Connect with us

Publicat cu

pe

Premierul Victor Ponta a declarat duminică, la un an de la referendumul privind suspendarea preşedintelui, că Traian Băsescu a „căutat conflictul” de vara trecută, dar şi-a asumat, împreună cu copreşedintele USL, liberalul Crin Antonescu, „greşeala” de a nu fi înţeles că votul cetăţenilor nu e de-ajuns pentru înlăturarea şefului statului.

„Cel care a căutat conflictul a fost Traian Băsescu, cei care au greşit şi n-au înţeles – domnul Antonescu şi cu mine, noi suntem cei doi vinovaţi că n-am înţeles că nu e suficient votul oamenilor. Noi trăiam într-o perioadă romantică, în care credeam că democraţie înseamnă votul oamenilor. Am crezut că dacă câştigi la un vot democratic cu 90%, se întâmplă. Nu s-a întâmplat”, a afirmat Victor Ponta întrebat cine a greşit în criza politică din vara trecută.

El a spus că „nu a căutat suspendarea”, dar Traian Băsescu l-a convins să recurgă la această măsură „prin ceea ce a făcut”.

„A fost problema cu reprezentarea la Consiliul European, au fost atacurile la CCR împotriva tuturor măsurilor Guvernului, au fost o serie de acţiuni din care ne-a fost foarte clar că Traian Băsescu va face tot ce poate ca să împiedice activitatea noastră până în decembrie. Gândirea domniei sale era legată de alegeri. Faptul că a fost pus la punct nu de mine şi de Crin Antonescu, ci de 7,4 milioane de români este cea mai clară înfrângere a lui Traian Băsescu şi este înfrângerea decisivă. De atunci, din punctul meu de vedere, s-a încheiat povestea omului politic Traian Băsescu”, a afirmat Ponta.

Premierul a susţinut că, în perioada următoare, se va „extrage în logica polemicii politice”, dar că la criticile şefului statului vor răspunde alţi membri ai USL.

„Cât timp cât preşedintele Băsescu şi consilierii prezidenţiali fac declaraţii politice, vor primi răspunsuri politice. De la mine, cât mai rar, dar de la colegii mei din USL, cât mai des”, a adăugat Ponta.

El s-a declarat mulţumit de activitatea Guvernului din ultimul an. În ceea ce-l priveşte, Ponta a mai spus că au existat lucruri care l-au afectat, dar că acestea s-au diminuat „de la stadiul de rană politică la cicatrice politică”.

„Cu plagiatul, cu lovitura de stat, au fost nişte lucruri care m-au afectat mai mult anul trecut. Între timp, lucrurile s-au redus de la stadiul de rană politică la cicatrice politică, dar cicatricile rămân. Pe de altă parte, însă, am făcut eforturi mari (…) pentru a prezenta nu doar imaginea mea personală, ci pe a Guvernului pe care îl conduc, nu în faţa românilor, pentru că în faţa românilor, rănile provocate de domnul Băsescu n-au avut efect – pe 9 decembrie s-a decis de către români: 60% USL, 15% cu Băsescu – ci în faţa celorlalţi parteneri, pe care îi consider la fel de importanţi. Şi atunci, efortul meu extern – un efort care a însemnat principalele capitale europene, cu vizite oficiale, substanţiale la Berlin, Paris, Madrid, Varşovia, Viena, mai departe Beijing – lucrurile acestea au închis rana”, a afirmat Victor Ponta.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, cere demiterea imediată a inspectorului general adjunct bătăuș din Turnu Măgurele

Publicat cu

pe

În urmă cu câteva zile, la banchetul de la finalul clasei a 12-a organizat de Colegiul National ,,Unirea’’ Turnu Măgurele, a avut loc un incident șocant care a atras atenția întregii comunități. Răzvan Vasile, inspector general adjunct și profesor, s-a luat la bătaie cu un elev. Potrivit unei publicații locale, acesta a recunoscut că a lovit un elev, motivând că era de la altă școală și nu avea ce căuta la eveniment. Aceeași publicație citează martorii care spun că primul pumn a fost dat de Razvan Vasil.

Răzvan Vasile este cunoscut și pentru poziția sa politică, fiind in prezent consilier local PSD în Turnu Măgurele și pe locul 7 pe lista de consilieri județeni PSD. Cu toate acestea, până în prezent, conducerea partidului pe care îl reprezintă nu a oferit nicio reacție oficială în legătură cu incidentul.

Astăzi, la sediul de campanie PNL Alexandria, a avut loc o conferință de presă la care a fost invitat Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației. În cadrul conferinței, Cîmpeanu a subliniat importanța tratării cu maximă seriozitate a unor astfel de cazuri, reamintind un incident similar din timpul mandatului său. Atunci, Cîmpeanu a intervenit personal pentru demiterea unui cadru didactic implicat într-un scandal, sugerând că demiterea ar fi o soluție adecvată și în situația actuală.

Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, a mers mai departe, cerând în mod explicit demiterea lui Răzvan Vasile din toate funcțiile deținute, atât pe plan educațional, cât și politic. „Cred că este o situație gravă care trebuie tratată cu mare atenție atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere politic. Sunt convins că din punct de vedere profesional, inspectorul general de la Teleorman va lua măsuri, cel puțin va face o cercetare. În egală măsură aștept un punct de vedere și de la președintele Partidului Social Democrat Teleorman, președintele Consiliului Județean, dacă este de acord cu astfel de abordare. Mai mult decât atât, pentru că este candidat la Consiliul Județean din partea PSD, pe locul 7. Eu cred că până la momentul acesta trebuia să fie retras de pe liste. Aceasta este atitudinea dacă nu agreăm o astfel de abordare. Nu poți să răspunzi pentru toți cei care sunt pe lista, dar în momentul în care vezi o astfel de acțiune, cred că trebuie să reacționezi imediat dacă dorești binele oamenilor’’, a declarat Constantin.

Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Teleorman 

Executat de SC Arthur and Regents SRL – portal Eoficial.ro 

CMF: 21240015

Citește mai departe

Politică

Unde sunt parcurile industriale promise de Adrian Gâdea? Nicăieri. Vezi ce s-a ales de promisiunile mincinoase ale conducerii PSD Teleorman

Publicat cu

pe

În anul 2021, președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, făcea promisiuni hotarate in fata presei nationale. A declarat pentru Ziarul Financiar ca va face câte un parc industrial pentru fiecare oraș din Teleorman. Aceste promisiuni, deși sunau a fi soluția perfectă pentru revigorarea economică a regiunii și crearea de locuri de muncă, s-au dovedit a fi doar vorbe goale. Acum, în 2024, nu există nici măcar un singur parc industrial în Teleorman. Nici macar unul singur.

Este de-a dreptul revoltător cum PSD Teleorman, sub conducerea lui Adrian Gâdea, continuă să își bată joc de așteptările și speranțele oamenilor. În timp ce locuitorii se luptă cu sărăcia, șomajul și lipsa de oportunități, locuitorii judetului sunt amagiti din nou cu vorbe goale.

Faptul că în trei ani nu s-a realizat absolut nimic din ce s-a promis este o dovadă clară a eșecului administrației județene conduse de PSD.

Nu mai vorbim de promisiunile electorale, pe care le-a făcut în 2020, în an electoral. Promisiuni pe care le trece în program la fiecare alegeri și de care nu se ține niciodată.
Este inacceptabil ca în 2024, Teleormanul să fie printre putinele județe din Romania care nu are nici măcar 1km de autostrada sau drum expres.

Teleormanul are nevoie de o conducere care să muncească în beneficiul oamenilor, nu să își construiască cariere politice pe spatele promisiunilor false.

Conducerea administrației județene a demonstrat încă o dată că nu este capabila să atragă investiții.

Doar 0,1% din investițiile străine au ajuns în Teleorman.

Din cauza lipsei de oportunitati, circa 50.000 de locuitori ai Teleormanului au parasit judetul condus de PSD.

Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Teleorman 

Executat de SC Arthur and Regents SRL – portal Eoficial.ro 

CMF: 21240015

Citește mai departe

Politică

Sunt acestea cele mai șocante trei promovări electorale?

Publicat cu

pe

alegeri-2014-sectie-vot-stampila-Copy-1024x683-680x454

Sunt acestea cele mai șocante trei promovări electorale?

  1. Cristian Preda, pe afiș lângă Elena Udrea, în 2012.
  2. Mircea Geoană, garantat de Marian Vanghelie în 2009.
  3. Victor Ponta, bannere în limba maghiară în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014.

Cristian Preda, pe afiș lângă Elena Udrea, în 2012

 

Mircea Geoană, garantat de Marian Vanghelie în 2009

Victor Ponta, bannere în limba maghiară în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare