Connect with us

Publicat cu

pe

Președintele Senatului, copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat, joi, că a inițiat o propunere de lege „pentru a scoate actul de Justiție de sub influența politicului”.

„Vreau să schimbăm mecanismul prin care înainte interveneau președintele, ministrul Justiției — deci factori politici, scoatem de sub incidența factorului politic complet și lăsăm CSM, pentru procurori, și ÎCCJ, pentru judecătorii Înaltei Curți, să aleagă președintele, vicepreședintele și președinții de secții. Cred că este o propunere care să întărească încrederea în aceste instituții, să întărească sentimentul, percepția și realitatea de totală independență a Justiției. Scoaterea de sub orice incidență a decidenților politici în privința acestor numiri, în așa fel încât progresele de până acum să fie întărite și anumite slăbiciuni care se constată în prezent să fie îndepărtate”, a declarat Tăriceanu, la Parlament, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Concret, Tăriceanu propune modificarea articolului 53 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție își numește, dintre judecătorii care au funcționat la această instanță cel puțin doi ani, președintele, vicepreședintele și președinții de secții.

În prezent, art. 53, alin. 1 stipulează că președintele, vicepreședintele și președinții de secții ai ÎCCJ sunt „numiți de către președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii ÎCCJ care au funcționat la această instanță cel puțin doi ani”.

Arătând că „trebuie să existe o simetrie — cei care fac numirea fac și revocarea”, Călin Popescu-Tăriceanu propune ca și art. 53, alin. 6 să fie modificat prin inițiativa sa de lege, astfel încât revocarea din funcție a președintelui, a vicepreședintelui sau a președinților de secții ai Înaltei Curți să se facă „de ÎCCJ, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor acestora sau la cererea adunării generale a instanței, pentru motivele prevăzute la art. 51, alin. 2, care se aplică în mod corespunzător”.

În prezent, revocarea acestora din funcție de face de către președintele României, la propunerea CSM.

În inițiativa sa legislativă, Tăriceanu propune ca alin. 2 al art. 53 să fie abrogat — „Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. 1 decât motivat, aducând la cunoștința CSM motivele refuzului”.

De asemenea, președintele Senatului propune și modificarea art. 54, alin. 1 în sensul că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al DIICOT și adjuncții acestuia „sunt numiți de CSM dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”.

Articolul 54, alin. 1 din lege stipulează, în prezent, că aceste numiri sunt făcute de către președinte, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM.

Inițiativa legislativă a președintelui Senatului vizează și modificarea alin. 4 astfel că „revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. 1 se face de către CSM, care se poate sesiza din oficiu la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, pentru motivele prevăzute la art. 51, alin. 2 care se aplică corespunzător”.

De asemenea, Tăriceanu propune abrogarea alin. 3 al articolului în discuție, care stipulează că președintele poate refuza motivat numirea în respectivele funcții, „aducând la cunoștința publicului motivele refuzului”.

Călin Popescu-Tăriceanu a explicat că, în inițiativa sa legislativă, „nu sunt prevederi care să intre în contradicție cu prevederile constituționale”, adăugând că propunerea va fi supusă dezbaterii publice.

„Mă aștept ca propunerea să fie discutată, amendată în procesul de dezbatere din Parlament, îmbunătățită cu contribuțiile colegilor mei. Voi primi cu toată disponibilitatea inclusiv observațiile critice, dacă vor exista, nu numai din partea colegilor parlamentari. Mă aștept la o dezbatere publică. (…) Vom fi, într-un fel, la ora adevărului pentru că sunt foarte mulți politicieni și nu numai, am văzut și ONG-uri, care au pledat pe acest subiect și vreau să văd cum se raportează atunci când există o propunere concretă și reală de scoatere completă a influenței politicului — dacă vor susține sau nu. (…) Este în interesul meu să discut cu toate partidele pentru a agrega o majoritate”, a mai spus președintele Senatului.

Întrebat dacă prezența șefului statului la ședința CSM în care se decide numirea procurorului general și a șefului DNA poate fi interpretată ca o posibilă influență politică, Tăriceanu a replicat: „Nu intră în sfera constituțională (inițiativa legislativă — n.r.) și nici nu am propus să se anuleze acest drept al președintelui de a participa la ședințele CSM și de a le conduce când este prezent. (…) E și foarte greu să cuantificăm cât de mare poate să fie influența. Strict legal, simpla prezență nu este un factor care să influențeze, dar în fine…”.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare