Connect with us

Publicat cu

pe

Elena Udrea, acuzată, printre altele, de luare de mită şi abuz în serviciu, a declarat, aseară,  într-o emisiune, că vrea să se întoarcă acasa, nu să rămână în Costa Rica.

 

Elena Udrea, a susținut, aseară, într-o emisiune, că „eu nu-mi doresc să trăiesc în altă parte decât în România, eu vreau să mă întorc acasă, să-mi cresc copilul în România”.  Ea a mai susținut că s-ar întoarce „și mâine” dacă ar știi că în România ar avea un proces corect.

În interviul de peste o oră şi jumătate acordat Antena 3 prin video call, Elena Udrea a susţinut că se va întoarce în România dacă soluţia în dosarul său va fi retrimiterea la instanţa de fond, pentru rejudecare. Ea spune că probele din dosar sunt lovite de nulitate, fiind făcute de SRI

„Am văzut cum falsifică dosare, cum îşi fac ţinte din oameni şi fabrică dosarele, fabrică probele şi le trimit în instanţele de judecată unde există culoare organizate de SRI. Indiferent ce ar face SRI sau un procuror, dacă judecătorii ar fi într-adevăr independenţi, nu ar fi parte a acestui sistem, unii dintre ei, ai avea măcar garanţia că ai parte de un proces corect şi o sentinţă corectă. (…) Dacă nu ar exista aceste culoare, am putea avea şansa unei justiţii corecte”, a declarat Elena Udrea.

Întrebată dacă este convinsă că va fi condamnată cu executare, Udrea a răspuns: „Nu sunt sigură că voi fi condamnată pentru că CCR a declarat faptul că toate probele făcute cu ajutorul SRI sunt nule absolut. Dacă există în apel cazuri de nulitate absolută, cazul se retrimite spre judecare la instanţa de fond. Să am şansa să mă apăr în faţa unei instanţe corecte, care nu este formată din judecători care execută ordinele, este tot ce îmi doresc. Fără discuţie mă întorc în ţară, dacă mi se dă şansa să mă apăr corect. (…) Mă aştept ca protocolul SRI – ICCJ să fie publicat. Nu este doar situaţia Elenei Udrea. Cazul meu este primul în care trebuie să se decidă într-o astfel de situaţie, cu probe făcute de SRI, dar după dosarul meu vin zeci de alte dosare unde va trebui să se ia o decizie. Ce facem cu aceste dosare cu probe făcute de SRI. DNA a răspuns că a cerut informaţii de la SRI, dar nu a specificat care sunt acestea. Eu nu am fost interceptată. Există o interceptare a altor două persoane din dosar, pe care instanţa de fond a indicat-o în condamnarea mea. Avocaţii mei au cerut retrimiterea dosarului la instanţa de fond pentru ca aceste probe să fie eliminate, iar dosarul să se judece în condiţii de legalitate. Aceasta este soluţia pentru toate dosarele în care s-a lucrat cu SRI”

De asemenea, întrebată ce îi doreşte şefei DNA, Laura Codruţa KövesiUdrea a spus că are doar gânduri bune. „Până la urmă, fiecare plăteşte pentru ceea ce face. Nu cred că poţi să faci atât rău cu bună ştiinţă şi viaţa să-ţi întoarcă bine. Cred că undeva va veni un moment în care viaţa o va face să plătească pentru tot răul pe care l-a făcut cu bună ştiinţă”, a afirmat ea, potrivit Digi24.ro.

Elena Udrea a mai spus că este însărcinată în 15 săptămâni şi că va avea fată. Ea a mai spus că este logodită şi că atunci când se va întoarce în ţară se va căsători.

Ea a mai zis căam plâns când l-au luat pe Adrian Năstase, mi s-a părut foarte tragic ce s-a întâmplat. Am spus: o țară care-și arestează în acest fel un fost prim-ministru, înseamnă că are probleme grave.”

 

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare