Connect with us

Publicat cu

pe

Potrivit sursei Agerpres, vicepremierul Daniel Constantin, copreședinte ALDE, a anunțat că luni se va întâlni cu premierul Sorin Grindeanu și, în cazul în care coaliția va lua vreo „decizie” în privința sa, se va supune.

El a ținut să sublinieze că nu va pleca din ALDE.

„Eu nu am vrut să ajungem în această situație dar, din păcate, este o situație delicată pentru ALDE. Nu vom pleca din ALDE. Nu am ținut niciodată la funcții, Oricând, chiar și mâine, voi avea o discuție cu prim-ministrul Grindeanu și, dacă decizia coaliției va fi într-un sens, nu regret. Am făcut parte și din Guvernul Victor Ponta și cred că am îndeplinit pentru partidele din care provin o misiune bună. Am ajutat prin activitatea pe care am avut-o acolo, eu, Sorin Câmpeanu, Cotovelea. (…) Cred că întotdeauna am reprezentat cu cinste și am făcut-o bine. Dar nu am pus mai presus funcțiile decât pozițiile pe care oamenii care ne-au adus în acele funcții. Țin mai mult la oameni decât la funcții”, a punctat duminică, Constantin, la Palatul Parlamentului.

Copreședintele ALDE a susținut că formațiunea va rămâne unită ”cu respectarea legii și a statutului”.

„Orice s-ar întâmpla, toți parlamentarii care sunt aici nu vor pleca din ALDE. Vor rămâne și vor susține Guvernul Sorin Grindeanu. Este un vot care s-a dat pentru acest guvern, pentru această coaliție și nu voi pune în pericol aceasta coaliție. Sper ca activitatea guvernamentală să primeze, nu scandalurile”, a mai spus Constantin, care a părăsit lucrările Delegației Permanente a ALDE împreună cu un grup de parlamentari și patru secretari de stat, pe motiv că ședința este nestatutară.

Potrivit acestuia, instanța este cea care va decide în cazul convocării unui congres, pentru că, „din punct de vedere juridic”, lucrurile sunt foarte clare.

„În statutul ALDE se spune că Delegația Permanentă este cea care convoacă congresul în doua variante: la solicitarea Biroului Executiv Central sau jumătate plus unu din delegațiile permanente teritoriale. Delegațiile permanente teritoriale nu sunt statutare. În protocolul de fuziune PC-PLR se spune foarte clar că, până la organizarea congresului, forurile de conducere la nivel județean sunt Biroul Executiv și Biroul Teritorial, nicidecum Delegația Permanentă. Aceste decizii teritoriale au fost atacate în instanță, iar miercuri, dacă nu mă înșel, o să avem un prim termen într-un județ. Instanța este cea care va hotărî ce se va întâmpla, la fel cum (va decide — n.r.) și în cazul eventualei convocări a congresului de azi”, a arătat copreședintele ALDE.

Daniel Constantin a susținut că a avut duminică dimineața o discuție cu Călin Popescu-Tăriceanu, aproximativ două ore, pe marginea creării mecanismului de transparentizare a deciziilor. „Nu am reușit”, a mai spus el.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciolacu va candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat la congresul din 24 august

Publicat cu

pe

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri seară, că va candida pentru un nou mandat la şefia Partidului Social Democrat la congresul ordinar al social-democraţilor din 24 august.

Liderul social-democraţilor a fost întrebat de jurnalişti cu privire la o candidatură a sa pentru funcţia de preşedinte al României.

„Vom vedea pe cine va alege congresul ca fiind candidat al Partidului Social Democrat. Eu, personal, în acest moment, am hotărât în cadrul Consiliului Politic Naţional să avem congres pe data de 24 august. E adevărat, voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat. Şi în acelaşi congres se va alege şi candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte. Eu v-am spus cum este statutar, va exista un regulament pe care urmează, după ce terminăm aceste conferinţe, când se înscriu candidaturile, care este perioada, care sunt regulile. Eu o să cer o singură regulă, care e de bun-simţ şi corectă, din ce organizaţie eşti înscris, acea organizaţie trebuie să te susţină pentru a candida, nu trei, nu 10, organizaţia de bază”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a fost întrebat dacă prezenţa sa la conferinţa de alegeri a PSD Sector 3 a avut ca obiectiv, între altele, şi obţinerea sprijinului din partea filialei în vederea congresului din 24 august.

„Avem nouă organizaţii care nu au ţinut conferinţe. Nu ştiu dacă o să ajung la toate. Ar fi fost culmea să nu ajung la organizaţia Sectorului 3, unde în afară că-mi este coleg şi îmi este şi prieten Robert (Robert Negoiţă – n.r.), este şi în Bucureşti. Aţi văzut în discurs, nu sunt în campanie electorală”, a răspuns Ciolacu.

De asemenea, el a precizat că va intra în campanie electorală în termenul prevăzut de lege, adăugând că va candida pe lista PSD pentru alegerile parlamentare.

„Cu 75 de zile înainte, dacă…de candidat o să candidez, trebuie să fiu şi eu parlamentar, cred”, a declarat Ciolacu.

Totodată, liderul PSD a fost întrebat când va înlătura „misterul” în privinţa unei candidaturi a sa la alegerile prezidenţiale. „Vă spun exact. Domnul Stănescu, secretarul general, va face un calendar de depunere a candidaturilor pe care-l va supune votului la Consiliul Politic Naţional. După ce în Consiliul Politic Naţional stabilim cu toţii calendarul pentru 24 august, începem să ne lămurim cine candidează şi de ce candidează”, a afirmat Ciolacu.

El a arătat şi că nu îi este teamă de nimic în afară de Dumnezeu, fiind întrebat dacă îi este teamă să-şi asume statutul de prezidenţiabil al PSD, întrucât în cazul unei înfrângeri în alegeri ar putea să piardă, probabil, şi şefia partidului.

„Doamne fereşte ! Nu-mi este teamă de nimic. Vi s-a părut că-mi este teamă de ceva, ia uitaţi-vă câte decizii am luat ca prim-ministru într-un an şi o lună, cred. Faceţi comparaţie cu alţi prim-miniştri, ce decizii au luat. Nu-mi e teamă decât de de Dumnezeu, nu am o problemă, dar să ştiţi că nu m-am născut nici preşedintele PSD-ului, nici prim-ministru, nici parlamentar. Am luat-o încet, de jos, deci nu am nicio teamă şi nu… dar am un respect faţă de colegii mei. Şi nu o să încalc acest respect”, a declarat Ciolacu.

Acesta a fost întrebat şi dacă poartă, în această perioadă, negocieri cu cineva privind susţinerea pentru o candidatură la prezidenţiale. „Cu domnul Stănescu, să mă susţină”, a răspuns premierul Marcel Ciolacu.

Şeful Guvernului a făcut declaraţii de presă la finalul conferinţei ordinare de alegeri a PSD Sector 3, unde a participat în calitate de preşedinte al partidului.

Citește mai departe

Politică

Ciucă: Candidez la prezidenţiale; formalizarea deciziei va avea loc la Consiliul Naţional al PNL

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a confirmat că va candida la alegerile prezidenţiale din acest an, precizând că în perioada următoare va merge în fiecare filială din ţară, va avea întâlniri cu electoratul, cu activul de partid, cu liderii filialelor, urmând ca formalizarea acestei decizii să aibă loc la Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal.

„Candidez. (…) Am venit dintr-o cultură profesională care este formată în aşa fel încât să aibă un echilibru, să aibă anumite atribute în ceea ce priveşte componenta de leadership, de management, şi am încercat din convingere proprie ca atunci când intru în politică să aduc cu mine toate aceste chestiuni. De aceea am susţinut foarte mult nevoia de stabilitate, de dialog, de echilibru şi consider că în principiu am reuşit. Am anticipat ce urma să se întâmple, cel puţin în perioada cât am fost prim-ministru au fost de luat decizii deosebit de complicate. (…) Au fost o serie întreagă de provocări care au avut nevoie de o abordare aşezată, echilibrată şi în felul acesta am considerat că este absolut necesar ca toate aceste atribute ale unui lider, nu doar în politică, ci oriunde îşi desfăşoară activitatea, să poată să fie puse în valoare. Ca atare, am luat această decizie şi în calitate de preşedinte al PNL – să candidez. Sunt oarecum obligat prin angajamentul pe care l-am luat în faţa Biroului Politic Naţional cu ceva timp în urmă, atunci când, la Sinaia, am anunţat că vom avea o abordare prin care să punem în practică motto-ul ‘Prin noi înşine’ – colegii mei din Birou m-au întrebat: ‘Domnule preşedinte, ne cereţi să facem ceea ce trebuie să facem. Dumneavoastră vă angajaţi, candidaţi?’. Şi le-am răspuns că da, candidez. Acum reiterez acest angajament luat în faţa Biroului Politic Naţional”, a spus Nicolae Ciucă, marţi, la Digi 24.

Citește mai departe

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte pe sportivii români calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris

Publicat cu

pe

klaus iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte miercuri seara pe sportivii care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris.

Delegaţia TEAM ROMANIA va fi condusă, la Palatul Cotroceni, de Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Marţi, premierul Marcel Ciolacu a mers în cantonamentul sportivilor români calificaţi la JO2024.

„Le-am urat azi succes sportivilor şi antrenorilor din delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Paris şi le-am spus că o ţară întreagă aşteaptă să retrăiască bucuria şi mândria generată de fotbaliştii noştri la EURO 2024. Avem o echipă de tineri talentaţi şi frumoşi care se antrenează, în aceste zile, la 42 de grade, cu o ambiţie şi o energie absolut admirabile. M-am simţit onorat că m-au primit pentru câteva ore alături de ei şi le voi fi cel mai mare suporter”, a precizat Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare