Connect with us

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că sprijină înființarea în România a unui muzeu al evreilor și Holocaustului, el precizând că va discuta în acest sens cu Guvernul.

„Respingerea antisemitismului, a xenofobiei, a urii rasiale, a discriminării și intoleranței începe cu o cunoaștere solidă a realităților istorice care au dus la astfel de atrocități. Toleranța și respectul pentru semeni se sădește de la vârste fragede, iar școala are un rol fundamental în acest caz. Luând în considerare aceste lucruri, în calitate de președinte al României voi pleda pentru construirea unui astfel de muzeu la București. Sunt pe deplin hotărât să sprijin înființarea în România a unui muzeu al evreilor și Holocaustului. Voi discuta cu Guvernul să avem un plan concret cât de curând”, a afirmat Iohannis, după ce a vizitat Memorialul „Yad Vashem”, relatează Agerpres.

El a subliniat că un astfel de muzeu este o „sursă nesperată de educație pentru democrație”.

„Importanța și utilitatea unui muzeu de talia și prestigiul ‘Yad Vashem’ este că generează automat întrebări despre cum a fost posibilă comiterea unor asemenea atrocități, de către cine și mai ales de ce. Așadar, profesorii și elevii români ar putea avea acasă un astfel de muzeu, unde să vină și să învețe despre Holocaust. România a făcut foarte multe lucruri la nivelul memoriei instituționale, al legislației și al instituțiilor statului, dar un astfel de muzeu ar produce transformări acolo unde aceste instrumente nu ajung întotdeauna, și anume în planul mentalităților societății”, a arătat șeful statului.

Președintele a mai spus că un astfel de muzeu ar avea misiunea „să vorbească despre libertate, drepturile omului și valorile europene”.

„Un astfel de muzeu nu este o instituție a trecutului, ci a viitorului, pentru că educă și arată mai ales ce înseamnă diversitatea, nevoia de toleranță, de responsabilitate civică. Orice formă de intoleranță, rasism, ură și discriminare reprezintă amenințări la adresa democrației”, a explicat Iohannis.

Șeful statului a subliniat că ar fi o formă de responsabilitate și de recunoștință să fie arătați și salvatorii români din timpul Holocaustului.

„Au existat români, pe care nu îi știm încă azi, dar care au dat dovadă de solidaritate umană. Ei și-au riscat libertatea și viața pentru a salva de la moarte semeni evrei sau romi. Gesturile lor curajoase reprezintă pentru noi un exemplu. Îmi doresc ca, în anii ce vin, în paralel cu comemorarea victimelor, să încercăm să cunoaștem cât mai mulți dintre bravii cetățeni români care au făcut astfel de gesturi în timpul războiului”, a spus Iohannis.

El a precizat că în acest sens va încuraja autoritățile române, în special Institutul ‘Elie Wiesel’, să facă un efort concertat și să descopere cât mai mulți salvatori români.

„Făcând această minimă reparație, România va putea arăta și o altă fațetă a istoriei sale”, a spus președintele Iohannis.

Președintele a descris vizita la Memorialul Holocaustului, pe care l-a catalogat o „piesă de valoare unică a umanității”, drept o experiență extrem de emoționantă și tulburătoare.

„Am adus aici un pios omagiu tuturor victimelor acestei mari tragedii a secolului XX. Nu cred că există semeni care să pășească aici și să nu interiorizeze ce a însemnat genocidul evreiesc. Holocaustul este unic și nu poate fi uitat, iar vizita de azi mi-a întărit convingerea că educația continuă reprezintă instrumentul fundamental pentru a evita astfel de crime odioase în viitor”, a spus șeful statului.

Iohannis a menționat că a văzut în cadrul muzeului foarte multe obiecte donate de comunități sau organizații evreiești din România. „Am contribuit și noi la acest uimitor muzeu. Am făcut ce am putut pentru ca memoria victimelor să nu se piardă”, a adăugat el.

Șeful statului a menționat că marți România preia, într-o ceremonie care va avea loc la Berlin, președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului.

„Cele două momente de astăzi (…) înseamnă că noi ca națiune ne opunem ignorării deliberate a trecutului, înseamnă totodată că nu ne ferim să discutăm deschis despre culpabilitate și responsabilitate”, a susținut el.

Klaus Iohannis a arătat că vizita sa în Israel și preluarea președinției Alianței arată cât de angajată este România pe calea asumării trecutului comemorării victimelor Holocaustului, luptei împotriva antisemitismului și xenofobiei, protejării moștenirii culturale evreiești.

„Nu sunt multe state care au reușit ce am reușit noi într-un timp atât de scurt. Prin tot ce am făcut în ultimii zece ani în privința comemorării și cunoașterii Holocaustului statul român a dovedit pe deplin că și-a însușit lecția trecutului. România a devenit un model și un exemplu de bune practici pe plan european în acest domeniu”, a mai spus el.

Președintele a vizitat Memorialul „Yad Vashem” împreună cu soția sa și cu delegația oficială din care fac parte miniștrii Educației, Adrian Curaj, și Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu. Iohannis a participat la ceremonia „Aprinderii Flăcării Veșnice” în Sala aducerii aminte, unde a depus o coroană de flori și a ținut un moment de reculegere.

Anterior, șeful statului român a depus o coroană de flori la mormântul lui Theodor Herzl.

Klaus Iohannis se va întâlni marți cu liderul opoziției parlamentare, președintele Partidului Muncii, Isaak Herzog, și cu președintele Knessetului (Adunarea Legislativă), Yuli Edelstein. El va vizita, împreună cu soția sa, Așezământul Bisericii Ortodoxe Române.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare