Connect with us

Publicat cu

pe

Creșterea economică semnificativă din ultimii ani nu se vede, din păcate, în sectoarele industriei grele, acolo unde criza încă își mai face simțită prezența, deși potențialul este semnificativ, se arată într-o analiză realizată de KeysFin, potrivit Agerpres.

În timp ce consumul crește cu viteze amețitoare, pe fondul importurilor masive și majorărilor salariale, industria metalurgică, altădată una dintre ramurile cheie ale economiei, reușește cu greu să își facă rost de comenzi. Experții de la KeysFin avertizează că dezvoltarea României urmează o tendință plină de provocări și că, în absența unor măsuri pentru stimularea sectorului productiv, economia riscă să se transforme într-un gigant cu picioarele de lut.

„Ce s-ar întâmpla cu economia românească dacă mâine ar veni o nouă criză? Dacă băncile ar intra în blocaj, dacă fluxurile financiare s-ar opri, iar consumul, cel care asigură 80% din avansul economic, ar îngheța la fel ca în 2009?”, se întreabă analișii de la KeysFin, estimând că efectele negative ar fi cu mult mai puternice.

Aceasta mai cu seamă că mare parte din industrie reușește cu greu să facă față provocărilor economice.

Cum investițiile publice în acest an sunt aproape egale cu zero, iar cele străine se află la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, pentru industrie 2017 este încă un an de supraviețuire, se mai arată în studiu. Industria chimică, cea prelucrătoare, metalurgia —sunt câteva dintre domeniile care, în ciuda potențialului semnificativ, înregistrează în continuare rezultate sub așteptări.

Cifra de afaceri din industria metalurgică a atins, în 2016, cel mai scăzut nivel din ultimii 4 ani, de 33,5 miliarde lei, în condițiile în care comerțul cu produse metalurgice abia a trecut de nivelul de 6 miliarde de lei. Spre comparație, în 2013, afacerile din metalurgie depășeau 34 miliarde de lei, iar comerțul cu produse de profil era de peste 6,65 miliarde lei.

Scăderea afacerilor din acest sector trebuie pusă în legătură directă cu dispariția a peste 100 de companii din piață în ultimii 3 ani și cu scăderea numărului de angajați de specialitate cu aproape 1.000 în intervalul 2013-2016.

În 2014, în economia românească activau 7.694 de firme în industria metalurgică, dintre care 948 în sectorul de comerț specific, în timp ce, doi ani mai târziu, statisticile Ministerului Finanțelor și Registrului Comerțului marcau existența a 7.592 de firme dintre care 798 în sectorul de comerț.

Statistica arată totodată că, dacă în 2013 sectorul metalurgic angaja 6.287 de salariați, în 2016 se mai regăseau numai 5.400 angajați.

Cum s-a ajuns în această situație, în condițiile în care economia crește de la an la an?

„Sectorul metalurgic este un indicator sensibil al evoluției economiei reale. Scăderea cererii la export, deciziile strategice luate de marii jucători din domeniu, care dețin sau au avut unități în România, absența unei cereri susținute de pe piața locală și, nu în ultimul rând, importurile, a făcut ca acest domeniu să își reducă semnificativ activitatea. Iar scăderea semnificativă a proiectelor de infrastructură publice și creșterea prețurilor materiilor prime s-au adăugat acestui cumul de provocări. Dacă în anii 2000 metalurgia, de la aluminiul primar și aliajele de aluminiu la laminatele finite pline din oțel la cald, țevile din oțel, tablele și benzile din oțel laminate la rece, sârmele zincate și electrozi de sudură, marca creșteri de producție de peste 10%, criza din intervalul 2009 — 2013 a dus la închiderea definitivă a multor combinate. Iar rezultatele se văd și astăzi’, spun analiștii de la KeysFin.

Industria metalurgică se află, de ani de zile, în mâinile investitoriilor străini. Arcelor Mittal Galați este, în continuare, cel mai important jucător din piață, având cea mai mare cifră de afaceri dintre toate firmele active. Combinatul gălățean a raportat în 2016 afaceri de 3,47 miliarde de lei.

În topul firmelor urmează Alro (2,14 miliarde lei), Silcotub SA (1,23 miliarde lei), TMK-Artrom SA (761,9 milioane lei) și Alum (556 milioane lei). Topul este completat, în ordinea cifrei de afaceri, de ArcelorMittal Hunedoara, Bamesa Oțel, TMK — Reșița și Faist Mekatronic.

Situația dificilă din acest sector este reliefată și de statistica insolvențelor. Potrivit datelor KeysFin, în ultimii trei ani luați în calcul în statistică (2014-2016), 1.258 de firme și-au declarat insolvența, în condițiile în care drumul banilor în industrie a continuat să fie unul plin de provocări.

Durata medie de încasare în comerțul cu produse metalurgice era, anul trecut, de 116 zile, în creștere puternică față de 2014 (88 zile), în timp ce durata medie de plată se situa la nivelul de 145 zile (față de 141 în 2014).

În sectorul producției metalurgice, plățile se făceau, anul trecut, în medie la 187 de zile, iar încasările la 93 de zile, cifre mai bune decât intervalul de referință.

„Lipsa de lichiditate din piață, alături de modul de finanțare bazat prea mult pe creditul furnizor, influențează evoluția business-ului din acest sector’, spun analiștii.

Potrivit acestora, în condițiile în care principalii jucători din piață, firmele străine, și-au redus semnificativ investițiile în România preferând alte destinații strategice, șansa dezvoltării industriei stă în reînnodarea lanțurilor economice din trecut, iar un rol major în acest demers trebuie să-l joace investițiile statului, care să permită funcționarea și dezvoltarea companiilor românești.

„În condițiile în care sectorul privat este grevat de blocajul financiar și oferta neperformantă de creditare, metalurgia românească are nevoie de un program susținut de programe investiționale și facilități fiscale menite a relansa acest important motor economic. Este o situație similară cu cea din sectorul chimic, un alt domeniu în care România oferea, în trecut, plus valoare, iar în prezent este la mâna importurilor”, au mai arătat analiștii de la KeysFin.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare