În data de 28 ianuarie, Ministrul Agriculturii din Irlanda, Simon Coveney, a cărui ţară a ajuns, prin rotaţie, la cele şase luni de preşedinţie UE, a confirmat că miniştrii agriculturii din UE vor finaliza în luna martie propunerea pentru reforma Politicii Agricole Comune (PAC), cu scopul de a ajunge la un acord garantat cu Comisia Europeană şi cu Parlamentul European până la finalul lunii iunie. Însă aceste planuri ar putea fi puse în pericol de neînţelegerile cu privire la bugetul UE pentru 2014-2020 (cadrul financiar multianual, sau CFM).

Impact

• PAC va rămâne în mare parte neschimbată, menţinând preţurile la produse alimentare destul de ridicate.
• Preţurile alimentelor pot fi mai degrabă influenţate de producţia globală (relativ fixă) şi de cerere (aflată în creştere), decât de negocierile asupra PAC
• Înţelegerile cu privire la CFM nu se vor baza pe sau răsfrânge asupra PAC, ci vor discuta dimensiunile problemei, devenită acum zona în jurul căreia se concentrează principalele dezbateri politice
• Este foarte posibil ca rezultatul să confirme tendinţa către fermele mari integrate în lanţul trofic.

Ce urmează

Desfăşurarea programului lui Coveney depinde de hotărârile ce se vor lua la summitul UE din 7-8 februarie. Deşi unele state membre preferă să redirecţioneze bani de la PAC pentru cheltuieli care ar fi mai utile pentru încurajarea creşterii economice, politicile care ar putea susţine această mişcare sunt greu de implementat. Singurul lucru care este posibil să se întâmple este să se aplice reduceri bugetare minore în agricultură, mai mici chiar decât cele prevăzute în propunerea de compromis a Germaniei, făcută în decembrie 2012.

Analiză

Când a fost înfiinţat PAC în 1962, agricultura reprezenta o activitate economică majoră în Europa. Spre exemplu, în Franţa, aproape 25% din populaţie era angajată pe teren, comparativ cu mai puţin de 3% în prezent. La momentul stabilirii PAC, şi siguranţa alimentară era o grijă serioasă. Amintirea hranei insuficiente după cel de-al Doilea Război Mondial era încă proaspătă în mintea celor care aveau putere de decizie în construirea acestei politici, iar Războiul Rece a întărit această teamă. Acest context a condus la stabilirea obiectivului de a face Europa cât se poate de auto-suficientă în agricultură, ceea ce necesita un grad ridicat al capacităţii de producţie şi al productivităţii.

PAC în continuă micşorare

Partea destinată Politicii Agricole Comune din bugetul UE s-a micşorat de la peste 70% în anii 1970 şi 1980, la 40% în prezent. Acum, sub presiunea austerităţii acasă, câteva state membre vor să reducă CFM, iar PAC – care însumează 40% din CFM – va fi o ţintă clară. Cu toate acestea, alte ţări membre, în special Franţa, Irlanda, şi multe dintre cele din zona Centrală şi de Est, se opun cu tărie reducerilor PAC.

O micşorare incisivă şi bruscă a PAC ar lăsa mulţi fermieri fără afacere, într-un moment în care echilibrul global între oferta şi cererea de alimente este strâns. În schimb, poate fi mai realist să considerăm că obiectivul este reducerea cheltuielilor PAC din bugetul UE la 25% pe o perioadă de zece ani.

Dacă limitele mari de taxare care înconjoară agricultura UE ar fi reduse substanţial, consumatorii din UE ar putea avea acces la produse mai ieftine pe piaţa globală în scurt timp, iar preţurile din interiorul UE ar scădea – probabil cu 10%. În orice caz, pe termen lung, concurenţa sporită ar pune presiune pe unii fermieri rămaşi fără afacere din UE, afectând nivelul total de alimentare şi determinând o tendinţă de a creşte preţurile. În ansamblu, cel mai probabil cei care ar rămâne fără afacere ar fi fermierii mai marginali, mai puţin productivi, aşadar efectul asupra capacităţii totale de producţie (deci, şi asupra preţurilor) ar fi relativ limitat.

Siguranţa producţiei alimentare

În ultimii ani, argumente ce ţin de siguranţa alimentară au fost readuse în atenţia publică pentru apărarea PAC. Motivele sunt în mare parte de natură politică, în ţări precum Franţa, deşi crize alimentare în unele părţi ale lumii în 2008 şi 2009 au arătat că nu este vorba numai despre o problemă politică. Populaţia lumii a crescut, dar, mai important, şi mărimea clasei mijlocii a crescut în ţările în curs de dezvoltare, astfel crescând cererea de consum. În plus, natura alimentelor cerute s-a schimbat: pe măsură ce prosperitatea oamenilor creşte, ei mănâncă mai multă carne şi beau mai multă bere; ambele presupun un consum mai mare de cereale. Având în vedere că producţia este relativ fixă pe o perioadă scurtă spre medie, are loc o dezbatere privind intervenţia pentru siguranţa alimentară, dar cu instrumente mai puţin incisive decât PAC, politica având o serie de obiective adesea contradictorii.

Divergenţe în dezbatere

Franţa şi Germania sunt jucătorii de bază în orice acord privind reforma PAC

Germania, cel mai mare contribuabil net la bugetul PAC, în termeni absoluţi, ţine cont de poziţia Franţei în problemele PAC, deşi la sfârşitul lui 2012 a sugerat că bugetul PAC ar putea fi redus ca parte a compromisului asupra mărimii CFM, iniţiativă neagreată de către francezi. Deşi Franţa nu mai este cel mai mare beneficiar net, iar sumele pe care le primeşte pot continua să scadă, apărarea agriculturii este o piatră de temelie a politicii franceze. Cele două ţări sunt jucători cheie în orice acord:

• În octombrie 2012, miniştrii agriculturii din cele două ţări au convenit asupra menţinerii bugetului PAC la nivelul din 2013 în termeni nominali, ceea ce conduce la o reducere în termeni reali.
• Cu toate acestea, au fost de neclintit în opunerea faţă de orice tăieri bugetare din primul pilon de cheltuieli, care cuprinde plăţile pentru subvenţiile acordate fermierilor, în principal sub forma unei plăţi fixe pentru fermele mici.
• Indiferent care va fi bugetul final, cel mai mult vor avea de suferit plăţile din al doilea pilon de cheltuieli, care acoperă plăţile facultative în zone precum mediul sau dezvoltarea rurală.

Alte state ce se opun tăierilor bugetare sunt Austria, Belgia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Portugalia, România şi Spania. Spre deosebire de ele, Marea Britanie, Olanda şi Suedia optează pentru un buget mai auster.

Către un nou acord

În noiembrie 2012, Cipru, pe atunci la rând la preşedinţia UE, a făcut două recomandări:

• Plăţile pentru primul pilon al PAC de ajutor direct şi pentru măsurile de reglare a pieţei trebuie reduse în perioada 2014-2020 de la 283.05 miliarde de euro (384.08 miliarde de dolari) propuşi de Comisia Europeană la maxim 277.40 miliarde de euro – o reducere de puţin peste 2%.
• Nivelul mediu pe UE al păţilor directe pe hectar ar trebui tăiat cu cel puţin 0,27% pe an, între 2015 şi 2020, ceea ce ar echilibra cheltuielile totale pe plăţi directe cu 1,3%, în perioada 201-2020.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a propus, apoi, reduceri în bugetul PAC de trei ori mai mari decât cele propuse de Cipru. Ceea ce ar însemna că, în perioada 2014-2020, bugetul primului pilon ar fi cu 13.2 miliarde de euro mai mic, iar bugetul celui de-al doilea pilon ar fi mai mic cu 8.3 miliarde de euro faţă de propunerile iniţiale de reformă a PAC făcute de Comisia Europeană. În orice caz, Franţa a fost ofensată de aceste propuneri, ceea ce l-a determinat pe Van Rompuy să restituie 8 miliarde de euro din tăieri.