Politică
Băsescu: Avem un Guvern inutil, de funcționari bruxellezi care au ca obiectiv doar îmbunătățirea CV-ului
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, a criticat miercuri miniștri din Cabinetul Cioloș, afirmând că România are, în prezent, „un Guvern inutil”, „de funcționari bruxellezi, al căror obiectiv este doar acela de a-și îmbunătăți CV-ul”, potrivit Agerpres.
„O doamnă ministru ne spune că sunt țări în care se trăiește și cu 1 — 2 dolari pe zi. O doamnă ministru ne spune că respectarea drepturilor fundamentale garantate de Constituție este un lux. Un domn ministru ne spune că este mai ieftin să importăm decât să continuăm a produce combustibilul pentru centrala nucleară de la Cernavodă, uitând de amănuntul cu independența energetică. Un domn ministru ne aburește cu doctoratele plagiate și ne informează că în trei zile de dezbatere publică nu a avut timp să afle despre situația din ‘grădinița groazei’, aflată în Capitală.
O doamna ministru ne spune că nu se poate face noua lege a salarizării, în condițiile în care pentru demnitari s-au triplat salariile, iar pentru parlamentari și alte categorii s-au legiferat pensiile speciale. Un domn ministru stă în defensivă, pentru că nimeni nu fixează clar linia de politică externă în interiorul UE și nici în afara UE, cu atât mai puțin linia clară legată de Republica Moldova”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.
Criticile fostului șef de stat s-au îndreptat și către premierul Dacian Cioloș. „Un domn prim-ministru ne spune că au fost utilizate cartele telefonice românești în organizarea atentatelor teroriste din Europa, după care ne spune că nu este ofițer acoperit fără să-l fi întrebat nimeni ceva”, a arătat Băsescu.
Potrivit acestuia, „ceilalți miniștri ai Cabinetului fug de rup pământul de presă, în timp ce activitatea și viziunea despre ministerul pe care îl conduc reprezintă un mare mister pentru români”.
”Oricât ar încerca ‘gulgutierul șef’ Vasile Dîncu să acopere prin interviuri și sondaje inutilitatea acestui Guvern, evidența nu mai poate fi ascunsă. Am înțeles toți că este vorba despre un guvern de funcționari bruxellezi de categorie inferioară, aflați în concediu la București, al căror obiectiv este doar acela de a-și îmbunătăți CV-ul în care să-și adauge și titlul de ministru. Avem un guvern inutil. Ce ne facem cu ‘Guvernul Meu’, domnule președinte?”, conchide Băsescu.
Politică
PNL vrea să voteze Guvernul Niculescu pentru a încheia criza politică. Acord cu premierul desemnat
PNL este dispus să voteze învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, pentru a pune capăt crizei politice, însă exclude participarea la un executiv alături de PSD și anunță că va trece în opoziție. Liberalii au dat și un vot de principiu pentru încheierea unui acord cu premierul desemnat, cu obiective clare. Decizia finală privind cele trei propuneri urmează să fie luată în ședința Biroului Politic Național (BPN), relatează Digi24.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a anunțat miercuri, după consultările cu grupurile parlamentare ale partidului, că liberalii au exprimat trei poziții de principiu: susținerea învestirii Guvernului Niculescu, refuzul de a intra într-un guvern cu PSD și trecerea în opoziție, precum și posibilitatea semnării unui acord cu premierul desemnat.
„România a ajuns într-un punct foarte dificil după o perioadă atât de lungă cu un guvern interimar, care are puteri limitate și care s-a lovit de imposibilitatea luării unor decizii importante, cum ar fi rectificarea bugetară. Aceasta trebuie făcută nu pentru un minister sau altul, ci pentru funcționarea corectă a instituțiilor. La fel și pregătirea bugetului pe 2027, cu respectarea angajamentelor luate în fața finanțatorilor și a partenerilor. Astăzi s-au dezbătut aceste probleme și s-a discutat despre variantele PNL. A fost o ședință de consultare a grupurilor parlamentare ale PNL. După această ședință, s-au dat trei voturi consultative: PNL va da un vot de învestire Guvernului Niculescu, pentru încheierea crizei politice, PNL nu va intra într-un guvern cu PSD și va fi în opoziție, și grupurile parlamentare ale PNL au dat un vot de principiu pentru posibilitatea unui acord cu premierul desemnat, cu obiective clare. PNL înțelege situația pe care o traversează România și a tratat lucrurile cu maximă responsabilitate. Dorința noastră este să punem capăt crizei politice pe care o traversează România de 160 de zile, iar votul grupurilor parlamentare a fost în acest sens. Urmează o ședință a BPN, în care se va lua decizia finală privind susținerea sau nu a acestor trei puncte.”, a spus Ionel Bogdan.
Ce condiții vor liberalii să includă în acord
Înaintea ședinței grupurilor parlamentare, senatorul PNL Vasile Blaga a declarat că România are nevoie de un guvern cu puteri depline și că ar susține executivul propus de Luca Niculescu dacă acesta ar respecta condițiile acordului cu liberalii.
„Dacă respectă exact condiţiile pactului, da”, a răspuns Blaga, întrebat dacă ar vota învestirea Guvernului Niculescu, în condițiile în care din acesta ar urma să facă parte și PSD.
Senatorul a susținut că documentul ar trebui semnat direct cu premierul desemnat, pentru a exista o garanție privind respectarea angajamentelor asumate.
Printre obiectivele pe care liberalii vor să le includă în acord se numără atingerea țintei de deficit bugetar, protejarea investițiilor și respectarea angajamentelor europene.
Lucian Bode critică numărul miniștrilor PSD
În interiorul PNL au existat și voci critice față de formula guvernamentală propusă. Lucian Bode, unul dintre contestatarii lui Ilie Bolojan, a atras atenția asupra numărului mare de miniștri care ar urma să provină din PSD.
„Românii şi România merită să aibă un guvern cu puteri depline. (…) Noi, dacă vă amintiţi bine, PNL a guvernat cu PSD într-o alianţă în 2020 – 2024, am avut o împărţire corectă a ministerelor de acolo între PNL şi PSD. Nu-mi amintesc ca un guvern, din vremea lui Adrian Năstase, să fie format dintr-un număr atât de mare de miniştri dintr-un singur partid. Nu spun că este un lucru rău, eu spun că e un lucru foarte bun că România s-ar putea să aibă un guvern”, a afirmat acesta înaintea ședinței.
Decizia privind susținerea învestirii Guvernului Niculescu și încheierea acordului cu premierul desemnat urmează să fie luată de conducerea PNL în cadrul ședinței BPN.
Politică
Raluca Turcan, avertisment pentru Luca Niculescu: „PSD este în opoziție chiar și când e la guvernare”
Deputata PNL Raluca Turcan a declarat marți că liberalii vor susține proiectele importante pentru România chiar dacă vor ajunge în opoziție, în cazul instalării unui Guvern condus de Luca Niculescu. În același timp, aceasta l-a avertizat pe premierul desemnat în privința PSD, pe care îl acuză că a subminat din interior Guvernul condus de Ilie Bolojan.
Într-un mesaj publicat marți pe Facebook, Raluca Turcan a afirmat că PNL va aborda diferit relația cu viitorul Executiv față de modul în care, în opinia sa, PSD s-a raportat la Guvernul Bolojan.
Liberala a enumerat printre prioritățile pe care partidul său le va susține programul SAFE, absorbția fondurilor europene și bugetul de stat pentru 2027.
„Partidul Național Liberal va avea maturitatea și onestitatea de a oferi Guvernului Niculescu ceea ce PSD nu a oferit niciodată Guvernului Ilie Bolojan: să lase deoparte calculele de partid atunci când e vorba de marile proiecte ale României, precum SAFE, absorbția fondurilor europene sau bugetul de stat pe 2027”, a transmis Turcan.
Deputata PNL i-a transmis și un avertisment premierului desemnat, susținând că social-democrații ar putea continua să se opună unor măsuri ale Guvernului chiar dacă ar face parte din Executiv.
„Să nu uite că PSD este în opoziție chiar și când e la guvernare!”
Turcan acuză PSD de blocarea unor proiecte și pierderea fondurilor din PNRR
Pentru a-și susține criticile, Raluca Turcan a invocat acțiunile PSD din ultimele luni. Potrivit acesteia, social-democrații ar fi dat asigurări că nu vor afecta SAFE după retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Bolojan, dar ulterior au contestat programul la Curtea Constituțională.
Turcan a acuzat PSD și de blocarea legii salarizării.
„În mai, după ce a dat jos Guvernul Bolojan împreună cu AUR, Sorin Grindeanu semna la Cotroceni acordul pentru legea salarizării, jalon PNRR de 770 de milioane de euro. Hârtia aceea nu a valorat, de fapt, nimic. PSD a blocat legea, iar România a pierdut 770 de milioane de euro”, a susținut Raluca Turcan.
PNL promite să monitorizeze cheltuielile și deficitul bugetar
Deputata a afirmat că liberalii nu vor proceda la fel în relația cu viitorul Guvern și că nu vor încălca eventualele acorduri încheiate cu premierul desemnat.
„Noi nu vom face asta. Nu semnăm un acord cu premierul desemnat pentru a-l încălca a doua zi”, a scris aceasta.
Totodată, Turcan a precizat că PNL va urmări atent activitatea viitorului Executiv, inclusiv modul în care sunt cheltuiți banii publici, respectarea țintei de deficit și elaborarea bugetului pentru anul 2027.
„Opoziția nu înseamnă să stai cuminte și să aplauzi. Vom sta cu ochii pe fiecare leu cheltuit de acest Guvern. Vom vedea dacă ținta de deficit va fi respectată. Vom vedea dacă bugetul pentru 2027 va fi construit pe venituri reale, nu pe promisiuni. Vom vedea dacă reformele vor continua sau vor fi îngropate în sertarele ministerelor”, a afirmat Turcan.
La finalul mesajului, deputata PNL a reluat avertismentul privind comportamentul PSD în raport cu viitorul Executiv, dacă acesta va fi instalat: „PSD este în opoziție chiar și atunci când e la guvernare. Așa a fost cu Guvernul Bolojan. Așa va fi, cel mai probabil, și cu noul guvern, dacă va fi instalat”.
Politică
Luca Niculescu depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu a anunțat că va prezenta joi Parlamentului programul de guvernare și propunerile pentru componența viitorului Cabinet, după încheierea consultărilor cu partidele și grupurile parlamentare.
Într-un mesaj publicat marți seara pe Facebook, premierul desemnat a precizat că discuțiile cu reprezentanții formațiunilor politice s-au încheiat, însă dialogul va continua pentru găsirea unei formule care să permită formarea unui Guvern stabil.
„Cântărim cu atenție toate formulele posibile, cu un singur criteriu: un Guvern stabil, care să poată lucra pentru români”, a transmis Luca Niculescu.
Obiectivul este instalarea rapidă a unui Guvern
Premierul desemnat le-a mulțumit partidelor și grupurilor parlamentare care au participat la consultări, apreciind deschiderea acestora și propunerile prezentate în cadrul discuțiilor.
Luca Niculescu a subliniat că este important ca viitorul Executiv să fie instalat cât mai repede și să își poată concentra activitatea asupra nevoilor cetățenilor.
„România are nevoie de responsabilitatea noastră a tuturor pentru a avea instalat repede un Guvern care să lucreze pentru cetățeni. Fac tot ce ține de mine pentru asta”, a mai spus Luca Niculescu.
-
Business5 luni înainteViitorul Romcab depinde de deciziile instanței, în ciuda acordului cu creditorii
-
Business5 luni înainteCine vrea ca în Mureș să nu mai existe industrie locală? Compania Romcab, dată pe mâna austriecilor de la Meinhart
-
Business4 luni înainteCCIR deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou
-
Business11 luni înainteSituație șocantă pe piața de energie. Hidroelectrica vinde mai scump energia către cei care cumpără mai multă și mai ieftin către cei care cumpără mai puțină

You must be logged in to post a comment Login