Connect with us

Politică

Noi dovezi șocante arată complexitatea rețelei de prostituție de la Caracal

Publicat cu

pe

politia-romana-a-anuntat-primele-masuri-privind-perchezitiile-la-o-adresa-gresita-din-bucuresti-din-februarie-275092

Apar tot mai multe detalii care confirmă că la Caracal, în Olt, funcționează o amplă caracatiță de prostituție chiar în spațiul Primăriei. Practic, în clubul de noapte din Caracal în care mai multe fete erau forţate să danseze la bară, iar pentru o partidă de sex încasau 200 de lei, minţind clienţii că sunt majore, funcţionează într-un spaţiu al primăriei!!!

Poliţiştii şi jandarmii au descins, ieri, în local, unde au găsit şapte fete, între care patru minore. Potrivit unor surse, clubul aparţine unor fraţi din Caracal, iar spaţiul era închiriat de la autorităţile locale.

Primarul oraşului Caracal, Liviu Radu (PSD), a declarat că spaţiul este al unei societăţi aflată în subordinea Consiliului Local, iar proprietarii plăteau chirie.

Potrivit primarului PSD, cei doi fraţi, principalii suspecţi în dosarul traficului de minori instrumentat de anchetatorii din Argeş, au cumpărat, chiar lângă Primăria Caracal, în centrul oraşului, şi un etaj al unui hotel.

„Este un spaţiu al primăriei ca şi proprietar, numai că noi, toată clădirea, subsol, parter şi etaj, am dat-o în administrare ADPF-ului, adică o societate care se ocupă cu partea asta de cimitir, construcţii.

Este un SRL, dar este sub conducerea Consiliului Local. Iar ei folosesc o parte din birouri, iar partea pe care nu o folosesc au închiriat-o. Aici este şi clubul ăsta. Are toate autorizaţiile de funcţionare. Noi când le-am închiriat au spus că vor să facă un bar şi un club, dar e treaba lor ce fac acolo. Acum câteva ore am aflat şi că patronii au cumpărat, la 50 de metri, şi un etaj unde funcţiona un hotel. Noi ne uităm doar ca documentele care vin să fie ok din punct de vedere juridic. Nu ştiu cât plăteau chirie, e stabilită prin Consiliu Local. E un contract perfect legal, fără probleme”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Radu.

Potrivit Digi24, procurorii bănuiesc că în Caracal s-a constituit, din 2017, un grup infracţional organizat, care, sub paravanul unui club de noapte, a recrutat minore care să participe la spectacole pornografice sau care erau obligate să se prostitueze.

Din cercetări a reieşit că minorele erau obligate să înveţe să danseze la bară, să determine clienţii să consume de la bar cât mai multe băuturi şi, în cazul în care aceştia doreau să întreţină relaţii sexuale, îi conduceau în diferite separeuri unde contra sumei de 200 lei întreţineau raporturi sexuale, minţind clienţii că au vârste cuprinse între 18 şi 19 ani.

Liderii grupului infracţional încasau banii pentru partidele sexuale, iar dimineaţa fetele primeau un salariu de 200 lei, un comision din consumaţie şi jumătate din banii obţinuţi în urma întreţinerii de raporturi sexuale contra cost.

Tot mai multe persoane din Caracal cred că de fapt, rețeaua de prostituție, care funcționa încă din 2017, era sub protecția unor polițiști corupți.

Nici prostituția, nici dispariția fetelor minore ucise nu au fost de natură să-i facă pe polițiștii din Olt să se implice pentru destructurarea rețelelor de trafic de carne vie.

Situația de la Caracal este un eșec major al Poliției Române și al MAI, eșec admis chiar de ministrul Marcel Vela, care a anunțat zilele trecute destituirea comisarului șef Nicolae Alexe, care a fost la comandă în zilele uciderii Alexandrei Măceșanu, deși aceasta alertase Poliția că fusese răpită. Vela a mai declarat că fosta ministră Carmen Dan, o apropiată a lui Liviu Dragnea, ar fi cunoscut foarte bine situația de la Caracal, dar că nu a făcut nimic pentru că era un fief electoral al PSD.

Politică

CCIR susține relansarea relațiilor economice dintre România și Siria

Publicat cu

pe

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), domnul Mihai Daraban, a avut astăzi, 9 iulie, o întrevedere cu Anas Radwan Albadawi, însărcinat cu afaceri al Republicii Arabe Siriene în România, la care au participat și reprezentanții conducerii Consiliului de Afaceri Siria–România. Discuțiile au avut loc la solicitarea părții siriene și au vizat reluarea și reorganizarea relațiilor economice dintre cele două state.

În cadrul întâlnirii au fost analizate potențialul de dezvoltare al schimburilor comerciale, oportunitățile de investiții în sectoare precum energia, agricultura, construcțiile, petrochimia și industria cimentului, organizarea unui forum de afaceri România–Siria, precum și dezvoltarea unor noi coridoare logistice între cele două țări (prin conectarea porturilor Constanța și Tartous). Totodată, partea română a adresat o invitație oficială partenerilor sirieni de a participa la ediția din acest an a târgului Indagra.

„Schimburile comerciale dintre România și Siria au un potențial important de creștere, iar comunitatea de afaceri siriană din România (circa 2.060 companii cu capital sirian) poate juca un rol esențial în dezvoltarea relațiilor economice bilaterale”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

La rândul său, Anas Radwan Albadawi a subliniat că autoritățile siriene doresc relansarea relațiilor economice cu România și dezvoltarea unor proiecte comune în cadrul procesului de reconstrucție a economiei siriene.

În acest context, partea siriană a lansat invitația oficială ca o delegație a CCIR să efectueze o vizită în Siria pentru discuții la nivelul autorităților centrale și cu mediul de afaceri local, în scopul identificării unor proiecte concrete de cooperare economică.

Citește mai departe

Business

Bursele din Europa au înregistrat brusc creșteri spectaculoase, după anunțarea acordului dintre SUA și Iran

Publicat cu

pe

Piețele bursiere europene au atins un maxim record la începutul tranzacțiilor, pe măsură ce ușurarea cauzată de acordul de pace dintre SUA și Iran se răspândește pe piețele globale.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a crescut cu 0,9%, ajungând la 639 de puncte, peste recordul anterior atins chiar înainte de începerea războiului din Iran, acțiunile bursiere fiind în creștere la Londra, Frankfurt, Paris, Madrid și Milano, potrivit The Guardian.

Companiile miniere și de turism sunt motorul creșterii, în timp ce acțiunile companiilor petroliere scad.

Aceasta situație vine după ce piețele din Asia-Pacific au înregistrat creșteri bruște peste noapte , unde indicele japonez Nikkei a crescut cu 5% pe fondul speranțelor că strâmtoarea Hormuz se va redeschide în câteva zile.

Matt Britzman , analist senior pe acțiuni la Hargreaves Lansdown, afirmă, citate de The Guardian, că piețele globale de acțiuni încep săptămâna cu un avans ferm după ce președintele Trump a anunțat că s-a ajuns la un acord cu Iranul, adăugând:

Această mișcare le-a oferit investitorilor un motiv clar pentru a reduce o parte din prima de risc geopolitic care a planat asupra piețelor, mai ales că se așteaptă redeschiderea Strâmtorii Hormuz, iar prețurile petrolului scad brusc.

Prețurile energiei au fost unul dintre cele mai clare canale de transmisie a tensiunilor din Orientul Mijlociu către inflație, randamentele obligațiunilor și percepția acțiunilor și este probabil să existe un efort concertat pentru a reduce și mai mult prețurile odată ce acest acord va fi finalizat.

Mai sunt detalii de rezolvat înainte ca piețele să poată avea încredere deplină în acord, dar deocamdată direcția de mers este clară: petrol mai scăzut, nervi mai calmi și un apetit reînnoit pentru risc.

Acordul dintre SUA și Iran elimină amenințarea unei creșteri a prețurilor petrolului în această vară, spune James Hosie , analist de acțiuni la banca de investiții britanică Shore Capital:

„Prețul spot al Brentului a revenit la cel mai scăzut nivel de la începutul lunii martie, la aproximativ 83 de dolari pe baril, pe măsură ce piețele asimilează tonul din ce în ce mai optimist conform căruia SUA și Iranul vor semna un acord-cadru pentru a pune capăt conflictului actual. Un aspect esențial este că acordul include redeschiderea Strâmtorii Hormuz, ambele părți punând capăt blocadelor.”

O redresare completă a aprovizionării cu petrol, GNL și produse petroliere din Orientul Mijlociu va necesita timp, dar considerăm că această veste elimină amenințarea ca o continuare a impasului existent să conducă la o creștere suplimentară a prețurilor petrolului dacă reducerile de stocuri ar fi continuat pe parcursul verii.

Creșterea prețurilor la energie din acest an a adus Uniunea Europeană într-un deficit comercial de bunuri în aprilie.

Organismul de statistică Eurostat a raportat că UE a înregistrat un deficit comercial cu bunuri de 7,1 miliarde de euro, comparativ cu un surplus de 2,3 miliarde de euro în martie și un surplus de 7,3 miliarde de euro în aprilie 2025.

Această schimbare reflectă o deteriorare de 14,4 miliarde EUR față de anul precedent, determinată în principal de o creștere a deficitului energetic și de un excedent redus în grupa de produse utilaje și vehicule.

Citește mai departe

Politică

Adrian Veștea mărturisește că Nicușor Dan i-a cerut să nu-i spună lui Bolojan că va fi desemnat

Publicat cu

pe

Înaintea ședinței de luni, în care PNL urmează să ia o decizie față de desemnarea făcută de șeful statului, Adrian Veștea a afirmat că nu l-a informat pe președintele partidului Ilie Bolojan despre nominalizarea sa întrucât Nicușor Dan i-a cerut „confidențialitate”.

„Este un act de responsabilitate. După acum am spus, acest lucru l-am decis sâmbătă seara târziu, această propunere a venit din partea președintelui Nicușor Dan, dar în ce mă privește, nu am fost și nu voi fi niciodată un laș, mai ai ales când este vorba de destinele României”, a spus Adrian Veștea.

Întrebat insistent de către jurnaliști de ce nu l-a informat și pe Ilie Bolojan înainte ca președintele Nicușor Dan să facă publică nominalizarea sa, Veștea a spus că șeful statului i-a cerut „confidențialitate”.

„Toate aceste lucruri s-au luat la o oră târzie, s-a dorit confidențialitate. În cursul zilei de miercuri a fost o discuție ipotetică, informală, nu am avut nicio certitudine (…) Nu aveam ce să informez (…) Din partea președintelui, s-a cerut confidențialitatea acestei întâlniri”, afirmat Veștea.

Trebuie menționat că, miercuri, ziua în care Nicușor Dan l-a anunțat pe Veștea că îl va desemna ca premier, președintele a avut o discuție și cu Sorin Grindeanu, liderul PSD.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare