Connect with us

Publicat cu

pe

Vicepreședintele PDL, Raluca Turcan, face un apel către liderii de sindicat şi către toate cadrele didactice să nu creadă în promisiunile mincinoase făcute de premierul Victor Ponta şi să ceară ce li se cuvine: bani pentru naveta şcolară, fonduri pentru examenele naţionale şi un Cod Etic clar, echilibrat şi la nivelul standardele europene.

Interesele electorale ale lui Victor Ponta sunt mai presus de orice. Nu-i pasă de educație, nu-i pasă de profesori sau de noua generație. Vrea doar voturi obținute prin minciuni pe bandă rulantă. Acum premierul pregăteşte și anunță cu surle și trâmbițe că va institui o serie de măsuri prin care va reduce norma didactică. Să fie oare adevărat? Eu cred că nu pentru că ministerul Educaţiei Naţionale nu a anunţat o astfel de măsură. Nu există, conform transparenţei deciziei instituţionale, un proiect de lege în dezbatere publică care să prevadă  acest lucru, iar sindicatele nu au solicitat modificarea la pachet a normei didactice în întreg sistemul”, a declarat Raluca Turcan, care este și ministru al Educației în Guvernul Alternativă al PDL.

Aceasta susține că această „găselniţă de moment” a fost aruncată în spaţiul public de Victor Ponta și pentru a muta centrul atenţiei de pe adevăratele probleme din sistemul educaţional.

Potrivit Ralucăi Turcan, printre urgenţele din sistemul educaţional se numără: fondurile extrem de mici pentru plata profesorilor care sunt implicaţi în examenele naţionale, nedecontarea transportului şcolar pentru elevi şi profesori, reluarea dezbaterii pentru Codul Etic.

În contextul examenelor şi a remunerării deficitare a profesorilor este posibil sa asistam si în acest an la fraude în cadrul examenului de Bacalaureat. Prin practica exersată si tot mai des sancţionata de DNA, Guvernul Ponta nu face altceva decât să invite profesorii şi elevii la fraudă. Fac un apel către liderii de sindicat şi către toate cadrele didactice să respingă minciunile electorale ale premierului şi să ceară ce li se cuvine: bani pentru naveta şcolară, fonduri pentru examenele naţionale şi un Cod Etic clar, echilibrat şi la nivelul standardele europene”, a declarat Raluca Turcan.

Deputatul PDL consideră că reducerea normei didactice nu ar echivala și cu o creștere a actului didactic și că mai mult, probabil aceasta ar genera o nouă taxă marca Ponta.

Poate că Ponta va reduce şi norma didactică, dar nu ştim dacă prin această măsură va creşte calitatea actului didactic.  Probabil imediat va impune și o nouă taxă pe care o vom plăti! Ne-a promis autostradă. A impus taxa pe combustibili de 7 eurocenţi pe litru. Taxa o plătim, iar autostrada o vom aştepta mult şi bine. Ne-a promis finanţare pentru programe de after-school sau pentru programe în agricultură. A impus taxa pe stâlp. Taxă o plătim cu toţii, prin scumpirile la alimente, la transport, la energie, dar programele promise nu le-a implementat. În goana după voturi promite, face şi desface. Dar, din păcate, aceste măsuri sunt doar pe hârtie.  Premierului nu îi este greu să promită cadouri. Probabil că, toate aceste promisiuni, vor constitui în realitate doar justificări pentru noi taxe şi impozite”, a mai spus Raluca Turcan.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare