Connect with us

Publicat cu

pe

Premierul Victor Ponta a afirmat că a verificat ce se întâmplă în cazul cercetărilor procurorilor legate de bacalaureat şi că nu există un mandat de aducere a copiilor, astfel că îi va solicita ministrului Justiţiei să discute cu procurorul general, „pe cale ierarhică”, despre această situaţie.

„Am întrebat şi am înţeles că nu este un mandat de aducere, deci, dacă nu e, să facă bine să facă citaţie procurorul care are dosarul”, a spus Ponta.

El a arătat că nu ştie cum s-a ajuns în această situaţie, dar că îi va solicita ministrului Justiţiei să discute cu procurorul general, pe cale ierarhică, despre această situaţie.

„Nu mai trăim în vremurile lui Daniel Morar şi ale comuniştilor, să luăm oameni de pe stradă, cu atât mai puţin copii”, a adăugat Ponta, citat de Mediafax.

Anterior, premierul a declarat că persoanele vinovate de fraudarea examenului de bacalaureat trebuie pedepsite penal, dar în acelaşi timp este important să fie evitate abuzurile, de genul celor comise de procurori în vara anului trecut, la referendum.

Oficiali din Parchetul Capitalei au declarat anterior, pentru Mediafax, că mai mulţi elevi care au susţinut bacalaureatul la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” şi părinţii acestora vor fi audiaţi vineri, la Poliţia Capitalei, în dosarul în care se fac cercetări privind suspiciuni de fraudă la examen şi în care directoarea şcolii a fost arestată pentru trafic de influenţă.

Procurori de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi poliţişti sunt la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, de unde ridică înscrisuri şi obiecte în ancheta privind frauda la bacalaureat, nefiind făcute percheziţii asupra elevilor sau profesorilor.

„La momentul actual, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează anumite verificări la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu din Bucureşti, în legătură cu examenul de bacalaureat în curs. Verificările vizează ridicarea unor înscrisuri şi obiecte relevante, fără perturbarea probei desfăşurate în ziua curentă. În principiu, nu sunt vizate sălile de examen şi nu vor fi efectuate percheziţii asupra elevilor sau profesorilor”, au anunţat procurorii, într-un comunicat de presă.

Parchetul Capitalei a mai arătat, în comunicatul citat, că, având în vedere faptul că probele examenului de bacalaureat s-au încheiat, în cursul zilei de vineri vor fi audiate mai multe persoane, în special elevi, la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, respectiv la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Examenele scrise de la bacalaureat au început luni cu proba la Limba şi literatura română.

La câteva ore după susţinerea probei la Limba română, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că a fost schimbată Comisia de bacalaureat de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, din Sectorul 5 al Capitalei, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, pentru presupuse fapte de corupţie.
Potrivit ISMB, au fost schimbaţi cei cinci membri ai comisiei de bacalaureat, 32 de profesori supraveghetori de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, directorul şi directorul adjunct ai Liceului „Dimitrie Bolintineanu, precum şi directorul Şcolii Gimnaziale nr. 178, care îndeplinea şi rolul de vicepreşedinte al comisiei din centrul de examen.

Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa luni că a fost începută urmărirea penală „in rem” pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la Limba română de la bacalaureat care a fost susţinută la Liceul

„Dimitrie Bolintineanu”, fiind făcute percheziţii la unitatea de învăţământ cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei.

Ulterior, procurorii au dispus începerea urmăririi penale în cazul directoarei de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, Costica Vărzaru, pentru trafic de influenţă, aceasta fiind arestată marţi, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a arătat în propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că, în 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită de către angajaţi ai Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” şi de luare de mită de către membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat care se susţine la acest liceu.

Potrivit procurorilor, în semestrul al doilea al anului şcolar 2012-2013, Costica Vărzaru a pretins şi primit bani de la elevi care urmau să susţină examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, promiţând că va interveni la membrii comisiei pentru a le facilita promovarea examenului.

Sumele de bani, în cuantum de 500 de euro de elev, reprezentând costurile pentru petrecerea de absolvire şi “cheltuieli” pentru examenul de bacalaureat, au fost strânse prin intermediul diriginţilor claselor terminale. Anchetatorii au stabilit că printre diriginţii care ar fi strâns de la elevi câte 500 de euro este şi profesorul de religie Leonard Petre.

Banii ajungeau la Costica Vărzaru, care se angajase să „relaţioneze” cu profesorii supraveghetori de la probele scrise ale examenului de bacalaureat. Banii erau daţi fie direct, fie disimulat, puşi în pachete de ţigări, ziare sau reviste, ce erau lăsate pe catedrele supraveghetorilor.

Ministerul Educaţiei informa, luni, că niciuna dintre variantele de subiecte la proba scrisă la Limba română de la bacalaureat nu a fost publicată înainte de începerea examenului, respectiv ora 9.00, iar STS a făcut verificări şi a asigurat că nu a existat nicio breşă în reţeaua informatică.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara, marţi, că nu se pune problema ca proba scrisă la Limba şi literatura română susţinută luni să fie reluată, întrucât în majoritatea centrelor de bacalaureat examenul s-a desfăşurat în condiţii bune, doar la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală fiind probleme „extrem de grave”, respectiv suspiciuni de fraudă. El preciza că celelalte probe scrise ale examenului se vor desfăşura conform calendarului stabilit.

Şapte candidaţi la bacalureat de la Liceul „Bolintineanu” au fost eliminaţi din examen, după ce asupra lor au fost găsite dovezi care indică tentativa de fraudă, „copiuţe, cărţi cu rezolvări, telefoane mobile”, la proba de Limba şi literatura română, a anunţat marţi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

„Dovezile au fost găsite în timpul percheziţiei corporale realizate de ofiţerii de Poliţie, care au descins în centrul de examen şi consemnate în procesele verbale transmise de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Percheziţiile au fost efectuate asupra a 41 de absolvenţi prezenţi la examen”, au precizat reprezentanţii ISMB.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti face o anchetă şi la Liceul „Dimitrie Gusti”, din Sectorul 5, după ce o elevă a reclamat că a fost exclusă nedrept din examenul de bacalaureat, verificările vizând şi suspiciuni potrivit cărora unii elevi ar fi dat mită.

Reprezentanţii ISMB au declarat pentru Mediafax că în plângerea depusă de către elevă nu există nicio referire privind o eventuală mită dată de elevi care susţin bacalaureatul la Liceul „Dimitrie Gusti”, aceasta reclamând doar că a fost dată afară din examen pe nedrept.

Şi în Sibiu sunt suspiciuni de fraudă, preşedintele comisiei de bacalaureat de la Centrul zonal de evaluare Sibiu, un funcţionar al unui colegiu din oraş şi un candidat la bacalaureat fiind cercetaţi penal de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 2.200 de lei de la un elev pentru a-l promova la Limba română.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, de joi, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au început urmărirea penală faţă de Sorin Joantă, inspector şcolar şi preşedinte al Comisiei de bacalaureat din centrul zonal de evaluare Sibiu, pentru trafic de influenţă, Viorel Giupană, funcţionar la Colegiul Tehnic „Independenţa” din Sibiu, pentru trafic de influenţă, şi Toma-Ştefan Stancă, candidat la examenul de bacalaureat, pentru cumpărare de influenţă.

Procurorii au dispus în cazul lui Sorin Joantă şi Viorel Giupană interdicţia de a părăsi localitatea pentru 30 de zile.

Întreaga comisie de bacalaureat de la Centrul Zonal de evaluare din Sibiu a fost demisă, după învinuirile de trafic de influenţă aduse de către DNA preşedintelui acesteia, Sorin Joantă, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu, Livia Creţulescu.

Potrivit calendarului examenului de bacalaureat, marţi a fost susţinută proba la limba şi literatura maternă, miercuri a avut loc proba obligatorie a profilului şi vineri este programată proba la alegere a profilului şi specializării.

Luni, 93 de elevi au fost scoşi din sălile de examen, la proba de Limba şi literatura română, din cauza tentativelor de fraudă, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în Constanţa (21), Bucureşti (19) şi Dolj (şapte).

Încercarea de a copia la bacalaureat a dus, miercuri, la eliminarea altor 112 de candidaţi care susţineau proba obligatorie a profilului, în condiţiile în care o anchetă este în desfăşurare privind tentativa de fraudă la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare