Connect with us

Business

CCIR premiază cele mai performante companii din România în cadrul Galei „Topul Național al Firmelor 2022”

Publicat cu

pe

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) premiază cele mai performante companii din România în cadrul Galei „Topul Național al Firmelor” (TNF), ediția a XXIX-a. Evenimentul va avea loc miercuri, 23 noiembrie 2022, la Centrul Expozițional Romexpo. La eveniment sunt așteptați peste 600 de invitați – reprezentanți ai celor mai performante companii, personalități ale autorităților publice centrale, precum și președinți ai Camerelor de Comerț Județene.

Topul Național al Firmelor (TNF) 2022 este un clasament realizat în exclusivitate de către CCIR și reprezintă un barometru al performanței în afaceri. La baza acestuia stau indicatori financiari puternici: cifra de afaceri, profitul din exploatare, ponderea profitului din cifra de afaceri și numărul de salariați.

Cifrele analizate indică un număr de 12.740 de companii care au fost incluse în primele 10 poziții ale TNF 2022. Cifra totală de afaceri a acestor companii a atins suma de 212,14 miliarde de euro, iar profitul din exploatare a însumat 19,56 miliarde de euro. Companiile incluse pe primele 10 poziții ale TNF 2022 oferă un număr de 1.309.440 locuri de muncă. În 2021, au fost înregistrate tendințe de creștere a tuturor indicatorilor pentru toate domeniile incluse în Top, respectiv pentru numărul de companii incluse în primele 10 poziții, cifră de afaceri, profit și număr de salariați.

TNF 2022 prezintă cele mai performante companii din șapte domenii de activitate: industrie, servicii, comerț, turism, cercetare-dezvoltare și high-tech, agricultură, silvicultură și pescuit, construcții. Cele mai semnificative domenii ca pondere după numărul de companii incluse în top 10 sunt: industria (35,2%), serviciile (28%), comerțul (20,9%), agricultura, silvicultura și pescuitul (5%), construcțiile (4,7%), cercetare-dezvoltare și high-tech (3,7%), turismul (2,2%).

În funcție de cifra de afaceri, comerțul are o pondere de 44,09% din cifra totală de afaceri a companiilor, urmat de industrie (35,4%) și servicii (11,3%). Cele mai profitabile companii sunt în domeniul industriei, cu un profit de 42,6% din total și o pondere a profitului de 11% din cifra de afaceri a companiilor din industrie.

Reprezentanții mediului de afaceri care doresc să participe la Gala Topului Național al Firmelor 2022 se pot înscrie online, accesând link-ul: https://tnf.ro/inregistrare2022/

Business

CCIR accelerează cooperarea și atragerea investițiilor chineze în România

Publicat cu

pe

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut o întâlnire oficială, în data de 9 aprilie a.c., cu Excelența Sa Chen Feng, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România. Discuțiile au vizat dinamizarea schimburilor economice bilaterale și identificarea unor mecanisme concrete de stimulare a investițiilor chineze pe piața românească.

România și China înregistrează o relație comercială în creștere susținută, volumul schimburilor bilaterale atingând 8,56 miliarde de euro în 2024, iar în primele unsprezece luni ale anului 2025 depășindu-se deja această valoare, însumând 8,8 miliarde de euro.

„China este deja unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României, iar cifrele o demonstrează fără echivoc. Interesul investitorilor chinezi pentru piața românească este reflectat și de prezența a 14.562 de companii cu capital chinez active în România, cu un capital social subscris de peste 337 milioane de euro. Ceea ce ne propunem la nivelul CCIR este să facem pasul următor: să transformăm acest interes comercial în investiții reale, în capacități de producție amplasate pe teritoriul României. Avem argumente solide, și anume: acces direct la piața Uniunii Europene, Portul Constanța ca nod strategic între Marea Neagră și Europa Centrală, forță de muncă calificată și sectoare cu potențial ridicat, de la energie și procesare agroalimentară până la tehnologie. România trebuie să devină o platformă de producție și de export pentru companiile chineze care privesc serios spre Europa.”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.

„România este un partener tradițional și un prieten apropiat al Chinei, cu o relație de cooperare neîntreruptă de 77 de ani. Companiile chineze manifestă un interes crescând față de piața românească, în special în domeniile energiei noi și industriei prelucrătoare. Dorim să vedem o intensificare a exporturilor românești de calitate spre China și, în același timp, să încurajăm companiile din ambele țări să colaboreze în sectoare cu valoare adăugată ridicată — pentru că produsele agroalimentare sunt un bun început, dar potențialul parteneriatului nostru merge mult mai departe.”, a declarat E.S. Chen Feng, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România.

Citește mai departe

Business

CCIR și provincia Guangdong identifică oportunități concrete de investiții și parteneriat industrial

Publicat cu

pe

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a găzduit, în data de 7 aprilie a.c., o întâlnire cu o delegație din partea Republicii Populare Chineze condusă de dl. Chen Guangjun, Director Adjunct al Biroului de Relații Externe al provinciei Guangdong.

Discuțiile au vizat dinamizarea relațiilor economice bilaterale și identificarea unor proiecte concrete de investiții și de colaborare sustenabilă între mediul de afaceri românesc și cel din cea mai importantă provincie chineză din perspectiva ponderii Produsului Intern Brut.

Președintele CCIR, Mihai Daraban, a subliniat coordonatele în care CCIR și, implicit, România pot să dezvolte această relație: „Guangdong este recunoscută pentru capacitățile de producție în care au fost realizate investiții semnificative în tehnologii de ultimă generație. România poate deveni o destinație de investiții importantă pentru acestea, având în vedere potențialul companiilor din țara noastră, care le pot oferi complementaritatea necesară în contextul internațional actual. România nu trebuie să rămână un simplu subcontractor în lanțurile globale de valoare. Avem forță de muncă calificată, avem o poziție geografică excepțională la intersecția dintre Occident și Orient. Portul Constanța, cu conexiunea sa directă la Dunăre și la rețeaua feroviară europeană, reprezintă un argument logistic pe care îl așezăm deja pe masa discuțiilor cu partenerii asiatici. Guangdong poate fi un vector prin care produsele și tehnologiile chineze ajung pe piața europeană folosind România. Suntem interesați ca, din această relație cu provincia Guangdong, să iasă proiecte concrete: capacități de producție pe teritoriul românesc, transfer de tehnologie, nu doar importuri.”

Cele două părți au convenit să continue dialogul în vederea identificării unor mecanisme concrete prin care companiile românești și cele din Guangdong să dezvolte relații comerciale și de investiții reciproc avantajoase. CCIR s-a angajat să sprijine acest proces prin instrumentele specifice de diplomație economică și promovare bilaterală pe care instituția le pune la dispoziția mediului de afaceri.

Citește mai departe

Business

Societatea VLG RO, subsidiara firmei austriece Meinhart, sancționată și cu activitatea sistată pentru lipsa autorizației de funcționare

Publicat cu

pe

Societatea VLG RO, subsidiara firmei austriece Meinhart, a fost sancționată de polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului și Control Comercial din Iași, în urma unor verificări recente. 

Autoritățile au constatat că firma desfășura activități comerciale fără a deține autorizația de funcționare necesară, încălcând prevederile legale.

Ca urmare, societatea a fost amendată conform Ordonanței Guvernului nr. 99/2000, iar activitatea acesteia a fost sistată până la intrarea în legalitate. 

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare