Connect with us

Publicat cu

pe

După toate informațiile, Victor Ponta, grupul de la Cluj și facțiunea condusă de Liviu Dragnea par să fi ajuns la concluzia că nu există alternativă la preluarea inițiativei de-a lungul a trei obiective: întărirea PSD prin preluarea prin absorbție a UNPR și curățarea PSD de grupul critic, ai cărui exponenți sunt, între alții Ion Iliescu, Mircea Geoană și Marian Vanghelie, constituirea unei noi alianțe electorale împreună cu PLR și PC și abandonarea guvernării după mai 2015, când vor avea loc alegeri într-un număr important de consilii județene, printre care Constanța, Prahova, Brăila și Mehedinți.

Calculul făcut de Ponta, Ghiță și Dragnea pleacă de la realitatea că nici Klaus Iohannis și nici Vasile Blaga nu doresc să preia guvernarea în plină iarnă, ceea ce ar da PSD răgazul pentru tranșarea unor dispute interne, în speță eliminarea tuturor persoanelor cu influență care rezonează cu sau ar putea devia spre gruparea criticilor.

Gruparea criticilor lui Ponta e mai degrabă un curent de opinie, nu acționează ca un grup organizat. Din ea fac parte mulți lideri, între care Ion Iliescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu, Marian Vanghelie, europarlamentari precum Cătălin Ivan, dar și foarte mulți lideri locali importanți care consideră că Ponta a pierdut pe mâna colegilor de gașcă cărora le-a dat conducerea efectivă a partidului, între care Ghiță și Șova, dar și ca urmare a unei campanii dezastruoase condusă de Bogdan Teodorescu, considerat și autorul înfrângerii lui Adrian Năstase în 2004.

O altă opinie împărtășită de aceștia este aceea că alegerile nu au avut nimic de a face cu Ion Iliescu sau cu tema comunismului, cum declarase Sebastian Ghiță, ci dimpotrivă, cu Ponta și cu gruparea de interese de afaceri din jurul acestuia.

Teoria cu balastul trecutului este prea șubredă pentru a explica dezastrul din alegeri, când ai avut și pâinea și cuțitul și guvernul și aproape tot ce mișcă pe media”, a declarat un parlamentar PSD, care a adăugat că “acest lucru sapă la temelia noului proiect pe care îl pregătește Victor. Oamenii știu realitatea, știu că nu Ion Iliescu cerea contracte prin toate organizațiile. Ion Iliescu nu mai e comunistul din trecut, ci vocea înțelepciunii. El nu mai are o miză personală”.

Potrivit surselor politice, chiar dacă planul nu e conturat în detaliu și el conține o doză mare de improvizație, cea mai importantă necunoscută pentru Ponta și apropiații săi este modul cum va fi abordată izolarea propriu zisă a lui Ion Iliescu și a oamenilor săi, astfel încât pe fondul mazilirii lor, să nu se constituie o masă critică pentru o nouă construcție politică separată de PSD.

Dincolo de această necunoscută, Victor Ponta, Sebastian Ghiță și Liviu Dragnea sunt convinși că vor reușit să își mențină controlul asupra partidului, “cu condiția să nu apară vreo surpriză de la DNA”.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare