Connect with us

Publicat cu

pe

Liberalii Crin Antonescu și Cristian Rădulescu, dar și social-democrații Alexandru Mazăre și Șerban Mihăilescu nu au luat cuvântul niciodată în plenul Senatului în anul 2015, în schimb Cristiana Anghel (ALDE) a avut 71 de intervenții anul trecut și peste 1.000 de la începutul legislaturii, transmite Agerpres.

Potrivit site-ului Senatului, aleșii PSD-UNPR care nu au luat cuvântul niciodată sunt Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanței Radu Mazăre, și Șerban Mihăilescu. În anul 2015 Mazăre are în activitatea sa de senator doar două interpelări și o singură inițiativă legislativă, iar Șerban Mihăilescu nicio declarație politică și nicio interpelare, în schimb a semnat 14 inițiative legislative.

Senatorul Ilie Năstase a luat cuvântul doar o singură dată în plen, are 13 inițiative legislative, dar nu a făcut nicio interpelare și nicio declarație politică, iar fostul vicepremier Gabriel Oprea a vorbit de două ori — la adoptarea proiectului de lege privind pensiile militare de stat și la dezbaterea și aprobarea proiectului de hotărâre privind Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015 — 2019. Fostul ministru de Interne are 12 inițiative legislative.

Tot de două ori a luat cuvântul și Dan Șova — în cele două ședințe de plen din 2015 în care s-a dat votul pe cererile justiției în cazul său, dar și fostul ministru de Finanțe Eugen Teodorovici, care a vorbit doar la dezbaterile privind Codul fiscal și Codul de procedură fiscală. Cei doi senatori au câte patru inițiative legislative.

În grupul parlamentar PSD, printre cei mai activi senatori în 2015 au fost Gabriela Firea cu 42 de luări de cuvânt, urmată de Georgică Severin — 40.

Liderul senatorilor social-democrați, Mihai Fifor, a avut 39 de intervenții, Haralambie Vochițoiu și Ecaterina Andronescu — câte 37. Ecaterina Andronescu nu a avut nicio declarație politică și nicio interpelare.

În cazul liberalilor, senatorii Crin Antonescu și Cristian Rădulescu nu au luat cuvântul niciodată anul trecut în plenul Camerei Superioare. Rădulescu are în schimb o singură interpelare adresată în 2015 și patru propuneri legislative.

Copreședintele PNL Vasile Blaga a avut patru luări de cuvânt în 2015, nouă inițiative legislative, nicio declarație politică, nicio întrebare sau interpelare adresată membrilor Guvernului. Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu a avut șase luări de cuvânt în 2015, 24 de propuneri legislative, nicio declarație politică, nicio interpelare sau întrebare adresată Guvernului de la începutul legislaturii. Președintele Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc, a avut nouă intervenții în plen anul trecut, 18 inițiative legislative, nicio întrebare și o singură interpelare.

Vicepreședintele Senatului Teodor Atanasiu a luat cuvântul în 11 ședințe de plen, a avut opt propuneri legislative, nicio declarație politică în 2015, nicio întrebare și o singură interpelare. Prim-vicepreședinții PNL Gheorghe Flutur și Anca Boagiu au avut — 12, respectiv 13 luări de cuvânt și 24 inițiative legislative, respectiv cinci.

Printre cei mai activi senatori liberali în 2015 s-au numărat Octavian Motoc cu 70 de luări de cuvânt și Tudor Barbu — 62.

Puiu Hașotti a avut 46 de intervenții în plenul Senatului, Mircea Dobra — 42, Valeriu Todirașcu — 37, Mariana Câmpeanu — 33, Traian Igaș — 30, Vasilica Miron — 29 și liderul senatorilor liberali Ion Popa — 27.

La grupul ALDE, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, are doar 11 luări de cuvânt anul trecut, patru inițiative legislative, fără întrebări și interpelări, în schimb Cristiana Anghel are 71 de intervenții în 2015 și 1.145 de la începutul legislaturii, 22 de propuneri legislative.

Senatorul Verestoy Attila de la UDMR are 35 de luări de cuvânt în anul 2015 și trei propuneri legislative, iar Marko Bela — 12 intervenții și patru inițiative legislative. Cei doi senatori nu au interpelări și declarații politice pe anul trecut.

Senatorul independent Mircea Geoană are patru luări de cuvânt anul trecut, șapte propuneri legislative, nicio interpelare și nicio declarație politică.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare