Connect with us

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis a sesizat miercuri CCR cu privire la neconstituționalitatea Legii privind aprobarea OUG nr. 14/2015 pentru completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și pentru modificarea art. 39 alin. (7/2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale pe motiv că aduce atingere autonomiei administrației publice locale, poitrivit Agerpres.

Legea reglementează posibilitatea ca, în situația în care primarul se află în imposibilitatea exercitării mandatului și consiliul local este dizolvat, iar funcția de secretar al unității este vacantă, prefectul să numească prin ordin o persoană, prin detașare, care să exercite atribuțiile secretarului unității administrativ-teritoriale, pentru rezolvarea problemelor curente ale acesteia, până la organizarea de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici a concursului pentru ocuparea funcției de secretar al unității administrativ-teritoriale.

Totodată, este reglementată în mod similar și situația în care președintele consiliului județean se află în imposibilitatea exercitării mandatului, consiliul județean este dizolvat, iar funcția de secretar al județului este vacantă. Actul normativ are în vedere și ipoteza în care autoritățile deliberative locale sunt dizolvate sau se află în procedură de dizolvare și nu și-au aprobat bugetele în termenul legal, stabilind ca primarii și, respectiv, președinții consiliilor județene să aplice în anul financiar în curs ultimul buget aprobat, cu încadrarea cheltuielilor în limita lunară de 1/12 din totalul acestui buget.

Motivele sesizării vizează încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) și ale art. 120-art. 122 din Constituția României, precizează Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, prin faptul că decizia cu privire la selectarea funcționarilor publici și a personalului contractual ce urmează a fi angajați de autoritățile publice locale (consilii locale și primari, respectiv consilii județene și președinți de consilii județene) trebuie să revină acestora și nu reprezentantului autorității executive centrale a statului (prefectului), dispozițiile legii deduse controlului de constituționalitate încalcă prevederile art. 120 din Constituție. În plus, prin faptul că atribuțiile se realizează prin numire și nu prin concurs, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2015 derogă de la principiile transparenței ocupării funcției publice și integrității exercitării acesteia.

În sesizarea de neconstituționalitate se arată că, potrivit art.121 alin. (2) din Constituție, consiliile locale și primarii rezolvă treburile publice din orașe și comune în exercitarea autonomiei locale.

„Din această perspectivă, problemele curente ale comunei sau orașului nu pot fi realizate de un funcționar public, numit de reprezentantul Guvernului în teritoriu”, se subliniază în sesizare.

În document se indică faptul că legea afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului.

Astfel, se arată că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

„În opinia noastră, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2015 și, implicit, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2015 reglementează în domeniul unor instituții fundamentale ale statului, iar, pe de altă parte, normele în cauză afectează, în sens negativ, regimul juridic al acestora”, precizează sursa citată.

Potrivit sesizării, în ceea ce privește natura autorităților administrației publice locale (consiliile locale, primarii și consiliile județene) de instituții fundamentale ale statului, Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 1105/2010 faptul că acestea sunt instituții fundamentale, această natură fiind deopotrivă subliniată de statutul constituțional al acestora, consacrat de art. 120-122 — Administrația publică locală, și de faptul că organizarea și funcționarea lor, se reglementează, potrivit art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituție, prin lege organică.

„Or, modificările operate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2015 afectează regimul acestor instituții, în sens negativ, aducând atingere principiului autonomiei locale, respectiv acelor componente care vizează resursele materiale și financiare, prin detașarea de către prefect a unui funcționar public care va deveni ordonator principal de credite pentru activitățile curente, care se poate afla chiar într-un raport de subordonare implicită cu prefectul, ca reprezentat al executivului în teritoriu”, se menționează în sesizare.

În plus, se arată că Legea privind aprobarea OUG nr. 14/2015 nu cuprinde prevederi referitoare la durata acestei detașări și nici un termen în care să se organizeze concursul, aspecte care sunt de natură să afecteze regimul autorităților administrației publice locale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare