este chemată în judecată pentru fapte și acțiuni care au fost acum circa zece ani, când s-a suplimentat numărul de revoluționari. Este obligația Comitetului liderilor (n.r. de grupuri parlamentare) să facă propunerile, eu doar vă ridic această problemă și vă aduc la cunoștință că la 26 de ani de la Revoluție noi mai facem ceva ce nu mai avem în atribuții. Putem să facem altceva — o subcomisie, dar nu o comisie permanentă”, a mai menționat Valeriu Zgonea.

La rândul său, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a adăugat ironic că unele comisii se pot desființa, „dar ar fi păcat pentru că unii își pierd pozițiile”.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare