Connect with us

Politică

Aderarea României la Schengen şi problema romilor, printre subiectele discutate de oficiali MAI şi francezi

Publicat cu

pe

Aderarea României la Schengen şi problema romilor, printre subiectele discutate de oficiali MAI şi francezi

Aderarea României la spaţiul Schengen, problema comunităţii rome şi cooperarea poliţienească au fost principalele subiecte de discuţie între secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Tohăneanu şi o delegaţie a Grupului de prietenie Franţa-România din Senatul francez, condusă de Bernard Fournier, preşedintele Grupului.

Potrivit unui comunicat al MAI remis miercuri Agerpres, Bogdan Tohăneanu a apreciat calitatea şi nivelul ridicat al relaţiilor de cooperare româno franceze, exprimând totodată întreaga disponibilitate de a consolida Parteneriatul Strategic semnat în anul 2008.

În cadrul discuţiilor care au avut loc marţi, la sediul MAI, a fost evidenţiată excelenta cooperare operativă care a condus la înregistrarea de progrese în combaterea infracţionalităţii comise pe teritoriul francez de unii cetăţeni români.

Legat de cooperarea poliţienească, demnitarul român a subliniat că modelul de colaborare existent la nivelul celor două instituţii a fost dat ca exemplu de bune practici şi pentru alte state membre UE care se confruntă cu acelaşi gen de infracţionalitate.

“În ceea ce priveşte reinserţia socială a romilor, secretarul de stat a precizat că, deşi Ministerul Afacerilor Interne are competenţe limitate în acest domeniu, cele două state ar putea avea în vedere proiecte de înfrăţire între comunităţile franceze care dispun de resurse financiare şi cele din România, unde trăieşte această categorie de persoane vulnerabile din punct de vedere social, care să vizeze crearea unor condiţii de viaţă minime, astfel încât etnicii romi să fie determinaţi să nu mai plece în alte state unde pot obţine foarte uşor ajutoare sociale”, se arată în comunicat.

La rândul său, Bernard Fournier a evidenţiat faptul că soluţia la problematica romă este reprezentată de dezvoltarea colaborării la toate palierele, nu doar la nivel poliţienesc, fiind necesară în acelaşi timp şi o soluţie europeană. Identificarea celor mai bune instrumente pentru integrarea cetăţenilor aparţinând etniei roma nu este responsabilitatea doar a unui anumit stat, ci ar trebui să preocupe toate statele membre UE, a apreciat el.

Preşedintele Grupului de prietenie Franţa-România din Senatul francez a menţionat că pe data de 13 iunie va avea loc la Constanţa Forumul Cooperării Descentralizate, care va include şi un atelier unde va fi discutat subiectul privind inserţia populaţiei de etnie romă. În acest cadru, partea franceză va supune dezbaterii posibilitatea încheierii de înfrăţiri în scopul creării de locuri de muncă şi locuinţe.

“În cadrul întrevederii, reprezentanţii delegaţiei române au adresat mulţumiri pentru susţinerea manifestată de Franţa pe tot parcursul procesului de aderare la spaţiul Schengen, fiind exprimată încrederea că vom beneficia în continuare de sprijinul părţii franceze şi în decembrie 2013, când este preconizată luarea unei decizii în privinţa intrării României în Schengen”, mai arată comunicatul MAI.
Delegaţia franceză efectuează o vizită în ţara noastră în perioada 27 mai – 1 iunie, la invitaţia Senatului României, urmând să aibă contacte cu reprezentanţi ai mai multor autorităţi române.

Politică

Conducerea PNL se reunește la Sibiu. Ce vor analiza liderii liberali

Publicat cu

pe

PNL a depus la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului

Conducerea Partidul Național Liberal (PNL) se va reuni în acest weekend, la Sibiu, într-o ședință a Biroului Politic Național (BPN), unde liderii liberali vor analiza atât situația din coaliția de guvernare, cât și stadiul implementării obiectivelor asumate la nivel executiv.

Potrivit surselor politice, reuniunea este programată pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, iar pe agenda discuțiilor se află evaluarea măsurilor adoptate de Guvern, impactul reformelor după aprobarea bugetului de stat pentru 2026, precum și evoluțiile recente din cadrul coaliției.

În paralel, liderii PNL vor aborda și chestiuni organizatorice interne, dar și etapele următoare ale guvernării, în contextul unor tensiuni și poziționări divergente apărute în ultima perioadă între partenerii de coaliție.

Deputatul Ionel Bogdan a declarat, la Antena 3 CNN, că în cadrul ședinței va avea loc o evaluare amplă a activității Executivului și a deciziilor recente.

Citește mai departe

Business

Cormann (OCDE): Intenția mea este să transmit invitația ca România să adere la OCDE în iunie

Publicat cu

pe

Secretarul general al Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, a declarat luni că intenționează să transmită invitația oficială pentru aderarea României la organizație în luna iunie, înaintea reuniunii Consiliului OCDE. Declarația a fost făcută la Palatul Cotroceni, unde delegația OCDE a fost primită de președintele României, Nicușor Dan.

„Intenția mea este să transmit invitația ca România să adere la OCDE în iunie, înainte de reuniunea Consiliului, în aceste ultime luni ale procesului de aderare”, a afirmat Cormann. El a subliniat că România a înregistrat în ultimele decenii o creștere economică puternică și progrese importante în convergența cu standardele OCDE privind veniturile și nivelul de trai.

Vizita delegației OCDE a avut loc în contextul lansării Studiului economic OCDE 2026 pentru România, prezentat la Guvern. Documentul analizează evoluția economiei românești și oferă recomandări pentru dezvoltarea viitoare.

Președintele Nicușor Dan a salutat rezultatele prezentate în raport. „Mă bucur că atingem țintele pe care le-am avut. Vă mulțumesc pentru Studiul economic”, a declarat șeful statului.

Ulterior, într-un mesaj public, președintele a subliniat că aderarea României la OCDE în acest an reprezintă un obiectiv strategic susținut de o largă majoritate politică, prin reformele deja adoptate.

„România se află într-o etapă avansată a procesului de aderare la această organizație. Studiul economic 2026 oferă o analiză cuprinzătoare a direcțiilor de dezvoltare a economiei naționale”, a transmis Nicușor Dan.

Șeful statului a adăugat că apartenența la OCDE — organizație care reunește unele dintre cele mai dezvoltate economii ale lumii — ar aduce beneficii importante României, precum atragerea de investiții străine, acces la finanțări mai avantajoase pe piețele internaționale, modernizarea administrației publice și politici economice bazate pe date solide.

De asemenea, OCDE ar putea oferi asistență tehnică în domenii esențiale, precum creșterea colectării veniturilor la buget și reforma companiilor de stat.

Citește mai departe

Politică

Ilie Bolojan acuză Partidul Social Democrat și pe Sorin Grindeanu de „minciună”: „Soluții magice nu există”

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Ilie Bolojan a criticat poziția Partidul Social Democrat (PSD) privind amendamentele anunțate la legea bugetului de stat, spunând că propunerile social-democraților reprezintă mai degrabă o strategie politică decât soluții reale pentru problemele economice ale României. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat postului Digi24.

Premierul a afirmat că inițiativa PSD de a depune amendamente cu caracter social la buget este o încercare de a se distanța de responsabilitatea guvernării, deși deciziile economice din ultimele luni au fost luate în cadrul coaliției.

„Ceea ce a făcut PSD astăzi este o acțiune politică. Nu o dată, ci de mai multe ori am întrebat în coaliție care sunt sursele pentru a acoperi aceste propuneri”, a declarat Ilie Bolojan la Digi24.

Șeful Guvernului a criticat și discursul liderului PSD, Sorin Grindeanu, spunând că încercarea de a prezenta disputa ca pe o confruntare între „cei bogați” și „cei săraci” nu are fundament real.

„Acest tip de minciuni în care încearcă să ni se pună eticheta: cei răi sunt cu bogații, iar noi suntem cu săracii, nu au niciun fundament real”, a spus premierul.

„Orice cheltuială trebuie acoperită de undeva”

Ilie Bolojan a subliniat că orice propunere de majorare a cheltuielilor bugetare trebuie să aibă o sursă clară de finanțare, avertizând că România se confruntă deja cu costuri mari ale datoriei publice.

Potrivit premierului, doar dobânzile la împrumuturile statului prevăzute în buget pentru acest an sunt estimate la aproximativ 60 de miliarde de lei.

„Orice propunere de cheltuială suplimentară nu este acoperită din neant, trebuie acoperită de undeva. Problema este că acești bani îi luăm din împrumuturi”, a explicat Bolojan.

Avertisment privind deficitul bugetar

Premierul a atras atenția că bugetul actual este deja unul „strâns”, iar adoptarea unor amendamente costisitoare ar putea duce la complicații economice.

„Soluții magice nu există. Nu ai cum să reduci deficitul dacă nu faci economii. Este un lanț de decizii care trebuie luate responsabil”, a declarat Ilie Bolojan în interviul acordat Digi24.

În final, premierul a făcut apel la parlamentari să trateze cu prudență orice propunere de modificare a bugetului, subliniind că România are nevoie de stabilitate și predictibilitate economică.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare