Connect with us

Social

Distanțarea dintre pasagerii metroului, asigurată de MAI și Metrorex

Publicat cu

pe

Angajaţii Ministerului de Interne vor sprijini agenţii de pază ai Metrorex pentru a asigura fluenţa la metrou, iar distanţa recomandată dintre călători este de un metru, a anunţat, luni seara, pe 11 mai, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, scrie G4Media.

„Cele 53 de staţii de metrou sunt deservite de 130 de accesuri. Staţiile cele mai aglomerate sunt cele din zona de Nord, Pipera, şi cele din Centru – Unirii, Victoriei. Am avut o colaborare foarte bună cu Ministerul Afacerilor Interne. Am solicitat sprijin, iar domnul ministru Vela (Marcel Vela, ministrul de Interne, n.r.) şi-a dat acordul să găsim împreună soluţii pentru a organiza accesul la metrou astfel încât să nu avem acele aglomerări. Cu metroul, înainte de criză, circulau în jur de 600.000 – 700.000 de cetăţeni în fiecare zi. Încă programul de lucru este flexibil în majoritatea situaţiilor. În intervalele foarte aglomerate, vom avea, pe lângă personalul nostru de pază, sprijinul angajaţilor MAI pentru a asigura o fluenţă la metrou şi pentru a păstra distanţa la gurile de acces, pentru a nu aglomera nepermis de mult accesul în trenurile Metrorex”, a precizat Lucian Bode, la Realitatea Plus, citat de Agerpres.ro.

Acesta a arătat că intenţionează să solicite păstrarea distanţei de un metru între călători şi că analizează şi măsurile adoptate de alte state membre care au marcat cu autocolant locurile unde puteau sta călătorii.

„Este recomandarea noastră, aşa o să fie transpusă prin legislaţia subsecventă actului normativ aprobat astăzi de Guvern (un proiect de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, n.r.) şi, sper eu, aprobat în zilele următoare de Parlament. Vom spune foarte clar că vrem să solicităm păstrarea acelei distanţe de un metru între călători. Am văzut anumite recomandări. Ne uităm ce se întâmplă în alte state membre unde erau marcate locurile cu un autocolant de o anumită culoare scaunele, respectiv locurile din tren erau marcate şi doar acolo puteau sta călătorii. Este un proces foarte complicat, dar nu imposibil. Nu exclud acest lucru, dar aş vrea să văd în primele zile după 15 mai cum se respectă regulile stabilite. Cu siguranţă pot fi ridicate anumite restricţii sau pot fi impuse restricţii noi în funcţie de cum evoluează acest mod de transport”, a explicat ministrul de resort.

În ceea ce priveşte dimensionarea capacităţii de transport, Lucian Bode a menţionat că timpii de aşteptare vor fi de două – trei minute până la maximum 12 minute.

„Avem 65 de trenuri. Am făcut în aşa fel programul, începând cu data de 15 mai, încât timpii de aşteptare între două trenuri să nu depăşească între două – trei minute, în cele mai multe situaţii, până la maximum 10, 12 minute. Am redus la minimum posibil timpii de aşteptare”, a explicat Bode.

Ministrul a menţionat, în context, că în cazul în care se va lua decizia ca în spaţiile închise să fie obligatorie purtarea măştii de protecţie, atât personalul aparţinând operatorilor de transport cât şi călătorii vor fi obligaţi să poarte această mască.

Referitor la igienizarea zilnică a spaţiilor de pe peron cât şi din trenuri, ministrul de resort a explicat că este utilizată o procedură industrială denumită nebulizare 3D care asigură dezinfecţia trenurilor şi a traseelor de ventilaţie cu care acestea sunt dotate.

Acesta a reamintit şi alte măsuri care sunt valabile şi în prezent printre care posibilitatea de a plăti contactless la turnicheţi în toate cele 53 de staţii de metrou sau informarea călătorilor.

Ministrul Transporturilor a explicat că este dificil de limitat accesul la 50% din capacitate, în condiţiile în care la metrou într-o staţie pot urca 90% din călători pentru ca la staţia următoare să coboare 70%.

Pe de altă parte, Bode a anunţat că marţi vor fi lansate în dezbatere publică măsurile agreate cu industria de transport rutier de persoane.

„Începând de mâine intră în dezbatere, în transparenţă decizională, măsuri pe care noi astăzi le-am agreat împreună cu industria de transport rutier de persoane. Această industrie este 100% privată şi e normal să existe dialog cu ei”, a subliniat sursa citată.

Social

Ajutor financiar pentru pensionari în decembrie 2026. Cine primește a doua tranșă și cât încasează

Publicat cu

pe

Pensiile, plătite în avans înaintea Sărbătorilor de Paşte

 

Pensionarii cu venituri lunare cumulate de cel mult 3.000 de lei vor putea primi, în decembrie 2026, a doua tranșă din ajutorul financiar acordat de stat. Sumele variază între 300 și 500 de lei și vor fi plătite automat, fără ca beneficiarii să depună cereri, informează Digi24.

Prima tranșă a sprijinului financiar a fost acordată în luna mai, iar pentru plata din decembrie eligibilitatea se stabilește în funcție de veniturile aferente lunii noiembrie.

Cine poate beneficia de ajutor

Măsura este prevăzută de Ordonanța de urgență nr. 23/2026 și se aplică pensionarilor din sistemul public, precum și celor care beneficiază de pensii militare de stat și se află în evidența caselor teritoriale sau sectoriale de pensii.

Pentru acordarea sprijinului, veniturile lunare cumulate ale unei persoane nu trebuie să depășească 3.000 de lei.

Valoarea totală a ajutorului acordat în 2026 este stabilită în funcție de veniturile beneficiarului. Astfel, pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei inclusiv primesc 1.000 de lei, cei cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei beneficiază de 800 de lei, iar pentru categoria cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei este prevăzut un sprijin de 600 de lei.

Potrivit actului normativ, ajutorul „se plătește în două tranșe egale, în lunile mai 2026, respectiv decembrie 2026”. Prima plată a fost făcută în primăvară, iar a doua este programată pentru sfârșitul anului.

Câți bani vor primi pensionarii în decembrie

În cazul celei de-a doua tranșe, pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei vor primi 500 de lei.

Pentru persoanele cu venituri cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul va fi de 400 de lei, în timp ce pensionarii care au venituri între 2.001 și 3.000 de lei vor încasa 300 de lei.

Plata va fi făcută de casele teritoriale și sectoriale de pensii, din oficiu. Beneficiarii eligibili nu trebuie să depună cereri sau documente suplimentare.

Ajutorul este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

Ce venituri sunt luate în calcul

Pentru stabilirea eligibilității se iau în calcul veniturile cumulate, inclusiv în cazul persoanelor care primesc drepturi de pensie din mai multe sisteme.

Potrivit ordonanței, sunt luate în considerare veniturile din sistemul public, cele provenite din pensiile militare de stat și indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza OUG nr. 6/2009.

Pentru tranșa plătită în luna mai au fost avute în vedere drepturile aferente lunii aprilie 2026. În cazul plății din decembrie, verificarea se face în funcție de veniturile aferente lunii noiembrie.

Prin urmare, încadrarea beneficiarilor este verificată din nou pentru fiecare tranșă, pentru a se stabili dacă veniturile se încadrează în unul dintre cele trei praguri prevăzute de lege.

În situația pensionarilor care primesc în aprilie 2026, respectiv noiembrie 2026, diferențe de drepturi bănești aferente unor perioade anterioare acestor luni, sumele respective nu sunt luate în calcul la stabilirea plafonului.

Cine nu primește a doua tranșă

Sprijinul financiar este destinat persoanelor aflate în evidența caselor teritoriale sau sectoriale de pensii și care au domiciliul în România.

Pensionarii care locuiesc sau își au reședința obișnuită în străinătate nu beneficiază de această măsură.

De asemenea, persoanele ale căror venituri cumulate aferente lunii noiembrie depășesc plafonul de 3.000 de lei nu vor primi plata din decembrie.

Întrucât eligibilitatea este stabilită separat pentru fiecare tranșă, faptul că un pensionar s-a încadrat la plata din mai nu înseamnă automat că va primi și a doua tranșă sau că aceasta va avea aceeași valoare.

Citește mai departe

Social

Preț record la benzină în România. Motorina standard a trecut de 10 lei pe litru

Publicat cu

pe

 

Prețurile carburanților au atins vineri noi maxime în România. Benzina standard se apropie de pragul de 10 lei pe litru în marile rețele de benzinării, în timp ce motorina standard a depășit acest nivel în toate marile rețele, potrivit Mediafax.

Cel mai mic preț pentru benzina standard este afișat de Socar, unde litrul costă între 9,51 și 9,54 lei, în funcție de stație. La Lukoil, prețul este de 9,57 lei pe litru, iar la Rompetrol ajunge la 9,59 lei.

În stațiile Petrom, benzina standard costă 9,64 lei pe litru. Cele mai mari prețuri sunt înregistrate la OMV și MOL, unde litrul ajunge la 9,7 lei.

Motorina standard a trecut de 10 lei

Și motorina standard s-a scumpit, prețul depășind 10 lei pe litru în marile rețele de carburant.

Cele mai mici prețuri sunt la Petrom, unde litrul costă 10,10 lei, în timp ce la Lukoil ajunge la 10,23 lei.

Prețurile motorinei vineri, 4 septembrie

Petrom: 10,10 lei/l
Socar: 10,14-10,19 lei/l
OMV: 10,16 lei/l
MOL: 10,16 lei/l
Rompetrol: 10,18 lei/l
Lukoil: 10,23 lei/l

Unde se găsesc cele mai mici prețuri

Potrivit portalului peco-online.ro, cel mai mic preț pentru benzina standard este raportat în municipiul Zalău, județul Sălaj, unde litrul costă 9,48 lei la Socar.

În cazul motorinei, cel mai mic preț este în Gherla, județul Cluj. La o stație DHR, litrul de motorină este 9,96 lei.

Citește mai departe

Lifestyle

Copilul tău îți poartă pantofii prin casă? Motivul este mai semnificativ decât pare

Publicat cu

pe

 

Dacă ai observat că un copil de doi până la cinci ani își pune pantofii părinților și încearcă să meargă prin casă cu ei, gestul nu este doar o distracție de moment. Potrivit psihologului Javier de Haro, acest tip de joc îi ajută pe cei mici să exploreze lumea adulților și să-și contureze propria identitate, relatează Mediafax.

Specialistul a explicat fenomenul într-o postare pe rețelele sociale, citată de El Economista. La această vârstă, copiii învață în mare parte prin observare și imitare, iar jocul simbolic are un rol important în dezvoltarea lor.

Un mod de a înțelege rolul adulților

Atunci când copilul își pune pantofii mamei sau ai tatălui, el încearcă pentru câteva momente să intre în rolul adultului pe care îl imită. Astfel, trece de la perspectiva „sunt un copil” la ideea de „sunt tata” sau „sunt mama”.

Potrivit psihologului, această schimbare de perspectivă îi permite copilului să observe mai bine diferențele dintre propriul rol și cel al adulților și să înceapă să-și construiască identitatea.

Jocul dezvoltă și empatia

Imitația nu îi ajută pe copii doar să înțeleagă rolurile din familie. Potrivit lui De Haro, jocul contribuie și la dezvoltarea empatiei și a abilităților sociale.

Punându-se în locul adultului, copilul începe să înțeleagă mai bine comportamentele și reacțiile celor din jur. Chiar și faptul că încearcă fizic să meargă în pantofii unui părinte devine parte din acest proces de explorare.

Sfatul psihologului

Psihologul îi sfătuiește pe părinți să nu întrerupă automat acest comportament atunci când copiii se deplasează stângaci în pantofii lor.

Pentru cei mici, jocul reprezintă o modalitate de a experimenta diferite roluri, de a înțelege lumea adulților și de a-și construi treptat propria identitate.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare