Connect with us

Publicat cu

pe

Probele scrise de la evaluarea națională și de la bacalaureat au șanse de a fi organizate în iulie, excluzându-se programa de pe semestrul al doilea, anunță Ministerul Educației. Datele examenelor nu pot fi încă stabilite, deoarece totul depinde de evoluția pandemiei în România.

În cadrul unei declarații de presă, Ministrul Educației, Monica Anisie, a clarificat faptul că reluarea cursurilor depinde de evoluția pandemiei. În contextul informațiilor din prezent, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea situației de urgență și luarea măsurilor de siguranță, potrivit ministrului.

Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, plus nota de la teză, acolo unde este cazul. Programa pentru teză va include doar materia studiată până în data de 11 martie, când au fost suspendate cursurile, a menționat ministrul. Monica Anisie a mai spus și că sesiunea specială de bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.

„Am recomandat realizarea de lecții suport online și suntem conștienți că mai există comunități în care accesul la tehnologie e dificil. Am realizat un parteneriat cu televiziunea publică, am început să obținem tablete pentru comunitățile defavorizate. În ultima perioadă am avut consultări cu partenerii ministerului – elevi, studenți, părinți, sindicate, consiliul rectorilor. Am agreat măsurile care se impun odată cu reluarea cursurilor și finalizarea anului școlar 2019-2020”, a adăugat Monica Anisie.

Ministrul Educației a vorbit și despre înscrierea copiilor la grădiniță și la clasa pregătitoare. Data la care vor începe acestea va fi anunțată după ce va fi stabilită data reluării cursurilor, scrie Digi24.

Vom elabora și cadrul normativ pentru activitățile suport, fie în regim online, fie prin alte mijloace de comunicare”, a spus Anisie.

În învățământul universitar, activitățile se vor desfășura în mediul online, cu excepția celor care necesită laborator sau proiect. Activitățile care impun interacțiunea față în față vor fi recuperate intensiv după încetarea stării de urgență, a precizat ministrul. Admiterea la ciclul de licență din învățământul universitar se va organiza după bacalaureat, iar admiterea la doctorat sau masterat se va organiza după suținerea examenului de licență sau dizertație.

„Toate aceste măsuri pot suferi modificări în funcție de hotărârile pe care le va lua Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență”, a concluzionat Ministrul Educației.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

119 persoane din Fetești au aceeași adresă de domiciliu pe buletin

Publicat cu

pe

Patru angajați de la Evidența Persoanelor Fetești și de la Biroul Agricol din cadrul Primăriei Fetești au fost percheziționați în cadrul unei anchete privind eliberarea unor acte de identitate false, în schimbul unor sume sau a altor servicii aduse acsestora.

Funcţionarii din cadrul Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Feteşti şi ai Primăriei Municipiului Feteşti au fost conduşi, miercuri, la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din Ialomiţa, în urma unor percheziţii, fiind suspecţi că au eliberat buletine fără prezenţa la ghişeu a persoanelor respective, cu poze trimite prin Whatsapp sau Facebook, informează instituţia, printr-un comunicat de presă, transmite Newsweek.ro.

Potrivit sursei citate, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DGA Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza Judeţului Ialomiţa şi au pus în executare cinci mandate de aducere emise pe numele a cinci persoane suspecte în cauză, funcţionari în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti şi Biroul Registru Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti, respectiv o persoană fără calitate specială, care a acţionat în calitate de intermediar, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, complicitate la dare de mită, trafic de influenţă, fals intelectual şi acces ilegal la un sistem informatic.

Cu aceeaşi ocazie, au fost puse în executare două ordonanţe de ridicare a unor documente şi înscrisuri de la două instituţii publice, respectiv Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti şi Biroul Registru Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti.

Procurorii arată că în perioada iunie – octombrie 2019, cei patru funcţionari publici au pretins, primit sau au acceptat promisiunea primirii unor sume de bani în lei şi valută ori alte foloase, din partea unor persoane fizice interesate de obţinerea cărţilor de identitate, a căror valabilitate a expirat, ori ca urmare a schimbării domiciliului, stabilirea reşedinţei, pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate.

„În multe astfel de situaţii au existat cazuri când solicitanţii eliberării cărţilor de identitate nu s-au prezentat personal la ghişeul SPCLEP Feteşti, pentru a semna în prezenţa funcţionarului public cererea pentru eliberarea actului de identitate, persoanele interesate aflându-se în străinătate şi nu în Municipiul Feteşti, iar fotografiile ce urmau a fi alocate cărţilor de identitate au fost transmise în format electronic, prin canale de comunicare de tip Whatsapp sau Facebook unor intermediari, care aveau influenţă asupra funcţionarilor şi care acţionau în interesul acestor persoane, în schimbul unui comision, reprezentând preţul traficului de influenţă. Fotografiile astfel transmise erau prelucrate de funcţionarii publici prin intermediul calculatorului destinat obţinerii de fotografii, pentru a crea o aparenţă de legalitate că respectivele fotografii erau efectuate la sediul SPCLEP Feteşti asupra solicitantului cărţii de identitate”, precizează sursa citată, informează Agerpres.

DGA precizează că unele cărţi de identitate au fost emise doar în baza unor copii ale documentelor necesare, pentru că solicitanţii aflaţi în străinătate nu le mai deţineau, iar respectivele copii erau extrase chiar din arhiva SPCLEP Feteşti.

„S-au mai identificat situaţii în care au fost stabilite domicilii sau reşedinţe fără ca proprietarul spaţiului locativ să aibă cunoştinţă despre respectiva procedură derulată la SPCLEP Feteşti şi, cu atât mai mult, ca acesta să îşi dea consimţământul scris că este de acord ca solicitantul respectiv să îşi stabilească domiciliu/reşedinţa la adresa proprietăţii sale. Astfel, cu titlu de exemplu, la o adresa situată în Municipiul Feteşti, figurează cu domiciliu un număr de 119 persoane, iar la o altă adresă din aceeaşi localitate, figurează un număr de 32 persoane”, a mai precizat DGA.

 

Citește mai departe

Politică

Investiții în Teleorman, din partea Guvernului. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Raluca Turcan

Publicat cu

pe

Vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș și secretarul de stat Cristi Barbu au vizitat luni, 22 iunie, Teleormanul, pentru a anunța mai multe planuri de investiții în județ. Viceprim-ministrul a prezentat catalogul de investiții în cadrul unei conferințe de presă susținută la Prefectura municipiului Alexandria: 1,4 milioane de euro, cu pentru proiectului de apă-canalizare și 1,5 milioane de lei alocați de la bugetul Ministerului Educației Naționale, pentru construirea de toalete în școlile din județ.

„Am venit astăzi, la Teleorman, cu câteva proiecte de dezvoltare, deoarece guvernul Orban doreşte să sprijine judeţul şi comunităţile locale. Ani la rând judeţul Teleorman a fost lăsat în sărăcie din dorinţa de a lua cetăţenii captivi şi a-i folosi electoral. Abordarea noastră este cu totul alta. Prima discuţie a fost despre amplul proiect de apă şi canalizare pe care l-am deblocat, odată cu alte 53 de proiecte din ţară, în valoare de 4 miliarde de lei. Proiectul de apă şi canalizare din Teleorman se ridică la 1,4 milioane de euro, iar 139.000 de cetăţeni vor fi beneficiari. După discuţiile purtate, credem că la începutul lunii septembrie vom putea semna contractul. Şi nu este singurul proiect de dezvoltare pe care-l pregătim pentru judeţul Teleorman. Din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale vor fi alocaţi 1,5 milioane de lei pentru construcţia de toalete moderne, în 12 unităţi de învăţământ, dar şi finanţarea lucrărilor de aducţiune a gazelor naturale în cât mai multe localităţi”, a declarat Raluca Turcan.

Vicepremierul a mai subliniat că banii pentru toaletele din școli au ajuns la autoritățile locale, iar acestea devin responsabile de construirea toaletelor.

Proiectul de apă și canalizare din Teleorman va face parte dintr-un proiect național al Guvernului Orban, deoarece doar 35% din gospodăriile românești sunt racordate la această utlitate.

Vizita de la Guvern s-a axat și pe o întâlnire cu reprezentanții operatorului de servicii de apă Apa Serv Teleorman, de care foarte mulți cetățeni se plâng pentru apa murdară de la robinet. Chiar și comentariile de la transmisiunea live a conferinței de pe contul de Facebook al doamnei Raluca Turcan au inclus supărările comunității la adresa calității apei. Raluca Turcan a precizat că,  în cadrul discuției, „nu au fost complezențe, ci lucruri cât se poate de pragmatice, țintind spre cei care vor beneficia de program”.

Totodată, delegația de la Guvern a mers să vadă cum vor fi repartizate pachetele de igienă personală, pachete ce conțin și 25 de kilograme de alimente de origine românească, pentru a sprijini și economia națională. Vizita a continuat la firma privată Koyo România, cel mai mare angajator privat din județ, la fabrica de conserve din Turnu Măgurele și în localitățile Furculești și Suhaia.

Citește mai departe

Internațional

Focar de infecție cu coronavirus într-o comunitate de români din Germania

Publicat cu

pe

Comunitatea de români din Magdeburg, oraș situat la 150 de kilometri de Berlin, se confruntă cu un focar de coronavirus. Un român de acolo a murit și alți 37 s-au îmbolnăvit, a anunțat Ministerul de Externe de la București, scrie Digi24.

Autoritățile române spun că unul dintre infectați este internat într-un spital din oraș, în timp ce oficialii germani încearcă să-și dea seama ce s-a întâmplat. Au și o bănuială cum a ajuns virusul în comunitatea de români: printr-un preot care s-a infectat în Berlin și care ar fi venit apoi în Magdeburg.

Autoritățile locale au decis să închidă zece școli și le-au cerut în special românilor din oraș să facă testul COVID.

Premierul landului Renania de Nord-Westfalia susține că muncitorii români și bulgari au adus virusul în zonă, care apoi s-a răspândit din cauza condițiilor de cazare ale muncitorilor: „…virusul a fost adus de români și bulgari. Așa se va întâmpla peste tot. Avem peste tot în Germania măsuri (n.r. de relaxare) similare. Am avut cazuri de infectare pe o plantație de sparanghel din Bavaria acum câteva săptămâni, am avut cazul abatorului Coesfeld. Toate acestea nu sunt cauzate de relaxare, ci de condițiile în care sunt cazați și în care muncesc angajații”, transmite tot Digi24.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare